În 1989, România avea de încasat 9 miliarde de dolari. Unde au ajuns banii?!

Ceausescu

Ceausescu, bancherul lumii. Cum au recuperat baietii destepti banii pe care alte tari ii datorau statului si ce a primit Romania in schimbul a 8,7 miliardede dolari: orez si bancuri proaste Ceausescu, bancherul lumii. Cum au recuperat baietii destepti banii pe care alte tari ii datorau statului si ce a primit Romania in schimbul a 8 miliarde de dolari: orez si bancuri proaste. In decembrie ’89, Romania era intr-o situatie paradoxala. Pe de-o parte, populatia rabda de foame – pe de alta parte, Republica Socialista Romania avea in conturi doua miliarde de dolari cash (bani care vor disparea in anii ’90). Mai mult, in afara de acesti bani, Romania avea investitii si datorii de recuperat in valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Si, ca paradoxul sa fie total, Romania nu mai avea datorii externe. Un reportaj PRO TV din seria „Romania, te iubesc!” „Ai nostri nu mananca masline”. Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe. Povestea incepe in anii ’70, cand statul roman se imprumuta masiv pentru industrializarea fortata a tarii dar si pentru investitii externe megalomanice. Dorinta lui Ceausescu era ca Romania sa devina o putere politica si economica importanta, iar el – un lider mondial. La inceput, totul parea sa mearga bine, dar in urma unor tranzactii speculative cu grau si petrol, tara intra in blocaj financiar si incetare de plati. In septembrie 1981, Romania lui Ceausescu atingea varful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Stefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comert exterior la acea vreme, isi aminteste foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plati. „Atunci ne gaseam in situatia in care si pilotii primeau bani in servieta, ca sa plateasca aterizarea si decolarea de pe aeroporturile straine”, spune fostul ministru.
Romania ajunsese la mana celor mai mari state creditoare adunate in Clubul de la Paris si
Fondul Monetar International. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae
Ceausescu ia o hotarare pe care unii o considera eroica, altii criminala: plata tuturor datoriilor externe inainte de termen. Stefan Andrei povesteste ca, desi FMI-ul cerea penalizari pentru plati anticipate, Ceausescu, impins si de Elena Ceausescu, au hotarat sa platim chiar daca pierdem. Pentru plata datoriei, mare parte din productia agricola si industriala a tarii ia calea exportului. Coada la mancare devine un obicei. Se instituie rationalizarea produselor de baza, iar benzina si alimente ca painea, uleiul, zaharul si faina incep sa fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau masline, romanii auzeau la sarbatori. „El, acolo la Scornicesti, nu manca masline. Puteam sa dam tractoare si sa luam masline din Grecia, dar el a spus «Nu, draga, lasa. Ai nostri nu mananca masline»”, isi aminteste Andrei.

Visul socialist de a deveni camatarii lumii

In paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populatiei, se continua si investitiile in alte tari. Si cei din anturajul dictatorului erau ingrijorati. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. „In discutia pe care am avut-o eu cu el in octombrie 1989, in urma unei situatii mai deosebite a temperaturii, spunandu-i «Exista un pic de nemultumire, dati un pic de caldura, pentru ca e frig, in special pentru cei mici», raspunsul lui a fost: «Mai rabdam inca putin, avem doua miliarde de dolari in banca, avem creante de 5-6-7 miliarde de dolari, facem noi o banca si dam noi cu dobanda mica tarilor in curs de dezvoltare»”.

In timpul revolutiei, Ceausescu era in Iran. „Voia Ceausescu, impreuna cu iranienii, sa faca asa o banca si sa-si scoata parleala, daca mi se scuza expresia, sa devina ei camatarii lumii”, spune Bogdan Baltazar – fost director in Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa si Orientul Mijlociu. In aprilie 1989, Nicolae Ceausescu anunta rambursarea integrala a creditelor internationale, spre bucuria intregului popor. Romania scapase de datorii si avea investitii uriase. 8 luni mai tarziu, Ceausescu moare si, odata cu el, mor si investitiile. „In totalitate, dupa calculele pe care noi le-am facut la vremea respectiva, imediat dupa decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA”, spune Ioan Pargaru – fost director la Directia de Comert Exterior. Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit in intreaga lume. Acum, in 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde si jumatate de dolari. Diferenta nu a fost recuperata de romani, ci ori a fost stearsa, ori s-a pierdut. Cum am exportat in Africa „Palatul pionierilor”. 170 de milioane si cadoul frumos al romanilor Africa, Sudan. Am pornit pe urma banilor Romaniei pe cel mai sangeros taram din ultimii 50 de ani. Cand spui Sudan, spui malarie, febra galbena, instabilitate politica, saracie, razboaie civile si genocidul de la Darfur. In Sudan, Romania a construit fabrici, instalatii petroliere, cladiri pentru institutiile statului, case. In total, Sudanul ne datoreaza 170 de milioane de dolari.
De cum am pus piciorul in Sudan au inceput restrictiile. Mai peste tot iti este interzis sa
filmezi, pentru a nu scoate la iveala problemele din aceasta tara. Singurul loc in care poti filma linistit este cladirea parlamentului din capitala Khartoum. Este mandria Sudanului si a fost construita in anii ’70 de romani, pe banii romanilor. Arhitectura ne este familiara, semn ca pe undeva mana lunga a comunismului romanesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamana cu Casa Poporului din Bucuresti, ci poate cu Palatul Pionierilor, asa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc „un cadou foarte frumos” si spun ca sudanezii simpatizeaza romanii. Relatiile cu Sudanul s-au poticnit inainte de caderea lui Ceausescu. Din anii ’80, au avut loc nenumarate conflicte intre nordul dominat de musulmani si sudul populat de triburi care incercau sa obtina independenta. Dupa un conflict care a durat aproape 20 de ani si a facut nenumarate victime, beligerantii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va desparti in doua tari, cel mai probabil Sudanul de Sud si Sudanul de Nord. In noile conditii, este foarte greu de spus daca Romania va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele doua noi state va plati datoria? Oficial, habar n-avem cine si cat ne datoreaza „Sudanul este o tara care a refuzat negocierea datoriei si plata datoriei de foarte multi ani”, spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei si Finantelor. Cine ar trebui sa se ocupe in Romania de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un raspuns la intrebarea noastra: „Ceea ce va recomand este sa va adresati institutiei
competente in domeniu, respectiv MEC, in calitatea sa de urmas istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialista”, ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare in MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu stia nimic, asa ca am incercat la Ministerul Finantelor. Raspuns? Personalul abilitat are agenda incarcata. Razvan Orasanu, fost sef la Agentia de Valorificare a Activelor Statului, ne lamureste de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o institutie la alta: „Statul roman, si v-o spun cu toata raspunderea, nu are in momentul de fata un bilant complet al tuturor bunurilor, actiunilor si creantelor pe carele detine”. Si mai grav este ca multe tari care ne sunt datoare nici nu mai apar in listele oficiale. Ioan Pargaru, fost sef al Comertului Exterior spune ca lipsesc Sri Lanka, Bangladesh, Filipine, Maroc si multe altele. Completeaza Stefan Andrei: „Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria si vreo 100 si ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicaieri”.

Sudanul ne recomanda solutia indiana

In biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne si actual ministru al resurselor
umane din Sudan, aflam si punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gandeste sa plateasca datoria: „Datoriile, da, avem datorii. Dar de cand provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. (de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde in Sudan, si cu siguranta din
2002, de cand au devenit foarte activi in Sudan, ei au facut foarte multi bani. Asta vrem si de la Romania. In perioada cand am fost ministru de Externe, cand am vizitat Romania le-am spus: lasati datoriile acum si incepeti sa faceti activitati comerciale. Veti face mult mai multi bani decat aveati de luat. Uitati de ele cand veniti sa faceti afaceri aici. Pentru ca banii pe care o sa-i faceti sunt …Oh, my God! V-am spus experienta Indiei”. Solutia de a recupera banii prin investitii se pare ca nu a fost luata in calcul de autoritatile de la Bucuresti. Dupa multe insistente, reusim sa ne intalnim cu un responsabil din parteaâ Ministerului de Finante. „Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanta. Noi avem un stoc de creante mostenit din ’94 pe care noi trebuie sa-l recuperam”, ne-a declarat Bogdan
Dragoi, secretar de stat care se ocupa de recuperarea datoriilor. Reluarea afacerilor si ideea proasta a lui Omar Hayssam. Si totusi au existat incercari de a recupera datoria din Sudan. Dar nu din partea statului roman. La inceputul anilor 2000, in Sudan a fost un boom al petrolului. Cativa oameni de afaceri au simtit oportunitatea. Este celebra o fotografie din bazarul din Khartoum in care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam si fostul consilier prezidential Dorin Marian. „Patriciu s-a dus acolo sa concesioneze niste campuri petrolifere. Eu as fi fost de acord si sa preia Patriciu, caci se putea prelua de la el o parte din aceasta creanta. Numai ca nu stiu de ce nu s-a finalizat si asta”, spune Ioan Pargaru. Din surse locale am aflat ca afacerea romanilor in Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a incercat sa vanda arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat”.

Saracii care produc 75 de tone de aur pe an
Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rand si poate pentru romani, atunci cand vine
vorba de datorii. Presedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu
zambetul pe buze. El spune ca exporta 500.000 de barili/zi, adica de doua ori mai mult decat consumul zilnic al Romaniei. Mare parte din infrastructura petroliera sudaneza este facuta de romani, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodata la noi. „Pot sa va spun ca avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural in Marea Rosie si avem foarte mari descoperiri. La sfarsitul acestui an cred ca vom deveni tara africana cu cel mai mare export de aur; productia noastra anuala este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale”, spune petrolistul sudeanez. O tona de aur valoreaza acum in jur de 46 de milioane de dolari, asa ca datoria Sudanului fata de Romania ar putea fi acoperita cu doar 4 tone de aur.
Cadou de doua miliarde facut in 2005 Irakului
In 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relatia privilegiata pe
care Nicolae Ceausescu a avut-o cu Sadam Hussein a facut ca Romania sa investeasca enorm in Irak. Noi le-am facut drumuri, foraje petroliere, cai ferate, fabrici ciment si de armament, lucrari de irigatii. Ce s-a intamplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeasi instanta care in 1981 obliga Romania sa-si plateasca datoriile, in 2005 ne-a cerut sa iertam datoria statului irakian in proportie de 80% – adica mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost esalonat pe 23 de ani cu 5 ani de gratie. Prin urmare, Irakul isi termina de platit datoriile abia in 2028.
„Unde a gresit Romania, dupa opinia mea, a gresit acolo unde nu a cerut o implicare mai
consistenta in procesul de reconstructie a Irakului. Au fost tari care au obtinut garantii
serioase in procesul de reconstructie, in legatura cu accesul la resursele Irakului, si cu accesul companiilor din tarile respective la procesul de reconstructie, care compensau in oarecare masura anularea sau reducerile de datorii ale Irakului”, spune Varujan Vosganian.
In 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a
Mozambicului fata de Romania era reduca cu 90%. De la 140 de milioane de dolari – ne-am
multumit cu 14.
Un miliard ingropat la Krivoi Rog

Acum, aceasta investitie nici macar nu apare pe vreo lista oficiala pentru recuperare.
Dolinska. Un oras ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de Romania. Pentru
cei mai multi dintre noi, numele nu inseamna nimic. Orasul este construit de romani. Noi
le-am facut spitalul, noi scoala, primaria, blocurile si drumurile. Langa oras se intinde
combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea esecului de la Krivoi Rog incepe in 1986, cand cinci tari socialiste au inceput lucrarile la acest obiectiv imens. In ’97, ucrainienii au oprit lucrarile si acolo totul s-a transformat intr-o tinta pentru hoti. Statul roman inca mai plateste doua milioane de dolari pe an pentru paza si conservarea mamutului industrial.
O afacere comunista din 1997
Si in tara lui Fidel Castro Romania a investit enorm. De la armament – la tractoare sau
camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahar cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O
datorie care depaseste un miliard de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective facute de romani acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea romana a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia sa se faca in produse de nichel si cobalt, incepand cu anul 1997. Cubanezii au inghetat relatiile cu noi si, desi recunosc datoria istorica, incearca s-o uite.
Exportatorii lui Ceausescu – primii superpatroni
Neglijata de autoritatile noastre din incompetenta sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mana cereasca pentru mai multe companii private. Fostele firme de comert exterior, multe dintre ele – anexe ale securitatii, au intrat in acest joc sau, mai bine zis, n-au iesit. Asa se face ca, dupa revolutie, aceste firme ale statului s-au privatizat si au recuperat datoriile Romaniei diect in conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.
In regimul Ceausescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comert exterior. Dupa 22 decembrie ’89, cand deja aveau contractele pentru 1990, au luat legatura cu partenerii: „Mon cher, la noi aici e libertate deplina, asa ca eu ma ocup sa se achite, intreprinderile sa faca produse si dumneata imi dai mie banii” – face reconstituirea un responsabil din Finante. „In aceasta situatie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca sa poti sa lucrezi. A disparut arhiva ministerului comertului exterior.”
Cazul Siriei este relevant. Romania a facut acolo rafinarii, fabrici de ciment, combinate
chimice, irigatii pe mii de hectare. Investitiile s-au derulat prin Industrial Export – o companie a statului. In 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. Dupa revolutie, Industrial Export a recuperat in conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul roman platise totul: utilajul facut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo.
Cum am scapat de comoara de la Murzuk Libia. Relatia deosebita a lui Ceausescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificata in nenumarate contracte comerciale. Noi am facut in Libia drumuri, zeci de scoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost marinimosi: au permis romanilor sa concesioneze un camp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Pana in 1993, statul roman a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Vacaroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzactia se deruleaza prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plata se face la incheierea tranzactiei, restul de bani – 85 de milioane de dolari – urmand sa fie platit in timp. Rompetrol se privatizeaza, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci in conturile companiei.
„Cea de-a doua transa nu a mai intrat in contul statului, motiv pentru care statul roman este parte in procesul cu Rompetrol – de data asta societate privata – pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezinta stoc si dobanzi”, Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finante. Reprezentantii companiei petroliere sunt cat se poate de fermi: nu au de gand sa dea statului nici un ban: „In principiu, societatea se privatizeaza cu drepturile si obligatiile pe care le avea inainte de privatizare. Singura diferenta poate fi atunci cand statul roman, cel care vinde, isi rezerva un anume drept sau obligatie, ceea ce nu s-a intamplat”. Asa ca, incompetenta sa interesul celor de la Finante adauga noi sume pe lista banilor pierduti de Romania. Mai trebuie
precizat doar ca, din zacamintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1
miliard si jumatate de dolari.

Raspunsul naucitor al lui Ghaddafi, in anii ’90: „Nu discut decat cu Ceausescu”

In plus, din Libia au mai ramas de recuperat si alte cateva zeci de milioane de dolari pentru
drumurile facute de romani. Dupa ’90, raspunsul lui Gaddafi a fost naucitor: voia sa discute
doar cu Ceausescu. Povesteste Stefan Andrei: „Cand s-au dus acolo sa discute problema cu
libienii, stii care a fost raspunsul lor? Presedintele Ghaddafi a zis ca are niste intelegerie
special cu Ceausescu – vine Ceausescu aici sau vine el la Bucuresti, la intalnirea cu
Ceausescu. Ce sa mai discute…” Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spalat rufele
Egiptul ne datora, in ’89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a disparut. „Cel putin in perioada in care eram ministru de Externe, a fost o astfel de intelegere cu Egiptul care si-a reglementat datoria fata de Romania prin exporturi”, spune Teodor Melescanu. Inainte de 1989, Romania construise in Egipt fabrici de ciment si de produse chimice, a construit linii electrice de inalta tensiune, conducte de alimentare cu apa pe zeci de kilometri. In schimbul acestor investitii costisitoare, am primit in anii ’90… detergenti de tip Jax si Smash, sau insecticide. Fostul deputat PSD Iosif Armas este unul dintre numerosii afaceristi care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de incasat. Numele lui Armas este asociat printre altele cu distrugerea statiunii Baile Herculane, pe care a cumparat-o in conditii dubioase in 2001. Cu doi ani inainte, in timpul guvernului Isarescu, s-a prezentat la Ministerul de Finante si si-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. „Eu am lucrat cu un coleg strain care facea asa ceva si atunci am zis hai sa incerc si eu. Si normal ca am depus o cerere la Ministerul de Finante, am primit creanta din Vietnam care a fost dolar pe dolar”, ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez in valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vandut Armas.
Recuperarea creantelor romanesti cu o firma care nu exista
Investitiile lui Nicolae Ceausescu se regasesc si pe malurile Tamisei. Si asta pentru ca in
Londra sunt multe firme care au incercat sa cumpere creante pe care le avea Romania. Unele chiar au reusit. Este foarte interesant cum datoria Angolei, estimata la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, in mai multe tari. In 1998, in timpul guvernului Radu Vasile, se cesioneaza datoria Angolei catre Cobbham International Investements. In anul 2000, aceeasi datorie este data firmei Argirom, condusa de Iosif Armas, care se obliga sa plateasca 15 la suta din valoarea initiala, adica in jur de 2,7 milioane dolari. In 2003, guvernul Nastase cesioneaza datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe… Am cautat la Londra o firma care se cheama Maxima Grup PLC. In registrul companiilor din Marea Britanie, nu exista nicio firma cu datele acestea. Datele apar insa in hotararea guvernului roman. Maxima Grup nici nu-si putea gasi un sediu mai bun decat aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece in firma se pare ca sunt bagati si niste fosti politisti. Administratorii cladirii nu au auzit in viata lor de aceasta firma: „N-a fost niciodata firma asta aici”, ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune intrebarea cui a vandut Romania datoria pe care o avea in Angola: unei firme fantoma, unei firme care a dat o adresa gresita? Sau cineva din guvernul Romaniei a trecut pe hotararea de guvern o adresa gresita… Sunt intrebari la care, normal, raspunsul trebuie sa fie tot in Romania.
Gheorghe Piperea, avocat specializat in drept comercial, explica: „Exista pe plan international doua sau trei locuri unde chiar exista burse ale acestor creante. Unde se circularizeaza, se vand aceste creante. Nu s-a facut acest lucru pentru ca probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat in privinta acestor creante”. Problema e ca pe bursa nu se mai pot da si lua comisioane. Guvernantii Romaniei au vandut creante intr-o totala lipsa de transparenta. Pe ascuns, fara licitatii. Banii munciti de romani inainte de 1989 s-au scurs in buzunarele speculantilor. Datoria Zambiei catre Romania si scandalul londonez
In lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la tari aflate in imposibilitatea de a se apara. Aceste companii – un fel de fonduri de investitii in datorii – au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucreaza pentru o organizatie non-guvernamentala britanica infiintata pentru a lupta impotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut in centru Romania si Zambia, a fost declansat acum cativa ani la Londra.
Cand datoriile Zambiei au inceput sa fie sterse de anumite guverne, cateva companii private
au cumparat datoriile pentru bani foarte putini. Una dintre ele a fost Donegal International,
care a cumparat datoria catre Romania. Zambia datora Romaniei aproape 30 de milioane de
dolari. Guvernul Radu Vasile a vandut, pe ascuns, catre „Donegal”, o companie cu sediul in
Insulele Virgine, datoria Zambiei la un pret cu putin peste 3 milioane de dolari. Adica 10 la
suta din valoarea datoriei. Donegal International a dat in judecata Zambia si a cerut sa ii fie platite 55 de milioane de dolari in contul datoriilor pe care le rascumparase de la Romania. „Ei au cumparat de la Romania pentru 4 milioane de dolari si apoi au dat in judecata in Tribunalul britanic guvernul din Zambia. Pana la urma au reusit sa castige 15 milioane de dolari”, spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru Romania? Un minus de 27 de milioane. Cazul a fost extrem de controversat. Insusi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine impotriva practicilor prin care speculantii de creante se imbogatesc: „Condamnam perversitatea cu care Fondurile vulturului („Vulture funds”) cumpara datorii la preturi reduse si fac profit dand in judecata tara debitoare pentru a obtine un castig iesit din comun si imoral. Este revoltator!”
La presiunea mass-media si a organizatiilor non-guvernamentale, legislatia a fost schimbata .
De anul trecut, nicio companie britanica nu mai poate cumpara datorii in contul tarilor
africane sau al celor din lumea a treia. Masura luata de britanici a avut ecou si in Romania. Ministerul de Finante refuza acum sa mai negocieze cedarea creantelor. Nu mai cedeaza creante, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din tarile care au datorii catre noi au posibilitatea sa plateasca. Dar nu o fac pentru ca la noi nici macar nu se stie bine cine ar trebui sa se ocupe de acesta problema. Asa ca nu ne recuperam banii, dar ne imprumutam. Romania datoreaza altora mai bine de 90 de miliarde de euro.
Cosmin Savu

În 1989, România avea de încasat 9 miliarde de dolari. Unde au ajuns banii?!