Istoria Atlanților: Primejdiile tehnologiei de vârf. Oeagrus, Împăratul-Cerb

istoria atlantilor

 

Marele învățat Platon, cea mai importantă sursă pentru istoria Atlanților, scrie în dialogul ”Timaios”: ”(…) Dar în timpul care a urmat, s-au petrecut violente cutremure de pământ și cataclisme; în răstimpul unei zile și unei nopți de groază ce s-a iscat, tot poporul, grămadă, al luptătorilor voștri s-a scufundat sub pământ și tot astfel s-a scufundat în mare și a dispărut Insula Atlantis. De acolo și faptul că, până și în zilele noastre, marea din partea locului e cu neputință de străbătut și de cercetat, încărcată cum este de vaduri de mâl pe care le-a lăsat insula, scufundându-se”.     Cercetările asupra tragicelor evenimente descrise de Platon duc la o tulburătoare ipoteză, anume că ele ar fi putut fi declanșate chiar de Atlanți, prin tehnologia înaltă pe care o posedau. Am văzut, într-un episod anterior, că ri aveau flote întregi de avioane, elicoptere și submarine! În acest sens, nu este exclus ca, printr-o unealtă asemănătoare forezelor de astăzi, să fi pătruns prea adânc în pământ și să trezească astfel vreo forță a naturii, pe care nu au mai putut s-o stăpânească. Mărturie întru acestea stă un sat getic de lângă Tomis, capitala maritimă a Atlantidei, numit TURREMUCA. Tâlcurile acestui toponim se desprind din lectura TUR REMUCA ”Discurile care scobesc (străpung); Roțile care sfărâmă (zdrobesc); Discurile care cercetează”; cf. rom. dură ”roată plină (fără spițe și butuc), având numai gaura, eventual și buceaua pentru ax”; a rumega ”(despre animalele rumegătoare) a mesteca mâncarea întoarsă din stomac; a medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung; a cugeta mereu la un lucru”. Totodată, de la sensurile de ”mestecare; sfărâmare; străpungere; împungere”, româna a moștenit până astăzi turmac ”bivol tânăr” și a zdrumica ”a face bucățele; a sfărâma; a zdrobi; a distruge; a nimici”.

Dobrogea, unde se afla și capitala Atlantidei, are și astăzi bogate zăcăminte de petrol și gaze. N-ar fi exclus ca nume Mării Negre să vină de la uriașe erupții și revărsări de petrol, întâmplate atunci…
Spre marele lui nenoroc, pe acea vreme conducătorul Atlanților era împăratul Oeagrus, soțul muzei Calliope și tatăl lui Orfeus. Cutremurele și potopul care au distrus orașele atlante de pe coasta Mării Negre nu erau decât începutul cumplitelor încercări prin care avea să mai treacă această familie…

Cerbul Lopătar sau ”Marele Cerb cu Pete”

Deocamdată, e bine de știut că numele OE AG RUS se traduce prin ”Marele Cerb (Cornut) cu Pete”; cf. rom. oaie; vechi germ. ou ”oaie”; rom. agă; oca; râs ”linx, felină care are blana cu pete”; alban. rruaze ”picătură; globulă”; rom. oacără ”oaie albă cu pete negre pe bot”. Desigur, ”Marele Cerb cu Pete” este Cerbul Lopătar (Dama dama), a cărui blană are pete albe pe spinare. I se mai spune și Taur de Lopătar. Viețuia pe actualul teritoriu al României încă din Paleolitic, dovadă fiind resturile fosile descoperite lângă Sibiu.

Coiful descoperit la Porțile de Fier

Acest Cerb Divin, cu largi ecouri în folclorul românesc, apare deseori în iconografia geto-dacică, pe coifuri, pe cupe, pe geme etc. În bogatul tezaur antic descoperit la Agighiol, județul Tulcea, așadar pe teritoriul metropolitan al Atlantidei, se află și o superbă cupă pe care este încrustat Marele Cerb cu Pete.

Cerbul Lopătar de pe cupa de la Agighiol

Să fi aparținut această cupă chiar lui Oeagrus, iar cerbul să fie semnătura în ideogramă a împăratului? Cerule, ce străveche și superbă istorie are țara noastră!

Adrian Bucurescu

Lasă un răspuns