Cine a câştigat din incidentul Rogozin?

P. Peiu

Dmitri Rogozin are interdictie de a intra pe teritoriul urmatoarelor entitati: SUA, UE (plus statele asociate), Canada, Australia, Norvegia si Elvetia, fiindu-i permisa intrarea doar pe teritoriul Albaniei, Muntenegrului, Liechtensteinului si Islandei (din grupul de state care au adoptat masura interdictiei).

Dmitri Rogozin a mai fost protagonistul a cel putin doua incercari de a sfida interdictia impusa de blocul occidental:

– prima in luna mai 2014, cand a incercat sa survoleze teritoriul Romaniei, pe cand se intorcea de la Tiraspol, de la ceremonia dedicata aniversarii zilei victoriei impotriva Germaniei naziste (9 mai 1945) ; atunci autoritatile romane i-au respins cererea de survol, dupa ce in prealabil si Ucraina o facuse, punandu-l in situatia dificila de a risca un zbor deasupra unui teritoriu ostil.

– a doua s-a petrecut peste exact un an, cand avionul lui Rogozin a aterizat in cel mai nordic punct al teritoriului norvegian, insula Svalbard, la invitatia companiei miniere rusesti Trust Arktikugol, operatoarea minei locale si detinatoarea unui „parc turistic” in Longyearbyen, capitala micutei insulite norvegiene.

Ambele episoade amintite au fost prilejuri de injuraturi peste gard intre comunitatea occidentala si excentricul personaj Rogozin: in 2014, Rogozin a amenintat Romania ca se va intoarce la bordul unui Tupolev 160 (cel mai mare bombardier al fortelor aeriene rusesti), provocand mania partii romane, care a protestat oficial si a cerut explicatii Moscovei, iar in 2015 norvegienii (de altfel, foarte atenti la orice provocare ruseasca in Europa nordica) au considerat sfidarea lui Rogozin ca un incident bilateral de o mare gravitate, introducand o stare de alerta sporita in randul propriilor forte militare.

Dmitri Olegovici Rogozin este un personaj excentric chiar si pentru standardul rusesc al expresiei, avand un parcurs interesant spre ierarhia Kremlinului. Nascut in 1963 intr-o familie de ingineri militari sovietici, Rogozin a absolvit in 1986 Facultatea de Jurnalism a Universitatii de Stat din Moscova, institutie controlata exclusiv de catre KGB la acea data, jurnalistii ajutandu-l pe Iuri Andropov si apoi pe Gorbaciov sa invinga in disputa cu aparatul de partid.

Ulterior, Rogozin absolva in numai doi ani si Facultatea de Economie a aceleiasi universitati, iar in 1996 obtine un doctorat in filosofie. Se spune despre el ca ar cunoaste sase limbi straine. In pofida acestui parcurs academic impresionant, vicepremierul sovietic este un tip grobian, patruns de un nationalism primitiv, strident si arogant, ocolit de catre toti demnitarii rusi decenti si nefrecventabil pentru occidentali.

Si-a inceput cariera politica in partidul „Congresul Comunitatilor Rusesti”, infiintat si condus de catre generalul Lebed, general mort intr-un accident suspect de elicopter in 2002. Dupa 2002, Rogozin devine co-presedinte al partidului, partid folosit in acea perioada de catre Putin pentru a capta voturile „nationalistilor moderati”, disputate si de catre bolsevici.

In 2003 este numit reprezentant special al Federatiei ruse pentru enclava Kaliningrad, isi creeaza un nou vehicul politic, „Rodina” (o coalitie de partide nationaliste), in fruntea careia se situeza la alegerile parlamentare din 2003. Ca urmare a unui rezultat bun la aceste alegeri, devine vice-presedinte al Dumei de Stat, post pe care il pierde rapid (dupa doar un an), ca urmare a coalizarii multor deputati impotriva sa, din cauza unui comportament cel putin neelegant.

In 2005, judecatorii ii resping candidatura pentru primaria Moscovei din cauza unor excese de limbaj soviniste, iar in 2007 se remarca prin ideea trasnita de a-l propune pe presedintele Belarusului vecin candidat la presedintia Federatiei Ruse (acesta din urma, Alexander Lukasenko, nefiind cetatean rus)!

Dupa toate aceste clovnerii, Putin il recompenseaza pe ciudatul absolvent de jurnalism sovietic cu postul de ambasador al Rusiei la NATO, in anul 2008, avand rolul de a bloca eforturile Ucrainei si Georgiei de a le fi admise candidaturile la aderarea la pactul militar transatlantic. Si in aceasta functie, Rogozin se face remarcat mai degraba printr-un limbaj suburban si violent decat prin subtilitati diplomatice.

In 2011, este numit vice-premier al Federatiei Ruse pentru industria de aparare si cea spatiala, iar in 2013 devine presedinte al Comisiei Arctice Rusesti si liderul initiativei de infiintare a unei fundatii pentru sprijinirea proiectelor de cercetare avansata pentru industria de aparare (de fapt, un mecanism al Kremlinului de a stoarce bani greu de urmarit intr-o fundatie pentru finantarea proiectelor militare controversate din punct de vedere etic).

Pitorescul „jurnalist” care conduce temuta industrie de aparare ruseasca a reusit, in 2015, o performanta demna de bancurile din era sovietica: s-a impuscat singur in picior la un club de tir! De asemenea, Transparency International a publicat o ancheta despre averea familiei Rogozin, care cuprinde un apartament evaluat la 500 milioane ruble (echivalentul costului pentru 82 de apartamente medii moscovite sau echivalentul pretului a doua tancuri T-14), desi venitul declarat al familiei nu depaseste 15 milioane ruble pe an!

Nu in ultimul rand, sa remarcam si amanuntul hilar ca Rogozin (responsabil cu industria de aparare) si-a numit in 2011 propriul fiu, Alexei, director al Departamentului de administrare a proprietatilor din Ministerul Apararii de la Moscova iar din 2012 l-a promovat si director al intreprinderii de stat ‘Aleksinsky Chemical Complex’.

Ei bine, acest personaj exotic, Dmitri Rogozin, se imbarca pe 28 iulie 2017 la bordul unui avion de linie, zborul 157 Moscova-Chisinau al companiei S7 (fosta Siberia Airlines, devenita in 2008 cea mai mare companie aviatica ruseasca), impreuna cu inca 159 de pasageri. Avionul pleaca de la Moscova, survoleaza Belarusul si apoistatele membre UE Polonia, Slovacia si Ungaria, este intors de la limita spatiului aerian romanesc si aterizeaza la Minsk.

Pentru a intelege acest „incident” ar trebui sa observam urmatoarele:

  • desi Rogozin mergea la Chisinau la invitatia presedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon nu a organizat niciun fel de festivitate pentru primirea demnitarului rus;
  • Rogozin s-a imbarcat in mod zgomotos la bordul respectivului avion si si-a anuntat venirea cu acesta la Chisinau;
  • avionul in care se afla Rogozin a survolat bine-mersi trei state UE: belicoasa Polonie, Slovacia si Ungaria fara ca nimeni sa se sinchiseasca de asta; niciunul dintre aceste state nu a intrebat daca rusul se afla la bordul acestui avion si pe principiul „don’t ask, don’t tell”, aeronava S7 a ajuns la granita Romaniei;
  • singurii care au verificat prezenta lui Rogozin au fost controlorii de trafic romani

Mai ramane sa observam ca, daca Romania proceda la fel ca Polonia, Slovacia si Ungaria, avionul lui Rogozin ar fi trebuit sa intre in spatiul aerian al Republicii Moldova si sa aterizeze la Chisinau. Acest lucru ar fi creat o imensa problema conducatorului Vladimir Plahotniuc: sa sfideze vizibil Rusia nepermitandu-i interzisului sa intre in republica sau sa neglijeze obligatiile impuse de Acordul de Asociere cu UE?

Si pentru ca Plahotniuc este intruchiparea sireteniei statalist-moldoveniste, a mutat problema la Bucuresti. De unde stia Bucurestiul in ce avion era Rogozin? Nu putea sti decat de la Chisinau, pentru ca protocolul de stat fusese anuntat de catre partea rusa. Rogozin a provocat si el cu buna stiinta reactia Romaniei anuntand ruta avionului.

Iar Bucurestiul a „muscat” momeala: pentru a-l proteja pe Plahotniuc s-a luat in piept cu rusii! Si pentru ca Rogozin este un obraznic foarte vocal, circul s-a declansat permitand vedetelor de la Chisinau sa puncteze: Dodon si-a aparat patronul moscovit, iar Plahotniuc a mai scapat o data de povara unei alegeri fatise intre Est si Vest.

Rusii sunt si ei multumiti pentru ca au mai provocat o disputa cu un stat NATO, intretinand atmosfera de incordare din regiune si uite asa se pare ca, din aceasta poveste, singurii sifonati am iesit noi, romanii, care ne-am lasat atrasi intr-un joc care nu este al nostru, numai si numai pentru a proteja cleptocratia si statalismul moldovenist.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).