Un suflet care arde pentru neam și un altruist prin definiție

Paradisul_cop 2 (1) copy

 

L-am cunoscut pe scriitorul, ecologistui și publicistul Grigore Grigorescu în nefericitul an 2001, când forțele ostile adevărului au preluat din nou puterea în Republica Moldova. Din lașitatea celor care aveau misiunea istorică să vegheze asupra valorilor spirituale ale neamului, flacăra speranței și a demnității naționale, aprinsă la începutul anilor 90, abia de mai mocnea și în izul de idealuri arse  multpătimitul  basarabean, plecând pentru nu știu a câta oară capul, se întoarse de bună voie în realitatea, zguduită de o istovitoare criză spirituală, din care nu poate ieși nici astăzi. Pseudointelectualitatea și pseudopatrioții reveniră în forță, reinstalând din nou  în capul mesei neadevărul, ura pentru neam și țară și închinăciunea în fața năvălitorilor.

Dezgustați de alegerea pe care au făcut-o mulți din conaționalii noștri, dându-și votul   unei puteri politice antinaționale, sau poate din comoditate, sau lașitate, unii din cei pe care-i consideram adevărați intelectuali  au lăsat mâinele în jos, refugiindu-se  la periferia politică a societății. Mulți sunt și cei care au renunțat la misiunea lor istorică.  Colaborând cu partidele antinaționale, au trudit și mai continuă să trudească în sudoarea frunții la ruinarea etnopsihologică a băștinașilor. Deși se  bat cu pumnul în piept și strigă de la tribune că sunt patrioți și intelectuali de rasă, aceștia nu au pregetat să se afunde până deasupra capului în mlaștina slugărniciei, trădărilor, corupției și trufiei.

Din cei puțini care nu și-au trădat misiunea istorică, rămânând să lupte pe baricadele adevărulului, demnității naționale și verticalității, face parte și Grigore Grigorescu. Modest, tăcut și înțelept, a lucrat și mai continuă să lucreze în surdină, fără să râvnească onoruri, laude și recunoștință. Pentru el recunoștința este pădurea renăscută, fremătând sub cerul senin al Patriei  reîntregite, verticalitatea semnifică integritatea spirituală a neamului și adevărul, iar  onorurile sunt libertatea de a gândi și demnitatea.

Deși mi-ar fi plăcut să cred că îl cunosc destul de bine, scriitorul, ecologistul  și publicistul Grigore Grigorescu rămâne și astăzi pentru mine un mare necunoscut. Un izvor nesecat de idei și energie constructivă, de rezistență la vicisitudini, de înțelepciune, demnitate și talent. Altruismul, de care dă dovadă, impresionează și totodată trezește în suflet sentimente sincere de prețuire. Modestia, corectitudinea și punctualitatea, care-l caracterizează, îi fac cinste, iar arderea sufletească pentru trecutul, prezentul și viitorul neamului este demnă de admirație.

Aplecându-se superficial asupra scrierilor sale, dedicate naturii, cititorul va găsi doar o preocupare profundă și o durere nețărmuită pentru dezastrul ecologic, pentru defrișările barbare ale pădurilor noastre seculare, pentru poluarea mediului, în care ne consumăm viața.  Citind atent printre rânduri, însă, va descoperi ceva care îl va surprinde. Pentru Grigore Grigorescu dezastrul ecologic este echivalent cu ruinarea spiritualității neamului. Pădurile decimate, apele poluate, fauna exterminată fără discernământ și plaiul mândrilor daci transformat în gunoiște și pustietate de indiferența, lăcomia și nechibzuința oamenilor, sunt semne alarmante ale unei degradări etnomorale  a celor, cărora bunul Dumnezeu le-a dăruit o Țară de poveste.

În corul asurzitor al discursurilor triumfaliste, laude neîntemeiate, defăimări și ură,  articolele și eseurile lui Grigore Grigorescu răsună ca un strigăt de durere,  ca o chemare de bucium strămoșesc la unitate, demnitate, curățenie morală și stimă pentru neprețuitul dar al divinității, care este și  plaiul lui Ștefan cel Mare, Mihai VIteazul și Eminescu.

Interviurile lui Grigore Grigorescu, adunate în volumul, intitulat sugestiv, „Regalitatea sincerității”, îți oferă rara posibilitate de a citi ca într-o carte în sufletele intervievaților, de a revela calități și gânduri, pe care nici nu bănuiai că aceștia le posedă. Citindu-le, vei avea plăcuta surpriză de a descoperi personalități bogate spiritual, intelectuali de rasă, adevărați patrioțiși Oameni cu sufletul mare. Formulând într-un anume fel, propriu doar lui, întrebările, autorul încearcă să provoace interlocutorul la un exercițiu de sinceritate, încearcă să-l facă să uite de prudența  (devenită de vreo 200 de ani) ancestrală  a basarabeanului, înspăimântat de opresorul rus și-l  predispune la meditații profunde, sincere și libere de orice teamă.  Pe neprins de veste te vei surprinde, șoptindu-ți ție: Nasc și la Moldova (?) Oameni.

Dezinteresat în tot ceea ce face, tolerant și răbdător, omulGr. Grigorescu a știut și știe să asculte cu atenție și înțelegere durerile aproapelui și în măsura posibilităților să îl ajute.  Mulți sunt cei care au beneficiat de altruismul și prețuirea pe care o manifestă pentru adevăratele valori, văzându-și visul împlinit. La fel de mulți sunt, însă, și cei care-au lovit necruțător și neîntemeiat în el, dorind să-l frângă. Scriitorul și publicistulGr. Grigorescu a găsit întotdeauna în sine tărie și inteligență să nu se antreneze în dispute irelevante, în dialogri ce ruinează sufletul, consumă harulși dăunează neamului, în bârfe ce satisfac orgoliile și răutatea creaturilor meschine. A acceptat cu înțelepciune și resemnare ceea ce i-a hărăzit destinul și a mers cu insistență și optimism tot înainte, apărând cu demnitate și eleganță adevăratele valori și purtând în suflet convingerea, că nu este departe timpul, când neamul se va deștepta, ticăloșii și trădătorii își vor primi pedeapsa, iar  plaiul strămoșesc va redeveni, precum a fost cândva, o gură de rai, unde apele sunt dulci și cristaline, unde stejarii povestec în șoaptă legende în păduri întinse și bătrâne, unde curg râuri repezi, purtându-și undele spre mări albastre, iar stelele pe cer cântă în limba sfântă a tăcerii balada liniștii și nemuririi.

Zinaida Gane