ISTORIA ASCUNSĂ: CINE A INSTAURAT COMUNISMUL ÎN RUSIA? CINE A CREAT URSS ? CINE A HOTĂRÂT CEDAREA TĂRILOR DIN RĂSĂRITUL EUROPEAN ÎN 1944-45 RUSIEI SOVIETICE? CINE A DECIS DĂRÂMAREA URSS şi a COMUNISMULUI ÎN 1989?

Comunism-

– Cine a creat comunismul?
-Cine a instaurat comunismul în Rusia?
-Cine a hotărât cedarea tărilor din răsăritul european în 1944-45 Rusiei Sovietice?
-Cine a decis dărâmarea comunismului în 1989?
Răspunsul la aceste Întrebări ne va spune si:
-Cine comandă NATO?
-Cine controlează restul structurilor Europei Unite?

Cuprinsul

·  1. Introducere……………………………………………………………..
·  2. Cine a creat comunismul………………………………………………..
·  3. Cine au fost capii regimului comunist în Rusia……………………
·  4. În institutii…………………………………………………………………..
·  5. Cine a hotarât cedarea tărilor din răsăritul Europei Rusilor…….
·  6. Roosevelt , instrument al conspiratiei…………………………………….
·  7. Indiscretiile cu tâlc ale lui Roosevelt ……………………………………
·  8. Istoricul Keith Eubank despre Teheran…………………………………
·  9. Precizarea lui Churchill……………………………………………………..
·  10. Roosevelt si sfetnicul său Hopkins ………………………………………
·  11. La Teheran Roosevelt se instalează în Ambasada Sovietică……..
·  12. Spania află de existenta conspiratiei………………………………….
·  13. Rezolutia Conferintei rabinilor din America – 1956………………..
·  14. Cine este Benjamin Freedman?
·  15. Sună glasul păcii………………………………………………………….
·  16. Armata rusă aproape de prăbusire……………………………………….
·  17. Clinton vede o întovărăsire între NATO si Rusia…………………..

Ceeace ne determina sa revenim asupra articolului care comenteaza scrisoarea secreta a lui Roosevelt catre Zabrousky din Februarie 1943, publicat initial în „Cuvântul Românesc” (Hamilton, Canada) din Aprilie 1986, este pentru a ne reaminti cine au fost realii autori ai hotarîrii de a împarti Europa dupa cel de al doilea razboi mondial. El ne ajuta sa vedem si cine dispune astazi de soarta Europei.

Dupa 1989 România si-a recâstigat libertatea (?) de a-si croi soarta, de a alege caile de urmat, mai ales în politica externa. De când conducatorii de eri si azi (ante si post Noembrie 1996) sunt par’ca apucati de febra intrarii cu orice pret în NATO si’n celelalte structuri ale Europei unite, fara sa se întrebe ce mai reprezinta NATO dupa prabusirea comu-nismului si cine mai ameninta România, si mai ales valoarea sacrificiilor ce se cer pentru a obtine aceasta acceptare (problematica).

La 23 August 1944 România s’a predat singura, si mai ales fara nicio garantie Rusilor, care abia dupa trei 3 saptamâni au pus conditiile ce le-au convenit, anume acelea de a stoarce România de ultimele ei resurse materiale, si cu pretul a 150.000 prizonieri luati pe loc de armata rusa, cu 350.000 de pierderi pe frontul de Vest si cu introducerea în România a unui regim care ne-a costat decapitarea de întrea-ga noastra elita culturala si politica (cel mai pretios avut ce-l poate avea o natiune). Apoi trecerea poporului român timp de doua generatii prin cea mai mare suferinta pe care a cunos-cut-o neamul nostru în lunga sa viata.

Ceva asemanator se urzeste acum, anume de a ne arunca fara nici un folos imediat si evident si fara nicio garantie ca obtinem ceva, platind un pret – renuntarea la România întregita, icoana ce-o poarta în suflet orice român -câstigata cu sângele a 800.000 de morti în primul razboi moindial, si 500.000 de morti si disparuti în cel de al doilea razboi, hotarîre care urmeaza sa fie luata de niste oameni al caror sentimente nationale si orizont cultural este produsul educatiei primite într’un regim anti-national si anti-crestin si în plus, carora le lipseste total atât educatia cât si traditia politica.

Intrebarile elementare la care trebue sa raspundem, ca sa ajungem la anumite concluzii corecte, sunt: cine a stapânit Europa ieri si azi, cum a ajuns comunismul stapân în Rusia, cum a fost împlantat mai apoi în România, si de ce s’a pra-busit acest regim care, mai ales la noi, era sustinut de un partid cu 3.500.000 de membrii, încoronat de o Securitate bine organizata? Au fost alte forte supra-nationale care au determinat aceste schimbari si rasturnari dramatice ? Daca da, care au fost aceste forte? Citatele si textele ce urmeaza în aceasta brosura sunt menite sa ne ajute sa raspundem macar în parte la aceste întrebari.

CINE A CREAT COMUNISMUL?

Ca sa raspundem la aceasta întrebare ne servim de citate din cartea: „Complotul împotriva Bisericii”, (The Plot Against the Church), a carei documentatie este bazata pe arhivele Bisericii Catolice si la care au lucrat 7 cardinali. A aparut sub un nume convenit Maurice Pinay, pâna acum în limbile italiana, germana, spaniola si engleza. Citam din a 3-a editie engleza, publicata în „Christian Book Club of America”, P.O.Box 566, Palmdale, CA, 93550, pag. 39-65:

„Nu exista nici o îndoiala ca evreii sunt cei care au inventat comumnismul, ca ei au fost instigatorii dogmei pe care s’a construit acel sistem monstruos care stapâneste cu o autoritate absoluta cea mai mare parte a Europei si Asiei, care agita tarile din America, si cu o progresie sigura inunda peste popoarele crestine ca un cancer mortal, ca o tumoare care devoreaza constant sâmburele natiunilor.”

„Dar evreii sunt de asemenea inventatorii si directorii metodelor comuniste, ai tacticei de lupta efectiva, a insensibilei si total inumanei politici guvernamentale si a agresivei strategii internationale. Este cu totul dovedit ca teoreticienii comunismului au fost toti evrei… cât si revolutionarii experiemntati, care si-au ascuns de ochii lumii originea lor si adresele unde traiau.”

In continuare Maurice Pinay da biografiile lui Marx, Engels si a celorlalti doctrinari marxisti.

 CINE AU FOST CAPII REGIMULUI COMUNIST IN RUSIA?

„Cum nu exista nicio îndoiala ca evreii au creat comunismul, tot asa nu exista nicio îndoiala ca ei au fost aceia care l-au si pus în practica.

 Chiar înainte ca bolsevismul sa se fi instaurat în Rusia, conducatorii si organizatorii miscarilor comuniste în totalitatea lor au fost aproape exclusiv evrei…. Dar în Rusia, unde comunismul a fost introdus pentru prima data, … paternitatea evreeasca a organizarii sistemnului cât si a practicei aplicate nu lasa nici o îndoiala…. In concordanta cu date irefutabile, care au fost în întregime dovedite si recunoscute de catre toti cei care s’au ocupat de aceasta problema, opera comunista a evreilor în patria Tarilor este atât de puternica încât este total de prisos sa se încerce a se nega ca acest triumf dezastruos ar fi monopolul lor.”

Este suficient sa însiram numele celor care au format guvernul si principalele organe ale Uniunii Sovietice pentru a ne da seama cât de dreapta si de categorica este aceasta afirmatie.”:

Urmeaza lista:

  1. Vladimir Ilich Ulianov Lenin, evreu dupa mama, presedintele Sovietului Suprem.
  2. Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei.
  3. Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalitati.
  4. Chicherin, rus, Comisar pt. Afacerile Externe.
  5. Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pt Interne.
  6. Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pt. Presa si Propaganda.
  7. Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pt. Proprietati Rurale.
  8. Steinberg, evreu, Comisar pt. Justitie.
  9. Schmidt, evreu, Comisar pt. Lucrari Publice.
  10. Ethel Knigkisen, evreica, Comisar pentru Aprovizionare.
  11. Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati.
  12. Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile.
  13. Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic.
  14. Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comert.
  15. Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura.
  16. Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru Alegeri.
  17. Lunacharsky, rus, Comisar pentru Scolile Publice.
  18. Simasko, evreu, Comisar pentru Sanatate,.
  19. Protzian, armean, Comisar pentru Agricultura.

Institutii
(Conducere, înalti functionari)

  1. Comisariatul pentru Interne: Din zece, toti evrei.
  2. Comisariatul pt. Afacerile Externe. Din 17, unul german, 16 evrei.
  3. Comisariatul pt Economie: Din 14, unul rus, 13 evrei.
  4. Comisariatul pt Justitie: 8 înalti functionari, toti evrei
  5. Comisariatul pt Educatia Publica: Din 7, toti evrei.
  6. Comisariatul Armatei: Din 14, toti evrei.
  7. Comisariatul Sanatatii: Din 5, toti evrei
  8. Sovietul Suprem al Comertului: Din 14, toti evrei.
  9. Primul Consiliu al Soldatilor si Muncitorilor: Un presedinte si doi vice-presedinti: toti trei evrei.

In 502 posturi ale organizatiilor de prim rang în conducerea statului în primii ani dupa revolutie, 459 posturi erau ocupate de evrei, si numai 43 au fost ocupate de crestini de diferite nationalitati. In lumina acestor date, cine a executat revolutia rusa, daca nu evreii?

 CINE A HOTARÎT CEDAREA TARILOR DIN RASARITUL EUROPEI SOVIETELOR?

A fost cedare, tradare sau conspiratie?

 Dupa cum reiese din scrisoarea-delegatie a lui Roosevelt catre Zabrousky, evreu, membru al Consiliului tânarului Stat Izrael, (juridic înca inexistent), hotarîrea de împartire a lumii a fost luata cu cel putin zece luni înainte de întâlnirea celor trei mari. In aceasta lumina întâlnirile de la Teheran si Yalta ramân simple farse, menite sa dea impresia ca ar fi avut loc totusi tratative.

Roosevelt, instrument al conspiratiei

 In Februarie 1943 Roosevelt a adresat o scrisoare lui Zabrousky, prin care-l deleaga sa-i expuna lui Stalin gândurile si planurile sale cu privire la viitoarea împartire a lumii. Pentru a întelege substratul acestei scrisori atât de importante pentru soarta omenirii, redam si partea ei introductiva cu atât mai mult cu cât ea ne desvâlue sursa si scopul ei (scrisoarea este preluata din „Top Secret” -Secrets d’états anglo-ame-ricains, de Léon de Poncins, aparuta în Diffusion de la Pensée Française):

„Scumpe domnule Zabrousky,

„Cum am avut placerea de a va marturisi atât Dvs cât si dlui Weiss, sunt profund miscat de faptul ca Consiliul National al tânarului stat Izrael a avut marea bunatate de a ma alege ca mediator pe lânga prietenul nostru comun Stalin în aceste momente critice, când orice pericol de frictiuni în sânul Natiunilor Unite, – create cu pretul atâtor sacrificii -ar putea avea consecinte funeste pentru noi toti si în special pentru Uniunea Sovietica. Este deci în interesul Dvs. si al nostru de a netezi asperitatile.”

 Dupa câteva aliniate care privesc relatiile din trecut dintre Statele Unite si URSS, Roosevelt trece la subiectul care ne intereseaza:

Statele Unite ale Americii si Marea Britanie sunt dispuse, fara nicio rezerva, sa acorde paritate absoluta si drept de vot URSS-ului în reorganizarea viitoare a lumii. Si Dvs. puteti, iubite dle Zabrousky, sa-i spuneti lui Stalin ca în egalitate cu marea Britanie si Statele Unite, Rusia va fi membra a înaltului Tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele între natiuni si ea va interveni paralel si identic în selectionarea, prepararea, înarmarea precum si în coman-damentul fortelor internationale care, sub ordinul Consiliului continental, vor supraveghea în interiorul fiecarui stat la mentinerea pacii în spiritul demnei Societati a Natiunilor. Aceasta pozitie atât de înalta în tetrarhia universala (USA, Anglia China si URSS) ar trebui sa-l satisfaca suficient pe Stalin pentru a nu mai reînnoi pretentii în stare sa ne creeze probleme insurmontabile.”

 „In Europa, Franta va gravita în orbita Marei Bri-tanii. Spania, Portugalia, Italia si Grecia se vor desvolta si ele sub protectia Angliei. Noi acordam URSS-ului acces la Mediterana, acceptam dorintele ei în ce priveste Polonia si Tarile Baltice, vom cere Poloniei sa adopte o atitudine de întelegere si compromis. Stalin va pastra un mare câmp de expansiune în micile tari inconstiente din rasaritul Europei si va recupera toate teritoriile care au fost temporar smulse Marei Rusii.”

Pentru o corecta interpretare al textului de mai sus redam si versiunea franceza din cartea lui Léon de Poncins: „Nous accorderons à l’URSS un accès a la Méditerranée, nous accederons à ses désirs concernant la Finland et la Baltique, et nous exigerons de la Pologne une judicieuse attitude de compréhension et de compromis; Stalin conservera un vast champ d’expansion dans les inconscients pétit pays de l’Est européens – tout en tenant compte des droits qui sont dus à la fidelité de la Yugoslavie et de la Tchecho-slovaqui – et il récupérera totalement les territories qui ont été arrachés a la Grande Russie.” (pp 131-132).

Mentionam ca aceasta scrisoare a fost redactata la 20 Februarie 1943. Zabrousky, dupa ce va fi prezentat mesajul lui Stalin, trebuia sa-l „convinga” sa accepte participarea la o întâlnire cu Roosvelet si cu Churchill, întâlnire care a avut loc la Teheran în zilele de 29, 30 Noembrie si 1 Decembrie al aceluias an.

Roosevelt multumeste în introducere, dupa cum am vazut, pentru faptul ca a fost ales de Consiliul National al tânarului stat Izrael, care înca nu era nascut, Consiliu din care Zabrousky facea parte, ca mediator pe lânga prietenul comun Stalin pentru netezirea unor asperitati nefaste pentru totisi în special pentru URSS. La rândul sau Roosevelt îl deleaga pe Zabrousky din partea Statelor Unite si al Marei Britanii sa expuna aceluias Stalin gândurile lor. Aceasta filiatiune de delegatii si mai ales originea lor explica carac-terul secret si subversiv al acestei actiuni. Nimeni, nici macar propriul sau secretar de Stat Cordell Hull, nu a stiut nimic de rolul ce-l aveau de jucat Statele Unite în timpul razboiului si în conjunctura postbelica, de conventiile ce va trebui sa le încheie pentru a asigura realizarea proiectului conspirativ de împartire, organizare si conducere a lumii dupa terminarea ostilitatilor. Si probabil ca nici Churchill nu stia în ce conspiratie va fi implicat. Singurul care stia totul a fost Harry Hopkins si mai târziu a fost initiat si Alger Hiss, autorul statutelor organizatiei Natiunile Unite, cel care mai târziu a fost condamnat în SUA pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Alger Hiss de altfel a fost personajul ideal pentru a fi în miezul acestei conspiratii. Evreu de origine, nascut în America si agent al Uniunii Sovietice, el reprezenta în acelas timp interesele celor trei factori în aceasta conspiratie, ascultând desigur mai mult de glasul sângelui decât de celel-alte obligatii de conjunctura.

In schema acestei autoritati supreme a creierului conspirativ, Izraelul, Roosevelt si Stalin erau cele doua brate executoare. Roosevelt era sigur, pe când Stalin îsi avea pro-babil si ambitiile sale si-si juca rolul straduindu-se sa le armonizeze, daca eventualele pretentii ale sale nu au fost facute doar de ochii lumii, ca sa dea impresia ca au avut loc totusi „tratative”.

Indiscretiile cu tâlc ale lui Roosevelt

Acest plan de împartire a lumii Roosevelt l-a mar-turisit mai târziu, la 2 Septembrie 1943, si Cardinalului de New York, Spellman, prezentîndu-l ca pornind de la el. „Impartirea lumii este o chestiune simpla,” spune Roosevelt. „Orientul îndepartat revine Chinei, Pacificul, Statelor Unite, Europa si Anglia vor fi împartite între Anglia si Rusia. Sper ca interventia rusa în Europa sa nu fie prea brutala. Cu Stalin cred ca ma voi împaca mai bine decât cu Winston, pentru ca el este un realist ca si mine. O singura grija ma nelinisteste, ca Stalin ar putea sa depaseasca o anumita limita.” Cardinalul Spellman a facut atunci remarca ca Rusia ar avea deja prevazute pentru Germania, Austria si celelalte tari din Europa guverne cu majoritate comunista si ca va instala regimuri care-i vor fi supuse. La asta Rossevelt raspunde: „Cu siguranta ca se va ajunge la expansiunea comunismului, însa ce se poate face?” („Die Teilung der Welt”, Yalta 1945, Arthur Conde, Karl-Rauch-Verlag, 1964, pp 100-101).

Istoricul Keith Eubank despre Teheran

Istoricul Keith Eubank în „Summit at Teheran” Morrow, 1985, p. 423 îi reproseaza lui Roosevelt si Churchil faptul ca nu s’au ocupat mai îndeaproape de viitorul tarilor din Europa de Rasarit, ceeace a fost în avantajul Rusilor. „Aici a fost momentul când aceste probleme puteau fi discu-tate. Inafara însa de fixarea frontierei de rasarit a Poloniei, restul Europei de rasarit a ramas un câmp deschis, unde Stalin si-a putut retine mâna libera. Speculatia ca Charta Atlanticului ar fi trebuit sa fie aplicata si în aceasta regiune nu a însemnat nimic pentru Stalin. Daca Roosevelt si Chur-chil ar fi acordat atentia cuvenita acestor probleme, ar fi putut crea obstacole în calea ambitiilor lui Stalin”. Evident ca Eubank nu stia nimic de existenta delegatiei primite de Roosevelt de la „tânarul Stat Izrael” si a delegatiei data de el lui Zabrousky, prin care Europa de Rasarit era deja pro-misa lui Stalin si toate celelalte jaloane ale viitoarei împartiri a lumii erau deja trasate. Ceeace a urmat apoi la Yalta un an si doua luni mai târziu, a fost doar stabilirea amanuntelor invaziei în Normandie (la cererea lui Stalin) si formularea asa ziselor „conventii” la care s’a ajuns, conventii pe care Amiralul William Leahy, care a facut parte din dele-gatia americana, le-a caracterizat ca fiind „atât de elastice încât Stalin le poate întinde de la Yalta pâna la Washington fara sa le rupa.” (în „Architects of Conspiracy”, p. 208).

Si istoricul american Gaddis, în „Security versus Self-Determination”, p. 164, afirma: „Faptul ca Roosevelt nu a vrut sa ceara aplicarea declaratiei pentru Europa eliberata numai la doua saptamâni dupa Yalta, când Rusii au instalat propriul lor guvern în România, (Groza, la 6 Martie 1945), a fost o indicatie precisa data Moscovei ca el nu a asteptat sa se aplice aceasta declaratie.”

Precizarea lui Churchill

 Precisa si menita sa spulbere orice îndoiala asupra abandonarii sau cedarii tarilor din Rasaritul european Rusilor în aceste conventii secrete ramâne declaratia lui Churchill în „Triumph and Tragedy”, pag. 240, citata de Nicolae Baciu în „Sell-out to Stalin”, pp 203-204: „Noi am fost jenati sa protestam (împotriva instalarii guvernului Groza la Bucuresti) pentru ca eu si cu Eden, când am fost la Moscova, în Octombrie 1944, am recunoscut ca Rusia trebue sa aiba un drept predominant, ultimul cuvânt, în România si Bulgaria, în timp ce noi trebue sa avem acelas drept în Grecia. Stalin a res-pectat riguros aceasta întelegere.”

Roosevelt si sfetnicul sau Hopkins

Sa vedem mai întai cine este omul pe care Consiliul National al embrionarului stat Izrael l-a desemnat ca sfetnic al lui Roosevelt si ca atare executor al planurilor sale conspirative:

Cât despre Roosevelt „nu se poate afirma ca ar fi fost un geniu”, scrie Arthur Conde în „Teilung der Welt”, pag. 211. „Ca student si avocat nu s’a profilat peste medie. A fost un om de societate, care mai degraba se întretinea cu lumea decât sa citeasca o carte. O viata întreaga i-a placut sa joace pocker… In politica a gasit un admirabil teren de activitate.” Tot pe aceeasi pagina, Conde îl citeaza pe Robert E. Sherwood, unul din biografii lui Roosevelt: „Caracterul lui a fost multilateral, dar el continea si contradictii într’o masura uimitoare. In acelas timp el era suficient de liberal si de progresist pentru a fi fost etichetat de tradator al clasei sale, si de ‘Rosul în Casa Alba”.

„Churchill” citându-l în continuare pe Conde, pag. 218, a respins visul unui paradis idilic universal dupa dispa-ritia lui Hitler. Roosevelt, din contra, dupa cum observa si Walter Lipman, comite eterna gresala a Americanilor, de a nu vedea ca lupta dintre state este o caracteristica intrinseca a naturii umane.”

Inainte de Conferinta de la Teheran, Roosevelt a refuzat o întâlnire de lucru cu Churchill pe motiv ca „nu vreau sa-i las impresia lui Stalin ca între noi doi totul a fost dinainte aranjat”, („Summit at Teheran”, pag. 58). El a refuzat si sa se stabileasca în prealabil o ordine de zi pentru aceasta Conferinta, fapt care l-a nelinistit profund pe Churchill. Tot Roosevelt a fost acela care a propus ca la Conferinta sa ia parte o delegatie restrânsa si sa nu participe nicio presa. Insotitorul sau principal a fost Harry Hopkins, consilier personal, care se bucura de o autoritate si încredere atât de mare încât semna documente în numele lui Roosevelt. ” Roosevelt nu a citit nicio carte de documentare asupra Uniunii Sovietice si nu a consultat niciun raport al „State Departamentului,remarca Keith Eubank în cartea sa. „Singura sa sursa de informatie o constituiau revistele, ziarele si relatarile lui Hopkins”, pe care autorul cartii le rezuma: „El (Hopkins), stia ca dupa razboi Rusia Sovietica va deveni una din cele mai mari puteri din lume. Pentru acest motiv Statele Unite si Rusia trebue sa fie prietene, pentru a putea sa realizeze împreuna planurile viitoare de pace. Prietenia lor trebue sa fie atât de puternica încât sa determine pe Rusi sa lupte pâna la înfrângerea definitiva a Germaniei si Japoniei. Fiecare minister (departament) al Statelor Unite trebue sa considere Uniunea Sovietica ca pe cea mai mare putere din lume si ca pe o prietena sincera. Fiecare functionar care vine în contact cu Rusii trebue sa creada profund în aceasta conceptie. In sfârsit, Hopkins mai cerea ca totul trebue facut pentru a se realiza o pace care sa corespunda aspiratiilor legitime ale Uniunii Sovietice. Ideile lui Hopkins sunt importante pentru ca ele au înlocuit rapoartele Departamentului de Stat („Hopkins urged that every-thing should be done to establish a peace that would meet the legitimate aspirations of the Soviet Union. Hopkin’s ideas are important because they replaced any briefings from State Department”(Summit at Teheran”, p. 239).

Influenta comunistilor asupra lui Roosevelt o reda în câteva cuvinte Frank Murphy, membru al Curtii Supreme, în marturisirea ce-o face Congressmanului Martin Deas, care a fost presedintele Comitetului activitatilor (anti) ne-americane (House Committee on Un-American Activities, citat în Buletinul Congresului din 22 Sept. 1950. pag. A6833): „Suntem condamnati. Statele Unite sunt condamnate. Comunistii controleaza totul. Ei îl controleaza pe Roosevelt si pe sotia sa. Este imposibil ca cineva sa-l vada daca audienta nu-i aranjata prin David Niles si banda sa” – (and his gang). Cine a fost David Niles? El a fost unul dintre evreii care-l înconjurau pe Roosevelt si care efectiv guverna tara. Numele lui adevarat este Neyhus si a fost cumnatul lui Harry Hopkins care s’a bucurat de cea mai mare încredere din partea lui Roosevelt. Dupa The Saturday Evening Post,din 24 Dec. 1949, pag. 24, Harry Hopkins a fost doar omul de fatada, condus de David Niles, cel care mai târziu a pus la cale declararea independentei Israelului si programul de drepturi civile al lui Truman. James Combs în „Who is Who in the World Zionist Conspiracy”la pag. 88-89 spune ca „Murphy desigur ca a gresit când a facut afirmatia ca ‘comunistii domina Statele Unite’, întrucât comunismul este doar un instrument, realul stapân fiind evreimea care acuma, dupa 25 de ani, si-a consolidat controlul asupra întregului guvern al Statelor Unite.

La Teheran Roosevelt se instaleaza în Ambasada Sovietica

Ajuns la Teheran la 27 Noembrie, Roosevelt s’a stabilit la ambasada americana. Rusii, pretextând ca ar fi descoperit un complot al GESTAPO-ului, care ar fi aflat de sosirea lor la Teheran, l-au invitat sa-si stabileasca cartierul în ambasada sovietica, propunere pe care Roosevelt a acceptat-o. De observat este faptul ca nici atunci si nici dupa aceea nici un serviciu secret din lume nu a semnalat vreun complot din partea Nemtilor.

La 28 Noembrie Roosevelt se instaleaza la Rusi si dupa masa are o lunga întrevedere cu Stalin în patru ochi, prezenti fiind doar cei doi translatori, deci fara Churchill, caruia mai înainte îi refuzase o astfel de întâlnire. In aceasta discutie tête-à-tête s’a stabilit formal împartirea lumii si au fost trasate în mare liniile directoare ale subiectelor de discutat în plenarele ce urmau sa aiba loc si care au fost cele mentionate în scrisoarea lui Roosevelt catre Zabrousky.

Spania afla de existenta conspiratiei

La 16 Aprilie 1943 (la n umai doua luni de la redactarea scrisorii în cauza), Ministrul de Externe al Spaniei, Contele de Jordana, a tinut un discurs minutios preparat si de mare rasunet la Barcelona, în Palatul Regilor de Aragona, într’un cadru foarte festiv, cu ocazia aniversarii a 450 de ani de la întoarcerea din prima calatorie a lui Columb. In discursul sau Contele de Jordana, printre altele, a spus: „Mai teribil decât razboiul, mai destructiva decât el si mai încarcata de ura si de porniri josnice este revolutia comunista, care reprezinta un pericol cu atât mai mare cu cât enormele cheltuieli de razboi vor compromite stabilitatea sociala a natiunilor.” – „Acest discurs este cu atât mai impoprtant” afirma Léon de Poncins în cartea sa „Top Secrets”. „cu cât guvernul spaniol a luat la cunostinta de existenta unui document important, care desvaluie o conspiratiemenita sa pericliteze mai multe state din Europa. Este vorba de o scrisoare secreta a Presedintelui Roosevelt catre evreul Zabrousky, care atunci servea ca agent de legatura între Roosevelt si Stalin… „

Si Franco în discursul sau din 1 Octombrie 1943 (cu doua luni înainte de întâlnirea de la Teheran), atrage atentia asupra pericolului ce paste Europa. „Spania considera ca independent de care va fi soarta armelor si chiar de dinainte de razboi, exista în lume o problema spirituala de cea mai mare importanta, pe care o constituie ambianta revolutionara a maselor îndepartate de Dumnezeu si care aspira la o îmbu-natatire a situatiei lor materiale prin violenta lipsita de orice scrupule în alegerea mijloacelor. Acest spirit revolutionar de diferite nuante este cuprins în termenul generic de ‘bolsevism’. Razboiul este un fenomen pasager, în timp ce spiritul revolutionar al maselor constituie o problema fundamentala a epocii noastre.”

Dupa acest discurs Americanii au reprosat Spaniei ca s’a apropiat prea mult de Germania si risca sa piarda ajutorul economic din partea Aliatilor. Ambasadorul american, într’o scrisoare adresata Ministerului de Externe spaniol, face afir-matia ca „comunismul este o problema interna a Rusiei, care nu va afecta în niciun fel tarile cu un nivel de viata mai ridicat”. La asta Contele de Jordana raspunde: „Imi vine greu sa cred ca cineva ar putea fi de acord ca acest pericol enorm, care ameninta civilizatia noastra, s’ar putea reduce la o mica problema de ajustare de salarii. Nu, domnule Ambasador, nu este o simpla problema economica si nici una sociala, chiar daca i-am acorda cel mai larg înteles. Este vorba de o problema spirituala, de un rau de cea mai mare gravitate, care afecteaza pâna în adânc sufletul omenesc, pentru ca atunci când se învata masele ca morala este o prejudecata burgheza si ca nu exista o justitie superioara fata de care suntem raspunzatori pentru faptele noastre, ele sunt private de orice frâna si sunt lansate la atac împotriva tuturor obsta-colelor care s’ar opune la satisfacerea celor mai brutale instincte ale lor.” (Top Secrets, pp 80-81).

Afirmatia Secretarului de Stat American este perfida, de rea credinta, menita sa induca în eroare si sa ascunda conspiratia ce se tesea împotriva întregii Europe. Ce urmarea Internationala comunista, cu sloganul: „Proletari din toate tarile, uniti-va!”, daca nu revolutia mondiala? Comunismul nu a intrat nicairi prin vointa poporului, ci prin siluirea ei de catre armata sovietica de ocupatie, (nelimitat sprijinita USA militar, politic, economic si prin diplomatie), sau prin ajutor extern direct (din partea Statelor Unite), cum a fost în Cuba.

* * *

In continuare extragem din brosura „Who Brought the Slaves to America”, scoasa de „Sons of Liberty”, P.O.Box 449, Arabi, LA, 70032, rezolutia „Conferintei Centrale a Rabinilor din America, 1956,” – cu subtitlul: „Instructiuni confidentiale catre toti evreii ortodocsi, reformisti, ne-religiosi si ‘încrestinati’”- din care aflam cât de stapâni se simteau evreii pe lume în 1956:

„Noi suntem aproape sa ne atingem scopul. Al doilea razboi mondial a avansat maret planurile noastre. Ne-a reusit sa aducem crestinii sa se omoare unii pe altii si sa aducem alte multe milioane de crestini în situatia sa nu ne poata face niciun rau. Ne-a mai ramas putin de facut ca sa câstigam controlul total asupra stupizilor de goimi (crestini).

Evrei din America:
acestea sunt ultimele instructiuni pentru voi:

  1. Continuati sa largiti controlul asupra radio-difuziunii, televiziunii, ziarelor, cinematografelor si revistelor.
  2. Educati copiii vostri si alungati-i pe crestini din avocatura, medicina, farmacie si din întreg comertul de detaliu.
  3. Transformati scolile si universitatile lor în centre de instructie pentru revolutia noastra rosie.
  4. Ridiculizati credinta crestina, desbinati poporul ei si slabiti-le bisericile.
  5. Demoralizati-le femeile si copiii.
  6. Corupeti-le tribunalele si faceti-le de rusine.
  7. Intoarceti o clasa sociala împotriva alteia, Negrii împotriva Albilor.
  8. Cumparati politicienii si continuati sa corupeti administratiile locale, provinciale si nationale.
  9. Anihilati fascistii anti-semiti în orice fel.
  10. Folositi-va de instrumente binevoitoare ca un Truman, un Eisenhower, un Stevenson si Warren; ei vor face treaba pentru voi.
  11. Planuiti emigrarea nelimitata si fara restrictii a persecutatilor nostri (din alte state) în aceasta tara.
  12. Continuati sa le controlati banii prin sistemul federal de rezerve.
  13. Continuati sa plasati evrei în posturile guvernamentale, în Armata si’n Marina.
  14. Noi trebue sa distrugem Republica asta si s’o înlocuim cu o democratie, care înseamnasocialism de stat guvernat de evrei, (Jewish Governed State Socialism).
  15. Continuati controlul asupra Departamentului Muncii, faceti agitatii, provocati prin orice mijloace nelinisti, greve, violente în toate modurile si în toate împrejurarile.

 Cu o astfel de strategie si cu aceste metode trebue sa reusimn sa prabusim aceasta tara în saracie, în demoralizare, în faliment, si’ntr’un razboi civil prin care sa micsoram numarul inamicilor nostri.

Revolutia bolsevica ne-a facut stapânii Rusiei.

 Ultimul razboi ne-a facut conducatorii întregii Europe, mai putin Spania.

Fie ca viitorul razboi sa ne faca stapânii Americii.

Pentru prezervarea rasei noastre sunteti avizati ca daca sunteti întrebati de Goimi despre oricare din punctele de mai sus, trebue sa refuzati sa raspundeti, sa abjurati, sa repudiati si sa negati si asta chiar si sub juramânt, daca e cazul, asa cum ne învata Talmudul.

Credem ca este de prisos sa va atragem atentia asupra consecintelor teribile daca aceste instructiuni ar cadea în mânile Goimilor.

 Conferinta Centrala a Rabinilor din America – 1956.

Prin cine controleaza si domina evreii viata politica si economica a natiunilor? Câteva citate date mai jos ne vor lamuri:

„Francmasoneria este o organizatie evreiasca, a carei istorie, grade, simboluri si parole conventionale sunt evreesti de la început pâna la sfârsit.”

„Izraelite of America”, 3 August 1866

„Francmasoneria este nascuta în Izrael”.

„Jewish Tribune”, 29 Oct. 1925

 „Anglia se lupta pentru noi, pentru cauza evreiasca si în aceasta lupta ea este sprijinita de francmasonii din întreaga lume.”

„Jewish Chronicle”, Octombrie 1940

„Din 670.000 de francmasoni în Europa, 475.000 sunt în Anglia. Din 4,5 milioane de francmasoni în întreaga lume, 3,5 milioane sunt în America.”

 Statistiques maçoniques

* * *

In 1954 Benjamin Freedman a publicat o carte „Facts are Facts – The Truth About the Kazars”,despre care au-torul spune: „Evenimentele istorice revelate pentru prima data prin aceasta carte aduc dovezi de necontestat ca con-tinua lor suprimare (înabusire) se dovedeste a fi daunatoare securitatii nationale, (USA), pacii în lume, bunei stari a omenirii cât si progresului civilizatiei.”Cartea a fost tradusa si publicata de editura noastra (în 1996) sub titlul: „Intâmplarile sunt întâmplari si faptele sunt fapte, – Adevarul despre Kazari”.

 Reproducem mai jos prefata ei: „Cine este Benjamin Freedman?”, în care este prezentata lupta sa, a evreului încrestinat, de a demasca conspiratia Kazarilor deveniti evrei sionisti, împotriva civilizatiei crestine:

CINE ESTE BENJAMIN FREEDMAN ?

Nascut în 1890, Benjamin Freedman a fost un afa-cerist prosper din New York, care într’un timp detinea majoritatea actiunilor manufacturii de detergenti Woodbery. Dar în 1946 s’a disociat de plutocratia internationala în cercurile careia se nascuse si crescuse, desgustat de planurile acesteia pentru civilizatia si natiunile crestine. Si-a dedicat restul vietii si cea mai mare parte din averea personala (peste $2,5 milioane) demascarii acestor planuri pe care le cunostea bine, caci îsi petrecuse viata în cele mai înalte cercuri ale organizatiilor evreiesti si plutocratice; fusese strâns asociat cu Bernard Baruch, cu Samuel Untermayer, cu presedintii-marionete mânuiti de acestia, ca Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, John F. Kennedy, cu tatal acestuia din urma, ambasadorul Joseph Kennedy. Convertit cu adevarat la catolicism, nu de forma ca prelatii care populeaza Vaticanul astazi, Benjamin Freedman s’a disociat de talmudism si de sionism si a devenit astfel inamicul lor public numarul unu, atacat cu furie si descris ca un „evreu antisemit„. Dar Benjamin Freedman nu-si ura rudele si prietenii; el obiecta doar la distrugerea civilizatiei crestine si a popoarelor care le-au asigurat prosperitatea.

Pentru a schita personalitatea lui Benjamin Freedman, redam aici punctele principale ale unei prelegeri pe care a tinut-o în anii 1960.

„In Statele Unite”, zice el, „sionistii au pus mâna pe absolut toate ramurile guvernului. Sionistii si coreligionarii lor domnesc în Statele Unite ca monarhi absoluti”, spune el, si-si sprijina afirmatia cu dovezi din istoria acestui secol. Primul razboi mondial fusese câstigat de catre armata ger-mana în primii doi ani, arata el, în care armata franceza fusese complet incapacitata, iar Marea Britanie statea izolata si neputincioasa înconjurata de ape patrulate de submarine germane. Chiar în aceste situatii, Germania a oferit Marei Britanii conditii de pace extrem de avantajoase: încheierea pacii cu revenirea la situatia dinainte de razboi. Guvernul britanic se gândea serios sa le accepte, când în Octombrie 1916 sionistii din Londra, reprezentanti ai evreimii est-europene, au împiedecat încheierea pacii, promitând Marei Britanii o victorie pe care le-o vor procura Statele Unite, care nu intrasera în primul razboi mondial si nu erau în conflict cu nimeni – cu conditia ca Marea Britanie sa le daruiasca sioni-stilor patria palestinienilor, Palestina, la care nici Marea Britanie, nici evreii din Europa rasariteana nu aveau niciun drept. In Statele Unite, zice Benjamin Freedman, evreii detineau pe atunci, (ca si acum) presa de mare circulatie; ei urau Rusia tarista si-i doreau înfrângerea, motiv pentru care bancherii de pe Wall Street ca Kuhn si Loeb, refuzau sa finanteze aliatii Rusiei, Anglia si Franta. Dar imediat ce sionistii au obtinut promisiunea ca li se va „darui” patria palestinienilor, pe care-i vor putea masacra si izgoni pentru a-si întinde statul lor mesianic, toata presa americana, care fusese pro-germana, dintr’odata a descoperit ca nemtii sunt„huni” , ca taie mâinile copilasilor de tâta cu baionetele si alte astfel de fantezii. Nu se mai putea citi nimic altceva în presa americanma decât despre cauza sfânta a razboiului împotriva Germaniei. Marioneta talmudistilor, presedintele Statelor Unite Woodrow Wilson, a declarat razboi Germaniei si la Londra a fost scrisa „Declaratia Balfour”, prin care s’a dat sentinta de moarte poporului a carui patrie fusese Palestina de mii si mii de ani.

La Conferinta de Pace de la Paris din 1919, a participat o delegatie a evreilor condusa de Bernard Baruch si compusa din 117 evrei; „am fost unul dintre ei si stiu cum s’au petrecut lucrurile”.spune Freedman. Delegatia a scos la iveala declaratia Balfour prin care i se promisese Palestina -si Nemtii si-au dat seama ca tot macelul pe care-l suferisera, si toata suferinta la care erau supusi, cu tara ciopârtita si populatia epuizata de birurile crunte impuse nemtilor ca „reparatii de razboi” îsi au radacina în târgul în virtutea caruia evreii din rasaritul Europei puteau folosi forta finan-ciara si militara a marilor puteri pentru ca sa practice geno-cidul împotriva palestinienilor. Si aceasta impilare crunta si sângeroasa le era aplicata lor, nemtilor, care-i primisera pe evrei cu bratele deschise si-i lasasera sa se îmbogateasca si sa prospere în Germania ca nicairi în lume. Ca si în Statele Unite, în Germania evreii detineau toata industria si întregile finante; industriasul evreu Rathenau era poate de o suta de ori mai bogat în Germania decât co-religionarul sau Bernard Baruch în Statele Unite; tot un industrias evreu era si cel mai mare armator, proprietarul liniilor North-German Lloyd si Holland-American Line; bancherii casei domnitoare Hohenzollern erau tot evreu, si cei mai bogati bancheri comerciali din lume erau evrei din familia Warburg din Hamburg. Si în timp ce Nemtii trudeau ca sa-si îmbogateasca evreii, acestia aranjau înfrângerea si distrugerea Germaniei, pe care o vândusera ca sa obtina de la adversarii ei pamântul palestinienilor, care avea valoare propagandistica cruciala pentru sionisti. In însasi ziarele sioniste din anii 1919-1923 se scria ca sentimentul anti-evreiesc care se înfiripa în Germania se datora faptului ca nemtii începusera sa-si dea seama cum au fost înjunghiati pe la spate de catre evreii pe care-i gaz-duisera si-i îmbogatisera în patria lor, arata Freedman care subliniaza ca ura pe care si-o atrasesera nemtii pentru succesul si prosperitatea lor industriala si comerciala din partea Marei Britanii si Frantei, care-si vedeau hegemonia financiara amenintata a fost folosita de sionisti pentru a distruge cele mai primitoare si generoase gazde pe care le avusesera vreodata, tara în care nu sufereau discriminari sau persecutii, si tara ai care locuitori muncitori si cinstiti le permisera sa se îmbogateasca imens. Pâna si publicatiile sioniste ale timpului recunosteau ca antisemitismul german nu era nici religios, nici rasial, ci doar reactia la felul în care îsi rasplatisera evreii gazdele. Documentele autentice (cu grija ascunse si falsificate de istoriografia „pe linie” din Occident), arata ca nimeni nu clintise nici macar un fir de par din capul vreunui evreu, nici macar dupa tradarea lor. Hugo Schönfeld, un evreu pe care Departamentul de Stat american l-a trimis sa cerceteze situatia detinutilor din lagare în 1933, a raportat ca în lagarele de concentrare germane erau iternati comunistii si alti adversari politici ai regimului, care erau sanatosi si în buna conditie fizica. Desigur, erau multi evrei în aceste lagare de concentrare caci evreii constituiau 98% din cadrele partidelor comuniste, spune Benjamin Freedman, si mai erau masoni si membrii unor organizatii similare.

In Iulie 1933 a avut loc o întâlnire a reprezentantilor evreimii mondiale, care a pus în fata nemtilor un ultimatum: „Hitler sa fie eliminat si toti evreii sa fie repusi în pozitiile pe care le doreau, indiferent daca sunt comunisti sau nu.” Nemtii, care aveau vie în memorie puciul comunist al Rosei Luxemburg si al grupului ei din 1919, n’au acceptat ultimatum-ul, si atunci Samuel Untermeyer, reîntors de la Congresul evreimii mondiale, a anuntat public la o emisiune radio-fonica declaratia de „razboi sfânt al evreimii mondiale împotriva Germaniei”. Acest „razboi sfânt” a luat forma unui boicot comercial care urmarea sa duca la genocidul prin înfometare a doua treimi din populatia Germaniei, caci solul Germaniei nu putea hrani populatia si doua treimi din alimentele poporului german erau importate în schimbul produselor industriale germane. Aceste produse erau acum boicotate si refuzate pe pietele de desfacere ale lumii dominate de plutocratia evreiasca. Aceasta declaratie de „razboi sfânt” a fost publicata în„The New York Times” la 7 August 1933.

In timp ce poporul german suferea de pe urma acestui boicot, în timp ce multimile americane erau atâtate de calom-niile pline de ura din ziare si de linia politica a lui Roosevelt la isteria colectiva anti-germana, nici un fir de par nu fusese atins în capul vreunui evreu din Germania în 1933, zice Benjamin Freedman. Nemtii nu puteau sa nu observe calomniile si ura nestavilita revarsata împotriva lor la instigatia evreilor pe care-i îmbogatisera prin truda lor; si nu puteau sa nu observe ca sunt someri si muritori de foame pentru ca asa a hotarît Samuel Untermeyer. Dar resentimentul lor se margi-nea la vorbe, la insigne si inscriptii pe pereti; de abia în 1938, când un tânar evreu polonez a asasinat un diplomat german fara nici un motiv (caci motivul invocat de el s’a dovedit a fi mincinos), a început sa se manifeste anti-semitismul în Germania, arata Benjamin Freedman.

„Am trait în Germania”, spune Benjamin Freedman, „si stiu ca evreii hotarîsera sa puna la încercare destinul Europei: sa hotarasca daca Europa va ramâne crestina sau va fi bolsevizata. Ei o doreau bolsevizata.” In continuare spune: „Nici un american nu stia la vremea aceea ca fiii lor vor fi trimisi sa moara pe câmpul de lupta ca sa asigure sioni-stilor Palestina ca baza pentru dominatia lumii…. Roosevelt însa stia si Colonelul House (mânuitorul lui Roosevelt) stia, si aveam si eu o idee despre asta, caci în 1912 fusesem ofiter de legatura în campania electorala a presedintelui Woodrow Wilson ca confident al lui Henry Morgenthau Senior… si statusem la aceeasi masa cu ei când îl îndoctrinau pe Woo-drow Wilson , si-i ascultam.”

Freedman subliniaza ca evreii din Europa rasariteana, care formeaza 98% din evreimea de azi, sunt de fapt un trib asiatic da kazari izgoniti din centrul Asiei de ceilalti mongoli si revarsat în Europa rasariteana, unde la apogeu detineau un regat întins între Marea Caspica si Marea Neagra si unde sub regele Bulan s’au convertit în secolul 7 de la cultul lor pagân falic (despre care Benjamin Freedman opineaza ca era asa de desgustator încât nici nu vrea sa-l descrie) la talmudism. Pe acesta regele Bulan se hotarîse sa-l introduca ca religie de stat, în care scop importase mii de rabini de la centrele talmudice ca sa transforme cele 20 milioane de khazari turcici asiatici, care venerasera (si, dupa parerea noastra, mai venereaza înca) falusul, reclama acum dreptul lor „ancestral” si „religios” la pamântul palestinienilor; si pentru ca ei sa obtina acest „drept ancestral si religios”, milioanele de tineri europeni si americani au trebuit sa moara în doua razboaie, caci e de „datoria noastra crestineasca” sa asiguram „poporului ales” patria sa biblica ancestrala, exclama Benjamin Freedman.

„Sunt 54 de milioane de chinezi musulmani”, spune Freedman; „ce-ar fi daca dintr’o data si-ar zice arabi si ar avea pretentia sa alunge toti locuitorii Asiei Mici de la vetrele lor în virtutea dreptului lor ancestral si religios la locurile în care a trait Mahomed?” La fel de absurda este pretentia khazarilor sionisti talmudisti la pamântul Tarii Sfinte; „Si unde ai sa gasesti o minciuna mai mare decât aceasta”, exclama el.„Aceasta minciuna imensa sta la baza tuturor suferintelor acestei lumi”, spunea el în 1960.

„De ziua pocaintelor, când intri în sinagoga, auzi cum înainte de începerea slujbei se recita de trei ori Kol Nidre”, care anuleaza orice contract si orice juramânt depus de evrei din acea zi înainte pe timp de un an; „eu stiu caci si eu am fost acolo si am recitat Kol Nidre”, zice Freedman. „Câta încredere poti avea în sinceritatea unuia care recita Kol Nidre?”

In deceniile care au urmat eforturilor lui Freedman, Noua Ordine Mondiala si doctrina satanica a Noii Ere au avansat mult, dincolo de ce-si închipuise el la ora aceea. Dar privirea pe care a aruncat-o el asupra ambitiilor de dominatie globala ale plutocratiei internationale lipsite de Dumnezeu (dintre care unii îsi zic evrei, unii se recunosc satanici, unii sunt simpli atei materialisti) si asupra metodelor si simbolis-ticii ei georgrafice ramâne valabila si azi, cu atât mai valabila cu cât este o privire aruncata din interior, dinauntrul cercului conspirator. „Eu stiu pentru ca am fost acolo”, zice Benjamin Freedman, evreul antisemit pe care-l urasc sionistii.

  1. K.

Sunã glasul pacii
de
Abbé Georges de Nantes
(Articol aparut în „La contre-réform catholique au XX-e siècle”, Nr 41, Februarie 1971

In ziua de Craciun, (1971) doi izraeliti au fost condamnati la moarte în Leningrad. Desigur, pedeapsa le-a fost comutata, dar este pentru prima data în Rusia ca o asemenea clementa a avut loc, desi soarta celor doi nu este de invidiat si nici viata lor sigura.

Multimile prin lume i-au confundat pe acesti nenorociti care provoaca mila, cu separatistii Basci, sau cu cei din Guiana, toti victime ale unor„dictaturi”, dar acesti condamnati din Leningrad sunt diferiti de toti ceilalti, ei sunt evrei ! Si iata o lectie a istoriei moderne. De când Biserica nu mai domina viata politica, nimeni nu poate atenta la viata unui evreu în lume fara ca toti fratii lui de rasa sa nu jure ca-l vor razbuna!

Asta-i legea talionului, permanent în vigoare la acest popor, dar mai presus de orice, acesta este misterul milenar al solidaritatii religioase a unei rase care se crede superioara tuturor celorlalte si careia Cartea sfânta îi promite, dupa persecutiile goimilor, dominatie în lume. Aceasta rasa împrastiata prin lume nu are alta legatura decât aceea a sângelui si ea nu iarta niciodata sângele varsat. Ea resimte orice atentat comis împotriva ei ca pe cea mai odioasa crima, iar ca cel mai cumplit pericol ei îl vad în antisemitism.

Asa se explica marile convulsiuni ale istoriei noastre moderne, care în fond este istoria evreimii.

Din 1860, data la care s’a fundat Alianta Izraelita Universala, evreii din Occident au propovaduit pace sau razboi, dupa interesele rasei lor. Multa vreme ideologia pacifista si socialista a dominat, propagata fiind prin filialele sale: lojile masonice si Liga Drepturilor Omului. „Fara frontiere si fara inegalitati sociale„, aceasta era lozinca care devenise prin contaminare celalalt credo al democratiei crestine. Dupa victoria din 1918 acest pacifism, antimilitarism si internationalism era atât de raspândit în lume, încât nu mai parea o idee iudeo-masonica; ea aparea chiar si în discursurile lui Pius al XI si ale Nuntiului Magliore, si a fost adoptata ca idee crestina, sau pur si simplu umana. Ea este cea care a reglat politica internationala prin Societatea Natiunilor, pe care puterea evreiasca o sustinea financiar.

Germania si Rusia, profitând de aceste utopii si de desarmarea morala a Occidentului crestin, s’au erijat în mari imperii, dar în Aprilie 1933 Hitler, care între timp devenise cancelar al Reichului, a introdus în legislatia germana „clauza ariana” care stabilea o discriminare rasiala si antisemita. Asta a însemnat pentru Führer condamnarea sa la moarte si declinul poporului sau. In numai 3 ani iudaismul international a operat cel mai extraordinar reviriment istoric si politic al secolului. Din pacifist a devenit un razboinic furios, convingând lumea întreaga sa porneasca în cruciada împotriva Germaniei hitleriste, care dintr’odata devenise câinele turbat al Europei. Congresul Mondial Evreiesc, sepa-rându-si formal obiectivul de cel al Sionismului, a pretins ca nu lucreaza în interesul special al Izraelului, ci pentru libertatea popoarelor si apararea Occidentului, cerând cu fermitate pedepsirea lui Hitler si zdrobirea Germaniei naziste. Pentru a parveni la asta, plutocratia anglo-saxona a complotat cu Marele Maestru al Francmasoneriei mondiale, Benes, si cu evreii rusi Litvinov si Rosenberg (prietenii politici ai lui Titulescu, nn) pentru ca URSS sa între în Societatea Natiunilor în 1934. In felul acesta Germania ramânea complet înconjurata.

Eram tânar si începusem sa citesc Actiunea franceza. Asistam în felul acesta foarte surpins la schimbarea de opinie frantuzeasca (si catolica, din pacate), care dintr’un pacifism calm, chiar germanofil, devenise o isterie razboinica si care nu se preocupa sa înarmeze material si moral aceste democratii care trebuiau aruncate în cruciada antifascista. Papa Pius al XI-lea plângea de mila fratilor sai spirituali de rasa semita, iar Cardinalul Verdier împingea catre razboi.

A urmat razboiul si înfrângerea.

In ziua ultimului Craciun, (1971) când cei doi evrei au fost comndamnati în Rusia, omenirea a intrat din nou într’un astfel de ciclu infernal. Pâna atunci iudaismul ame-rican nu considera ca atac direct contra rasei lor ajutorul dat de Rusia tarilor arabe. Aceasta fractiune bogata a poporului evreesc considera ca o mare gresala concentrarea evreilor în Izrael, ca pe o deviatie de la mesianismul lor. Ei înteleg ca poporul Izraelului trebue sa ramâna în mijlocul natiunilor pentru a le putea domina dinauntru cu bani si cu influenta politica. Dar în clipa în care Rusia a comis crima de a condamna doi frati din sângele lor, întreaga evreime internationala a decis sa întarîte lumea împotriva lor.

Orice observator atent poate vedea în ultimul timp sute de mici indicii care arata aceasta reorientare a politicii occidentale. Aceste indicii, desi deghizate, schiteaza vizibil împartirea viitoare a lumii în doua câmpuri adverse. Rusia, inconstienta sau provocatoare, merge pe un drum clar de anti-semitism, catre un razboi total. Jurnalele ne anunta noi procese contra evreilor la Leningrad, Riga, si Chisinau.

La New York, Liga Evreilor de Aparare, (Jewish Defense League) îsi schimba orientarea, nu mai este împotriva Negrilor si a Portoricanilor, ci a Rusilor. Rabinul M. Kahane lanseaza o campanie de denigrare împotriva diplomatilor sovietici: „Coexistenta nu se poate realiza pe spatele a 3 milioane si jumatate de evrei rusi.” Se repune în discutie acordul de la Yalta, iar comandouri organizate de evrei din New York reactualizeaza sloganele de alta data: „Never again!”, (Sa nu se mai repete!), referindu-se la holocaust. Marile mituri ale vechii cruciade prind din nou viata. Spectrul razboiului revine!

Astfel, Occidentul democratic, manipulat de pluto-cratia semita de-o parte, si de subversiunea comunista de cealalta parte, aluneca spre cel mai teribil razboi intenstinal.

Nixon declara la 10 Ianuarie: „Daca Rusii refuza sa participe la discutii asupra Orientului Mijlociu, unde exista o situatie de criza, înseamna ca nu-i intereseaza; ca atare nu are sens sa li se faca nicio concesie.” Acesta-i limbajul pe care-l tinea si Chamberlain în 1939. (In 1971 are loc prima vizita a lui Nixon în China ca de altfel si a lui Ceausescu, nn).

La ONU Charles Yost, ambasadorul Americii, socotit de clanul semit prea blând, este înlocuit cu George Bush, interventionist, iar evreul finlandez Jakobson îi ia locul lui U’Thant ca secretar general al ONU-ului. Toate organizatiile internationale vor trece de la neutralismul care a creat puterea mondiala a comunismului, la un belicism nebun, care va arunca Occidentul desarmat contra monstrului pe care el însusi l-a ajutat si înarmat timp de peste 20 de ani. Insasi oligarhia americana îsi schimba linia politica. Cum diplomatia occidentala depinde strâns de ea, se schimba si ea. Mass-media si opinia publica trec si ele prin faza de schimbare, duse de vrerea celor care o manipuleaza.

Si ultimul element puternic al acestei politici mondiale de mâine este China. Asa cum în anii ’38-’39 declaratia de razboi contra Germaniei a generat din monstruoase conspiratii ale iudaismului englezesc si al Rusiei comuniste care încer-cuisera Germania, tot asa acum, pentru a ne arunca în razboi contra Rusiei, evreii americani cauta alianta Chinei lui Mao. S’a vazut atunci cum plutocratii tratau cu Stalin, asa se va vedea acum brain-trust-ul Casei Albe tratând cu Mao, pentru ca jocul Chinei tinde catre un singur obiectiv, de a ne arunca contra Moscovei înainte ca aceasta sa se întoarca contra ei. Istoria este o vesnica reînnoire, dar amenintarea Chinei ramâne!

Si Biserica? Linia Vatican II si a lui Paul al VI-lea este mult mai deschisa influentelor decât aceea care a fost a lui Pius al XI-lea si a Cardinaluilui Verdier.

Din moment ce oamenii Bisericii sunt în dialog si ajuta la edificarea unei lumi viitoare, ei cad indiscutabil sub dominatia partidelor care pretind ca sunt universale, dar care în fond nu sunt decât unul din elementele din aria de conflict pentru hegemonia politica.

Este nostim, dar si trist, sa vezi cum crestinii progre-sisti sunt împartiti în doua câmpuri: de-o parte, intelectualii din mica burghezie ai lui Domenach, care se alatura clanului evreilor, si cei ai lui Montaron care-i are pe militantii ACO, clerul din PSU, si care merg pe linia araba, adica sunt credinciosi liniei ruse. Cumplita împartire a unui catolicism bolnav si infidel lui însusi. Fiecare crede si jura ca linia lui este cea a Evangheliei , a Binelui contra Raului. Si, Doamne, cum se însala! Vor fi pedepsiti pentru ca au facut din crezul lor politica si, ceeace este si mai dureros, din politica o religie.

Scriu toate acestea fara pasiune. Nu-i urasc pe Evrei. Ma rog pentru conversiunea lor si o doresc din suflet. Am multa prietenie si dragoste pentru poporul rus, a carui conversiune o astept de asemenea, asa cum a promis-o Fecioara de la Fatima. Va trebui sa treaca mult pâna sa se poata vedea care ar fi drumul de onoare al Frantei pe plan politic, si al Bisericii pe plan religios, în acest conflict mondial care vine. Acum în imediat aceste manevre ale marilor imperialisme marcheaza sfârsitul unei epoci, aceea a falsei paci de la Yalta si al ipocriziei omului total anti-catolic si anti-occidental. Toate ideologiile care îmbata lumea, utopiile umaniste si ecumenice care au proliferat în acest climat pestilential, vor muri cu el. Cu tot Vaticanul II, zelos de a fi pe placul Evreilor, al Masonilor, al Musulmanilor si Comunistilor, etc. si cu toata politica lui Paul al VI-lea atât de iudaica si de putin catolica, toate sunt deja depasite. Nimic nu va ramâne. Si e bine asa!

Eu nu propovaduiesc evaziunea în intemporal sau în neutralitate, fiindca stiu ca viata nu este neutra, dimpo-triva, trebue sa ai curajul atitudinilor. Deplâng democratiile virtual incapabile de a hotarî singure drumul cel mai bun de urmat, dupa cum deplâng si Biserica de dupa Conciliu expusa tututor curentelor ce bântuie în lume.

* * *

Autorul articolului redat (partial) mai sus, Abbé Georges de Nantes, a sesizat momentul crucial care a decis schimbarea atitudinii lumii libere fata Uniunea Sovietica, si anume condamnarea la moarte a celor doi evrei la Leningrad, Craciunul din 1971, dar credem ca prezicerile sale nu au cuprins întreaga gama de masuri ale Vestului împotriva lor. Arthur Schlesinger, evreu, fost ministru al Apararii USA, într’o carte a sa asupra strategiei de urmat în razboiul rece cu Uniunea Sovietica de dupa anii ’50, spunea, (citez din memorie): „Uniunea Sovietica de azi are trei elemente caracteristice: ideologia comunista, regimul de teroare si imperialismul rus. In aceasta confruntare noi nu combatem ideologia, dar ne opunem teroarei si imperialismului,” conceptie preluata mai târziu de Gorbacev în atacul sau la stalinism prin Glasnost, ceeace a dus la prabusirea comunismului.

Abbé de Nantes vorbea din perspectiva anului 1971, si nu prevedea, nu putea concepe o prabusire a comunismului fara razboi. Totusi, el ar fi trebuit sa stie ca comunismul în Rusia a fost realizarea evreimii din întreaga lume. Inca si la Conferinta Rabinilor din Statele Unite din 1956 ei se declarau „stapânii Rusiei Sovietice” dupa revolutia din 1917, iar dupa cel de al II-lea razboi mondial, „conducatorii Europei.

Cei doi evrei din Leningrad au fost condamnati pentru ca au facut contrabanda; în Rusia evreii îsi permiteau orice, pentru ca organele de stat aveau consemnul sa nu se atinga de ei. Condamnarea celor doi evrei în 1971 denota însa ca regimul comunist din Rusia, dupa moartea lui Stalin si îndepartarea lui Jdanov, într’o oarecare masura a scapat de sub controlul evreesc. In special Armata si KGB-ul vazându-se stapâni pe jumatate din mapamond si cu considerabila influenta în restul lumii, îi venea greu sa tina cont de aceste consemne. In ciuda educatiei comuniste, sentimentele nationale au învins în ei, determinându-i sa mai fie si rusi, nu numai comunisti.

Adversitatea Vestului fata de Uniunea Sovietica descrisa de Abbé de Nantes nu tintea obligatoriu spre un conflict armat, cum prezicea autorul. Cursa înarmarilor tinea de domeniul guvernelor si aliantelor militare respective, care afecta mai putin opinia publica. Conflictul iscat în 1971 naviga mai mult în sfera presiunilor politice. De unde pâna atunci doctrina Drepturilor Omului era aplicata doar dictaturilor militare ca Chile, Spania, Nicaragua, etc., dupa 1971 ea a început sa fie extinsa si asupra Uniunii Sovietice si restului tarilor comuniste. La doar câteva saptamâni dupa condamnarea celor doi, dupa cum am vazut, la New York rabinul Meir Kahane declara ca„Coexistenta nu poate avea loc pe spinarea celor 3,5 milioane de evrei din Uniunea Sovietica.”Evreii din Rusia de-acum sunt prezentati ca persecutatii regimului. Presa din Vest cerea pentru ei si dreptul de a parasi tara. Pe plan românesc, Americanii au început sa-si aplece urechile la vaicarelile Ungurilor ca în Transilvania ar fi persecutati de regimul comunist.

Aceasta atmosfera de agitatie anticomunista a Vestului l-a adus pe Reagan ca presedinte al Statelor Unite, cel care ca sef de stat a condamnat comunismul ca întruchipând raul pe pamânt.Rusia a raspuns la agitatiile Vestului prin lar-girea programelor de înarmare cu ICBM (Rachete balistice intercontinentale), carora Reagan le-a opus R azboiul spatial, (Star War), la care Rusia n’a mai fost în stare sa raspunda din neajunsuri stiintifice, tehnice si mai ales ca sarcina financiara.

In Rusia dupa moartea lui Bresnev si dupa scurta „domnie” a lui Cernenko, în Martie 1985 ca secretar general al partidului a urmat Gorbaciov, discipolul lui Andropov, seful KGB-ului si omul Vestului, acela care vroia de mult sa reformeze regimul comunist pentru a realiza dezideratul formulat de Schlesinger, de a-l umaniza pentru a-l face acceptat.

De la început Gorbaciov propune reducerea armamen-tului nuclear si al rachetelor intercontinentale. Reagan face si el un pas înainte, exprimându-si dorinta „de a angaja cu Sovietele un dialog serios si constructiv, care sa serveasca la promovarea pacii, la reducerea armamentului si sa cla-deasca o baza de relatii reciproce constructive”, la care Gorbaciov raspunde binevoitor. Timp de mai bine de un an de-o parte si de alta s’au manifestat dorinti de apropiere, parca condusi de cineva din spate. Gorbacev a avansat atât de mult dorinta de a înceta razboiul rece încât a initiat o reducere unilaterala de 50% a armamentului nuclear, dupa care a urmat întâlnirea dintre cei doi de la Reykjavik din Octombrie 1986, urmata de tratatele din 1987 de reducere de ambele parti a rachetelor intercontinentale (INF Treaty). In 1988 Gorbacev a initiat retragerea armatei din Afghanistan, ceeace a marit considerabil încrederea Vestului în actiunea Glasnost a lui Gorbaciov. In Decembrie 1988 Gorbaciov a anuntat la Natiunile Unite reducerea nu numai a armamen-tului nuclear si a rachetelor intercontinentale, ci si a armamentului conventional. Ceeace a dat o lovitura serioasa razboiului rece, a fost disolvarea Pactului Varsoviei în 1988. In Martie 89 au loc alegerile multipartide din Rusia, careia i-au urmat prabusirile regimurilor comuniste în restul tarilor Pactului Varsoviei, încât pâna la sfârsitului lui ’89 teroarea comunista s’a prabusiut în toate tarile, si zidul de la Berlin a încoronat acest proces de prabusire .

Lawrence S. Kaplan încheie capitolul cu privire la prabusirea comunismului al cartii sale „NATO si Statele Unite”, aparuta în 1994 în Twayne Publishers, New York, din care am extras consideratiile de mai sus, cu cuvintele: „Când NATO aniversa 40 de ani de existenta, liderii sai puteau fi satisfacuti de succesul nesperat. Adversarul nu numai ca a fost învins, dar a fost transformat într’un obiectiv de interes al Vestului. Si instrumentul acestei conversiuni a fost enigmatica figura a lui Gorbaciov. A fost Glasnostul si Perestroica raspunsul sau la falimentara interventie sovietica în Afganistan? A fost o recunoastere a sarcinei ucigatoare a bugetului armatei asupra economiei sovietice? A fost insis-tenta lui Reagan cu programul SDI (Razboiul stelelor, -Strategic Defense Initiative) care ar fi impus Sovietelor sarcini de nesuportat? Este posibil ca toti acesti factori au jucat un rol în schimbarile initiate de Gorbacev pentru a salva un sistem economic falimentar. In acelas timp este în egala masura posibil ca în încercarea sa de a atinge acest scop, si anume înlaturarea sarcinilor financiare cauzate de razboiul rece, fara sa vrea a cauzat prabusirea sistemului pe care el a încercat sa-l reînvigoreze…. „

Prabusirea cauzata de Gorbaciov a lasat în urma o casta de fosti nomenclaturisti care în situatia haotica ce a urmat prabusirii a pus stapânire pe posturile cheie ale vietii publice în deruta si pe toate unitatile economice si industriale existente. Acestia au creat epoca neo-comunista, care se va lichida definitiv odata cu preluarea destinelor neamului de o noua generatie educata în climat de libertate.

In concluzie, cel care a creat si împlantat comunismul în Rusia, apoi l-a întins peste restul tarilor din Europa de rasarit, si pâna la urma tot el l-a si darâmat, conform documentelor însirate mai sus, este sionismul. El a creat acel climat ostil practicei teroriste aplicate de sistemul comunist care pâna la urma i-a cuprins si pe ei prin condam-narea celor doi evrei la Leningrad. In acest climat a putut veni în USA un presedinte ca Reagan, care sa îndrazneasca sa condamne public comunismul si care cu SDI (Razboiul stelelor) sa forteze Rusia sa renunte la cursa înarmarilor. In acelas timp în interior, prin Andropov l-a cultivat si promovat pe Gorbaciov, a carui misiune a fost sa umanizeze sistemul. Puternica reactiune a multimilor în momentul liberalizarii însa l-a depasit si regimul s’a prabusit.

Dupa ce Gorbaciov si-a îndeplinit misiunea în Rusia, a trecut la un esalon superior, sa puna umarul la organizarea noii ordine mondiale. In California, la Presidio, lânga San Francisco, a înfiintat „Fundatia Gorbaciov”, unde-l gasim organizând o întrunire a conducatorilor lumii, care urma sa aiba loc în toamna anului 1995. Au fost convocati „sute de conducatori ai lumii si mii de oameni de afaceri sa vina la el la San Francisco… ca sa discute treburile lumii”, scrie The San Francisco Chronicle. Dintre cei chemati vor fi alesi cei care-si vor asuma roluri în conducerea omenirii globalizate. Impre-una cu Maurice Strong, expert în problemele mediului înconjurator, Michail Gorbaciov a redactat „Carta Pamân-tului”, care va figura pe agenda întâlnirii din toamna. Printre cei invitati sunt: George Bush, fostul presedinte USA, Marga-ret Thatcher, fosta premiera a Marei Britanii, Vaclav Havel, presedintele Cehiei, Yasuhiro Nakasone, fost premier japonez, Desdmont Tutu, episcop anglican din Africa de Sud, activistacomunista indigena Rigoberta Menchu, Ted Turner, magna-tul televiziunii cu plata din Statele Unite, Bill Gates, magnatul programelor de computere Microsoft, si Alvin Toftler, sfetnicul lui Newt Gingrich, actualul conducator al majoritatii republicane din Camera Reprezentantilor, s.a..

Alan Cranston, fost senator american si presedinte al Fundatiei Gorbaciov, a declarat ca Americanii nu mai au parere buna despre guvern si pentru asta ei trebue sa fie „reorientati”.Parte din reorientare va fi sa se hotarasca ce se va întâmpla cu statele nationale’, (The New American, Vol 11, No 5,6, Martie 1995, extras din „Buletinul” Vol I, Nr. 4, 1995 „Studii Istorice Românesti” Acest rol al lui Gorbaciov ne confirma ca Andropov si eu el au fost de la început oamenii conspiratiei.

* * *

Dam mai jos traducerea unui articol aparut recent în Miami Herald, care cuprinde declaratiile ministrului apararii, Rodionov, si ale consilierului pentru securitatea nationala a lui Yiltsin, Batury, care ne ilustreaza starea actuala a armatei ruse, de care noua ar trebui sa ne fie atât de frica încât sa cedam de jure de buna voie teritorii ocupate samavolnic de Rusi în 1940 si stapânite azi pe nedrept de Ucraina:

Si în continuare mai dam câteva extrase dintr’un articol aparut tot în Miami Herald în preziua întâlnirii la Helsinki dintre Cinton si Yiltsin, din 21 Martie 1997.

 

Armata rusa aproape de prabusire,
declara Ministrul Apararii Rodionov)
(„Miami Herald” 8 Febr. 1997)

„Fortele armate ale Rusiei sunt atât de falimentare si într’o stare atât de decazuta încât în curând nu vor mai fi în stare sa asigure securitatea celui mai mare arsenal atomic al lumii si nici macar sa-si apere tara”, au marturisit Vinerea trecuta înalti functionari.

Cel mai rau lucru însa este ca eu, Ministrul Apararii, prezidez acest proces de decadere al armatei si nu pot sa intervin cu nimic,” a spus Ministrul Apararii la o conferinta de presa. „Rusia se apropie în curând de un prag peste care daca trece, rachetele si sistemul nuclear devin incontrolabile” (Russia may approach a threshold soon beyond which rockets and nuclear system become unmanageable).

Pentru a primi mai mult de 250 milioane dolari restante (din bugetul statului), el s’a plâns în scris Prese-dintelui Yeltsin, a carui sanatate subreda continua sa prezinte alte riscuri de securitate (nationala). Aceste lucruri au fost subliniate Vineri, când s’a anuntat ca întalnirea la vârf USA-Russia a fost mutata mai aproape, la Helsinki,

Yuri M. Batury, consilierul pentru securitate al lui Yeltsin, s’a alaturat Vineri lui Rodionov în plângerile sale

despre starea mizerabila în care se gaseste armata. „Daca noi nu reusim sa rezolvam aceste probleme în urmatorii doi-trei ani, va fi foarte greu sa speram ca securitatea noastra va continua sa existe”.

 Odinioara puternica.

Neobisnuitele concesii ale celor doi oficiali ai Apararii vin dupa luni de zile de rapoarte sosite din garnizoane asupra starii mizerabile în care se gaseste odinioara puternica armata de 1,7 milioane de membri. Guvernul pâna acum este în res-tanta cu plata salariilor si îndemnizatiilor personalului armatei, încât parte din ei sufar de subnutritie, în timp ce altii vând munitii pentru hrana si vodca. Mai mult de 110.000 din membrii armatei nu au locuinte. Sinuciderile în armata au crescut în ultimul an cu mai mult de 400 fata de anul trecut. „In anii din urma” spune Rodionov, „armata a primit doar 55% din alocatiile bugetare pentru alimentatie, jumatate din alocatia pentru echipament si numai 6% din alocatia pentru procurare de medicamente.”

„Razboiul din Cecenia a epuizat mult din rezervele armatei, în timp ce a oferit puternice dovezi de slaba ei capa-bilitate. Si acum niste întrebari izbitoare: amaraciunea si neîntelegerile din rândurile armatei nu vor produce o insta-bilitate politica care sa puna în pericol existenta guvernului?

„In aceasta situatie, cu morala si dotatia armatei decazute, se pot desvolta atât în industria de armament cât si în rândul ofiterilor si soldatilor, un proces necontrolabil„, a spus Ministrul Apararii, adaogând ca „conducatorii armatei trebue sa asiste pasivi la dezintegrarea Armatei si Marinei.”

* * *

Miami Herald, 20 Martie 1997

Titlul articolului:

„Clinton vede o întovarasire între NATO si Rusia”

Cu o zi înainte Madeleine Albright, Secretara de Stat, a declarat: „Lor nu le place extinderea NATO-ului, dar nu-i asta problema. Extinderea lui îsi va urma cursul. Rusia nu va dicta termenii pentru NATO”.

Presedintele Clinton ramâne ferm pe pozitia de a extinde NATO, în ciuda obiectiunilor Rusiei, dar în acelas timp a adoptat un ton mai conciliant, exprimându-si speranta ca „Rusia va deveni un adevarat partener al Aliantei.” („to make Russia a true partner of the alliance”.

In continuare Clinton a declarat la Casa Alba ca: „Noi vom adapta NATO pentru noi misiuni, a-l largi pentru a primi noi membri si a întari tovarasia dintre NATO si Rusia”. In continuare Clinton a spus ca va încerca sa îndrume discutiile înspre trei domenii importante:

1, Sa avansam opera noastra de a construi o Europa unita, democratica si pentru prima data în istoria ei în pace. 2. Sa reducem armele de distrugere în masa, si

  1. Sa extindem parteneriatul economic avantajos atât pentru noi cât si pentru Rusia.

NATO are dorinta de a accepta cel putin trei noi membri din fostul bloc comunist, Polonia, Cehia si Ungaria, care vor primi promisiuni formale de aparare împotriva unui atac (formal promise to defend them against attack).

Madeleine Albright a declarat Marti ca: „NATO nu are inamici la rasarit. Rusia nu mai este cea din 1949, si nici 1989. Astazi ne gasim cu totii de aceeasi parte.” Daca NATO si Rusia se gasesc de aceeasi parte, care parte o are de ales România ca sa se puna la adapost de ce si de cine?

In 1924 Internationala comunista a elaborat un plan de împartire a României în cinci zone si a trasat zonele si sarcinile ce le are PCR-ul de a-l executa. Internationala III-a a fost constituita în 1919 de Lenin si Trotsky cu scopul de a înlesni raspândirea comunismului peste restul Europei. Dar Trotsky mai facea parte si din gremiul de conducere al Sio-nismului, cel care a elaborat planul de împlantare al comu-nismului în Rusia si de raspândirea lui în Europa. Deci planul venea de la Sionisti peste Internationala comunista. Partidul comunist român aderase la Internationala III-lea si ca atare la programnul acesteia, acceptând desmembrarea României si chiar militând pentru ea. In acest spirit au fost educati si îndoctrinati toti membrii PCR, de a nu recunoste Basarabia ca fiind a României pentruca nu o recunostea Rusia, careia PCR îi era supus. O dovada pentru aceasta supunere a PCR fata de Moscova ne-o livreaza chiar fostul presedinte al României Ion Iliescu, care ca tânar student, adica din convingere, sustinea ca „Basarabia nu este pamânt româ-nesc si nu va fi niciodata”. (Saptamânalul „România” din 7-13 Febr. 1992). Consecvent, mai târziu ca presedinte, recunoaste si consemna acest lucru în tratatele cu Rusia actuala. Dar dl Iliescu mai joaca înca roluri importante în politica României ca sef de partid si conduce aceasta fractiune în Senat. Este logic sa deducem ca toti cei educati si îndoctrinati de PCR si care mai joaca un rol în politica României sa aiba aceleasi vederi si sentimente anti-românesti ca si presedintele lor.

NATO spune ca va accepta aderarea la alianta a trei tari din fostul bloc comunist, Polonia, Cehia si Ungaria. Ramân adica pe dinafara Bulgaria si România. Este ceeace Roosevelt îi scria lui Zabrousky (vezi mai sus), ca sa-i spuna lui Stalin, ca: ” (Stalin) va pastra un mare câmp de expansiune în micile tari inconstiente din rasaritul Europei si va recupera toate teritoriile care au fost temporar smulse Marei Rusii.” Este o dovada în plus ca Roosevelt juca rolul de executant al planurilor Izraelului, pentru ca altfel, el ca presedinte al USA, nu ar fi putut sa nesocoeasca dreptul la autodeterminare al popoarelor, si sa-i comunice lui Stalin ca poate sa dispuna de micile tari inconstiente din rasaritul Europei.” Impunerea regimurilor comuniste de catre armata sovietica, cu ajutorul nelimitat al Statelor Unite, confirma scrisoarea lui Roosevelt catre Zabrousky.

La întâlnirea la vârf care are loc acum, în 20 Martie 97, NATO apare ca o diversiune a politicii americane. NATO a fost creat sa apere Europa, dar Europa nu mai are de ce sa se teama, asa cum însasi Secretara de Stat Albright a declarat (mai sus), ca „amândoi sunt de aceeasi parte”. In plus, ex-perienta din Yugoslavia a demonstrat ca NATO nu e în stare sa ia decizii de interventie unde securitatea ei nu este amenintata, si asta din cauza neîntelegerii dintre membri. Interventia NATO-ului în Yugoslavia s’a produs la cererea si ca intrument al ONU-ului. Alte functiuni nu mai poate avea. Comunismul s’a prabusit, Pactul Varsoviei este disolvat. NATO sau moare, sau capata alt rol, acela de „politie” la dispozitia ONU-ului. Este singura organizatie militara internationala care dispune de echipament, structura si logistica care sa-i permita sa joace rolul de politist al Natiunilor Unite. Insa din aceasta organizatie, Natiunile Unite, fac parte toate tarile, inclusiv România. Atunci de ce trebue sa sacrifice România trup din trupul ei, pentru a intra în NATO, care-i mai mult prin nori decât pe pamânt?

* * *

Problema actuala pentru conducatorii României, cred ei ca ar fi sa aleaga între a intra în NATO sau sa ramâna sub influenta Rusiei. Dilema este ireala si artificial creata, cu scopul tocmai sa produca o anume psihoza care sa faciliteze desmembrarea României.

Ce ne facem ca vin Rusiii peste noi?

Este adevarat ca o pozitie total neutrala nu exista, cu atât mai mult în conditiile de azi ale omenirii cu atâta întrepatrundere cauzata de extraordinara circulatie a oamenilor, bunurilor si informatiilor. Dar trebue totusi sa ne întrebam: cine ar putea sa ne oblige sa întram acum în graba în acest NATO? Pentru a scapa de cine si a obtine ce? Se vorbeste insitent de amenintarea din partea Rusiei, când în realitate ea este la pamânt, cum ne-o dovedeste exemplul conflictului lor armat din Cecenia si mai ales revelatiile propriului lor ministru al Apararii în articolul de mai sus. Rusia ar putea deveni pentru noi un pericol mult mai târziu, poate peste vreun deceniu.

Care-i situatia dintre noi, Ucraina si Rusia:

– In 26 Iunie 1940 Rusia ne-a dat un ultimatum sa-i cedam Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herta. In ultimatum ne-a amenintat cu razboi daca nu acceptam. Germania ne-a spus ca nu avem alta scapare. Ultimatumul de altfel, ne-a fost dat bazându-se pe Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 August 1939.

– Insusi tratatul de pace din 10 Februarie 1947 stabileste ca „frontiera sovieto-româna este fixata în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 Iunie 1940,” (Art. I, al. II).

– Nu a existat un acord sovieto-român de care vorbeste Tratatul de Pace. A existat doar acel ultimatum si raspunsul României, care este:„Guvernul Regal Român, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta si deschiderea ostilitatilor în aceasta parte a Europei,se vede silit sa accepte conditiile de evacuare specificate în raspunsul sovietic.” In acest raspuns este vorba adica de evitarea unui conflict armat. Asta a fost baza cedarii acestor teritorii si a stapânirii lor de catre Rusi din 1947 (de la Tratatul de Pace) si pâna la darâmarea Uniunii Sovietice si declararea de catre însusi Parlamentul rus, la 24 Decembrie 1989, al Pactului Ribbentrop-Molotov drept nul.

Din acel moment aceste teritorii ar fi trebuit sa revina automat României. Posesiunea lor în continuare de catre Ucraina este cu totul neîndreptatita. Ucraina pe timpul cedarilor nu a existat ca stat. Dupa renasterea sa, ea este îndreptatita la teritoriile înglobate în Uniunea Sovietica dupa primul razboi mondial împotriva dreptului lor la auto-determinare. Ea nu se poate prevala însa de cuceririle abuzive ale Uniunii Sovietice de la alte tari, ale caror frontiere au fost stabilite pe baza dreptului de autodeterminare si apoi consfintite prin Tratatul de Pace din 1920. In consecinta, nu exista nicio baza legala care sa justifice posedarea acestor teritorii de catre Ucraina.

De altfel, Nistrul ca frontiera între Moldova si Rusia a fost recunoscut înca de Petru cel Mare prin Tratatul încheiat cu Dimitrie Cantemir la 1711.

Intre noi si Rusia acuma s’a ridicat Ucraina, al carei dusman este vecinul ei de la rasarit si miaza noapte, Rusia. Este de neînteles, cum de Ucraina nu cauta buna noastra vecinatate, când ea este mult mai vulnerabila la eventualele tendinte imperialiste ale Rusilor decât noi? Intelepciunea ar trebui sa-i spuna sa se puna bine cu noi ca sa-i acoperim spatele în fata dusmanului. Noi nu-i suntem dusman daca ea renunta la ceea ce nu este al ei. In felul acesta ar putea mai usor sa-si pastreze ceeace cu adevarat este al ei. Puternica minoritate rusa din Ucraina, înrudirea lor slava si apropierea linguistica dintre ei îi poate crea Ucrainei oricând greutati serioase. Solutia pentru ea ar fi sa se ralieze cât mai mult spre tarile vecine la vest, România si Polonia.

Singura explicatie pentru atitudinea suspecta a Ucrainei este ca ea îsi ia timp, sperând ca în febra care i-a cuprins pe Români sa poata primi recunoasterea de drept a posesiunii lor asupra Bucovinei si Sudului Basarabiei. Dupa ce ar primi aceasta recunoastere, ar putea sa ne faca curte pentru a obtine relatii de buna-vecinatate.

Este ceeace ar trebui sa facem noi, pentru ca deocamdata nu ne ameninta nimeni. Sa avem adica rabdare sa se limpezeasca apele, care cred ca va fi în favoarea noastra. Tare este acela care stie sa-si stapâneasca nervii într’o situatie critica.

Nimeni nu are dreptul sa cedeze o brazda din teritoriul pe care-l locuim si stapânim de la Boerebista încoace. Cedarea oricarei fâsii de pamânt, cât ar fi ea de mica, ar însemna nesocotirea dreptului dat de Dumnezeu, de a trai pe pamântul pe care te-ai nascut si a obligatiei data tot de Dumnezeu, de a-l apara cu orice pret, obligatie onorata si sfintita în trecut cu jertfele neamului românesc de mai bine de doua mii de ani. Numai prin ele existam si la ele nu putem renunta cu niciun pret, înafara de cel al sângelui.

– Traiasca România întregita!

– Traiasca România independenta!

– Traiasca România crestina!

– Traiasca România eterna!

Traian Golea
Romanian Historical Studies, 1997