DOCUMENT ISTORIC: Sesizare către Curtea Constituţională a României

Dorneanu Valer

Subiect: Sesizare către Curtea Constituţională
Către: cabinet@centenar.gov.ro

Către Cristian-Ioan Videscu – Secretar de stat.

Stimate Domnule Secretar de Stat!

 

Am citit cu atenţie răspunsul primit şi Vă mulţumesc de operativitate, nu şi pentru răspuns. Şi iată de ce. Începînd cu anul 2009 tot am scris autorităţilor Romaniei referitor la comportamentul inadecvat al unui stat faţă de cetăţenii săi  – pe care i-a trădat, cedat… Nu am primit de la nici o instituţie un răspuns bazat pe lege. Unicul răspuns care merită atenţie este acel din august 2012, în care Romania recunoaşte că nu deţine documentul, actul juridic în baza căruia Romania ar fi retras cetăţenia română cetăţenilor trădaţi de Romania la 28 iunie 1940…

Materialul remis anterior, la care mi-aţi dat răspuns, nu l-am trimis pentru ca să ne mai daţi un sfat, prin care ne îndemnaţi să ne adresăm la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.

Nu mai scriu nimic pentru a nu vă plictisi. Ataşez textul unei Sesizări către Curtea Constituţională şi Vă propunem să interveniţi în cadrul programului celebrării Centenarului, către cei vizaţi în art.146 lit.c din Constituţia Romaniei să îmbunătăţiască acest text, dacă e nevoie, să-l semneze şi să-l depună la Curtea Constituţională a Romaniei spre examinare. Acesta ar fi un pas concret în sensul respectării Constituţiei statului pe care îl reprezentaţi, stima şi respectul drepturilor cetăţenilor români de către Romania. Concertele şi alte măsuri sunt bune dar pentru a respecta Constituţia şi drepturile cetăţenilor ele nu ajută – discreditează Romania.

 

Cu aleasă consideraţie,

Anatolie Petrici, Preşedinte AO Centrul de Protecţie a Drepturilor Fundamentale „SIRIUS”
07.06.2017

Bucureşti

„    ”iunie 2017

Domnului Valer Dorneanu

Preşedintele Curţii Constituţionale

În temeiul dispoziţiilor Art.146 lit. c) din Constituţia Romaniei şi ale Art. 11.- (1) lit.c) şi Art.27.- (1) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez (ăm) următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

asupra

Hotărârii Parlamentului Romaniei nr.23 din 03.09.1991 Cu privire la proclamarea independenţei Republicii Moldova în vigoare din 06.09.1991.

Potrivit dispoziţiilor Art. 146 lit.c) Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

lit.c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia din preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Potrivit dispoziţiilor art.27.-(1) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Motivele sunt următoarele:

Hotărârea Parlamentului Romaniei nr.23 din 03.09.1991 Cu privire la proclamarea independenţei Republicii Moldova în vigoare din 06.09.1991 este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art.1 din Constituţia Romaniei din 1965, potrivit cărora Romania este republica socialistă. Republica Socialistă Romania este stat al oamenlor muncii de la oraşe şi sate„suveran,independent şi unitar.Teritoriul său este inalienabil şi indivizibil”.- Prin adoptarea acestei hotărâri Romania a creat pe teritoriul său un alt stat Republica Moldova încălcînd grav dispoziţiile din Constituţie menţionate, a înstrăinat o parte din teritoriul Ţării, a continuat crimele comise în noaptea de pe 27 spre 28 iunie 1940.

La 27 martie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău a votat Actul Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu Mama sa Romania.

 

27 martie 1918, Actul Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu Mama Sa România (1918)

Conţinutul Actului Unirii

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Această unire se face pe următoarele baze:

  1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
  2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
  3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
  4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
  5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
  6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
  7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
  8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
  9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
  11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării,   I. Inculeţ

Secretarul Sfatului Ţării,   I. Buzdugan

Decretul-regal cu privire la hotărârea Sfatului Ţării din Chişinău

(10 aprilie 1918)

Sfatul Ţării din Basarabia, în şedinţa de la 27 martie (9 aprilie) 1918, votând prin 86 de voturi pentru, contra 3, fiind şi 36 de abţineri, următoarea rezoluţiune: “În numele poporului Basarabiei Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.” Şi prezidentul Consilului nostru declarând că: “În numele poporului român şi al regelui, M.S. Ferdinand I al României, ia act de acest vot quasi unanim şi declară la rândul lui Basarabia unită cu România de veci şi indivizibilă”. Promulgăm acest vot şi această declaraţie şi ordonăm să fie investit cu sigiliul statului şi publicat în “Monitorul oficial”.

“Monitorul oficial”, din 10 (23) aprilie 1918

Lege asupra ratificării unirii Basarabiei cu România

(31 decembrie 1919)

Art. unic.

Se ratifică, investindu -se cu putere de lege, decretul-lege nr. 842 din 9 aprilie 1918, publicat în “Monitorul oficial”, nr. 8 din 10 aprilie 1918, privitor la unirea Basarabiei cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:  Ferdinand I Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, La toţi de faţă şi viitori, sănătate: Sfatul Ţării din Basarabia, în

 

şedinţa de la 27 martie (9 aprilie) 1918, votând prin 86 de voturi pentru, contra 3, fiind şi 36 de abţineri, următoarea rezoluţiune:

“În numele poporului Basarabiei Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, Se uneşte cu mama sa România.”

Şi prezidentul Consilului nostru declarând că: “În numele poporului român şi al regelui, M.S. Ferdinand I al României, ia act de acest vot quasi unan im şi declară la rândul lui Basarabia unită cu România de veci şi indivizibilă”.

Dat în Iaşi, la 9 aprilie 1918.

Preşedintele Consiliului de Miniştri, A. Marghiloman.

Ministru de justiţie, D. Dobrescu.

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa de la 29 decembrie anul 1919, în unanimitate, prin aclamaţiuni.

Preşedinte, N. Iorga.

Secretar, Teodosie Bârca.

Această lege s-a votat de Senat în şedinţa de la 29 decembrie anul 1919, în unanimi

tate, prin aclamaţiuni.  Preşedinte, Dr. C. Şumuleanu. Secretar, I. Balbareu.

Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul statului şi publicată în “Monitorul oficial”.

Dat în Bucureşti, la 31 decembrie 1919.

“Monitorul oficial”, din 1 ianuarie 1920

Din momentul intrării în vigoare a actelor normative menţionate mai sus, teritoriile vizate în acestea au revenit sub jurisdicţia Romaniei împriună cu cetăţenii care le populau.

Este necesar de menţionat că toate aceste acte normative sunt în vigoare şi astăzi, nimeni nu le-a contestat, n-au fost abrogate. Ba dincontra au fost şi au rămas recunoscute internaţional.

În 1923 Parlamentul Romaniei adoptă o nouă Constituţie. Evident că prevderile acesteia aveau o putere juridică şi asupra teritoriilor revenite în componenţa Romaniei în urma Actului Unirii din 1918.

 

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 1923

Art. 2. – Teritoriul României este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi.

Art. 82. – Regele este major la varsta de optsprezece ani impliniti.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai intaiu in sanul Adunarilor intrunite urmatorul juramant: „Jur a pazi Constitutiunea si legile poporului Român, a mentine drepturile lui nationale si integritatea teritoriului”.

La 8 iunie 1930 Regele Сarol al II-lea a depus acest jurământ.

 La  3 iulie 19347 are loc un prim schimb de scrisori intre Titulescu si Litvinov cu referire la reluarea relaţiilor Romano – Sovietice.

“Guvernele țărilor noastre iși garantează mutual plinul și întregul respect al suveranitatii fiecaruia dintre statele noastre și abținerea de la orice imixtiune directa sau indirecta in afacerile interne și în dezvoltarea fiecaruia dintre ele”8

Pactul de asistenţă mutuală între România şi URSS – a fost parafat in 21 iulie 1936, articol cu articol, actul fiind redactat în limba franceza“Guvernul URSS recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală a Guvernului Regal al României în acest sens, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul spre URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS.”

 

În 1938 Parlamentul Romaniei adoptă o  altă Constituţie.

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 1938

Art. 2. – Teritoriul României este inalienabil.

Potrivit DEX-ului noţiunea – INALIENABIL înseamnă, “ Care potrivit legii nu se poate înstrăina”. INDIVIZIBIL –  care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărţit, de neîmpărţit, nedivizibil.

Art. 39. -Regele este major la vârsta de 18 ani împliniti.

La suirea Sa pe Tron El va depune mai întâi in sanul Adunarilor intrunite urmatorul Juramant: «Jur a pazi Constitutia si legile Natiunii Române, a mentine drepturile ei nationale si integritatea teritoriului».

 

La 6 septembrie 1940 sa suit pe Tron Majestatea sa Regele Mihai – I al României, care la rîndul său a depus jurămîntul prevăzut de art. 39 din Constituţia din 1938-“Jur statului naţiunii române. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea  teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !”

Art. 91. – Nici o trupa armata straina nu poate fi admisa in serviciul Statului si nu poate intra sau trece pe teritoriul României decat in virtutea unei legi. O lege cu privire la intrarea trupelor militare sovietice cu scopul de a ocupa o parte din teritoriul inalienabil al României, Parlamentul nu a adoptat.

Prin Decretul- regal din 30 martie 1938 a fost instituţionat Consiliul de Coroană, însă nu i-au fost stabilite competenţele şi responsabilităţile.

În 1938 a fost adoptat un nou Cod penal –Cod penal Carol al –II lea.

Cod penal Carol al -II lea

Articolul 184 din Codul Penal menţionat – Trădarea –Cetăţianul român care săvîrşeşte vre-o faptă, în scop de a supune teritoriul Statului sau o parte din el suveranităţii unui stat străin sau de a suprima ori ştirbi independenţa Statului, comite crima de TRĂDARE şi se pedepseşte cu muncă silnică pe viaţă.

Articolul 227 din acelaşi Cod Penal prevede. “Când două sau mai multe persoane de comun acord au luat hotărîrea de a săvârşi vreuna din crimele prevăzute de art. 184 comit Complot”.

Complotul ce are de scop săvîrşirea vreuneia din infracţiunile prevăzute în art. 184, se pedepseşte cu temniţă grea de la 3 la 5 ani şi degradarea civică de la 2 la 3 ani, dacă  nu a fost urmat de un act preparator,iar în caz contrar cu temniţă grea de la 5 la 10 ani şi degradare civică de la 3 la 5 ani

 La 23 august 1939  a fost semnat Protocolul Adiţional Secret Sovietic –German, care expres a vizat ruperea unei părţi a teritoriului inalienabil al Romaniei şi alipirea  acesteia la URSS, prin urmare, sau comis două crime din partea Guvernului regal al Romaniei şi ocuparea  forţată din partea URSS-ului.

Şi anume:

Art 3 al Protocolului Aditional secret “Referitor la Europa de sud-est, partea sovietică îşi accentuează interesul pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu, deci nu are obiecţii faţă de eventuale schimbări de graniţă în favoarea Uniunii Sovietice“.

 

La 26 iunie 1940 Guvernul Uniunii Sovietice a înaintat

Guvernului regal al României propunerea

cu următorul conţinut.

Propunerileguvernului sovietic din 26 şi 27 iunie 1940 şi răspunsurile guvernului român*

Propunerea guvernului sovietic, din 26 iunie 1940.

In anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basa­rabia, călcînd prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucrainieni, cu Republica Sovietică Ucrainiană*.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată şi deschis în faţa întregii lumi.

Acum, cînd slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei, Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cît şi prin comunita­tea de limbă şi compoziţie naţională.

Un astfel de act ar fi cu atît mai just cu cît transmiterea părţii de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României :

  1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia ;
  2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu fron­tierele sale potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

La 27 iunie 1940  după ce Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II – lea a votat contra cedării Basarabiei, Guvernul regal al României a dat următorul răspuns Guvernului Sovietic.

Răspunsul guvernului român,din ziua de 27 iunie 1940.

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelenţa sa d-1 Molotov, preşedintele Comisarilor Poporului al Uniunii Sovietice, comisar al popo­rului pentru afacerile străine, excelenţei sale d-lui Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între U.R.S.S. şi România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg, la discuţiunea ami­cală şi de comun acord, a tuturor problemelor emanînd de la guvernul sovietic.

In consecinţă, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiunile cu reprezentanţii guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între U.R.S.S. şi România.

La 27 iunie 1940 Guvernul Sovietic înaintează a doua propunere cu următorul conţinut.

Propunerea adresată de guvernul sovietic în noaptea de 27 iunie1940.

Guvernul U.R.S.S. consideră că răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovi­etic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:

  1. In decurs de patru zile, începînd de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
  2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.
  3. In decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte : Cernăuţi, Chişinău, Cetatea-Albă.
  4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor indus­triale, uzinelor electrice, telegrafului
  5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiuni­lor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerea sus menţionată nu mai tîrziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei).

Primind a doua propunere de la Guvernul Sovietic Majestatea sa Regele Carol al II-lea a dat dovadă de o iresponsabilitate totală faţă de obligaţiunile asumate prin depunerea jurămîntului, faţă de Constituţie, faţă de Popor. A convocat din nou Consiliul de Coroană şi a pus la vot respectarea ori nerespectarea Constituţiei. Practic, convocînd Consiliul de Coroană cu o astfel de ordine de zi, însăşi Regele a pus începutul săvîrşirii crimelor prevăzute de art. 184 şi 227 din Codul Penal menţionat. În urma  datelor eronate, cifre exagerate ale forţelor adverse  prezentate de Premierul Gheorghe Tătărescu, generalul Florea Ţenescu. – şeful Marelui Stat Major, şi generalul Ioan Ilcuş – ministrul de Război Consiliul de Coroană cu 20 de voturi pentru, 6 voturi contra şi  1 abţinut a hotărît să  accepte propunerea guvernului sovietic şi a cedat, a comis crimele menţionate mai sus, a cedat Basarabia sovieticilor. În consecinţă Guvernul regal al României a expediat la Moscova următorul răspuns.

Răspunsul guvernului  regal al României, din ziua de 28 iunie 1940.

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi, ca termenele de la punctele unu şi doi să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de dus la îndeplinire în patru zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.

Comisia mixtă instituită la punctul 5 ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români din această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei.

Tragic este că acest răspuns nu a fost unul negativ, adică de respingerea acelor propuneri unul conform prevederilor Constituţiei, conform jurământului constituţional al Regelui, cu trimitere la recunoaşterea internaţională a Actului Unirii din 1918, despre drepturile cetăţenilor români care populau de veacuri aceste teritorii. Nu s-a pomenit nimic despre dispoziţiile, angajamentele părţilor asumate prin semnarea Pactului de asistenţă mutuală între Romania şi URSS din 21 iulie 1936.

În urma acestui răspuns o parte din teritoriul  INALIENABIL al României – judeţele din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, fără lupte, cu atâta uşurinţă, iresponsabilitate, încălcînd grav prevederile Constituţiei şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor români vizaţi, săvîrşind infracţiunile prevăzute de art. 184 şi 227 din Codul Penal Carol al II – le-a a fost cedat URSSului.

Cu siguranţă,toţi ai cei care au comis aceste crime; TRĂDARE, COMPLOT erau cetăţeni români. Anume acest fapt serveşte ca temei pentru a le califica acţiunile ca unele neconstituţionale, ilegale, criminale. Toţi ei erau şi persoane cu funcţii înnalte de răspundere în Stat. În deosebi nimeresc sub incidenţa prevederilor Codului Penal acţiunile celor trei demnitari care au prezentat Regelui şi Consiliului de Coroană date vădit eronate despre forţele militare adverse, fapt care a şi adus la acel vot trădător, criminal.Adică la înstrăinarea ilegală a teritoriilor vizate şi la dezicerea Romaniei de cetăţenii români prin naştere care populau acele teritorii la moment.

La 2 august 1940, Sovietul Suprem URSS hotărește crearea RSSM și înglobarea unor teritorii romanesti: Buceacul și Bucovinene în Ucraina. La acea dată RSSM avea o suprafață de 33.700 km2 și o populatie de 2.700.000 din care 70% erau români.

La 22 iunie 1941, România intră în razboi cu motivația dezrobirii teritoriilor ocupate abuziv de URSS. În cursul lunii august 1944, Moldova de dincolo de Prut este aproape în întregime ocupata de armatele sovietice.

Chiar şi în timpul ocupaţiei sovietice, autoritatile comuniste din RSSM nu au renuntat ușor la aceste teritorii si, la 29 iunie 1946, conducerea RSSM ii trimite lui Stalin o scrisoare, din partea CC al PC (b) al Moldovei si Prezidiului Sovietului Suprem și Consiliului de Ministri al RSSM, în care il roagă să studieze chestiunea privitoare la reintoarcerea fostelor judete Hotin, Ismail și Akerman în componența RSSM.

O cerere similara este trimisa dupa 1950 de câteva grupuri de intelectuali și veterani de razboi. Lupta pentru restabilirea principiului inalienabilităţii teriotirului Romaniei, ştergerea consecinţele crimelor Guvernului regal al Romaniei din 28 iunie 1940 a continuat-o poporul roman aflat sub ocupaţia sovietică.

Toate aceste demersuri rămân fără răspuns.

Dar crimele continuie începute de autorităţile regale ale României la 28 iunie 1940 au continuat la 28 august şi 3 septembrie 1991, atunci cînd ambele camere ale Parlamentului României au adoptat Hotărîrea nr.23 /1991.

Dar pînă atunci,Nicolae Ceausescu a avut o prima poziţie oficiala împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov la congresul XVI al PCR din Noiembrie 1989: “Romania consideră ca trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluționarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând, apare necesar sa se adopte o pozitie clară, fară echivoc, de condamnare si anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Gemania hitlerista, tragandu-se concluzii practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.

La 9 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu ridică problema anularii efectelor pactului Ribbentrop-Molotov, în timpul întâlnirii pe care a avit-o la Moscova cu Mihail Gorbaciov.

La 24 decembrie 1989 a fost denunţat pactul Ribbentrop – Molotov de Sovietul Suprem al URSS.

DECLARATIE din 24 iunie 1991 privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra

Evocăm în aceste zile momentele tragice traite de România în iunie şi august 1940, la numai doua decenii dupã împlinirea aspiratiei de veacuri a poporului roman-reîntregirea neamului prin Marea Unire din 1918 şi crearea Statului naţional unitar roman în hotarele lui fireşti, din punct de vedere istoric, etnic, social, politic şi cultural.

Evocam acele dureroase evenimente, când pãrţi importante din trupul tarii au fost rupte cu forta şi anexate samavolnic prin implicarea directa sau complicitatea puterilor semnatare ale pactului, a politicii lor agresive, de revizuire a tratatelor de la Versailles, de schimbare a ordinii politice europene instaurate dupã primul rãzboi mondial.

În contextul acestor evolutii din Europa, de la sfârşitul deceniului al patrulea, nu doar sistemul de tratate şi alineate ale României, construit cu migala şi inteligenta de diplomatia româneascã şi ilustrul sau exponent, Nicolae Titulescu, dar şi sistemul general al Societãţii Naţiunilor s-au dovedit fragile.

În fata forţei brutale, a politicii agresive din Est şi din Vest, încercarea de înţelegere şi de preintampinare a conflictelor s-a dovedit inoperantã sau fãrã efect.

Atitudinea de cedare a unor tari în fata politicii statelor agresive a fãcut posibile Pactul Ribbemtrop-Molotov şi Dictatul de la Viena. În baza lor, Uniunea Sovietica anexa Basarabia, Tinutul Hertei şi Nordul Bucovinei, iar Ungaria Hortysta anexa o treime din Transilvania – sfinte pamanturi româneşti.

Prin jertfa de sânge a poporului roman, unul din aceste odioase aranjamente – Dictatul de la Viena – a fost abolit. Celelalte teritorii româneşti continua sa fie înstrãinate.

Nici un fel de politica, nici chiar cea stalinista de înstrãinare a populatiilor din aceste teritorii, nu a putut anihila constiinta apartenentei Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Hertei la România.

Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care U.R.S.S. şi Germania îşi stabileau “sferele de interese” de la Marea Baltica la Marea Neagra – hotãrând, cu de la sine putere, destinele unor state suverane, între care şi România-, contravine în mod flagrant principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional.

În consecință  în numele poporului roman, parlamentul condamna acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie sa fie consideratã şi consecinta directa a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Hertei, împotriva voinţei populaţiei din aceste stravechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încãlcare brutala a suveranitãţii, independentei şi integritãţii teritoriale a României.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost şi este repudiat de cancelariile multor state. La 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din U.R.S.S. a condamnat “semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939… şi a altor înţelegeri secrete cu Germania” şi a recunoscut ca acestea “sunt, din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi valabilitate, din momentul semnãrii lor”, venind “în contradictie cu suveranitatea şi independenta unor state terţe”.

Împărtășim aprecierea din Hotãrârea Congresului Deputaţilor din U.R.S.S., potrivit cãreia protocoalele sovieto-germane “au fost folosite de Stalin şi anturajul sau pentru a da ultimatumuri şi a exercita presiuni, prin recurgerea la forta asupra altor state, încălcând obligaţiile juridice asumate fata de acestea”.

Privite retrospectiv, aceste acte constituie o pregnanta manifestare a politicii imperiale de anexiuni, a dictatului şi agresiunii fatise, expresia cea mai grava a încãlcãrii moralei internaţionale şi a dreptului internaţional, cea mai condamnabila conduita în relaţiile internaţionale.

Noile relaţii şi evolutiile pozitive ce au loc în Europa şi în lume creazã premise favorabile pentru identificarea modalitãţilor vizând înlãturarea pe cale paşnicã a consecinţelor nefaste ale actelor nedrepte ce au la baza protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, în consens cu principiile statuate în Actul final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa şi în Carta de la Paris pentru o noua Europa, cu normele moralei şi dreptului internaţional.

Parlamentul României afirma hotãrât poziţia sa de a aborda cu deplina responsabilitate aceasta problema. În acest sens, solicita Preşedintelui tarii, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţara noastrã sa acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea implinirii nazuintelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti, anexate cu forta în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

Parlamentul României îşi exprima convingerea ca deplina afirmare a aspiratiilor legitime ale romanilor – astfel cum istoria, justiţia şi morala le consacra de drept – trebuie sa reprezinte o misiune nobila şi inaltatoare pentru toate forţele responsabile ale tarii, indiferent de opţiunea lor politica.

Aceasta declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi.

PREŞEDINTELE SENATULUI:

academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU,

PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR: MARŢIAN DAN. (MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 27 iunie 1991)

Faptul recunoaşterii internaţionale a Actului Unirii din 27 martie 1918 şi a celorlalte acte normative menţionate şi a puterii lor juridice şi astăzi este confirmat şi prin Hotărârea Congresului SUA de mai jos.

CONGRESUL 102

SESIUNEA 1

S.RES. 148

HOTĂRÂRE

Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord. Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti; Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;

Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent; Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;

Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;

Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;

Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;

Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;

Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;

Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise; Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;

Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;

Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;

Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;

Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;

şi

Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie:

1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop;

2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”

Pentru a scăpa de ocupaţia sovietică, pentru a scoate de sub jurisdicţia unui stat ocupant a teritoriilor româneşti, în niste conditii extrem de tensionate, Marea Adunare Nationala de la Chisinau proclama independența Republicii Moldova. Parlamentul adopta Declarația de Independenta și fixeaza ca imn de stat “Desteapta-te romane”; în text se specifica “recunoscând că declaraţiile de către parlamentele multor state consideră acordul de la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, nul şi neavenit ab initio şi cer lichidarea consecintelor politico-juridice ale celor de mai sus să fie eliminat, fapt dezvăluit, de asemenea, de declaraţia de Conferinta internationala “Pactul Molotov-Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia”. Dar în acelaşi timp, la nicio jumatate de ora, Petre Roman, primul ministru al României, fără nicio dezbatere publică sau consultare prealabilă cu celelalte puteri ale statului, recunoaste în numele Romaniei independenta Republicii Moldova, punând astfel statul român în imposibilitatea juridica de a mai emite pretenții asupra acestui teritoriu.Acesta a fost primul pas spre continuarea crimelor comise de Guvernul regal al Romaniei în noaptea de 27 spre 28 iunie 1940.

Ne ţinînd cont de crimele menţionate din 1940, de dispoziţiile  Art.1 din Constituţia Romaniei din 1965,(în vigoare pînă în noiembrie 1991), de Declaraţia Parlamentului Romaniei din 24 iunie 1991, de Hotărârea 148  a Congresului SUA din 28 iunie 1991,de faptul că ţara (URSS)cărei cedase aceste teritorii în 1940 practic nu mai exista,Parlamentul Romaniei face al doilea şi ultimul pas în continuarea crimelr începute în 1940 şi la 3 septembrie 1991 într-un mod ilegal, neconstituţional se dezice de teritoriile din stînga  râulii Prut şi recunoaşte independenţa Republicii Moldova. Fără vre-un temei cît de puţin legal a format un nou stat pe teritoriul inalienabil al Romaniei.

Parlamentul României

Hotărârea nr. 23/1991 cu privire la proclamarea independenţei Republicii Moldova

În vigoare de la 06.09.1991

Membrii celor două camere legiuitoare ale Parlamentului României, reprezentanţii aleşi ai poporului român, s-au întrunit marţi, 3 septembrie 1991, într-o atmosferă de profundă trăire patriotică, pentru a-şi exprima atitudinea faţă de evenimentul istoric al Proclamării independenţei Republicii Moldova şi a se pronunţa asupra Declaraţiei Birourilor permanente ale Adunării Deputaţilor şi Senatului, adoptată la 28 august 1991, în această problemă.

În urma dezbaterilor, Parlamentul României hotărăşte:

Adoptă Declaraţia Birourilor permanente ale Adunării Deputaţilor şi Senatului României ca document oficial ce recunoaşte hotărîrea Parlamentului din Chişinău, din 27 august 1991, prin care acesta a proclamat independenţa Republicii Moldova.

Consideră proclamarea independenţei Republicii Moldova ca un eveniment de însemnătate covîrşitoare în viaţa fraţilor români de peste Prut, care marchează începutul unei fireşti, necesare şi legitime restaurări istorice.

Îşi declară întreaga hotărîre de a sprijini Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova în acţiunile de apărare a identităţii naţionale, a limbii şi culturii românilor de peste Prut şi în înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.

Îşi exprimă convingerea că, prin acest act istoric, se creează condiţii favorabile unei strînse colaborări şi conlucrări în toate domeniile vieţii politice, economice şi spirituale, în interesul românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

În acest sens, solicită Preşedintelui ţării, Guvernului României, tuturor forţelor politice naţionale să acţioneze cu consecvenţă în această direcţie.

Parlamentul României face un apel către parlamentele ţărilor din Europa şi din întreaga lume să acţioneze pe lîngă guvernele lor pentru recunoaşterea independenţei Republicii Moldova.

Totodată, Parlamentul României se adresează Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Parlamentului European pentru a recunoaşte independenţa Republicii Moldova în spiritul adevărului istoric, al principiilor şi normelor dreptului internaţional.

Această hotărîre a fost adoptată de Parlamentul României în ziua de 3 septembrie 1991.

PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI
MARŢIAN DAN academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

Bucureşti, 3 septembrie 1991; nr. 23.

Însă, mai tîrziu, la 28 noiembrie 1991, Parlamentul Romaniei adoptă următoarea declaraţie. DECLARAŢIE din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991.

  1. Parlamentul României a luat cunoştinţă de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina.      Profund ataşat principiilor fundamentale ale respectării drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului şi ale popoarelor de a-şi hotărâri soarta, Parlamentul României salută hotărârea autorităţilor ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenţa Republicii Ucraina.

Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei – Parlamentul României declara solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991.

  1. Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independenta sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinta teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodatã Ucrainei şi sunt de drept ale României.
  2. Parlamentul României reintereaza atasamentul față de prevederile Actului înal al Conferintei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificãrii frontierelor pe cai paşnice, diplomatice.
  3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autoritãţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
  4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că aceasta recunoştinţã nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.
  5. Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relaţii de buna vecinãtate şi colaborare între România şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentarã ucraineana urmeazã sa efectueze o vizita la Bucureşti, cât mai curând posibil.
  6. Parlamentul României solicita guvernului tarii sa înceapã de urgenta negocieri cu autoritãţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forta de U.R.S.S.

        Aceasta declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.

PREŞEDINTELE SENATULUI: academician ALEXANDRU BARLADEANU, PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR:                 MARŢIAN DAN.

În continuare Guvernul Romaniei în aprilie 1993 adresează o cerere guvernului Ucrainei – prin care se atrage atentia asupra faptului, ca, prin dispariția URSS și aparitia a doua state noi la granița de est a Romaniei, Republica Moldova si Ucraina, fostul Tratat privind regimul frontierei de stat romano-sovietice din 1961 a devenit caduc. Însă acel Tratat a devenit caduc nu numai în raport cu teritoriile româneşti rămase şi pînă astăzi în componenţa Ucrainei ci şi în raport cu teritoriul românesc pe care astăzi este statul Republica Moldova.

Este necesar de menţionat că de la adoptarea primei Constituţii a Romaniei în 1866 şi pînă în prezent iunie 2017 în legislaţia Romaniei nu a existat vreo dispoziţie constituţională, ori un alt act normativ care ar permite cuiva inclusiv Regelui,Parlamentului în anumite condiţii să înstrăineze teritoriul Romaniei ori să nu–şi respecte jurămîntul, Constituţia integral ori în parte.

Toate actele normative, declaraţiile la care am făcut referire în această sesizare confirmă cu certitudine neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului Romaniei nr.23 din 3 septembrie 1991 cu preivire la proclamarea independenţei Republicii Moldova, în vigoare din 6 septembrie 1991.

Pentru a curma continuitatea crimelor de trădare şi complot comise în noaptea de 27 spre 28 iunie 1940 de Guvernul regal al Romaniei şi preluată de Parlamentul Romaniei la 28 august şi 3 septembrie 1991, pentru a pune începutul restabilirii regimului constituţional asupra teritoriului romînesc din dreapta rîului Prut venim cu această SESIZARE.

Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale,

Distinşi membri ai Plenului Curţii Constituţionale,

În considerarea argumentelor expuse vă solicit, vă solicităm să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Hotărîrea Parlamentului Romaniei nr.23 din 3 septembrie 1991 cu privire la proclamarea independenţei Republicii Moldova, în vigoare din 6 septembrie 1991 a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1 din Constituţia Romaniei din 1965 (în vigoare pînă în noiembrie 1991.