Istoria secretă: Din bogata zestre zalmoxiană: Notele muzicale europene

orfeu

Influența poeziei și muzicii trace asupra culturii elene era recunoscută de cei mai mulți autori antici. Ei afirmau și că Orfeu, cel mai mare poet și cântăreț din străvechime, precum și discipolii săi, Musaios, Linos și Thamyris, erau Traci și că au servit drept model pentru însuși Homer.

Tracii ascultându-l pe Orfeu cântând la liră

Dar, ne mai spune același Strabon, nu numai poezia, ci și ”muzica, privită atât ca melodie cât și ca ritm, cuprinzând în noțiunea ei și instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă și asiatică”. Theopompos, în cartea XLVI-a a ”Istoriilor” sale, scrie: ”Geții cântă din citerele pe care le duc cu ei când se găsesc întro-o solie”. Și din lexiconul lui Ștefan Bizantinul aflăm că Geții”cântă din citere când merg în solie”. Amănunte aflăm și de la Jordanes, care, citându-l pe Dion Chrysostomos, povestește de atacul lui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, asupra cetății Odessos, ”care – spune istoricul got – era supusă Geților… de aici preoții Geților, aceia care se numesc cei cucernici, deschizând în grabă porțile și îmbrăcați în haine albe, i-au ieșit înainte cu chitare și au invocat prin cântece și prin rugăciuni pe zeii lor strămoșești să le fie favorabili și să-i alunge pe Macedoneni”. Tot Jordanes mai scrie și de cântecele acelora dintre Geți care se numeaucapillati.
Despre Geți Strabon scrie că femeile lor, la serbări, când aduceau jertfe zeilor, ”loveau chimvalele”. Mai aflăm, de la Pomponius Mela, că la Geți ”înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte, prin cânt și joc”. În ”Despre animale”, Claudius Aelianus, vorbind despre ”Misii (Moesii( din Pont, din partea de Miazăzi, care își au așezările lângă pământurile scytice (…) de lângă apele (râului) Axios (din vecinătatea cetății Tomis), scrie: ”Localnicii povestesc în cântările lor că Medeea, fiica lui Aietes, a săvârșit, cu mâini nelegiuite, acea crimă împotriva fratelui ei Apsirtos. Într-adevăr, Misii cântă și această faimă nefericită a vrăjitoarei din Colchida, pe lângă alte isprăvi ale Grecilor”.
În ”Anale”, Tacitus, vorbind despre luptele pe care le-a purtat Sabinus, guvernatorul Traciei, cu triburi de Traci care se retrăseseră în munți, scrie că ”împotriva celor mai îndrăznței, care se agitau înainte întăriturii cu cântece și dansuri războinice, după obiceiul neamului lor, el (Sabinus) trimise elita arcașilor”. 
În ”Anabasis”, Xenophon povestește cum se desfășura un banchet în lumea Tracilor, la curtea lui Seuthes, banchet la care a luat parte: ”După ce s-au făcut libații și (Grecii) au cântat peanul, s-au ridicat mai întâi Tracii și au dansat, înarmați, în sunete de flaut. Ei făceau sărituri mari, cu agilitate, și (totodată) se foloseau de cuțite. În cele din urmă, unul dintre dansatori se lovește de celălalt, în așa fel ca să li se pară tuturora că omul a fost străpuns, iar acesta cade cu dibăcie”.

Orfeu  și iubita lui, Eurydice

Tracii întrebuințau un fel de harpă cu 20 de corzi, numită magadis, precum și fluierul, flautul, buciumul, cornul și trompeta. Naiul este menționat de Ovidius, în ”Tristele”: ”Păstorul cântă din fluierele lui lipite cu smoală”. Fluierele puteau fi lucrate din os, lemn ori trestie. În cetatea de la Brad, județul Bacău, s-au descoperit trei fluiere de os, fiecare cu câte un orificiu pe corp. La Pecica s-a descoperit un tub de os, foarte șlefuit, ornamentat la o extremitate cu un cerc incizat, care putea și el să fie un fluier. Fluiere de os s-au mai descoperit și în așezările dacice de la Năieni, județul Buzău. Un fluier de os s-a descoperit și la Barboși, județul Galați, în așezarea de la Terighina.
Geto-Dacii au cunoscut și trompeta, foarte probabil din bronz, a cărei pâlnie se termina într-un cap de animal cu botul larg deschis. Astfel de instrumente sunt reprezentate pe Columna  lui Traian, o dovadă certă oferind-o un muștiuc de bronz al unui instrument de suflat, descoperit în așezarea dacică de la Cârlomănești.
În aceste condiții, nu mai e de mirare că denumirile notelor muzicale europene provin din limba tracă, conținând totodată și mesaje mistice. Cele răsăritene, păstrate în cultul ortodox, sunt: PA, VU, GA, DI, KE, ZO, NI, PA. Mesajul este acesta: PAVU GADI KEZO NIPA. Traducerea: ”Cei mai Vrednici vor găsi Cerul”.
Lexic:
PAVU – ”înflăcărat; bătăios; viteaz; vrednic; slăvit; cinstit”; cf. rom. văpaie; vipie; pivă (arh.) ”piuă”;babă; popă; puf ”lamură; esență”;
GADI – ”perfect; foarte; cel mai”; cf. rom. gata; a găta; hăt; germ. Gott, engl. God ”Dumnezeu; zeu”;
KEZO – ”a găsi; a afla”; cf. rom. a găsi; a ghici;
NIPA ”cer; sfințenie”; cf. slav. nebo, hitit. nepiș”cer; alban. nef ”naos”.
Iată și notele moștenite de cultul catolic: DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO. Mesajul este acesta: DORE MI FA SOL LA SIDOCel mai Vrednic să fie sol la Zei!”.
Lexic:
DORE – ”înflăcărat; pătimaș; vrednic; harnic; iteaz”; cf. rom. a dori; dor; zor; a zori;
MI – ”cel mai; peste”; cf. rom. mai (adv.); alban me ”încă; mai”;
FA – ”a fi”; cf. rom. a fi; fie;
SOL – ”sol; mesager”; cf. rom. sol; solie;
LA – ”la”; cf. rom. la;
SIDO – ”zeitate; domnie”; cf. rom. jude; latin. sedes ”tron; jilț; sediu; bază; temelie”; alban. Zot”Dumnezeu; stăpân; domn”. Această traducere este întărită și de relatările lui Theopompos și Ștefan Bizantinul, menționate mai sus, despre faptul că, mergând în solie, Geții cântau din citere, explicând, în același timp, și obiceiul trimiterii mesagerilor la Zalmoxis.
Nici 8, care este suma sunetelor gamelor din Răsăritul și Apusul Europei, nu este întâmplător, căci acest număr era sacru, referindu-se și la cei patru Arhangheli și cele patru Zâne, mai marii îngerilor din panteonul geto-dacic. Desigur, la acest număr sacru se referea și denumirea cetății dacice OPT-A-TIANA ”Cei Opt Minunați; Cei Opt Fermecați; Cei Opt În-cântători”; cf.  Diana – sora geamănă a zeului Apollon-Zalmoxis; rom. opt; taină; doină; a doini; Optași (loc.); latin. tonus”sunet; ton al unui instrument muzical”.
Așadar, în ciuda latinomanilor și a cenzorilor ”corecți politic”, este limpede că Tracii au influențat decisiv cultura antică și modernă a Europei, respectiv a lumii.

Adrian Bucurescu