Video. Imagini cutremurătoare: De ce ajung românii sclavi la muncă în străinătate

de-ce-ajung-romanii-sclavi-la-munca-in-strainatate

Peste patru milioane de români lucrează în străinătate, iar mulți dintre ei trebuie să îndure condiții inunane de viață și salarii de mizerie. În afară de medici, asistente medicale, advertiseri, ingineri și IT-ști, zeci de mii de muncitori plecați din România, în speranța unui trai mai bun, ajung victimele angajatorilor. La baza acestor profitabile afaceri cu forță de muncă ieftină stau, de cele mai multe ori, tot niște români care-și vând, la propriu, conaționalii. Mai multe asociații cer acum măsuri reale pentru protejarea românilor care muncesc în străinatate și sunt abuzați.

Nici la patru luni de la vizita în Italia, Ministerul Românilor de Pretutindeni nu a găsit un răspuns pentru situația dezastruoasă a conaționalilor noștri care lucrează în condiții de sclavie pe plantațiile din Sicilia. Mulți nu-și mai pot asigura, acolo, nici măcar pâinea zilnică, nici asistența medicală, asistența socială sau școala copiilor. Foarte multe femei sunt abuzate sexual și chiar obligate să se prostitueze. Și totuși, cei ajunși acolo preferă să rămână, iar în fiecare zi se fac noi recrutări, pentru viitori sclavi. Autoritățile se întreabă ce anume îi determină pe români să meargă spre sclavie. „E simplu: pleacă pentru bani. Sunt păcăliți pentru că sunt ușor de păcălit. Cu cât este nivelul de educație mai scăzut, cu atât sunt mai ușor de adus la acest stadiu. Sunt și mulți români cu un grad mare de obediență, care acceptă condițiile, pentru a avea un venit, mai ales dacă nu au unde să meargă mai depatre. E vorba despre oameni foarte săraci care acceptă să lucreze și să trăiască în condiții foarte precare, persoane ușor de manipulat care devin foarte vulnerabili. Mulți români, din cauza lipsei totale de experiență și de încredere, dar și de educație sindicală, pot fi păcăliți foarte ușor. În zonele unde există sărăcie, de regulă există și lipsa de cunoaștere, iar de aici este foarte ușor de ajuns la astfel de situații. Nu s-ar putea întâmpla așa ceva în Norvegia sau în alte țări unde se alocă foarte multe fonduri pentru educația copiilor”, a explicat, pentru Jurnalul Național, sociologul Alfred Bulai.

Societatea Civilă trage la răspundere autoritățile

După scandalurile de anul acesta, mai ales după apariția în presa britanică a unor reportaje despre sclavii români din Sicilia, la inceputul săptămânii trecute, Poliția din Italia a descoperit alte zeci de români abuzați pe plantațiile din sudul Italiei, apoi autoritațile spaniole au descoperit, în provincia Cuenca, din centrul Spaniei, 24 de români exploatați de către angajatorii spanioli. Federația asociațiilor de români din Europa – Fadere cere prim-ministrului Mihai Tudose intervenția urgentă in sprijinul real care trebuie să fie acordat conaționalilor noștri abuzați în străinătate. „Majoritatea românilor care lucrează in Europa trimit în continuare banii în țară. Asa se face că în ultimii 10 ani, ei au trimis acasă peste 55 de miliarde de euro, mai mult decât oricare investitor străin și mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Guvernul României continuă să manifeste fața de ei indiferență şi dispreț”, spune Daniel Tecu președintele FADERE. Exact același lucru spune, de mai mulți ani, și Carmen Andrei, președinta Asociației Românilor din Italia CAPIMED România, cu sediul la Palermo, în Sicilia, care a înaintat Guvernului României un proiect concret pentru sprijinirea reală a românilor din Sicilia, apoi din toată Italia, încă din 2015. „Românii pleacă la muncă în străinătate din cauza sărăciei. Mulți speră să le fie mai bine decât acasă. Ce să facă în România? De mai mult de șapte ani stau lângă ei, îi ajut cum pot, cu ce pot, le ascult poveștile, dar nu pot fi întorși acasă, unde nu au cum să-și câștige existența. Ce pot face în satele României, în orașele mici, unde efectiv nu au locuri de muncă, oricât s-ar strădui?”, spune Carmen Andrei, președinta asociației CAPIMED. În plus, cei mai mari exploatatori ai românilor sunt chiar românii, cei care fac trafic de persoane atât în țară, cât și în străinătate. „Cea mai gravă situație este în Italia și în special în Sicilia. „Caporalii” români (traficanții de persoane n.n.) își exploatează propriii cetățeni, iar consulii se fac pur și simplu că nu văd. Vom cere MAE audierea tuturor consulilor României. Asociația CAPIMED ne-a adus suficiente dovezi, pentru a declanșa un larg proces de lămurire a acestor situații”, spune Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), care pregătește un proiect amplu pentru a veni în ajutorul românilor din Italia.

FADERE arată că muncitorii descoperiți în Spania lucrau fară contract de muncă, fiind platiți foarte prost, dormind în corturi, fară apă curentă și fără electricitate. CAPIMED informează de mai mulți ani autoritățile române și italiene că sute de mii de români din Italia trăiesc în sclavie, mii de românce au fost violate, unele și omorâte, copiii români sunt abuzați sexual și puși la muncă de sclavi pe plantații.

Îi cerem prim-ministrului Tudose modificare misiunii Ministerului Pentru Românii de Pretudindeni, dintr-un Minister care se ocupă doar de acordarea de subvenții pentru proiecte culturale în diaspora, într-unul care să aibă ca prim obiectiv protejarea românilor din diaspora. Daniel Tecu președintele FADERE

Mese rotunde împotriva traficului de persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.T.I.P.) a lansat proiectul „Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor”, finanțat din fonduri nerambursabile, în valoare toltală de 1.714.904 de lei (fără TVA), din Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească. Proiectul se va derula la nivel naţional, pe o perioadă de 36 de luni, având următoarele activități: producţie de documentare şi materiale de campanii; întâlniri cu grupul ţintă; organizarea unor activităţi de prevenire; organizarea de mese rotunde la nivel judeţean și conferinţe naţionale pentru marcarea Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane. Partenerii proiectului sunt Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Fundaţia World Vision România și Asociaţia eLiberare.
După scandalurile din Italia, sclavi români au fost descoperiți și în Spania. Sociologii spun că sărăcia și lipsa unei educații, mai ales de tip sindical, îi transformă pe foarte mulți în persoane vulnerabile și foarte ușor de păcălit.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/de-ce-ajung-romanii-sclavi-la-munca-in-strainatate-748441.html

Lasă un răspuns