Istoria ascunsă: EUROPA a fost GEȚIA! Cine sînt europenii ? Carpaţii – leagănul europenilor (pelasgo-geţiacarpatică)

Europa Getia

Nu exagerăm deloc dacă afirmăm că europenii sunt geto-pelasgi, pentru că ADN-ul lor s’a perpetuat din tată’n fiu de’a lungul mileniilor, indiferent câte limbi au dezvoltat în acești ani, și câte granițe artificiale și’au făcut între ei cu totul anacronic.
Lucrurile se pot înțelege ușor dacă se explică simplu!
Toată Europa acum 2000 de ani era locuită de geto-pelasgi.
Imperiul Roman a fost fondat de geți, iar lupta dintre geții-romani și geții-barbari era politică, cum azi lupta se dă între rusofili și soroșiști, veșnica luptă de clasă între est-vest.
Imperiul roman erau geții progresiști, iar geții-barbari erau tradiționaliștii, iar granița dintre ei era atunci pe Dunăre!
La un moment dat, deși imperiul roman a subzistat câteva sute de ani cu ajutorul aurului getic furat din Carpați, în final geții tradiționaliști le’au distrus imperiul celor progresiști!
Azi granițele s’au modificat cumplit, pentru că lupta dintre progresiști și tradiționaliști se dă în interiorul statelor artificiale.

https://www.facebook.com/profile.php?id=100009882066357&pnref=lhc.friends

CARPAȚII – LEAGĂNUL EUROPENILOR (PELASGO-GEȚIA CARPATICĂ)
Cât de bine cunoaștem trecutul îndepărtat al țării noastre?
Nu atât de bine pe cât am fi tentați să credem. Rădăcinile noastre pe aceste meleaguri par să fie mult mai adânci decât am învățat la școală. Nenumărate dovezi arheologice atestă existența unei civilizații foarte vechi – în urmă cu aproximativ 10.000 de ani înaintea erei noastre – care își avea zona de origine pe pământurile actualei Românii.
Patrimoniul românesc abundă de monumente, opere de artă, artefacte, documente vechi ce sunt mărturii ale unei epoci pline de glorie, cu o civilizație foarte înaintată față de cea a altor populații ce existau pe pământ în acele vremuri.
Majoritatea istoricilor consideră că primele civilizații de pe glob s’au născut în Mesopotamia, Egipt, valea Indusului, Shang (Valea fluviului Galben) și Mezoamerica și Anzii sud-americani. Însă civilizația pelasgă, care s’a format în jurul bazinului Dunării, pare să fie cu mult anterioară tuturor civilizațiilor care au înflorit în aceste cinci zone geografice.
Pelasgia și’a aflat originea în zona bazinului fluviului Dunăre, expansionându’se și cuprinzând în aria sa ținuturi ce aparțin în zilele noastre Ucrainei (cele din dreapta Niprului), Basarabiei (Moldovei dintre Prut şi Nistru), României, Bulgariei, Serbiei, Macedoniei, Muntenegrului, Herţegovinei şi Bosniei, Croaţiei, Sloveniei, Albaniei, Greciei, Turciei, Ungariei, Austriei, Cehiei, Slovaciei, Elveţiei (partea răsăriteană), Italiei, Germaniei (partea sud-estică), Poloniei, extremitatea sudică fiind marcată de insulele Sicilia, Creta, Cipru etc., dar şi de părţile anatoliano-egeiene, de la vestul Ankarei.
Vechea Civilizație Europeană este dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, dacă nu chiar cea mai veche după unii cercetători, este civilizaţia pelasgă, sau pelasgo-getică. Ea ar fi apărut între anii 10.000-8.000 î.Hr., și s’a întins de’a lungul mai multor milenii, până în anul 106 d.Hr., transformându’se ulterior în civilizaţia geto-românească.
Civilizaţia pelasgo-getică înregistează trei perioade distincte, numite:
1. arhaică (aprox. 8.000 î.Hr – aprox. 3.500 î.Hr.),
2. medie (aprox. 3.500 î.Hr. – aprox. 1.600 î.Hr.) şi
3. zalmoxiană (aprox. 1.600 î.Hr. – 106 d.Hr.).
Și cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că pelasgo-geții au fost poporul primordial al Europei, studiind istoria străveche a spaţiului carpatic de mai bine de 40 de ani într’o manieră interdisciplinară (ce implică domenii precum istoria, arheologia, geografia, geologia, filologia, lingvistica, etnologia, paremiologia, literatura, arhitectura) cu rigurozitatea unui om de ştiinţă de formaţie tehnică. Cercetările sale, bazate pe studiul sistematic a zeci de mii de lucrări, au fundamentat concluzia că spaţiul carpatic este vatra civilizaţiei euro-indiene şi că limba română este continuatoarea directă a limbii primare a Europei.
O expunere a argumentelor domnului Gheorghe este prezentată de exemplu în tomurile I-V ale revistei Getica, editată de Fundaţia Gândirea. În plus, domnul Gabriel Gheorghe este autorul a zeci de cărți și sute de articole pe tema istoriei poporului român.
Gabriel Gheorghe afirmă într’o manieră tranșantă că ”Realităţile istoriei poporului român sunt zdrobitoare şi nu admit niciun fel de replică. O să le vedeţi şi o să vă convingeţi singuri”.
În continuare câteva dintre observațiile și concluziile sale. De menționat că cele mai multe dintre cărțile pe care le citează nu au fost publicate în România. Dumnealui le’a adus prin împrumut internațional sau prin mijloace personale, adunând în biblioteca sa peste 10.000 de volume. Domnul Gheorghe preferă să nu aducă în discuție argumentele istoricilor români care îi confirmă punctul de vedere, ca să nu apară acuzații de prozelitism. El citează în special savanți străini și universități străine celebre.
În anii ’70, Franklin Murphy, cancelarul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), a avut inițiativa de a realiza un studiu asupra resturilor arheologice din mileniul V înaintea erei noastre, în toată Europa. A trimis’o în acest scop în Europa pe Marija Gimbutas, care era profesoară de arheologie la Universitatea din California.
În mod surprinzător, investigațiile au arătat că în Spania, Franța, Anglia, Germania nu există resturi arheologice din mileniul V. Cu excepția teritoriului carpatic. Concluzia transmisă la UCLA de Marija Gimbutas a fost că ”Nu ne este clar de ce în Europa nu găsim nimic. E un deşert pur şi simplu în mileniul V înaintea erei noastre, dar în România am găsit peste 30.000 de statuete.”
Harta descrierii arealului arheologic din studiul Marijei Gimbutas indică foarte clar care este realitatea. Studiul publicat de doamna Gimbutas se numește The Goddesses and Gods of Old Europe și se referă la Europa Veche, Europa carpatică şi zonele pericarpatice.
Datele obținute pe baza probelor arheologice arată că în mileniile V, IV, III înaintea erei noastre (deci acum mai mult de 6000 ani) existau pe teritoriul carpatic culturile Cucuteni, Ariuşd, Vădastra, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Petreşti, Turda, Vinca şamd.
Pe vremea aceea nu existau Franţa, Anglia, Marea Britanie, iar Roma a fost fondată abia în anul 653 î.Hr.
În anul 1922 a apărut la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, o lucrare intitulată The Cambridge History of India. Lucrarea a apărut în contextul în care la începutul secolului XX englezii aveau colonii în Africa, în America de Nord și în Asia, care erau de regulă popoare inferioare lor din punct de vedere al dezvoltării sociale și culturale.
Și totuși indienii le erau superiori din punct de vedere cultural. Atunci au vrut să știe ce’i cu acești indieni: de unde vin, care le este istoria? A fost întreprinsă o cercetare pe baza cărților vedice (care sunt cele mai vechi monumente literare ale umanității) și s’a făcut observația elementară că în Vede nu există mențiuni despre fauna specific indiană actuală (lei, tigri, cămile, elefanți), dar există în schimb dese mențiuni despre fauna carpatică (urs, lup, vulpe).
Și atunci, pe baza acestor date dar și a altora, ei au stabilit în volumul I pagina 68 (au apărut șase volume până în 1926) că nu există decât o singură arie în Europa de unde ar putea să provină indienii și anume aria mărginită la est de Carpați, la sud de Balcani, la vest de Alpii Austriei și la nord de munții care fac legătura cu Carpații.
Adică Transilvania, care apărea astfel ca leagăn al civilizației de unde au plecat toate popoarele. Textual, la pagina 71, se afirmă clar:
”Din acest spațiu (Transilvania) au plecat indienii, persanii, grecii antici, latinii, celții, germanii și slavii.”
Și, desigur, deducem că au plecat de pe aceste teritorii și cu limba.
Oricine pleacă dintr’un spațiu poartă cu el limba. Aceasta este marca originii de unde te’ai născut și de unde ai plecat.
Ei bine, să nu rămânem doar la ce spune Universitatea din Cambridge, deși nu este o dugheană oarecare, ci este o universitate serioasă și nu este protocronism român, nu poate fi bănuită de protocronism român, mai ales în 1922. Să vedem ce spun și alți cercetători care nici nu citează (sau ignoră pur și simplu) The Cambridge History of India.
Să luăm un alt studiu, cel al lui Paul MacKendrick, care a fost profesor de istoria artelor la Universitatea americană din Wisconsin. El a scris o carte intitulată Pietrele dacilor vorbesc. Dar înainte de a publica această carte, a scris mai multe cărți din aceeași serie: Pietrele grecilor vorbesc, Pietrele romanilor vorbesc, Pietrele ibericilor vorbesc, Romanii perini șamd.
Deci el cunoștea toate civilizațiile și vizitase mai ales vestigiile, construcțiile mari rămase de pe urma acestor civilizații. Și iată ce spune, la pagina 8: ”Sarmisegetuza dacică, cetatea și locul sfânt al lui Decebal din creierii munților este una din cele mai impresionante așezări pe care le-am văzut până acum.” Deci văzuse tot ce e în Grecia, tot ce e în Roma, în Latium și în Italia, în Spania și așa mai departe.
Și la pagina 9 spune:
”Îmi consacru cartea acelor oameni ai antichității române și istoriei lor de peste șase milenii.”
Interesant, noi învățăm istoria în școli numai de la Traian și Decebal. Nu e scurtată oare prea tare istoria noastră? Și nu este singurul care o spune. Mai pot fi citați zece autori care spun istorie de șase milenii.
Revenind la harta întocmită pe baza studiilor Marijei Gimbutas, să observăm că aceasta este făcută pe baza resturilor arheologice. Resturile arheologice nu mint.
Unde trăiește o populație, măcar scheletul rămâne acolo, că nu poți să îl iei cu tine când mori. Și cei care vin după noi le găsesc. Ei bine, în mileniul cinci Franța nu are schelete, Germania nu are, dar găsim schelete din vremea aceea în spațiul carpatic.
De ce în spațiul carpatic? Ei bine, condițiile de mediu au fost hotărâtoare. La un congres internațional de istorie ținut la Edinburgh, capitala Scoției, prin anii 1970, la care a participat și doctorul Vasile Boroneanț (arheolog român) și profesorul Clyde Bolsal (de la Universitatea din Edinburgh) a fost stabilit unde au apărut cele mai vechi urme privind îndeletnicirea agriculturii. Determinarea s’a făcut pe baza cercetărilor a patru universități celebre: Oxford, Groningen, Berlin și Bohn. Și s’a concluzionat că în anul 7.800 î.Hr. exista agricultură la Porțile de Fier.
Iată date concrete de la care s’a putut pleca. Este important pentru că, așa cum spune Diodorus Siculus, scriitor grec, ”agricultura a fost cea care i’a scos pe oamenii din starea de sălbăticie”.
Dar mai e un fapt hotărâtor: sarea. E util să știm că niciun mamifer nu trăiește dacă nu are în corpul său 0,15% sare din masa trupului. Deci un corp de 100 kg ar trebui să aibă minimum 150 grame sodiu, altfel inima nu se mai contractă și animalul moare prin stop cardiac. Poate că ați văzut la țară că vaca din curtea țăranului se duce și linge bulgărele de sare. Este ceva instinctiv. Ei bine, de la granița cu China până la Oceanul Atlantic, la suprafața solului, sare ușor de exploatat nu este decât în spațiul carpatic.
Da, zăcăminte de sare de acum șase mii de ani există și la Salzburg în Germania, există și în Polonia sau în alte locuri, dar la 30 metri adâncime. Cu ce săpai la adâncimea asta și de unde știai unde este sarea? Pe când la noi te duceai cu un bolovan, dădeai în masivul de sare, luai bulgărele de sare și îl aduceai și îl puneai în curte ca să nu’ți moară vaca și așa mai departe…
Iată deci condițiile hotărâtoare care au determinat ca civilizația să se stabilească aici. Sigur, universitățile acestea străine pe care le cităm în continuare și savanții străini nu menționează sarea. Ei spun că nu le este clar de ce de aici pleacă totul. Dar asta este realitatea. Cine a stabilit? Dumnezeu, natura, nu putem să răspundem noi, dar asta este realitatea. Avem masive de sare la suprafața solului, după cum poate știți, la Praid, Turda, Aiud, Râmnicu Vâlcea, Slănic Prahova, Slănic Moldova ș.a.m.d. E plină țara!
Bunicii noștri mai știu că sare se aducea și din slatine, adică dintr’un lac sărat. Și apoi găteau mâncare. Dar fără sare mâncarea nu se poate mânca. Și fără sare nu există viață! Ultima glaciaţiune Wurm s’a întins până la Carpaţii Păduroşi. Spaţiul românesc nu a fost afectat de glaciaţiune. Germania, de exemplu, a fost acoperită de gheaţă. Pe gheaţă vaca nu avea ce să pască şi nu avea unde să trăiască omul. Deci în momentul în care s’au topit gheţurile, de unde a expandat populaţia?
De unde nu a fost afectată de glaciaţiune. Este elementar.
Să vedem ce mai spune Paul MacKendrick privitor la statuetele de la Hamangia, care sunt datate cu o vechime de peste 6.000 de ani. El observă – de exemplu la Gânditorul – realismul arhaic și simplitatea liniei demnă de invidia oricărui sculptor modern, care denotă o dimensiune spirituală nemaiîntâlnită în arta de până atunci și rareori atinsă după aceea. O spune cine?
Un profesor de istoria artei de la Universitatea din Wisconsin. Să cităm un mic paragraf din lucrarea ”Pietrele dacilor vorbesc”, la pagina 13:
”Sanctuarele cu acoperișurile în două ape, împodobite cu ornamente acretelia, prezintă pe coamă și la marginile frontonului un rafinament arhitectonic pe care templele grecești îl vor atinge după mai bine de o mie două sute de ani.”
Am spus că toate populațiile sunt plecate de aici. Ei bine, grecii sunt plecați de aici. E hilar că unii vorbesc de influențe grecești în limba română. Cum să fie influențe grecești în limba română când ei au plecat cu limba română? Există sute de cuvinte românești în greaca veche.
Clement Alexandrinul, unul dintre părinții Bisericii greci, născut la Atena (nu ”protocronist” român!) spune în Stromatele:
”Grecii au luat totul de la barbari.”
Ei bine, acești greci au plecat de aici prin mileniul doi-trei. Referitor la aceasta, un mare elenist francez, Pierre Leveque, a publicat într’o carte, L’Aventure grecque – Aventura greacă, harta plecării grecilor din spațiul carpatic. Nu este de la noi, este de la un mare elenist francez.
Să’l mai cităm și pe Collin Renfrew, unul dintre cei care au introdus datarea cu radiocarbon 14 (carbon radioactiv 14). National Geographic i’a publicat în noiembrie 1977, un articol intitulat Europe changing past – Europa își schimbă trecutul. În acest articol se arată că:
”Date radiocarbon revizuite relevă o metalurgie înfloritoare în lungul Dunării pe la 4.000 î.H. În estul Europei uneltele de cupru – care au fost datate în comparație cu cele găsite în Grecia pe la 2.300 î.Hr. – au fost făcute în ceea ce sunt azi România, Bulgaria, pe la 4.500 î.Hr..”
Iată deci că sunt mai mult de 6.000 de ani. Toată lumea este de acord că avem o civilizație de 6.000 de ani. Dar istoria oficială din România pornește de acum 2.000 de ani, de la Traian și Decebal.
Să mai cităm și din Gordon East, Géographie historique de lʼEurope (Geografia istorică a Europei):
”Regiunea cuprinsă între Alpii austrieci la vest și Dobrogea la est forma o provincie de cultură foarte avansată al cărui centru teritorial era Transilvania.”
Geția se întindea până la Marea Baltică și să îl cităm pe profesorul Trinkovski, un mare istoric polonez, care spune:
”Noi, polonezii, suntem urmașii daco-geților care s’au întins până la Marea Baltică” și la fel spun și alți profesori, care recunosc că strămoșii lor sunt geții.
Revenim la Gordon East:
”Invaziile scyte, venite din sudul Rusiei, pe la 700 î.H. au pus brusc sfârșit civilizației foarte dezvoltate a epocii Bronzului din țările carpato-danubiene.”
Nu găsim niciun savant străin care să spună altfel.
Profesorul Ralph Rowlett, profesor de antropologie la Universitatea din Missouri, Columbia, SUA a participat în decurs de 20 de ani la cercetări pe diverse situri arheologice din România. Și el spune:
”Pe teritoriul României pot afla prin intermediul arheologiei informații despre cea mai mare parte a preistoriei europene. Teritoriul României, situat în centrul geometric al continentului a servit deseori drept pod între Europa de Est și cea de Vest, Europa de Nord și cea de Sud . De aici,din spaţiul carpatic,respectivele culturi s’au răspândit înspre Europa de Vest, spre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu şi Asia de sud”.
Andre Piganiol, profesor la Sorbona spune:
”Civilizaţia Europei este o civilizaţie târzie cu excepţia Balcanilor. Civilizaţia acestor țări din Europa trebuie căutată la nordul Peninsulei Balcanice.”
Să observăm, mai în glumă mai în serios, că toți aceşti istorici nu s’au vorbit între ei, ci spune fiecare ce a descoperit în cercetările făcute.
Foarte succint, și câteva aspecte despre limbă. Domnul Gabriel Gheorghe a publicat multe lucrări în care a prezentat dovezile că limba română veche este limba indo-europeană comună. Domnul Gheorghe afirmă că din ea se trag toate limbile europene. De ce? În primul rând pentru că numai româna are rădăcini proprii. Limba trebuie să aibă rădăcini proprii. Franceza nu are rădăcini, latina nu are rădăcini, germana nu are rădăcini. Că limba romană este limba primordială rezultă din foarte multe aspecte.
Observaţi că toate gradele de rudenie apropiată numai în limba română sunt definite prin reduplicări de silabe: ma-ma, pa-pa, ne-ne, da-da, le-le, ba-ba. Deci era modul cel mai simplu pentru ca unui copil să îi spui: e mama, e tata, e nenea şamd. Acest lucru se găseşte numai în română. Cuvântul „mama” este peste tot, este universal şi e natural, pentru că un copil îl pronunţă spontan. De ce trebuie să spună mother, muther. Toţi copii germani spun la început ”mama”, nu ”muther”. La fel este și la englezi, copiii nu spun de la început ”mother”.
Continuăm cu câteva referiri la originile popoarelor, care așa cum spune profesorul Gabriel Gheorghe, cel mai probabil au plecat din zona teritoriului vechii Geții.
Englezii. Care este originea englezilor? Noi am învăţat la şcoală că sunt anglo-saxoni care veneau de prin Danemarca. Însă există o carte de istorie engleză de 550 de pagini, scrisă în latină, care se numește De Anglorum Gentis Origine Disceptatio (Cercetare asupra originii neamurilor englezeşti) și care a fost scrisă de profesorul Robert Sheringham. În această carte se spune că:
”Strămoşii noştri sunt geţii” și că ”Geţii sunt cei mai puternici, sunt civilizaţi, au obiceiuri vechi şamd.”
Cartea e un imn de glorie adresat geţilor. Acest autor este o celebritate în epocă pentru că este citat şi de Carolus Lundius şi de o serie de alţi autori. Deci iată că strămoşii englezilor sunt geţii. În Londra există Dacorum Campus (câmpul dacilor), apare pe hartă, este un oraş universitar. În revista People of all nations (nu a fost publicată în România) Florand Farboreaux scrie:
”În timp ce vechii britoni alergau sălbatici prin păduri cu corpurile vopsite, pradă celor mai degradate superstiţii, civilizația de pe teritoriul actualei Românii era una avansată, având ordine, disciplină şi cultură.”
Germanii.
Germanus înseamnă în latină frate bun, din aceeaşi părinţi. Nu este o realitate etnică, este un grad de rudenie. Ei au fost numiți așa de către împăratul Romei, Cezar. Probabil pentru că vorbeau aceeași limbă cu ei. Iată o dovadă: În 1567 Heinrich Pantaleon publică în Elveția o carte numită Cartea eroilor naţiunii germane. Cine sunt eroii naţiunii germane? Se poate vedea scris negru pe alb: Dacus, Zamolxis, Dromihete, Burebista, Deceneu, Decebal şamd. Deci acum 500 de ani aceștia erau considerați de Pantaleone, care era un mare savant german, eroii națiunii germane!
În mod similar, în anul 1667 Laurentius Toppeltinus publică cartea (scrisă tot în latineşte):
Despre originea şi căderea transilvănenilor, unde spune clar:
”Strămoşii germanilor sunt dacii.”
Exact ca în Strabon care confirmă acest adevăr, românii sunt geți, iar dacii sunt germanii de la izvoarele Dunării, și care acum 2000 de ani vorbeau o limbă comună.
Și Leibnitz, care a fost o glorie a umanităţii, în cartea sa Collectanea Etymologica (publicată la Hanovra în anul 1717) spune și el că strămoşii germanilor sunt dacii şi geţii.
Profesorul Reynolds în anii noştri, după 1970, publică o carte The geat of Beowulf. Beowulf este cea mai veche epopee britanică, scrisă în sec IX, dar se referă la fapte şi din sec.VI. Rezultatul cărţii:
”Geaţii sunt geţii!”
Profesorul Reynold scrie:
”Geţii sunt desemnaţi în sursele latine ca fiind cel mai strălucit popor dintre toate popoarele germanice.”
Spaniolii.
Cine sunt strămoşii spaniolilor? Cronicile spaniolilor spun că nu puteai fi rege al Castiliei sau nobil castilian (Castiliza era zona care reprezenta Spania în vremea aceea) dacă nu dovedeai că te tragi din goţi. Dar s’a făcut multă vreme confuzie cu acești aşa-zişi goţi. Ei bine, întro carte celebră a istoricului Iordanes, Despre originea şi faptele geţilor, se arată foarte clar că goții sunt geţii. Şi peste 40 de autori sunt de acord că cei pe care înainte îi numeam geţi îi numim acum goți. Deci este o schimbare de vocală, nu este un alt popor, nu avea de unde să apară.
Latinii.
Mommsen, care scrie Istoria Romei în 7 mari volume (dintre care numai 4 sunt traduse în România) spune clar: „Nici vorbă de legenda lui Eneas de la Troia”. Troienii sunt plecaţi din Carpaţi, la fel ca şi grecii. A fost un război fratricid (războiul greco-troian). În concluzie şi latinii sunt plecaţi din Carpaţi. O spune Mommsen clar. Au venit prin Europa, au mers prin Alpii Austriei şi au coborât către sud.
O profesoară de la Universitatea din Milano, Pia Loza Zambotti spune clar (într’o carte publicată în 1947):
”Din spaţiul carpatic au venit în Italia, traversând fie Marea Mediterană, fie prin Munţii Alpi coborând în sud şi au dat naştere latinilor.”
Și pelasgii sunt un subiect extraordinar. Pelasgii sunt strămoşii grecilor, latinilor, troienilor şamd.
Pelasgii sunt plecaţi din Carpaţi, sunt populaţie carpatică.
Felix Conseau (1806-1870), celebru scriitor francez publică Naţionalitatea şi regenerarea ţăranilor moldo-valahi. Ei bine, în această carte ne arată clar cu documente cum pelasgii au ajuns în Italia şi au dat naştere latinilor, cum au ajuns în Grecia şi au devenit atenieni, spartani. Aceasta spune de asemenea şi Herodot.
Indienii şi cărţile Vedice. Toate cărţile româneşti care scriu despre cărţile Vedice spun: Vedele indiene.
Vedele nu sunt indiene, Vedele sunt carpatice, sunt opere ale poporului român. Jawaharlal Nehru (fost prim-ministru al Indiei, o mare personalitate indiană) spune:
”Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Ei au adus ideile lor care au născut Avestha în Iran şi Vedele în India.”
În ediţia Vedelor franţuzească (noi nu avem o ediţie a Vedelor) se spune:
”Nu există arheologie vedică. Nicio urmă atribuită arienilor nu a fost găsită pe solul Indiei. Nici olărit, nici bijuterii, nimic care să reprezinte ilustrarea Vedelor.”
În schimb toate le găsim în Carpaţi. Păi cum se face că Vedele sunt atribuite Indiei dar toate descrierile sale le găsim în Carpați?
Satvaparapa Dosha Goswami, un istoric indian, spune clar:
”Pe vremuri Vedele erau transmise pe cale orală. Dar mai târziu înţeleptul Vyasa a dat tuturor shastrelor Vedelor o formă scrisă.”
Rabindranath Tagore, un mare poet indian, spune:
”Când arienii au venit în India, pădurile noastre le’au oferit adăpost lor şi turmelor lor împotriva căldurii soarelui. Ei au putut să găsească acolo tot ceea ce aveau nevoie. Astfel, triburile lor patriarhale s’au statornicit la început și, susţinută de condiţii naturale, cultura lor s’a putut dezvolta în voie.”
Raportul guvernului indian, India 1956:
”Din punct de vedere numeric indii sunt grupul cel mai numeros. Ei se găsesc în principal în nordul Indiei, în centrul Decanului şi pe coasta de Vest. Ei au capul lung, feţele nu prea lungi, iar bărbia nu e foarte proeminentă. Pielea cafeniu deschis. Din punct de vedere genetic şi fizic ei fac parte din neamul din sudul Europei.”
Fără îndoială Rama şi Sita sunt plecați din Munţii Buzăului. Cartea lui Nicolae Miulescu – Dacia, țara zeilor, expune detaliile legate de aceste aspecte.
La Sarmisegetuza s’a descoperit o inscripţie sub formă de trident, cel folosit după aceea de familia Brâncoveanu, aşa cum a fost și este cunoscut şi în India, simbolul lui Shiva. Era o bucată mare de 1m/2m. Muncitorii au primit ordinul să distrugă acea placă. Însă ea a fost salvată. A fost dusă la muzeul din Orăştie, care nu a expus’o însă niciodată.
Este foarte interesant că în cadrul unei cercetări realizată în anii 1994-1995, comandată de Guvernul României, a fost descoperită în zona fostei capitale dacice, Sarmisegetusa, o rețea de conducte ce fuseseră utilizate pentru alimentarea cu apă. Așa cum se poate vedea în fotografia alăturată, aceste conducte sunt înzestrate cu îmbinări de o precizie uimitoare. Ceea ce este încă și mai uimitor este că ele sunt plasate sub nivelul arheologic al civilizației dacice clasice, datarea cu radiocarbon C 14 indicând că ele au o vechime de peste 7.000 de ani.
Un alt obiect care răstoarnă complet concepțiile oficiale despre daci este faimosul ”cui getic”, ce a fost chiar analizat la mai multe laboratoare de specialitate și care are strania particularitate că nu a ruginit absolut deloc în pofida vechimii sale mai mare de 2.000 ani.
Faptul că sub Sarmisegetusa s’ar afla ruinele unui oraș foarte vast, ce nu a fost încă explorat de arheologi, a fost indicat de mai multe scanări efectuate de ruși sau de englezi.
Informația a mai apărut sporadic și în presă.
Multe alte argumente prezentate de domnul Gabriel Gheorghe puteți urmări în seria acestor emisiuni:
1. https://www.youtube.com/watch?v=WzDzGrVjAkM
2. https://www.youtube.com/watch?v=WzaoydUnPVY
3. https://www.youtube.com/watch?v=i0NCIBNLimY
4. https://www.youtube.com/watch?v=ByIGgdzQ1G8
5. https://www.youtube.com/watch?v=jA7ZMCdfcOA
6. https://www.youtube.com/watch?v=pJWiScKWHNA
Marija Gimbutas (1921-1994), profesor de arheologie europeană la Universitatea californiană din Los Angeles (UCLA), a fost prima care a enunțat ideea de Vechea Civilizație Europeană sau ”Vechea Europă”. Gimbutas desemna prin aceasta complexul cultural european din neolitic şi epoca cuprului înainte de infiltrarea vorbitorilor de idiomuri indo-europene dinspre stepa eurasiatică, începând cu cca. 4.200 şi până la 2.800 î.Hr. Alături de Romulus Vulcănescu, a fost unul dintre cei mai perseverenţi cercetători ai civilizaţiei europene de dinaintea venirii indo-europenilor. Vom cita deseori în acest articol din scrierile doamnei Marija Gimbutas, deoarece sunt lucrări de referință în acest domeniu.
România actuală își are originile în perioada Vechii Civilizații Europene. Această entitate culturală, cuprinsă între anii 6.500-3.500 î.Hr., a avut o structură socială bine consolidată, chiar ”civilizată”, în care rolul predominant în societate îl avea femeia.
Marija Gimbutas:
”Absenţa reprezentărilor privind o societate războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care femeile aveau rolul principal şi în care atât bărbaţii, cât şi femeile activau în mod egal întru binele comun. A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
Unele dintre caracteristicile esenţiale ale acestei civilizaţii străvechi sunt: egalitatea membrilor săi, spiritul paşnic, organizarea societăţii în comunităţi, dezvoltarea tehnologiei pentru producerea ceramicii şi a prelucrării metalului, credinţe religioase ce se bazau pe adorarea divinităţilor feminine cosmice, dezvoltarea scrierii. Toate acestea au pus bazele unui centru european dezvoltat şi complex.
”A devenit evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”, afirmă Marija Gimbutas.
Tot ea scoate în evidență rolul predominant al femeii, ce era de tip religios, sacru, principiul feminin fiind considerat creator și etern în civilizația pelasgă.
În acea perioadă au fost ridicate temple pe pereții cărora erau pictate forme spiralate și simboluri sacre străvechi, așa cum se poate vedea la templul de la Căscioarele, jud. Călărași, o așezare insulară pe un lac din apropierea Dunării. Pe insula din mijlocul lacului, numită Ostrovelul, au fost descoperite vestigii foarte vechi: un medalion de lut ars pe care era gravată o spirală roșie; o coloană cu înălțimea de doi metri pe care erau gravate 22 de linii verticale paralele, de’a lungul cărora erau șapte rânduri orizontale a câte șapte perechi de triunghiuri.
Templele din această perioadă erau închinate unor divinități feminine, centrate în jurul Zeiței Mamă. Divinitățile erau venerate ca fiind creatoare ale vieții, și nu în ipostaza de contrapărți ale zeităților masculine. Din această cauză, întreaga organizare a vieții era direcționată spre bunăstare, atât materială, cât și spirituală, spre dezvoltarea agriculturii, a olăritului și a prelucrării metalelor, dacogeții ducând o viață liniștită, în comuniune cu natura. Civilizația era paşnică, ţărănească, democratică. Pelasgii dispuneau de bogate zăcăminte minerale, păduri, peșteri și câmpuri agricole.
În Pelasgia s’a dezvoltat de timpuriu o civilizație autohtonă, care a iradiat, influențând populațiile din jur.
Începând cu anul 4400 î.Hr., Vechea Europă a început să fie invadată de populația geto-kurganică (cunoscută și sub denumirea de populația indo-europeană), în trei valuri succesive. Poporul geto-kurgan era un popor de războinici violenți, numiți și barbari, ce venerau zei ai cerului și ai războiului.
Prima invazie geto-europeană a avut un impact foarte puternic asupra locuitorilor așezărilor civilizate pelasge băștinașe. O parte din populație a migrat în Peninsula Italică și dincolo de Alpi, în Europa Occidentală. Cu toate acestea, civilizația pelasgică a supraviețuit datorită caracterului compact al comunităților din care era constituită, primul val de geți kurganieni fiind asimilați în poporul pelasgo-getic nou format.
Populația getică kurganiană avea o ideologie de castă, unde rolul predominant în societate îl avea bărbatul. Această influență s’a răsfrânt și asupra populației de acum pelasgo-getice, producându’se o amalgamare treptată a celor două componente ideologice, cea autohtonă și cea geto-europeană, ducând progresiv la cristalizarea civilizației europene. Această nouă civilizație a dat naștere unui nou popor, gata să’și apere ținuturile în fața unor eventuale invazii.
A doua invazie a geților a apărut la aproape o mie de ani după prima, aproximativ în anul 3.400 î.Hr., tot din stepele nord-pontice. Al doilea val al populației geto-kurganicăp a fost urmat la scurtă vreme de un al treilea val de invazie, de data aceasta al populației Yamna, în jurului anului 3000 î.Hr. În urma impactului cu aceste două invazii ale popoarelor getice, o parte a populației pelasge a cunoscut exodul, ajungând în zona Peninsulei Italice dincolo de Alpi și dincolo de Pirinei.
După al treilea val, toate aceste popoare migratoare au fost și ele asimilate de imensul popor pelasgo-getic, de la Nipru până la Alpi, ori chiar dincolo de lanţul Alpilor şi Pirineilor, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană şi Marea Neagră. Spațiul civilizației pelasge se dezintegrează treptat, iar ”așezările urbane ale Vechii Europe, cu templele lor, cu altare rafinate, vase rituale, trepiede şi sculpturi (figurine) au dispărut”, afirmă Marija Gimbutas. Odată cu apariția acestor popoare războinice pe teritoriile de’acum pelasgo-getice are loc și răspândirea metalurgiei bronzului, în special a armelor de luptă (pumnale, halebarde, securi, buzdugane etc.).
Sfârșitul civilizației Vechii Europe
Dezintegrarea Vechii Europe a început după anul 3.500 î.Hr, exceptând zona de munte și de coastă, a insulelor din Marea Egee și Marea Adriatică. Apogeul acestei dezagregări a avut loc în jurul anului 2.200 î.Hr.
În toată această perioadă au apărut foarte multe modificări în structura religioasă, socială și culturală a civilizației nou create. Dacă Vechea Civilizație Europeană era mai degrabă sedentară, bazată pe agricultură și horticultură, fiind egalitari și pașnici, având o ideologie axată pe aspectele creației, ale morții și regenerării, centrate în jurul Zeiței Mamă (Mater Creatrix), simbolizând principiul feminin, civilizația geto-kurganiană era mobilă, având o structură războinică, cuceritoare. Ei erau patriarhali, iar ideologia culturală era axată pe forța virilă, pe zei războinici, eroi ai cerului senin și ai tunetului. Dacă populația pelasgică folosea calul și căruța pentru îndeplinirea îndeletnicirilor lor, odată cu venirea kurganienilor, calul și carul devin elemente esențiale în organizarea militară și, de asemenea, se inițiază ritualurile de sacrificiu animal și uman.
”Calul, carul, jugul, pumnalul şi lancea, patriarhatul, precum şi noi zei şi imagini mitice – tipice mitologiilor geto-europene – au fost introduse ori s’au impus. Vechea Europă a fost transformată, dar nu exterminată.” (Marija Gimbutas)
Poporul Pelasgo-Getic nou format
Herodot descrie în lucrarea sa Istoriile că poporul getic era ”cel mai mare dintre toate popoarele” Europei și că vorbea o limbă unică în toată aria sa, getică sau tracogetică, purtând ”multe nume, fiecare după ţinutul în care locuieşte, dar toţi au, în toate, obiceiuri asemănătoare”, de la cele religioase până la cele războinice.
În cadrul unui Congres în 1980, profesorul Iosif Constantin Drăgan a prezentat rezultatele cercetărilor sale, conform cărora poporul getic s’a dezvoltat în jurul Dunării Carpatice și a avut centrul în ”Corona montium” (Transilvania actuală), fiind cel mai numeros popor din antichitate.
Generalul N. Portocală, în lucrarea Din preistoria Daciei și a vechilor civilizații, ajunge la concluzia că ,”prima civilizație a primului mare popor al lumii s’a întemeiat în Dacia”. Evident se menționa un teritoriu mult mai vast decât Dacia romană care nu aduna decât 13-14 județe actuale.
Ion Pachia Tatomirescu scrie în cartea sa Mihai Eminescu și mitul etnogenezei geto-românești despre organizarea administrativ-teritorială a imensului popor getic, ce era împărțit în provincii, fiecare având un conducător de arme. Aceste provincii împreună cu conducătorii lor erau subordonate centrului administrativ-religios aflat la Sarmizegetusa sau, după o veche denumire, Cogaion, sau după alte surse Elio (Helios gr.). Acolo își avea reședința regele-zeu și tămăduitor Zalmoxis, cunoscut și sub numele de Salumos, Salmos sau Zalmos, Zalmoxe. Acest rege-zeu era considerat ca fiind Mesagerul Celest, care se afla în legătură tainică cu Tatăl-Cer și avea cele mai mari puteri de pe pământ și care era nemuritor. Tot el, Zalmoxis, ”dirija puternicele confrerii războinic-religioase ale lupachilor – din aria cucuteniană (moldoveană), ale gaeţilor – din Câmpia Nord-Dunăreană de Jos, ale moesilor (moşilor) – din Câmpia Sud-Dunăreană, de la nord de Balcani, ale ursinilor – din Ardeal, din cel mai important şi dezvoltat centru metalurgic al Europei Antice, ale daoilor (geților) – din Panonia (Hercinia), ale sighinilor – din Dalmaţia (Illyricum), ale maramarisienilor, ale masagaeților (de la Caspica) etc., bineînţeles, în acţiuni de apărare a teritoriilor cu sanctuarele supremului zeu Salumos”.
Așa cum am arătat anterior, odată cu apariția popoarelor migratoare, în Geția încep să apară tendințele politeiste, fiind venerați zei, precum Tatăl-Cer și Soarele-Războinic (Sol-Ares), fiul Tatălui-Cer.
Apar totodată confreriile războinice, se dezvoltă producția de arme, apar construcții de fortificare plasate în cercuri concentrice, de jur-împrejurul Sarmizegetusei. Aceste organizații au dublu rol, atât războinic, cât și religios, ducând la apariția primei religii monoteiste din istoria spiritualității universale, denumită zalmoxianism, în jurul anului 1600 î.Hr. Această nouă religie aduce un suflu cu totul nou, creând o adevărată revoluție religioasă în lumea antică, prin care ființa umană s’a eliberat de frica morții inevitabile, inițiată fiind în știința de a deveni nemuritoare.
Fundamentul doctrinei zalmoxianismului rezidă ”în armonizarea Părţii în Întregul Sacru”, așa cum afirmă Ion Pachia Tatomirescu în Mihai Eminescu și mitul etnogenezei geto-românești. Această nouă religie s’a impus în întregul bazin al Dunării, de la Alpi la Marea Neagră şi la Nipru; de la nordul Carpaţilor, de la izvoarele Vistulei, până la sudul lanţului muntos Balcanic-Dinaric.
Un aspect foarte important în cadrul acestei renașteri culturale l’a constituit evoluția scrierii arhaice spre alfabetul getic de 23 de litere, dar numai în cadru inițiatic, așa cum se arată în Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu (aprox. 370 – 435 d.Hr.).
În cartea Dacia preistorică, Nicolae Densușianu vorbește despre străvechea civilizație pelasgă care, în viziunea sa, a dat naștere întregii civilizații europene:
”Înainte de civilizaţiunea gracă şi egipteană, o civilizaţiune mult mai veche se revarsă asupra Europei. Aceasta a fost civilizaţiunea morală şi materială a rasei pelasge şi care a deschis un vast câmp de activitate a genului omenesc. (…) Influenţele acestor trei culturi pelasge au fost decisive, pentru soarta muritorilor de pe acest pământ. (…) Pelasgii au fost adevăraţii fondatori ai stării noastre actuale (…) Pelasgii ne apar după vechile tradiţiuni istorice ca una şi aceeaşi populaţie cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintâi elemente ale civilizaţiunii, animale domestice, cultura cerealelor şi o artă industrială mai progresată.”
”Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradițiunilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și în regiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică, în Asyria și în Egipt. Ei reprezintă tipul originar al popoarelor așa numite arice, care a introdus în Europa cele dintâi beneficii ale civilizațiunii.
Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pământ. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepțiuni, puternică în voință și în fapte, atât de nobilă în moravuri încât tradițiunile și poemele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «divini», dioi, adecă oameni cu calități supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevăr l’au meritat prin darurile lor fizice și morale. Grecii își perduse de mult tradițiunea, când, cum, și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă, ei aveau o tradițiune ca înainte de dânșii, a domnit peste pământul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a tăiat munții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiat orașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătoare, a ridicat altare și temple zeilor și că aceștia au fost pelasgii.
Arcazii, popor pastoral și viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau, după cum ne spune Pausania, că cel dintâi om născut pe Pământ a fost Pelasg, un bărbat care se distingea prin mărimea, prin puterea și frumusețea figurei sale și care întrecea pe toți ceilalți muritori prin facultățile spiritului său.”
În afara istoricilor și cercetătorilor menționați mai sus, și alți autori au făcut referiri în scrierile lor la vechea civilizație pelasgă, care s’a dezvoltat pe teritoriul țării noastre.
”Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” – W. Schiller, arheolog american
Eschil, Supplices:
”Eu sunt Pelasg, fiul lui Palaechtin (Marte), născut din Terra (Gaea), domnul acestei țări, și după mine regele său s’a numit cu drept cuvânt, gintea pelasgilor ce stăpânește acest pământ.”
M. Costin, De neamul Moldovenilor
”Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia, nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”

https://www.facebook.com/profile.php?id=100009882066357&pnref=lhc.friends