BASARABA – MARELE CENTRU CULTIC ISTRIAN STRĂVECHI

Kotya

Olimpia Cotan-Prună:

În anul 1931 se descoperă în tumulul de la Sabangia, lângă Agighiol, în Delta Dunării, un tezaur geto-dac din a doua jumătate a secolului al Vl-lea î.H. Tumulul este un mormânt princiar cu obiecte din aur şi argint ce poartă mesaje deosebite pentru istoria străveche a acestor ţinuturi. Este construit din lespezi cioplite şi are trei încăperi. Una pentru un bărbat tânăr, un principe, cea de a doua pentru o femeie vârstnică, regină-amazoană, şi a treia pentru intrarea cailor, loc unde s-au găsit multe arme şi obiecte de luptă printre care şi unica praştie din lume. Pentru tema noastră aduc în atenţie: un coif, două cnemide, două pahare Rithon, cinci cupe (fiale), câteva aplice pentru harnaşament, multe podoabe vestimentare de aur. Deosebită este cupa din argint aurit cu  inscripţia KOTYO-CEG(T)-BEO în limba getă, scrisă cu caractere eline, cum confirmă specialiştii. Inscripţia se află şi pe alte cupe – fiale găsite în Bulgaria şi provenind din aceleaşi timpuri. La Rogozen, într-o descoperire a secolului, tot într-un mormânt princiar, s-a găsit acelaşi  mesaj pe 18 dintre cele 165 de vase. Aceeaşi inscripţie se află şi pe cupele descoperite în mormintele de la Borovo, districtul Ruse, şi în mormintele de la Alexandrovo şi Vraţa, din districtul Loveci.

  1. Vinereanu în al său Dicţionar geto-dac consemnează semnificaţia inscripţiei, din care bea numai o anume personalitate cultică, în ocazii speciale. Înscrisul indică utilitatea cultică, dar şi personalitatea deţinătorului de drept, al cărui nume se transmite obiectului de cult, ce se transformă în toponim, hidronim, aşa cum spun hărţile antice. Kotyo sau Kotya este cuvânt getic şi desemnează pe Marea Preoteasă căreia îi era consacrat acest vas utilizat la ceremoniile de iniţiere sacră ce se încheiau cu Ospeţele cultice de Împuternicire. Una dintre cnemidele de protecţie pentru picioare, din acest tumul făcută din argint, se termină lângă genunchi cu un cap de femeie, cu păr cârlionţat, cercei în formă de coşuleţ şi coliere din perle la gât, ce indică o Marea Preoteasă, care era şi luptătoare, amazoană a timpului, despre care ştim că se numea Kotya (exista  şi pe coasta nordică a Turciei o veche cetate cu numele Kotya).

Patera din Tezaurul de la Pietroasa atestă existenţa unui centru cultic matriarhal. Marea Preoteasă de pe patera de la Pietroasa înalţă cupa înţelepciunii nemuritoare fiind înconjurată de marile zâne între care, un loc aparte, îl aveau Artemiza şi Apollo ca purtători ai trecerii de la tradiţia primordială matriarhală către lumea patriarhală a marilor pontifi şi regi ai Antichităţii străvechi. Kotya, Kotana, Gotana au fost personalităţile importante ale unui cult străvechi dinneamul cotanilor sau coţilor din Carpaţi, ce îl aveau ca zeu pe Wotan. Acest cult a fost păstrat de marii pontifi cu nume grecizate. Coţii sunt geţii numiţi mai târziu goţii, localizaţi de cartografii şi istoricii Antichităţii în cotul estic al munţilor Carpaţi, sudul Moldovei, de la nordul Mării Negre până la sudul Dunării, arie ce-o regăsim în hărţile antice cu numele de Schyţia, ţara sacrilor kiţi/coţi, devenită Geţia, apoi Goţia

Cotanii, urmaşi ai Zânei Kotana ori Gotana, din care se trăgea şi Buda, erau oameni sacri fiindcă ko/ka, înseamnă gură, T-theo sacră şi Ana era Zâna Cerului. Titulatura de Mare Preoteasă a fost înlocuită cu cea de Zănă – pe scurt ZA ori SA. Ana, Zână a Cerului, este înlocuită apoi cu Ra, ce desemnează Cultul Solar, slujit de vestalele lumii antice. Forma masculină pentru Zână este ZÂN întâlnită în limbajul macedoromânilor, consemnat şi în documente. Porfir scrie Viaţa lui Pitagora în care arată că acesta cobora de trei ori câte 9 zile în Peştera Ida unde era un tron al lui Zeus împodobit cu crengi înverzite şi a scris pe mormântul acestuia: Pitagora către Zeus.  Aici zace Zan pe care grecii îl numesc Zeus.

Sara, zână, vestală a Soarelui, devine Saraba, mare zână a Soarelui, şi apoi Basarabazâna cea mare a Marilor sarabe slujitoare ale cultului Sarab.  

Urmele arheologice au dovedit existenţa unor centre de cult unde Marile Preotese slujeau cultul Saraba. Astfel de vetre de cult au fost descoperite la nord şi la sud de Istru, după cum scrie şi Iordanes, citându-l pe Casiodorus. Unicul loc de pe Terra unde există BASARABA, cea mai mare Zână a Soarelui, este în ţinutul hiperboreilor, sub Polul Getic, la gurile Istrului, unde trăiesc  sabeenii, menţionaţi şi în Biblie, oameni sacri, şi unde se află şi în zilele noastre pământul Basarabiei.

Geograful Ravennas, în Cosmografia sa, face trimitere la bassarinii din nordul Schyţiei.Barsaban este rege la 149 d.H. în nordul Balcanilor. Zorabii erau tulpina străveche, glorioasă, avută şi puternică din care se alegeau Sarabii Terrei, consemnează Iordanes în Getica.

Tudor Diaconu susţine că cel mai important cuvânt din limba cultică a strămoşilor noştri geto-daci este Basaraba explicând că la Istru/Dunăre activau Sarabii Terrei, un corp sacerdotal dintre care se numeau marii pontifi şi regi ai Antichităţii, dovadă a continuităţii înţelepciunii Marilor Preotese. Potirele sacre cu imaginea de Sarabă erau dovada recunoaşterii ca iniţiat de către cercul elitist închis al celor 8 înţelepţii sarabi ai Antichităţii, care erau schyţi, geto-daci.

Miturile sunt mult mai vechi decât reprezentările lor simbolice, impuse de un corp sacerdotal sever, şi ele s-au transmis din generaţie în generaţie ca datini şi obiceiuri în ceremoniile dedicate celor mai importante evenimente din viaţa comunităţii: naştere, nuntă, moarte etc.  Să nu uităm că şi Zamolse era hiperborean, dar şi basareu, şi a preluat înţelepciunea Zamolselor antice. Prezenţa celor 9 preoţi zamolsieni ce alcătuiau elita sacerdotală este foarte activă aici, în nordul Dunării, aşa cum 9 este cea mai mare cifră pe care o regăsim în toate ceremoniile antice ca octogon coordonat de Centru. Cele mai puternice centre monahale până în zorile Creştinismului sunt la nordul Istrului. Dromichete acordă însemnele sacre ale sarabilor la cetatea Helis, de lângă Slon, lui Lisimach, prilej cu care organizează un ospăţ iniţiatic,  aşa cum Hercule ori Tezeu veneau  să obţină învestirea cultică de la centrele cultice nord-istriene. Se precizează în legendele antice greceşti că puteau accepta însemnele numai din mâna zânelor sarabe. Athena îl obligă pe Hercule să ducă Merele de aur înapoi la centrul cultic. Deci primeau copii ale odoarelor sacre, din metale preţioase. Aşa se poate înţelege existenţa unor centre de cult subordonate cultului cel mare, de Basarabă, de pe tot cuprinsul Daciei străbune.

De la gurile Dunării mesajul cultic geto-dac, bază a doctrinei creştine, a fost purtat în lume prin Cassian, Gherman, Dionisie Exigul, Dionisie Tracul etc. Înţelepţii schyţi vieţuiau pe aceste meleaguri şi erau din neamul sacrii coţi, care au deţinut supremaţia până în vremea lui Solon şi mult după. Zona unde a fost descoperit Tezaurul de la Agighiol, Tulcea, se află la 3 km de localitatea Sabangia, care ne precizează că aici era un centru cultic de Sarabă  al giilor, cum multe localităţi din Dobrogea care au această terminaţie indică neamul energiilor cosmice pământene ale geţilor: Caugagia, Hamangia, Bazargia, Doengia etc. În acest centru cultic străvechi autoritatea  cea mai înaltă era Saraba, adică Marea Zână a Soarelui, care a mai dăinuit până în zorile Creştinismului şi mai dăinuie şi în zilele noastre – în ilegalitate – în mituri, datini, obiceiuri, legende, basme, povestiri.

Adepţii cultului Saraba, urmăriţi şi martirizaţi, au devenit şerbani, sărmanişerbii din Evul Mediu valah.

În balada Mioriţa este vorba de oiţa ciobănaşului care îl informează despre ce pun la cale cei doi ciobănei, care este în fapt o căpriţă năzdrăvană: Dar cea căpriţă ciută, Merge-n urmă şi-i ascultă, Din cârd în lături s-a dat, Şi la stăpân a alergat. Capra e numită Babana, Bârâta, care l-a hrănit, l-a iniţiat: Măicuţa Capră mi-a dat să sug, Babaloca m-a legănat, Batalul în braţe m-a ţinut, Şi cu turma-n braţe m-am înfrăţit. Iată că este vorba despre o sarabă, care l-a alăptat şi l-a socializat cu înţelepciunea sa cultică. Chiar şi Zeus era explicat ca fiind cel născut din capră.

Sarabele se adună în nopţi speciale la răscruci, pe ruinele vechilor cetăţi, în pustiuri ca făcând parte din vremuri ce nu mai sunt. Se mai păstrează frânturi din ritualul de Sarabă în aşa numitul dans Sarabanda, cu zâne de nimeni văzute, care lasă urme pe movile, în poieniţele de brazi, precum ştiutele Rusalii şi alaiul de zâne ce populează lumea mitologiei româneşti. 

Saraba era o enciclopedie a ştiinţei timpului, ce cuprinde un complex de iniţieri ce a rezistat sub formă încriptată în simboluri dintre care un loc aparte îl are mitul Căprioarei cu coarne de aur şi picioare de bronz, dar şi alte simboluri prezente pe potirul de la Agighiol.

Sâmbăta era ziua cea mai importantă a ceremoniilor de Sarabă. Creştinismul i-a subminat rolul înlocuind-o cu duminica, dar a rămas până în timpurile noastre ca zi a ofrandelor sub formă de colaci, care se numesc sâmbeciori şi ca zi a pomenilor şi a Moşilor. Sabat este asimilat în zilele noastre ca adunare de vrăjitoare, indicând de fapt Ceremoniile Sarabelor, anatemizate de către patriarhatul cultic. Există rugăciunea Sărindar ce se ţine 40 de zile pentru iertarea păcatelor şi pomenirea morţilor. În zilele noastre se duce în biserică un vas cu boabe de grâu la începutul postului mare de Paşti. În Joia mare, înainte de Paşte, se face coliva cea mai importantă când în biserică se ridică rugăciunile cele mari, numite 12 Evanghelii.

Romulus Vulcănescu aduce în atenţia istoricilor mitul Cerbului în care s-a reîncarnat Bodisatwadin scrierile vedice. Acesta nu era un oarecare fiindcă în mitologia indiană preda legea şi cunoştinţele necesare candidatului Sarab, ce putea obţine Suveranitatea Universală. Bodisatwa se transformă în SARABĂ, adică a preluat învăţătura de Sarabă, aşa cum Zamolsienii preoţi au preluat învăţătura marilor Preotese Zamolse, deţinătoare ale înţelepciunii antice, când ideologia cultică religioasă trecea sub conducerea marilor pontifi şi regi, ca apoi patriarhatul să fie legiferat de Creştinism.

Căprioara este corpul simbolurilor, iar cea cu 8 picioare este numită Saraba şi nu întâmplător, fiindcă susţine civilizaţia lumii din toate direcţiile, pe punctele cardinale şi intercardinale, iar la centru este BaSaraba, coloana ce susţine Cerul, întregind această piramidă. Cele opt picioare de bronz împreună cu axul central de Sarabă întregesc şirul numerelor de la Unika la Noua. China Antică precizează că cifra 9 este cel mai mare număr din Yang – simbol feminin. Saba este străvechea denumire populară şi biblică a Sibylei- Eritreea- Cybela- Reea -Roşia, căreia Nicolae Densuşianu îi dedică zeci de pagini în Dacia Preistorică, iar în final presupune că este vestita Regină din Saba, a cărei biografie seamănă atât de mult cu : Femeia străină cu cartea sub mănă la care fac referire scrierile antice. În Antichitate, cine se căsătorea cu regina devenea rege şi este un obicei străvechi prin care întemeietorii de Ţară se căsătoreau cu Marile Preotese pentru a-şi spori credibilitatea. Ultima mare preoteasă de la Romula/Reşca din Oltenia, a fost dusă cu forţa la Serdica de către Filip Arabul, al cărui descendent este şi Galeriu, ajuns  împărat al Romei. Ştefan cel Mare înalţă o mânăstire pe vechile ziduri ale unui lăcaş de cult care a fost numită Căpriana – gura ce preaslăveşte Cerul. Legenda preia mitul de urmărire, de vânare a căprioarei sacre, care se opreşte pe acel loc, unde poposise domnitorul cu oastea sa, dar unde erau de demult ruinele unei vetre cultice.

Întemeietorii Ţărilor Române erau Basarabi. Basarab I este nominalizat de regele Ungariei – Basarab Valahul – la 1200 şi precizează că e fiul unui cuman, de fapt al unui Cotan, pentru că aceşti cumani atât de manevraţi de papalitate cu nume deviat, nu erau alţii decât oamenii de pe coamele munţilor şi dealurilor, erau coţii, cotanii-cotinii-cotensii carpi a căror existenţă este consemnată pe harta lui Ptolemeu la 114. Parte dintre cotani au roit în nordul Mării Negre, de unde se întorc în sute de ani şi sunt numiţi cumani.

La 1444 Dan, voievodul Tării Româneşti, nepotul lui Mircea cel Bătrân, era numit  de istoricul Chalcocondyl, fiul lui Saraba, atestând de fapt un adevăr istoric că basarabii au întemeiat Ţările Româneşti. Ei făceau parte din corpul sacerdotal cunoscut de milenii drept Sarabii Terrei.

Tezaurul de la Agighiol este imaginea plastică  a civilizaţiei hiperboreene de la Dunăre, singurul loc de pe pământ unde este Ţara Basarabia şi de unde preoţii geto-dacilor, zamolsienii, au preluat înţelepciunea străveche de la Marile Preotese, Cibile, Sarabe, Zamolse ce au insuflat  forţa marilor energii ale oamenilor sacriai acestor locuri.

         Cerboaica Saraba este cea mai mare Zână a Soarelui, numită la geto-daci şi Nika, aşa cum e dăltuit pe stâlpii din cimitirele româneşti şi aşa cum se păstrează în datinamaginikelor/măcinicilor de la 9 martie la toate popoarele de pe vechea vatră a Europei.

Cultul străvechi de Sarabă ocupă un loc aparte în mitologia românească fiindcă ne conduce pe drumul codat al ştiinţei străvechi de la Facerea lumii până în zilele noastre.