Ne-am unit cu Israelul, sau de ce Dragnea se întoarce acasă la rădăcini

Dragnea in Israel

GEORGE RONCEA: Neamunit cu Israelul, sau de ce Dragnea se întoarce mâine la origini, nu mă refer la originea aia unde este trimis aproape zilnic de către milioane de români angelici, în frunte cu Angela Tocilă și Angela M Tocilă :)…
.
”Cu cipilicile pă frunte
Stăm de veacuri ca un munte
În curbura arcului Carpați
Asta-i cipilica mea
Și o port cum se purta
Că-i obicei din daci păstrat!
Port cipilica pe-o ureche
Și acasă-n Teleorman și la nuntă și la oi
După datina străveche
Moștenită și păstrată și pă la noi”
.
Șeful Camerei Deputaţilor, al PSD și al Haitei infractorilor, Liviu Dragnea, va efectua începând de mâine o vizită în Israel, de trei zile, la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein. Dragnea a mai vizitat Israelul în luna martie, tot la invitaţia lui Edelstein, iar noua întâlnire de acum vine în continuarea celor discutate pe ideea de mega șmen cu ocazia întâlnirii din luna martie 2017, când Dragnea le-a promis israelienilor cea mai mare parte din prăjitura așa zisului Fond Suveran de Dezvoltare, vreo 10 miliarde de euro, ca plată pentru aportul adus de strategii evrei succesului electoral al PSD.
Victoria pesediștilor în campania pentru alegerile parlamentare de anul trecut, s-a datorat unei echipe de israelieni în frunte cu strategul politic Asaf Eisin, meseriaș conectat la vârful puterii politice, implicat (și) în campaniile celui mai mare partid de opoziţie din Israel și nu numai.
Maeștrii ai persuasiunii, evreii cei super isteți și cu un acut simț al umorului, l-au pus pe Dragnea mare Boss peste românași, chilipir, cu doar 18 la sută au pus gheara pe toată țara, gheșeft baban, veselie maximă. Aristoteles, poate cel mai de seamă dintre gânditorii Greciei antice, sfetnicul lui Alexandru Macedon, afirma că persuasiunea este alcătuită din două tipuri de argumente – artistice și non-artistice, deși Machedonu prefera vădit sabia, ca mijloc persuasiv, că era cam hormonal. În mod cât se poate de artistic, strategii evrei ce cunosc mai bine mentalitatea și istoria noastră decât liderii PSD l-au învățat pe Dragnea să facă apel la sofismul ad verecundiam, un apel la autoritate, aproape hormonal, care semnifică revenirea sau amintirea tradiţiilor, prin prisma evocării trecutului glorios ce a generat cândva ascensiunea neamului, astăzi pus în cap.
Strategii israelieni ce l-au consiliat pe Dragnea l-au citit (și) pe Eliade, cel ce va fi curând interzis, după Mircea Vulcănescu, colegul său de generație, de către Poliția Gândirii, a komisarilor orwellieni florieni și tismănenieni ascunși sub pulpana Institutului Guvernului PSD.
Desigur Dragnea nu poate fi suspectat că a deschis vreodată Eliade, din care strategii electorali israelieni au decupat tema unui mit cu o deosebită forță persuasivă – mitul Vârstei de Aur (Eterna reîntoarcere). Mircea Eliade explică respingerea de către oameni a timpului istoric concret, râvnind o întoarcere periodică în timpul mitic al începuturilor, scăldându-se în imagini ale unui trecut legendar, evocând ”vremurile de dinainte” ce simbolizează imaginea unei ordini, a unei armonii sociale, a unor timpuri eroice, motiv de fală și reverii patriotico-naționaliste futile, în cazul nostru.
S-a pedalat intens de către strategii evrei ai PSD pe figurile eroice ale neamului, pe Vârsta de Aur, pe evocarea nostalgică a timpurilor istorice glorioase, s-a băgat racord la Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, la slogane eroice gen români nu fiți lași etc samd dar cea mai tare găselniță evreiească a fost cea cu Unitatea, cu Unirea și cu Neamu cel Unit pe fundamentul simbolisticii tradiționale. Un vechi specialist în antropologie, George Balandier, în răspăr față de Eliade, ce susținea că sacrul este un element în structura conștiinței umane, a venit cu o interpretare ce sună astfel: „sacrul reprezintă una dintre dimensiunile domeniului politic“ – iar un element vital al „constelaţiei” sacre mitologice, cu utilitate imediată în sfera politiculu îl constituie Mitul Unităţii, de regulă, exprimat prin apelul la rasă, popor, Neam. Neam Unit adică, ca să fie bine să nu fie rău.
Strategii evrei, cu lecturi serioase la bază, nu ca neamuniții lu pește, au indicat PSD să adopte schema unui naționalism primordialist, să cultive figuri ale mitologiei tracodacice, să bage la greu simbolurile lupului dacic, steme voievodale, să prezinte PSD drept un pios continuator al domnitorilor creștini medievali, cu accent special pe Mihai Viteazul – deoarece tema Unității naționale l-a avut drept campion și a mai și fost ucis de niște nenorociți de mercenari francezi, din proto UE, marota ”naționaliștilor” filo ruși, punctaj dublu la lovitura asta bilă bilă mantă.
Ca să fie totală nesimțirea și batjocura s-a ciordit și din conceptul de Rânduială, explicat de Mircea Vulcănescu, interzisul de astăzi, de către Institutul cancelariei Guvernului PSD. Patibularul Dragnea s-a dedat demagogiei deșănțate de cea mai joasă speță.
Scria, în 2014, strategul multilateral PSD – PC – UNPR – USL, briliantul lansat de Băsescu și preluat apoi tovărășește de Ion Iliescu în politica mare, Liviu Dragnea, bine inspirat din Israel, încă din 2012: ”O noutate in aceasta campanie va fi folosirea unor motive populare romanesti, tocmai din dorinta de a arata frumusetea si actualitatea acestora. Ce este acest motiv? Modelul popular romanesc (cu motive si forme geometrice, culori, dispuneri de elemente grafice) este inspirat din straie si podoabe populare stravechi din regiunea Sibiului si a fost selectat in urma consultării mai multor specialisti in etnologie, folclor si traditii populare (specialiștii din Israel desigur 🙂 ).
Prezenta sa centrala pe materialele de campanie indica dorinta noastra de a afisa, valoriza si promova traditia populara romaneasca, element al identitatii noastre nationale care trebuie sa fie recunoscut si apreciat in Uniunea Europeana.
Continuand in aceeasi linie, propunem acum urmatoarele concepte: 1. Mândri că suntem Romani! (romani nu fiți lași ) 2. România puternică in Europa 3. USL trăiește, proiectul de care Romania are nevoie”…chiar că USL/KGB trăiește…
Pentru cei ce vor să verifice singuri datele prezentate aici pe scurt și să analizeze pe cont propriu nivelul de delir naționalist, cuplat cu flatulație creștinopată, cu termeni cheie ce trimit explicit la credință, deși socialiștii sunt atei, teme de bază ale campaniilor PSD, create de iscusiții strategi evrei, ei bine, toate sunt ușor de găsit chiar pe site-ul PSD, de unde m-am documentat și eu ca toată lumea care (încă) citește mai mult de trei rânduri.
Locvacele expert Liviu Dragnea a dat-o bine din condei, însă inserția retoricii promovate de strategii israelieni avea nevoie de un ”pat germinativ”, de o oareșcare agitațiune în câmpul public, de acroș colectiv și de legitimare indirectă a temei, astfel că ”din senin” au apărut grupuri și grupuscule ce promovau cu entuziasm veșmintele și semnele populare, figurile mitice naționale, mândria lu pește prăjit la grătaru lu Remus Truică, ba intonau chiar la oha și sloganele vechilor golani ai Pieței Universității.
Simultan, la obscenele Antene, brusc, Voiculescu a început să o dea pe teme patriotice, ba cu Basarabia e România și cu Simionică cel cu Harta Mică, ba cu fetița din Covasna cu tricolorul, ba cu mândria de a fi român, el desigur fiind securist, adică antiromân, infractor și pe mână cu penalii UDMR-ului și bandiții rusoilor dintotdeauna. Ca să fie miștoul complet PSD-ul a utilizat o imagine de holde aurii din Belarus alături de sloganul „Mândri că suntem români”, iar Daciana a început să poarte furouri cu motive populare, pe lângă ea și Firea și Corina Crețu, ba chiar și horible Udrea nu s-au lăsat mai prejos și au dat-o pe ie și poporanism vestimentar, inclusiv pe iegări ”tradiționali”. Pe lângă matracucele astea, evident, au înflorit fel și fel de duduițe din mediile trendy, până mai ieri cu axate pe manele și giamparale, plus liota veșnică de actorași, futomodele, figuranți de circotecă, cu ciorăpei de la Bote și cizmulițe de la Albu sau de la chinezi, cu etichete Harmani, sau Hermess 🙂
Mânăria israeliană a ținut brici, prostirea românilor este la ei o artă, face alea zece miliarde de euroi promise de Dragnea – în plus antropologia este o știință destul de exactă, mai ales dacă e cuplată cu aparatul securistic și cu agentura înfiltraților cu mămici șefe la PSD în rândurile tinerilor liberi de creier ce hăuleau pe străzi brambura sub portavocea lui Cladiu Crăciun, tot de la Secu și PSD și el desigur, crescut ca un limbricuț drăguț de sub fustele Tatianei, nume neaoș rromânesc – Alina Muingiu Pippidi o mai cheamă pe neaoșa lui Hrebenciuc, mămica lui Crăciun și Nicușor Dan și Simionică, mari patrioți. Neaoșismul cu acșent rusesc rulez forever.
Strategii evrei l-au ajutat pe neaoșul președinte PSD, Liviu Dragnea, cu fața aia de bidon de motorină de tractor, să apară în faţa alegătorilor senini mintal drept un politician creștin cuvios, sfios și pios, premiat de însuși Daniel Ciubotea (și el susținut intens în cursa pentru scaunul patriarhal tot de…Tatiana Muingiu).
Dragnea a devenit ușurel, din gâtu mâinii, o figurină de naționalist din veci de veci, practic de pe vremea unchiului, generalu sovietic decorat de Putin, a devenit și mare iubitor de pâine cu sare – altceva nici nu mănâncă, zilnic, la el la vilă, de altfel el însuși este pâinea lui Dzeu, ce poartă zi de zi cămeși populare tradiționale, și chiloți tanga cu model popolar de la Botezatu, că el iubește enorm portul strămoșesc, Neamu, Țara și istoria națională, aia scrisă de Institutul ”național” Elie Wiesel-zis impostorul, condus de Florian-zis bolșevicul, ridicat în grad guvernamental de Ponta turcitu-zis Muie Ponta, și a cărui unică preocupare este munca și iarăși munca și numai munca plină de devoțiune în interesul Țării, în niciun caz în interesul Braziliei sau al său personal, ca nesimțitu de Ponta de exemplu ptiu, câh, cu cele șase case ale sale.
Imaginea tinerilor ”naționaliști” de operetă cu costumașe populare vintage care stau de gardă pe post de maimuțoi figuranți alături de unchiul lui Dragnea, generalul sovietic Nicolae Dragnea, decorat de însuși Putin de două ori, a oferit idei proaspete strategilor evrei care au plusat la maxim pe imaginarul tradiției populare și pe clișeele soporifice ale ”dreptei” așa zis naționaliste pentru a-i lustrui la imagine pe muhaielele de ciorditorii miliardari pesediști, cărora li se rupe fix în pix de ”pulime”, cum zic ei poporului mândru că-i român.
Acum, aflat în cădere liberă după ce și-a dat jos propriul guvern, iar al doilea deja scârțâie, Dragnea s-a dus la luat instrucțiuni la Înalta Poartă, încărcat de pungi cu galbeni și cu mustața bine unsă cu vaselină cușer pentru acțiunea delicată și concupiscentă pupat condur înfipt în cur. În poșeta cu modele populare și semne cusute strânsă la piept de Dragnea se află și firmanul de la primăria sectorului 4 al Capitalei PSD ce se adresează cu insanitate Ambasadei Israelului pentru a comunica victorios că s-a bifat ștergerea numelui lui Mircea Vulcănescu de pe frontispiciul Liceului tehnologic din sectorul 4, ce-i purta numele, până recent.
Memoria unui martir al temnițelor comuniste, apărat în fața instanței sovietice (și) de un evreu faimos al epocii, a devenit piesă de schimb în trocul abject PSD – Israel, cu miza obscenă a miliardelor de euro ai mizeriei de așa zis Fond Suveran, încă un tun pesedist ordinar ca și toate celelalte.
Mircea Vulcănescu a adus României în plin război mondial 8 (opt) vagoane cu aur, ciordite de la noi de ruși, apoi de nemți, dar recuperate cu efort și îndârjire de către unul dintre cei mai de seamă gânditori ai culturii românești, incoruptibil funcționar al statului, ce ar trebui să fie un adevărat model pentru întreaga suflare a bugetarilor, ce stau acum cu mâna întinsă la pomenile PSD – degeaba stau, PSD, recte Dragnea, are pregătite vagoane cu euroi pentru frații israelieni, nu pentru pulimea băștinașă, ce va primi, eventual, doar ciungă, mărgele colorate și bentițe tricolor de aninat la reverul cămeșuțelor populare, asta desigur dacă se mai păstrează moda asta revolută, că Florian de la Cancelaria guvernului PSD deja a vituperat (și) pe tema subversivelor ii cu potențial vernacular facist.
Adevăru e că în poza asta lui Dragnea chiar îi stă bine cu cipilica tradițională, aninată la șto, pe-o parte, ștrengărește, a la Teleorman, iată care va fi noul model popular ce va fi purtat de sărbătorile naționale de ”naționaliștii” filopesediști, căciulițe din astea are deja la Snagov, în beci, vreo câteva zeci de mii, nășicu figuranților ”naționaliști”, celebrul Remus Truică, primite cadou în schimbul proprietăților ciordite, de la și mai celebrul Benny Steinmetz, barosanu ăla șef de Mafie evreiească, anchetat de DNA – se vede treaba că legătura de suflet ciorditori pesediști – ”naționaliști” creștinopați marionete abjecte nu poate avea acoperire mai bună decât cipilica asta faină de-o poartă pios alde gigolo de Dragnea.
Nu vreau să mă gândesc ce semne cusute i-o fi brodat ”secretara” la lenjerie, dacă are, deși tradiția PSD, apud Iorgovan, celebrul senator PSD părinte al Constituții, mare dușman al Cetei de haibuci ai lui Năstase, gen Oprea, Remus Truică, Bejinariu, Ponta, Șova, etc indică o substragere de la portul lenjeriei, lor le ajung (doar) șorțulețele mignone, că nu prea au ce acoperi în față, iar la spate chiar nu se cade acoperirea, conform cutumei strămoșești farmazonice.

Lasă un răspuns