Poporul român este urmaşul poporului primordial şi trăieşte în Grădina Maicii Domnului

Maica-Domnului-si-Ro
Interviu realizat de Marius Avram
Sinteza: Domnule Gheorghe Funar, aţi fost considerat un exponent al naţionalismului românesc. Ce înseamnă să fii naţionalist?

Gheorghe Funar: Eu am fost şi am rămas un naţionalist. După opinia mea, e necesar ca tot românul să fie naţionalist, să-şi apere ţara, să-şi apere neamul, tradiţiile şi religia noastră ortodoxă.

S: E benefic, e necesar naţionalismul?

GF: Nu necesar, ci absolut necesar! Cei care se simt deranjaţi de naţionalişti sunt internaţionaliştii. Cine sunt internaţionaliştii? Foştii iudei de acum 2.000 de ani care l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu şi care au înfiinţat primele trei partide politice: fariseii, saducheii şi irodienii. Internaţionalişti sunt ucenicii de astăzi ai lui Iuda, care visează – aşa cum i-a îndemnat Antihrist sau Iahve sau Iehova – la stăpânirea lumii. Cum să stăpânească lumea? Prin violenţă, prin teroare. Dar înainte de a ajunge la aceste faze de teroare şi de violenţă, au venit cu etichete împotriva naţionaliştilor şi îşi permit aceşti ucenici ai lui Iuda să-i eticheteze pe cei care-şi apără neamul şi ţara drept naţionalişti, ultranaţionalişti etc.

S: Cum se împacă naţionalismul la care vă referiţi cu ideea de Uniune Europeană, de exemplu, sau cu ideea de bună înţelegere şi convieţuire între seminţiile pământului?

GF: Aşa cum ştiţi, Bunul Dumnezeu a lăsat pe pământ popoare, naţiuni, a lăsat ţări. Nu întâmplător, noi, poporul român, ne aflăm aici, în Grădina Maicii Domnului, pentru că aici a ales Bunul Dumnezeu locul şi ţara, patria pentru adevăratul popor ales de Bunul Dumnezeu, pentru strămoşii noştri geto-daci, noi, românii, fiind urmaşii direcţi ai geto-dacilor. Revenind la întrebarea dvs: trebuie să ştiţi că tot ce începe cu „uniune” e lucrătură evreiască. Au început-o cu Uniunea Statelor Americane, pe care o conduc; toţi preşedinţii americani sunt evrei. Şi cel de acum, e ceva mai bronzat, dar e tot evreu, Obama. Ăştia doi care rămân în cursa prezidenţială în SUA sunt evrei. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost tot o lucrătură evreiască, care s-a prăbuşit. Uniunea Europeană este tot o lucrătură evreiască. E un imperiu pe care încearcă să-l folosească împotriva naţiunilor. Nu întâmplător, s-a ajuns ca UE să urmărească lichidarea naţiunilor şi a naţionaliştilor şi mie îmi pare foarte rău, fiind român şi credincios, să văd steagul UE pus pe unele biserici din România. Este, după părerea mea, o blasfemie. Cum să pui steagul UE pe biserică, când UE acţionează împotriva creştinismului, în mod declarat?! În Constituţia UE nu s-a acceptat nicio referire la credinţa creştină.

S: În felul acesta, România ar trebui să se distanţeze de UE? Nu e bine că am intrat în UE, ar fi bine să ieşim

GF: Noi am intrat în genunchi într-un imperiu care ne jefuieşte şi care ne umileşte. Noi, românii, din 2008 încoace, nu suntem lăsaţi să intrăm în Spaţiul Schengen, suntem consideraţi un soi de paria ai UE. Ce uniune de state şi de popoare egale în drepturi şi obligaţii este asta, când noi românii şi bulgarii suntem discriminaţi? După părerea mea, nu e cazul să ieşim din UE, eu sunt optimist şi sunt convins că, în curând, va dispărea Uniunea Europeană. Toate imperiile s-au prăbuşit, au dispărut de-a lungul timpului.

S: Au dispărut, dar au apărut altele. Totul pare să fie ciclic în istorie.

GF: E ciclic pentru că noi nu cunoaştem adevărat istorie. Şi istoria se repetă pentru că n-o cunoaştem pe cea adevărată. Dar, după părerea mea, s-a împlinit vremea când românii şi alte popoare ale lumii e cazul să-şi afle adevărata lor istorie, adevărata lor origine, adevărata lor religie. Noi, românii, cei mai mulţi dintre noi, nu ne cunoaştem deocamdată – pentru că în şcoli, facultăţi se predă istoria falsificată – adevărata origine, nu ştim cine suntem. Adevărul este că poporul român este urmaşul poporului primordial al geto-dacilor, limba română este urmaşa limbii primordiale a geto-dacilor sau limba bătrână, iar religia noastră ortodoxă este urmaşa religiei monoteiste a geto-dacilor, religia primordială pe această planetă.

Românii sunt mai speciali ca alţii, suntem poporul ales

S: Credeţi că, în acest fel, românii suntem mai speciali decât alţii?

GF: Sigur! Acesta este adevărul. Suntem urmaşii adevăratului popor ales de Bunul Dumnezeu şi facem parte din poporul ales de Bunul Dumnezeu care trăieşte în Grădina Maicii Domnului, un popor credincios, un popor cu frică de Dumnezeu, un popor iubitor de pace.

S: Acum e un curent, un fel de nou naţionalism românesc, în care politicieni şi vedete etalează componente identitare româneşti. Ia, de exemplu. Traian Băsescu e considerat un exponent al acestui nou tip de naţionalism…

GF: El este un fals exponent. Trebuie să ştie românii că tatăl lui natural trăieşte în Israel şi-l cheamă Braunovici. Nu ştiu de ce nu se laudă cu originea lui evreiască. Ambii părinţi ai lui Traian Băsescu sunt evrei, şi maică-sa a fost evreică – Dumnezeu s-o odihnească! Au divorţat părinţii înainte de 89, pe vremea aceea, în regimul lui Ceauşescu, numai evreii aveau voie să plece fără probleme din România. Tatăl său trăieşte în Israel şi cu ocazia vizitelor pe care le-a făcut în Israel, Traian Băsescu l-a vizitat pe dl. Braunovici. Şi Corina Creţu e evreică. Cum să fie evreii exponenţii naţionalismului?! Ei sunt exponenţii internaţionalismului. Ei poartă ia şi alte simboluri naţionale, ca să încerce să-i păcălească pe români. Dar eu nu-i înţeleg pe evreii de la noi. La recensământul din 2011 s-au declarat evrei doar vreo 3.500, dar din care peste 100.000 sunt în funcţii de conducere, începând cu preşedintele României. Românii nu ştiu că acest domn cu nume nemţesc este şi el evreu, iar la Palatul Cotroceni, niciunul dintre consilierii preşedintelui României nu este român, toţi sunt evrei. Şi cei de prin guvernul lui Cioloş, majoritatea sunt tot evrei şi nu ştiu de ce nu se laudă cu originea lor evreiască.

S: Credeţi că românii îşi apără acum suficient de bine identitatea, simbolurile naţionale şi ce ar trebui să facă pentru a le păstra mai bine?

GF: În general, românii îşi apără simbolurile naţionale, dar, din păcate, în ultimii 26 de ani, mai mult în mod tacit. Au reuşit conducătorii evrei ai României din ultimii 26 de ani să-i dezbine pe români şi să le bage frica în oase. Pe vremea regimului comunist, frica nu era aşa prezentă în rândurile românilor cum este acum, în zisul regim de democraţie. Aceşti, chipurile, democraţi care s-au aflat la conducere, trebuie să ştie românii că sunt nişte actori politici care răspund la comandă străină. Trebuie să ştie conaţionalii noştri că, atât la Palatul Cotroceni, cât şi la Palatul Victoria sunt, pe lângă oficiali, consilieri străini. Nu mai ştiu dacă generalul Wesley Clark – cel care a ordonat din partea NATO bombardarea Iugoslaviei în Sfânta zi de Paşti, în anul 1999- a rămas la Palatul Victoria ca să conducă Guvernul României, aşa cum a făcut-o în timpul guvernelor dlui Victor Viorel Ponta, pe numele lui românesc.

Se vrea exterminarea românilor şi dispariţia României

S: Spuneţi că ar fi fost aserviţi intereselor străine cei care ne-au condus de la revoluţie încoace. În istorie, care conducători consideraţi ca au fost patrioţi şi că au apărat interesele românilor?

GF: Foarte mulţi au fost patrioţi. Dar înainte de a da câteva nume, permiteţi-mi o mică paranteză referitoare tot la nişte conducători. La începutul lunii februarie 1866, într-o noapte, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales de români, a fost obligat să abdice. În locul lui a fost adus, de către monstruoasa coaliţie, formată din liberali şi conservatori, chipurile, un prinţ străin, un pierde vară, un Carol de Hohenzollern Sigmaringen, care mi se pare că era sergent printr-o unitate de cavalerie. Din câte am aflat, nu a reuşit să aibă şapte clase, ce să mai vorbim de bacalaureat, nu ştia o boabă româneşte şi pe acesta l-au adus în ţară; Brătianu s-a dus special în Germania să-l aducă rege al României. Ştiţi ce vârstă avea individul? 27 de ani. Păi, la 27 de ani, să aduci un tânăr din Germania, evreu şi ăla?! Trebuie să ştiţi că toţi regii României şi reginele au fost evreice. Monarhia în România a fost impusă de evrei, formată de evrei, care ne-au jefuit de la 1866 până la 1947, apoi s-au înţeles cu comuniştii şi s-au dus în Elveţia, unde au primit bani de buzunar, 10.000 de dolari pe lună, din partea poporului român, iar după 90 au revenit în ţară şi au dobândit numeroase proprietăţi, castele, mii de hectare de pământ, pădure şi nu se mulţumesc cu toate astea; beneficiază, după părerea mea fără temei legal, de Palatul Elisabeta. A fost o mare eroare, în fond o trădare naţională, ce au făcut liberalii cu conservatorii în 1866, când ne-au adus o conducere evreiască sub forma monarhiei. Din păcate, românii nu ştiu că marea majoritate a conducătorilor partidelor politice parlamentare postdecembriste au fost şi sunt evrei. Peste 60% dintre cei aflaţi în Parlamentul României sunt evrei cu nume româneşti. Astfel este deghizată, sub nume româneşti, conducerea evreiască asupra României, iar românii nu ştiu, dar simt, că asupra poporului român s-a pus la cale cel mai mare holocaust din istoria lumii, se desfăşoară din 22 decembrie încoace şi are trei obiective: exterminarea poporului român, România să nu mai existe pe hartă şi mutarea statului Israel aici, în Grădina Maicii Domnului – operaţie în curs de desfăşurare şi ca urmare s-a ajuns ca, în ultimii 26 de ani, numărul real al evreilor din România să întreacă cifra de două milioane. Cea mai mare minoritate din România este minoritatea evreilor, nu a ţiganilor, nu a ungurilor.

Revenind la nume. S-a ajuns la concluzia de către marii istorici, arheologi ai lumii, că leagănul civilizaţiei pe Planeta Pământ a existat în spaţiul geto-dac cu cel puţin 10.000 de ani înainte de Hristos. Înainte de Hristos am avut mulţi conducători ai poporului geto-dac –noi îi ştim doar pe câţiva dintre regii geto-dacilor, mai ales am învăţat despre Burebista şi Decebal- dar românii trebuie să ştie că marea majoritate a împăraţilor de la Roma au fost de origine geto-dacă. Noi colindăm la Crăciun şi un refren des întâlnit în colindele noastre: Ler împărat şi Leru-i ler. Acest Ler împărat vine de la împăraţii Galeriu, Galeriu cel bătrân şi Galeriu cel tânăr, care au ajuns împăraţi ai Imperiului Roman undeva în perioada 290-311 d. Cr şi aceşti împăraţi au schimbat denumirea împăratului roman şi i-au dat denumirea de Imperiul Dac. Datorită acestei isprăvi nemaipomenite, ei sunt păstraţi de poporul român în colinde.

Dintre cei care au servit interesele românilor, aş aminti doar câteva nume: pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazu, Avram Iancu, eroul nostru naţional, pentru care evreul cu nume nemţesc, Klaus Werner Iohannis, a refuzat să promulge legea pentru a fi recunoscut şi sub aspect legal ca erou naţional. Între naţionalişti, eu îl aşez şi pe Nicolae Ceauşescu, care a făcut multe fapte foarte bune pentru neamul românesc, pentru ţară. Păcat că l-a tras serios înapoi nevastă-sa, Elena Ceauşescu, care şi ea a fost evreică.

S: Ce i-aţi sfătui pe români ca să-şi păstreze identitatea, tradiţiile, fiinţa naţională?

GF: Este necesar ca românii toţi să se lupte să afle adevărul. Adevărul, aşa cum spunea Mântuitorul nostru Isus Hristos, ne va face liberi. Este necesar să ne batem – şi în fruntea românilor ar fi bine să fie biserica luptătoare – pentru a ne afla adevărata istorie, adevărata religie şi mai ales să ne unim. Şi avem şansa istorică ca, în 2018, să refacem România Mare, România dodoloaţă, aşa cum au reuşit înaintaşii noştri la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Vom realiza unirea, sunt optimist că Bunul Dumnezeu ne ajută să ne reunificăm ţara. Aşa cum ştiţi, pe pământ mai sunt două popoare care trăiesc împărţite în două state: poporul român şi poporul coreean. Coreenii au făcut şi fac paşi uriaşi pentru reunificarea ţării, atât dinspre Coreea de Nord, cât şi dinspre Coreea de Sud, şi nădăjduiesc că poporul român va obliga pe conducătorii alogeni ai României să facă demersurile necesare ca, în 2018, să aibă loc reunificarea patriei şi românii să trăiască în aceeaşi ţară, în Grădina Maicii Domnului.