DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA – Capul de lup a cucerit Europa

Capul de lup

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Capul de lup, strămoşul drapelelor europene

Septembrie.

Bretania. Malul francez al At­lanticului. La picioarele mele, Ocea­nul muşcă furios din ţărmul abrupt. Suntem la capătul unui drum de mii de kilo­metri prin Euro­pa, alături de co­legii mei de la re­vista „For­mula AS”, porniţi, ca în fiecare toam­nă, pe urme vechi, româneşti. Puţin înainte să pără­sim Ro­mânia, toc­­mai aflasem o nou­tate, cu ade­vărat senzaţio­na­lă, despre subiec­tul pe care îmi propusesem să-l „isco­desc”: stea­gul de luptă da­cic, cu cap de lup. Ştirea era cât se poate de clară: cel mai frumos exem­plar găsit pâ­nă acum în Europa se afla în Ger­­mania; un „dra­co” masiv, aflat în te­zaurul arheologic al Muzeului de istorie din Ko­blenz. Noro­cul re­porterului îmi surâdea. După o documentare per­seve­rentă, la Mu­zeul de istorie din Bucu­reşti, prin­tre istoricii de la Cluj, şi la Co­lumna lui Tra­ian de la Roma, unde fusesem să văd baza reliefurilor dacice cu ochii mei, capul de lup cu trup de şarpe îmi dădea acum întâlnire, într-unul dintre cele mai frumoase oraşe me­die­vale ale Germaniei. Fai­mosul stindard de luptă al răz­boinicilor lui De­cebal, a cărui înfă­ţişare şi urlet băgase groaza în legiunile ro­ma­ne din Da­cia, ajunsese până în Ger­mania, iar eu urma să văd cu ochii mei această „minu­ne”, să co­bor aproa­pe două milenii în isto­rie. Am plecat, deci, din „ta­băra” fi­xată împre­ună cu cole­gii mei în Bretania, unde erau alte subiecte de cerce­tat, urmând să mă în­torc (speram din tot su­fletul) cu capul de lup transformat în trofeu.

Germania: cel mai măreţ stindard dacic din lume

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Capul de lup din expoziţia de la Mainz

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Trupul de şarpe s-a distrus

Nu o dată ni s-a întâmplat, în toţi aceşti ani în care am căutat urme vechi, româ­neşti, de-a lungul şi de-a la­tul continentului, ca dovezile după ca­re mergeam să fie ascunse de ochii publi­cului, în marile muzee europene. Sunt pline subsolu­rile muzeului de la Cra­covia de vase şi de brăţări dacice, dar ele sunt scoase de acolo, o dată la câţiva ani, într-o expoziţie temporară… În Litua­nia, im­posibil să dai peste o brăţară dacică, comunicată în studii de specialitate: pur şi sim­plu, nimeni nu ştie unde e! În Danemarca, cu toată ama­bilitatea arheo­lo­gilor de acolo, cu mare greu poţi vedea vechile altare da­cice desco­pe­rite la malul mării: tocmai sunt în plin proces de res­tau­rare! Cu temerea asta, ca nu cumva şi capul de lup descoperit în Germania să fi dispărut miste­rios, tocmai când nişte jurnalişti din România se intere­sea­ză de el, l-am abordat pe directorul Muzeului de Istorie din Koblenz. Ştiam că vechiul stin­dard de luptă fusese găsit în săpăturile arheo­logice realizate la Niederbieber, o localitate aflată în apropierea oraşului de pe Mosela şi Rinn. „Din păcate, nu e la noi”, mi-a răspuns, amabil, Dr. Peter Henrich, îngheţându-mi inima, înainte să termine fraza. „L-am îm­pru­mutat unei mari ex­po­ziţii la Muzeul din Mainz. Îl puteţi vedea, în toată splendoarea lui, acolo”. Întinsă pe o oră de drum, prin landul german Renania-Palatinat, aşteptarea mea a fost răsplătită din plin: capul lupului dacic trona, majestuos, chiar pe afişul expozi­ţiei de la Mainz. „70 de ani de arheologie”, un eveniment care reunea cele mai importante descoperiri an­tice din întregul land german.

Faţă în faţă cu „Draco”

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Mainz. Cu muzeografa Bettina Hunerfauth

Muzeografa Bettina Hunerfauth îşi rupe din program ca să îmi prezinte superbul ex­po­nat pe care îl căutam. De fapt, întreaga expo­ziţie începe cu „draco” (numele dat de euro­peni capu­lui de lup). Plasat sub nişte lumini de efect, care contrastează cu textura sa de cu­pru suflat cu aur, stindardul de la Niederbieber e primul exponat care îţi iese în drum. O fe­reas­tră îngustă te lasă să-i vezi doar botul cu dinţi ascuţiţi şi ochi în­flăcăraţi, de jivină ce se aruncă asupra prăzii. E mult mai mare şi mai spec­taculos decât mi-l imaginam. Fără exage­rare, e una dintre cele mai frumoase relicve care amintesc de istoria daci­lor! Şi e mai agre­siv de­cât şi l-au imaginat sculptorii Columnei lui Traian de la Roma. Are o bogăţie de detalii pe care nici o re­prezentare, oricât de realistă, nu le poate cuprin­de! Urechile s-au micşorat, în schimb, o creastă ascuţită pregăteşte trece­rea de la lupul cu trup de şarpe al dacilor, la urmaşul său, balaurul, care i-a luat locul în imaginarul medieval occidental.

Dragul de „draco”

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Bretania. Casă la malul oceanului

Dar ferestruica de la intrarea în expoziţie nu e decât un acroş pentru public. Dincolo de perete, o sală întreagă, bogată în descoperiri de preţ, pune în evidenţă stindardul de la Nie­derbieber. Privindu-l din lateral, înţelegi mai bine cum func­ţiona, vezi golul prin care intra aerul spre coada de şarpe făcută din piele sau pânză, şi-i vezi gâtul prelung, plin de solzi. Nu mai e nici o îndo­ia­lă: aşa arăta stindardul de luptă folosit de da­cii din tru­pele romane şi aşa va fi arătat, cu mici diferenţe, şi capul de lup, simbolul Rega­tului Dacic! Bettina Hunerfauth nu e spe­cia­listă în epoca daco-roma­nă, dar când îi arăt că „draco” e iden­tic cu re­pre­zentările stindardului dacic de pe Columna lui Traian, se revanşează şi îmi pre­zintă un platou de argint, găsit pe vremea dacilor, tot în apro­piere de Niederbieber, despre care ştie sigur că are co­respondenţe cu desco­pe­ririle iden­tice făcute în Transil­vania… La des­păr­ţire, o mai întreb pe mu­zeo­grafa din Mainz cum se face de a ajuns lupul dacic pe afişul unei ex­poziţii de o asemenea anvergură? „Ştiam de la colegii din Koblenz că «draco» are mare lipici la public. Nu vedeţi cât e de fru­mos? Nu ne-am în­şelat fă­cându-l vedeta ex­po­zi­ţiei noastre. Toţi vizitatorii care vin sunt fascinaţi de imaginea lui”. Într-adevăr, inge­niosul sistem de lumini şi oglinzi au transformat lupul dacic în vedetă. Un veritabil însemn regal! Cu ochii min­ţii, încerc să-l scot de acolo, din confortul marii ex­poziţii germane, şi mi-l imaginez cu solzii lui de aur strălucind în soa­re, liber, dezlănţuit, în galopul cailor, şuie­rând peste Europa acum apro­ape două mi­lenii.

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Landeda. Nordul extrem al Bretaniei

La ieşirea din mu­zeu, în ma­gazinul de suvenire, „draco” era peste tot: pe postere, pe cărţi, pe albu­mele oficiale ale expo­ziţiei. Lumea stătea la coadă să-şi ia câte un cap de lup, de fapt, o bucată din istoria Daciei…
Din nou Bretania. Malul At­lanticului, Lande­da, lo­calitatea în care reporterii „For­mu­lei AS” şi-au aşezat ta­băra. Afară sunt 9 grade, bate un vânt turbat, dar noi sărbătorim întâlnirea mea cu lu­pul dacilor din Ger­mania. E doar prima victo­rie dintre altele care vor urma. Colegii mei s-au în­tors şi ei încărcaţi de trofee. Dum­nezeu ne iubeşte. Nici anul aces­ta, al 14-lea la număr, cău­tările nu ne-au fost în zadar.

Bătrânul şi cartea

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

 

Regele Arthur şi stindardul cu cap de lup

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Desen dupa stela funerară cu cap de lup de la Chester, din Anglia

Septembrie e cea mai înşe­lă­toare lună din an în nordul extrem al Bre­taniei. Atlanticul stăpâneşte tot. Soarele te dezmiardă o clipă, ca imediat vântul şi ploaia să se bur­zuluiască la tine, de parcă ai călca pe un tărâm interzis. O burniţă măruntă şi rece te urmează la pas, după care iese iar soarele, apoi te sfâşie vântul, şi tot aşa, trei ano­timpuri în fiece plim­bare de-o jumătate de ceas prin cochetele por­turi de pe Canalul Mâ­ne­cii. La vremea după-amiezii, vântul se înteţeşte şi mai tare. Ocea­nul muşcă voluptuos din ţărmul Bretaniei, nerăbdător, parcă, să-şi legene iar, pe oglinda tremurată a apusului, bărcile abandonate la mal, în aşternutul de nisip şi de alge, la ora refluxului.
În salonul cochet al ho­­te­lului „Baie des Anges”, aşezat chiar pe malul ocea­nului, în timp ce soarbe din­tr-un coniac, un bătrân grizonat, aşezat la unica masă de lângă fereastră, contemplă dezlănţuirea nebunească a Atlanticului. Două cărţi îi însoţesc re­veria. De altfel, bătrânul domn lasă deoparte spec­tacolul din dreptul feres­trei şi se cufundă, absorbit, în lectură. Într-un târziu, când se ridică să plece, îmi oferă amabil locul de la fereastra dinspre ocean. „E o pri­velişte unică”, îmi spu­ne zâmbind. „Extrema nordi­că a Bretaniei e su­perbă”. A­vea dreptate. Fo­toliul gal­ben de la fereas­tră îţi aducea oceanul spu­me­gos la picioare, într-o privelişte fascinantă. Toc­mai mă pre­găteam să mă las desfătat de sălbă­ticia ei, când, arun­cân­du-mi o­chii pe una dintre cărţile rămase pe masă, am ră­mas… interzis. Titlul ei era „Ghidul drape­lelor bre­tone şi celtice”, iar la pa­gina 13, în drep­tul sem­nului de carte rămas între file, mă privea, ochi în ochi, stindardul cu cap de lup al dacilor!

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Lupul dacic, în lupta de la Hastings

Caut numele autorilor, Divi Kervella şi Mikael Bodlore, două nume ciu­date, ca toate numele din nordul Bretaniei, o ţară supusă de Franţa în secolul 15, dar care nu şi-a părăsit tradiţiile şi limba. Iar ce afirmă autorii este cel puţin la fel de ciudat: „Steagul cu cap de lup a fost adus din zona estică a Imperiului Ro­man şi a avut un mare viitor pe melea­gu­rile bretone. Mulţi oameni din zona estică a Imperiului au făcut parte din trupele romane, şi se ştie sigur că ei au instruit apoi armata bre­tonă, care a devenit redu­tabilă, vreme de secole. Steagul a venit împreună cu ei. Lupul avea botul din me­tal, care continua cu un gât puternic. Restul corpului era un soi de mânecă prelungă, făcută din bucăţi de ţesături prinse între ele. Când intra prin botul animalului, aerul suna înfricoşător. Ideea era aceea de a produce un efect psihologic, atât asupra adver­sarilor, cât şi asupra pro­priilor trupe. Unde mai pui că, fluturând, acest stindard le indica arcaşilor direcţia vântului! Spre finele secolului al IV-lea, devenise atât de popular, că fiecare detaşament din cohor­tele armatei romane poseda un asemenea steag. El a supravieţuit căderii Imperiului Roman, iar urmele sale le vedem, de-a lungul secolelor, peste tot în Europa de Vest, şi la franci, şi la saxoni, care aveau un lup alb, şi, desigur, la vechii bretoni, care aveau un lup roşu”.
Bretonii s-au ataşat atât de mult de stin­dardul cu cap de lup şi trup de şarpe, spun în continuare autorii, încât nume­roase localităţi au şi azi, ca stemă, un cap de balaur, inspirat din fostul steag dacic! Aveam să constat foarte repede cât este de adevărat.

Lupul nemuritor

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Copiii din Tregor, mândri de steagul lor cu dragon

Aici, pe malul francez al Atlanticului, în Bre­tania şi Normandia, lupul dacic flutură pe primă­riile oraşelor şi dăinuieşte, de secole, sculptat în piatra neagră a bisericilor gotice, înfruntând vânturile, ca pe vre­mea luptelor dintre daci şi romani! După războaiele cu dacii, capul de lup sau „balaurul dacic”, cum îi spune istoricul Vasile Pârvan (sau «draco», cum i s-a încetăţenit numele în Occident), a fost preluat la scară largă de armata romană, fiind folosit mai ales de trupele de cavalerie. Romanii vor fi fost impre­sionaţi de efectul psiho­logic pe care îl aveau în luptă aceste stindarde şi l-au adoptat, făcându-l astfel să ajungă, prin războaiele lor, pe întreg conti­nentul european.
Este şi teoria istoricilor bre­toni, care în cartea (picată, mai mult ca sigur, „din cer”, pe masa hotelului din Landeda) demon­strea­ză, aşa cum am spus, că vechile stindarde de luptă aduse de romani au fost moştenite de strămoşii de azi ai bretonilor. Brutus I, strămoşul mitic al bre­tonilor, care a ve­nit pe la 1100 tot de prin părţile de răsărit ale Imperiului (de pe la sud de Dunăre), avea pe steagul de luptă un balaur roşu, iar steagul Ţării Ga­lilor de azi, cunos­cutul „Draigh Goch”, are un balaur roşu pe fond alb-verde. Dar mai important chiar decât urmele istorice pe care le-a lăsat de-a lungul timpului, pe întreg continentul, mi se pare faptul că lupul dacilor trăieşte şi azi, în Breta­nia, pe steagurile din zonă. Am văzut, în peregrinările noastre, şi dragonul de pe steagul localităţii Tregor, şi dragonul roşu de pe steagul din Plo­melin, şi „draco”, de pe poarta de intrare în minunata biserică din Commana. I-am întrebat pe lo­calnici, şi toţi spun la fel, că dragonul moş­tenit de la războinicii din antichitate a devenit parte din tradiţia locului. „E ceva sfânt pentru noi”, îmi spune Eric, un breton între două vârste, în timp ce priveşte cu mândrie spre steagul satului său de baştină. Are o strălucire stranie în ochi când îmi vorbeşte despre cre­din­ţele şi despre istoria bretonilor săi, despre felul în care nu s-au lăsat asimilaţi de francezi, despre poveştile cu dragoni pe care i le spunea bunicul său. „Bunicul era mare pasionat de istorie, avea un cult pentru dragoni şi îmi spunea mereu că strămoşii noştri bretoni au fost, pe vremuri, «draconari», purtători de «draco»”. Caută sub tejgheaua magazinului său şi îmi dă două ilustrate cu balauri roşii şi o pânză mare pe care apare steagul cu dra­gonul galez. Amintirile l-au emoţionat. Mă conduce afară, şi în ploaia măruntă şi rece, nici nu ştii dacă în ochii lui sunt broboane de apă sau lacrimi. „Uneori, ploile astea de la noi vin la fix ca să ascundă lacrimile celor puternici, aşa îmi zicea bunicul”, spune Eric, înainte să pornească, la o plimbare nostalgică, de duminică, spre malul oceanului, pe unde mergea, pe vremuri, de mână cu bunicul său…

DACII DIN GERMANIA ŞI BRETANIA - Capul de lup a cucerit Europa

Echipa „Formula AS” (de la stânga) – Andrei, Matei, Claudiu, Cătălin, Sanziana şi Ciprian, autorul reportajului

E târziu de-acum. Toţi tu­riştii care au tras la pensiunea „Baie des Anges” din Lan­de­da, s-au dus, rând pe rând, spre camerele lor. Stau în con­tinuare în fotoliul cel galben şi admir spectacolul naturii dez­lănţuite. Curenţii ocea­nului trec prin rama veche a gea­mului, aducând înăuntru un şuierat ascuţit. Ascult genunea de apă şi un gând mă înfioară: oare cum vor fi vâjâit, acum 2000 de ani, stindardele da­cice, um­flate de vânturile aces­tea nebune ale Bretaniei?

Fotografii de CĂTĂLIN MANOLE

Ciprian Rus
http://www.formula-as.ro/2017/1288/quot-formula-as-quot-pe-urme-rom-acirc-nesti-125/dacii-din-germania-si-bretania-capul-de-lup-a-cucerit-europa-22951

Lasă un răspuns