Băsescu şi unionismul de vorbe goale

Basescu

Ca tot ce face sau spune Băsescu, în ultimul timp, şi contribuţia sa la activitatea pre-electorală a micului partid (declarat) unionist de la Chişinău a trecut neobservată.

Motivul nu îl reprezintă suportul politic real de care se bucură PMP în România, respectiv, Partidul Unităţii Naţionale, în Republica Moldova: nici unul, nici celălalt nu va trece pragul de intrare în Parlament. Ceea ce, oricum am coti-o pe după cireş, trimite tema reunificării în derizoriu, la marginea marginii preocupărilor electoratului, nu doar dincolo de Prut, ci şi dincoace. Nici atitudinea faţă de unire nu e cauza, cu toate că există o diferenţă notabilă, la acest capitol, între publicul din România şi cel din Republica Moldova, perfect comparabilă cu atitudinea francezilor, respectiv a valonilor belgieni faţă de o eventuală dezmembrare a Belgiei şi o unire cu Franţa. Reunificarea, în România, nu este o temă centrală, dar se bucură de sprijinul unei majorităţi confortabile. Dincolo, este – pe fondul eşecului tentativei de „stat moldovean” – una dintre temele discutate zilnic, dar care nu se bucură de sufragiile majorităţii. Sondajele de opinie arată că, deşi sprijinul pentru reunificare a crescut, dimpreună cu afirmarea clară a identităţii româneşti, el rămâne minoritar printre basarabeni. Chiar şi fără participarea la vot a transnistrenilor. Adevăratul motiv pentru care pateticele chemări la unire ale taberei băsiste nu se bucură de nici un ecou îl constituie însăşi substanţa lor. Începând chiar cu substanţa emiţătorului lor: un om politic descalificat de modul în care a condus timp de 10 ani România (şi chiar de modul în care a obţinut un al doilea mandat). Un politician nu lipsit de calităţi, dar lipsit de cultură şi de educaţie şi, în consecinţă, lipsit şi de viziune. Or, reunificarea României e un proiect care cere, înainte de toate, viziune. De la viziunea juridică la cea economică şi începând, desigur, cu o viziune culturală. E important, de exemplu, să găsim o cale de a promova acest proiect fără a atenta la Tratatul de la Helsinki privind inviolabilitatea frontierelor (1975), fără a alimenta temerile Ucrainei privind o posibilă extindere a reunificării României şi, mai ales, fără a oferi Ungariei speranţe privind o rediscutare a frontierelor noastre vestice. E la fel de important să ştim, cu mult înainte, cât va costa reunificarea şi, desigur, de unde vom lua banii necesari. Nu în ultimul rând, ce politici vom adopta într-o Românie în care minorităţile ar creşte de la 8-9% la 15-16% şi în care am avea de-a face nu doar cu UDMR, ci şi cu UDRR. Aceasta din urmă, susţinută de un stat puternic, agresiv şi care ne iubeşte ca sarea-n ochi. În contrapartidă, „strategia” băsistă se rezumă la declaraţii sforăitoare, la cuvinte mari şi, mai ales, la un discurs adresat… Rusiei, nu publicului din Republica Moldova, cel care, înainte de toate, ar trebui să înţeleagă beneficiile unificării. Cu alte cuvinte, de la „podurile de flori”, trecând prin „podul de vin” care l-a legat pe Băsescu de Voronin, am ajuns la podurile de vorbe goale. Dacă i-ar cunoaşte, cât de cât, pe basarabeni, fostul preşedinte ar şti că, oricâte defecte le-ar atribui duşmanii, nu sunt oamenii pe care să-i îmbeţi cu apă chioară. Păcat. Într-un moment istoric, în care chiar se putea face ceva pentru reunificarea naţională, asta e tot ce poate clasa politică românească. De pe ambele maluri ale Prutului.

P. S. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, E. S. Dl Valeri Kuzmin, toarnă (cu umorul negru caracteristic marii puteri pe care o reprezintă strălucit, la noi) sare pe rană, propunánd ca reunificarea să se facă pe bază de referendum, „ca în Crimeea“. Am, totuşi, două nedumeriri: 1) ocupaţiile Basarabiei din 1812, 1940 şi 1944 tot pe bază de referendum s-au făcut?, şi 2) în ce calitate propune Rusia unirea a două state suverane şi independente, dintre care unul membru al NATO?

Adevarul.md

Razvan Voncu

Lasă un răspuns