Marin Moscu : Versuri

Orfeu poezii

 

Salvador Dali

 

Dali-l poartă pe Babou

Într-o lesă orișiunde,

Toți copiii se ascund,

Chiar și doamnele cărunte.

 

Explicația e simplă:

El e re-ncărnat din frate,

Iar pisica e pictată

Cu un leopard pe spate!

 

Numai Gala, cea rusoaică,

Ce l-a luat de bărbat,

Îi dă scris când în Pubol

Să intre-n propriul palat.

 

Că și ea-i „Avida Dollars”

În viața-i de femeie,

Nu vrea ochii retezați

De un brici, ci de-o scânteie!

 

Vise cu petale

 

Mă frământă

Colțul de inimă

Înflorind

Elipsa sălbatică

Care ține sânii iubitei

În pupila ochilor.

 

Pentru frământare,

Pentru păsuirea

Ascunderii

În pajiștea sălbatică

Florile luminează

Sărutul

Sânilor însămânțând

Pupilele mele

Cu visele petalelor!

 

Ne-om întâlni oricum…

 

Cerul se deschide când tu intri în zbor

S-aprinzi o lumânare pentru apuse stele,

Pe-oceanele vieții în rouă plutesc vele,

Aici la întâlnire, cu mine-ai fost dator.

 

Nu ne-a văzut Ardealul strângându-ne la piept,

Nici Moldova dulce, călcată în picioare,

Lumina lumii rele ne râcâie, ne doare,

Ne-a despărțit aiurea fără nici un drept.

 

Acum când tu plecat-ai s-aprinzi o lumânare

În candela iubirii spânzurată-n cer,

O lacrimă îmi curge din ochi, ca un mister,

Ne-om întâlni oricum, în lumea viitoare!

 

Caruselul de păpădie

 

Caruselul de păpădie cu raze stelare

Se-nvârte în spațiul tunat între noi,

Merele rumene cad în palmele mele

Ascunse în iarba poveștilor cu ploi.

 

Inima răvășită îmi toarnă pornirea

În visătoare, mocnite, săruturi fierbinți

Prin sânii durdulii de nectar ai luminii

Străpung telegrame transmise de sfinți.

 

Sunt lunecos arcuș pe gât de vioară,

Pe-aripile nopții șterg cerul de ceață,

Prin mine trece, săgeată, trenul iubirii

În fiecare vagon cu muguri de viață.

 

O batistă agăț în curcubeul din zare

Să-ntâmpin  triburi de umbră sudată

De tălpile moi mocirlind caruselul

Plantat pe vecie, la noi, ca obadă.

 

Toamna se coc iubirile

 

Toamna se coc iubirile și ies din noi

În coșul burdușit cu stele șlefuite,

Miroase-a tescovină proaspătă-n butoi,

În biserici sunt păcatele sfințite.

 

În cazarma aripii înșeuată-n zbor

Munții se văd zidire stătătoare,

În vârtejul inimii al meu cocor
E hrănit cu boabe îndulcite-n soare.
Gândul mi-l așează în caleașca veche

Și trecem bucuroși prin frunzele târzii,

Stelele s-adună pereche cu pereche

Ca să procreeze din lumini copii.

 

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi

 

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi,

Atâta cât suntem sub soare,

Din marea dragoste a vieții,

Din floarea ei fermecătoare.

 

Nu ne lăsa în margini de aluzii,

În cârja neputințelor trupești,

Nu ne lăsa cu gândul în iluzii,

Dragostea mereu s-o dăruiești.

 

Dă-ne, Doamne, norocul mult dorit

Să fim doi fluturași în sânul Tău,

Să ne iubim, iubim cu înfocare

Până zburam cu-aripile din hău!

 

Până la final…

 

Nu-mi vând sufletul pe bani,

Nu am de averi nevoi,

Sunt un suflet ce-n lungi ani

Pun iubirea-n trepte noi!

 

Nu-mi dau trupul pe nimic,

Dorul știu să-l amăgesc,

Prin încredere câștig

Omul pe care-l iubesc.

 

Nici pe el nu-l las să plece

Pe cărări necunoscute,

Din săruturile dulcege

Îi fac mii de revolute.

 

Îl  ascund în sânul meu

Începând de dimineață

Și o să-l păstrez mereu

Până la final de viață!

 

Fumul amintirii

 

Toamna aburește cu rugină tinda,

Ochii  rotitori tăinuiesc ispita,

Ridurile vieţii amețesc oglinda.

 

Ceasul biologic  pătrunde în vine,

Pe vârfuri de vise curg sacre rubine,

Plouă cu-aripi de trecute albine.

 

Beau imaginar dulceaţa iubirii

La focul insipid al  tânguirii,

Intru la mezat cu fumul amintirii!

 

Sub cerul cu fantome

 

Din ochii toamnei curg boabe de rouă,

Pământul suflă în  oglinzi cu pene,

Totu-i așteptare când pe ostroave plouă

Cu fluturi puși fantome peste gene.

 

Legende minunate în ochii toamnei curg

De-atâta așteptare să fii oglinda mea,

Să intru vis cu vis,  ca rugile-n amurg,

Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

 

Tablou de suflet

 

În cârdășie cu pantofii în care sânger

Din inima încinsă la brâu cu o curea

Făcută din părul nopții rotită de îngeri

Îndulciți în atingeri de aripi de stea,

 

În cârdășie cu jonglerul viselor sparte

De zorii desenați în flacăra iluziei puse

Pe ochii iubirii credinței frumoase, înalte,

Din lumi cu tradiții în inimi  ascunse,

 

În cârdășie cu dorul seminței încolțind

În rubinul scoicii ascunsă în valul de mare

Înrămez  gustul poeziei dinspre tine venind:

Un tablou de suflet, o floarea vorbitoare!

 

Cu oasele dogite scăldate în noroi

 

Un înger de lână cu gheare de cocoș

A sosit în halta  crăpatelor palme răzbite

De răsăritul uitat, la apusul ce-aduce reproș

Țăranilor înghemuiți în oasele dogite.

 

Copii au ciorapii întinși la uscat peste sârma

Albastră a firii, săpată în piatră și-n sânge,

Se miră cum, aici, Domnu-și pierdu cârma

Și-n pielița amărăciunii adâncite plânge.

 

Zac depărtările în așteptarea noastră,

Îngerii plutesc rectiliniu cu burțile lascive,

De n-am uita răsăritul, o bură albastră

Ne-ar cânta prohodul de bălțate grive.

 

Îngerii ar ieși pe-nserat din mii de icoane

Cu gheare de cocoși s-ar năpusti peste noi,

Ne-ar acoperi cu flori, cu nectar și bomboane

Haltele cu oasele dogite, scăldate în noroi!

 

Pușca pierdută

 

Fluieră plopii în zare:

Hei, vânătorule, ai pierdut pușca de soc.

 

După mine aleargă o cărare:

Așteaptă-mă în zare că-ți aduc noroc.

 

Prin ierburi dulci-amare

O căprioară pune inima-n ghioc.

 

Sufletul meu înnebunește pasărea sorții

 

Sufletul meu înnebunește pasărea sorții,

Mă ascund în purificarea de lacrimi și ape,

Ea mă caută pe corabia lumii plecată unde

Nu există magie de durere să scape…

 

Vânjoase aripi sunt promise atemporalului

Cu permis refuzat de-a intra în albastru,

Mi-am zidit tot neamul în istoria mea

Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

 

Ploi de lumini vin peste tot, peste mine,

Așchii din cer descriu meteori în formare,

Pasărea sorții le prinde în cioc și gușa

Se umple cu elipse jucăușe, stelare.

 

Sufletul meu intră în toate formele și

Devin persoană ingrată pe corabia lumii

Care se scufundă în ochii păsării nocturne

În care funiile cresc să spânzure nebunii.

 

Tu arzi în palme stele…

 

Tu arzi în palme stele

Și-n inimă iubirea,

În vise merg gondole

Și-n sânu-ți tresărirea.

 

Izvoare de lumină

Îmi previn convulsii

De când îmi ești vecină

În taina cu iluzii.

 

Te-aștept ca în oglindă

Să ne vedem odată,

Tu floarea ce colindă,

Eu, gândul ce te-așteaptă.

 

Desculță trece vraja

Prin timpul arămiu,

Singurătatea-i straja

Momentului ce-­ți scriu.

 

Mătasea de nori negri

Coboară peste noi,

Prin vis mergem integri

Ca fulgerele-n ploi.

 

Te-aștept în raiul unic

Născut în veșnicie,

Pe-un sărut teluric

Crestat în poezie.

 

Zâmbești, dulce-i nectarul

Florii vorbitoare

Care-și arată harul

Plutind în depărtare!…

 

Marin Moscu