Şantaj? Maia Sandu va avea statut de martor în dosarul privind denunţul pe numele lui Vlad Plahotniuc

Maia Sandu Vlad Plahotniuc

Preşedintele PAS, Maia Sandu, a fost invitată joi, 12 octombrie la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în dosarul privind denunţul făcut pe numele lui Vlad Plahotniuc de către ea. Sandu a fost înştiinţată că va avea statut de martor pe acest caz. În plus, procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că dânsa va purta răspundere penală în situaţia în care denunţul respectiv este unul fals.

Potrivit ei, în baza denunţului a fost deschis deja un dosar penal, însă nu pe numele lui Vlad Plahotniuc, dar pe faptele menţionate în denunţ. Maia Sandu consideră că a fost invitată la Procuratură pentru a fi intimidată. În acest sens, liderul PAS aduce exemplul denunţului scris pe numele lui Igor Dodon, atunci ea nu ar fi fost chemată la Procuratură şi nu i s-a dat nici calitate de martor pe dosar. „Aici iată s-a mers mai departe, pentru că este cazul lui Vladimir Plahotniuc şi procurorul a decis să facă spectacol aducându-mi la cunoştinţă această prevedere din Codul Penal, prin care a sperat că voi renunţa la acest denunţ. Nu renuţăm, pentru că noi chiar credem că este un caz de uzurpare a puterii, este un caz de capturare a statului. Noi am invocat faptele care au fost prezentate în spaţiul public de mai mulţi oameni, iar acum este de datoria Procuraturii să verifice aceste lucruri şi dacă se confirmă să meargă mai departe în instanţa de judecată”, a menţionat Maia Sandu. Amintim că Maia Sandu a depus un denunţ la Procuratura Generală joi, 21 septembrie, pe numele lui Vlad Plahotniuc. Ea îl acuză pe liderul democraţilor de uzurparea puterii în stat, subliniind că acesta şi-ar fi însuşit puterea de stat în scopuri personale. Sandu susţine că PDM a obţinut la alegerile parlamentare din 2014 doar 19 mandate parlamentare (din 101) cu toate acestea, Plahotniuc ar fi reuşit prin „şantaj şi corupţie” să croiască o majoritate parlamentară „şi să controleze toate puterile în stat.

ADEVARUL.ro