Adrian Bucurescu: Norocul

norocul

Fiecare om are Norocul lui, ca o sosie. Când vine pe lume, i se naște și Norocul, în Lumea Noroacelor. Lumea aceea e ca o cetate mare, în care trăiește și Norocul fiecărui om. Când moare omul, îi moare și Norocul.
În mitofolclorul românesc, se crede că Norocul omului bogat e foarte muncitor, muncind și asudând din zori până seara, numai ca omul lui să fie avut. Cel sărac are un Noroc bogat sau leneș, care stă toată ziua degeaba, și bietul om n-are decât să trudească singur pentru el. La alții, cărora le merge totul din plin, Norocul e orb.
Din când în când, nenorocoșii își amenință sosia:
Ah, noroc, noroc, noroc, 
De te-aș prinde la un loc,
Ți-aș da o pară de foc!
Că nu-i vina locului,
Ci e a norocului. 
Ah, noroace, de te-aș prinde,
Ca pe-un șarpe te-aș întinde!
Ți-aș da foc din patru părți,
De-acum să nu te mai văz –
Dintr-o parte,
Lemne-uscate,
Că n-avui pe lume parte. 
Din trei părți
Cu lemne verzi,
Că de-acum nu mă mai vezi.
Căci nu-i vina locului
Da-i vina norocului.
Norocul omului e hotărât de Dumnezeu și de Ursitoare. În noaptea de ursit, Ursitoarea zice: ”… și norocul lui va fi sărac ori bogat, leneș sau muncitor”, adică pe dos de cum va fi omul. Cine are noroc, dacă doarme, îl așteaptă, dacă e grăbit, îl ajunge, dacă fuge, aleargă după el. Dar cine nu are noroc, orice ar face, cu norocul lui nu se întâlnește. De aceea, Românii spun:
Fă-mă, mamă, cu noroc,
Și-apoi aruncă-mă-n foc!
Căci, dacă e să ai noroc, scapi și din foc și din apă; dacă însă nu ai, te îneci și pe uscat. Norocoși sunt: cei ce se nasc pe timp frumos, dimineața, duminica sau lunea; cei care postesc duminica și lunea (!?); cei ce postesc vinerea; cei care se nasc în cămașă; cei ce văd în noaptea din Ajunul Anului Nou sau de Bobotează deschizându-se cerul; celor cărora le plouă la nuntă; cei ce au în curte sau la casă cuiburi de berze, de rândunele ori de lăstuni; celor cărora le iese de timpuriu păr alb; cei ce au pecingini, negi sau semne; cei care găsesc trifoi cu patru foi.
Mulți încearcă să-și afle norocul. Și, fiindcă nu pot ajunge în Târgul Noroacelor, fac vrăji ca să-l cunoască. Astfel, în ziua de Anul Nou, se pun afară, pe prichiciul ferestrei, atâtea coji de ceapă, menite pentru câți se află în casă. În fiecare coajă se pune sare și se lasă până a doua zi, când se caută să se vadă în care coajă este mai multă apă ori în care s-a umezit sarea, pentru că acela va avea mai mult noroc peste an. Alții pun atunci linguri pline cu apă într-o tavă, și a cui va fi seacă a doua zi dimineața acela nu are noroc. La Sfântul Andrei, se pune o crenguță de măr într-un pahar cu apă, undeva unde nu este nici prea cald, nici prea rece. Dacă rămurica înmugurește și înflorește, atunci acela care a pus-o va avea noroc.
Se mai spune că nu e bine să mănânci în prag, la gura hornului ori uitându-te în oglindă, căci îți fuge norocul. Nu e bine nici să arunci gunoiul în amurgul Soarelui, fiindcă îți dai norocul afară. Se mai crede și că, dacă schimbi locul, schimbi și norocul.

Adrian Bucurescu