În lumea poeziei lui Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu

Viața și petrecerea Viteazului

Verde și rece-i lacrima bradului.
Cerul e vânăt. Piatra e seacă.
Hei, de-a călare trece Viteazul,
oastea vrăjmașă să mi-o întreacă.

Cerbii cei albi cată pe-aproapele,
urma domnească să nu mi-o piardă.
Abia-și mai ține Mihaiul pleoapele
de neodihnă: veșnic c-o bardă.

Viața mai toată-i alergătură.
Iată Valahia-i pohta lui dulce.
Iată Moldova-i fulgerătiură
ce nu-l adastă să mi se culce.

Ci Alba Iulia, mândra cetate
fost-a aleasă dalbă a domnului,
unde trezit-a neamul și legea
din prea adâncul mrejelor somnului.

Și-așa rămas-a în frunza codrului,
în valul apei, în muchia dealului,
IO MIHAI, Domnul Valahiei
și al Moldovei și al Ardealului.

Că nu e piatră, nu e pădure,
nice fântână, nice un plai
să nu foșnească în românește:
Glorie Eroului,
pururea Bravului
Marelui Domn Mihai!

Adrian Bucurescu

Această poezie a fost publicată în revista ”Flacăra”, nr. 28, la 15 Iulie 1976

Din Divina Scriptură a Atlanților

Tabla de Smarald

Este adevărat, fără nicio-ndoială,
Este cert și foarte real.
Ceea ce se află jos e la fel cu ceea ce se află sus,
Iar ceea ce se află sus e la fel cu ceea ce se află jos

Pentru a împlini miracolele unui
Singur lucru; și așa cum
Toate lucrurile au venit și mai vin din Unul, tot așa
Și Aceste Duhuri S-au născut din Lucrul Unic, prin adaptare.

Cerul este Tatăl, Terra este Mama,
Vântul I-a purtat în pântec,
Pădurea e doica. Voința întregii lumi se află aici.
Puterea Lor este fără margini, atât în Cer cât și pe Pământ.

Să desparți Focul de Pământ, Subtilul de Dens,
Cu mare îndemânare!
Ei urcă de la Pământ la Cer și pogoară din nou pe Pământ
Și primesc întreaga putere din lucrurile de sus și de jos.

Vei avea astfel toată gloria lumii și
Bezna va fugi de tine.
E tăria puternică a oricărei forțe, pentru că ea
Va-nvinge orice lucru subtil, va pătrunde în orice lucru solid.

Așa a fost creată lumea mică. Iată
Izvorul unor superbe
Adaptări arătate aici. De aceea am fost numit și
Hermes Trismegist, având doar trei părți din Înțelepciunea Divină.

A patra mi se va dărui de
Împărăția Soarelui.
Ceea ce am spus despre operația Luminii e complet.
Pe alt tărâm vei învia tu, cel ce ai fost prea curat pe Pământ.

Traducere și adaptare: Adrian Bucurescu

 

Stalinului

Umbra ta, velzevule, să piară,
Bezmetică, împuțită fiară!
Puterea, oțelinule, să-ți ruginească,
Împărăția ta să scrâșnească,
Praful să se aleagă de ea!
Să cadă, să se stingă sângeroasa stea!
Și slugile tale să cadă pe rând,
Rostogolindu-se, de frică arzând!
Ah, L-aud pe Apollon cum bate
Toaca vestind a libertate,
Artemis Își caută arcul divin,
Săgeți înmuind în venin,
Îngerii se gătesc de război,
Balaurii se trag înapoi.
Văd focuri în neguri arzând.
Ceasul să bată cât mai curând,
Să vină odată, să vină
Curata, dreapta lumină!

1986

Adrian Bucurescu

 

Prapuri foșnesc

Da, lumea are ademenirile ei,
are flori și miresme alese,
are adolescență, are codri de tei,
are și dragoste, are și succese.

Dar tu, iubito, miroși a crin otrăvit.
Eu te iubesc și mă amăgesc.
Sărutul nostru este pândit,
în preajma noastră prapuri foșnesc.

Așa o fi drept, așa este dat:
pe lume spre moarte să dai zor
de când te naști… Dar de fapt
până  și idealurile put când mor.

Adrian Bucurescu

 

 Împărtășire

Poezie dacă n-ar fi fost,
viața mea desigur n-ar fi avut rost.
La Soare și Lună n-aș fi luat aminte
și-aș fi răposat ca orice om cuminte.

Pe când așa, am fost și pasăre,
floare de colț și boabă de mazăre,
ochi de pisică, dinte de câine,
spic de ovăz, coajă de pâine.

O, de-aș fi fost prescură la sărac,
o, de-aș fi fost la flămânzi colac!
Dar, de n-am săturat ursul și lupul,
râme grăsane îmi vor mesteca trupul.

Nu-i nimic. Poate că fără mine
României o să-i meargă mai bine.
Trup din trupul țării voi gusta.
Cerule, mi-e frică de frumusețea ta!

Adrian Bucurescu

 

Striște

Trecem prin viață ca florile macilor,
înfiorați la orice pală de vânt.
Noi nu avem răbdarea copacilor,
noi nu avem loc destul pe pământ.

Poate că nu ne-om fi văzut de treabă
în vieți pe care le-am trăit cândva,
poate că nimeni nu ne întreabă
de vrem să renaștem au ba.

De ce oare am plânge la naștere,
dacă nu am simți ce ne așteaptă?
Nu toate ursitele sunt maștere,
dar toți scâncim din prima treaptă.

Prea amețiți între plăcere și greață,
ne mână înainte un straniu avânt.
Pe unii soarta s-ar părea că-i răsfață,
dar pe toți ne aruncă-n mormânt.

Noi nu avem destul loc pe pământ,
noi nu avem răbdarea copacilor.
Înfiorați la orice pală de vânt,
trecem prin viață ca florile macilor.

Adrian Bucurescu

Lasă un răspuns