Adevăraţii vinovaţi al celui de-al doilea război mondial: marii finanţişti americani

cel-de-al-doilea-razboi-mondial-300x227

Iată o întrebare care stă în mintea celor pasionaţi de istorie: De ce marea finanţă internaţională îl aduce pe Hitler la putere în Germania, îi susţine efortul de înarmare şi, mai cu seamă, nici până la finele războiului (adică fără întrerupere) nu încetează să sprijine maşina de război germană?

Mari bancheri şi industriaşi cer venirea la putere a lui Hitler

În realitate, industriaşii şi afaceriştii bogaţi din cercurile financiar-bancare internaţionale au fost cei care i-au garantat succesul lui Hitler. După ce Hitler a pierdut votul popular în cadrul alegerilor organizate în 1932, în favoarea bătrânului erou de război, feldmareşalul Paul von Hindenburg, treizeci şi nouă de lideri din lumea afacerilor, cu nume cunoscute precum Krupp, Siemens, Thyssen, Bosch au semnat o petiţie adresată lui Paul von Hindenburg în care se cerea ca Hitler să fie numit Cancelar al Germaniei.

Acest târg, care l-a adus pe Hitler la conducerea guvernului, a fost făcut în casa bancherului baron Kurt von Schroeder, la 4 ianuarie 1933. Potrivit spuselor lui Eustace Mullins, la această întâlnire au luat parte de asemenea şi John Foster şi Allen Dulles de la firma de avocaţi Sullivan&Cromwell din New York, care reprezentau Banca Schroeder. Anul următor, atunci când Rosenberg l-a reprezentat pe Hitler în Anglia, el s-a întâlnit cu directorul sucursalei de la Londra a băncii lui Schroeder, T.C. Tiarks, care era şi director în cadrul Băncii Angliei. Pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, banca Schroeder a acţionat ca agent financiar pentru Germania, atât în Anglia, cât şi în S.U.A.

Principala sursă de putere a lui Hitler: concernul Farben

Însă sursa principală de putere a lui Hitler venea de la un cartel de chimicale numit I.G. Farben (numele este prescurtarea de la Interssen Gemeinschaft Farben). Importanţa sprijinului acordat de I.G. Farben mişcării socialiste a fost relevată într-o carte despre cartel, care afirma: “fără imensele facilităţi de producţie ale I.G. Farben, departamentul său dezvoltat de cercetări, variata experienţă tehnică şi concentrarea sa monopolistă de putere economică, Germania nu şi-ar fi putut permite să înceapă războiul de agresiune din septembrie 1939”.

Celebrul bancher american Morgan, în spatele lui Farben, deci şi a lui Hitler

Exista însă o sursă mai puţin cunoscută a enormei puteri economice de care se bucura I.G. Farben: Wall Street, SUA. Fără capitalul oferit de Wall Street, în primul rând nu ar fi existat niciun I.G. Farben şi, aproape sigur, niciun Adolf Hitler şi nici un al doilea război mondial.

Charles Dawes

Charles Dawes

I.G. Farben s-a înfiinţat în 1924, când bancherul [cetăţean] american Charles Dawes a contractat o serie de împrumuturi externe totalizând 800 de milioane de dolari pentru a organiza marile companii de oţel şi chimicale în carteluri, printre care şi I.G. Farben. Profesorul Carrol Quigley defineşte Planul Dawes: “în mare, un proiect al lui J.P. Morgan”. A nu se uita că acest Charles Dawes a devenit şi vice-preşedintele SUA între 1924 şi 1928.

Trei companii participante la Wall Street, Dillon, Read&Co, Harris, Ford&Co, împreună cu National City, s-au ocupat de trei sferturi din împrumuturile folosite pentru crearea acestor carteluri.

Adevărata miză a lui Farben: transformarea cărbunelui în benzină

Adevărata importanţă a I.G. Farben în eforturile de război ale lui Adolf Hitler consta în utilizarea procesului cunoscut ca hidrogenare, producerea de benzină din cărbune, creată de cartelul de chimicale I.G. Farben. Germania nu dispunea de resurse naturale pentru producţia de benzină, şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost înfrântă în primul război mondial.

Un om de ştiinţă german a descoperit în 1909 procesul de transformare a cărbunelui în benzină (Germania dispunea de mari rezerve de cărbune), dar procesul tehnologic nu fusese definitivat în timpul războiului. În august 1927, Standard Oil a acceptat să participe la un program de cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării procesului de hidrogenare, pentru a rafina petrolul necesar Germaniei pentru a pregăti cel de-al doilea război mondial.

Şi, în cele din urmă, la 9 noiembrie 1929, cele două companii gigantice au semnat un contract de cartel. După cum s-a exprimat un purtător de cuvânt al companiei Standard Oil: “I.G. Farben nu va intra pe piaţa ţiţeiului – şi noi nu vom intra pe piaţa chimicalelor”.

AVION RAZBOIDe ce n-au fost bombardate de aliaţi rafinăriile I.G. Farben?

Acest contract de cartel a fost extrem de important pentru război, căci, până la sfârşitul războiului, Germania a ajuns să asigure prin eforturi proprii 75% din necesarul de combustibil prin sintetizare. Mai important a fost faptul că aceste uzine n-au fost bombardate de Aliaţi, aşa că, până la sfârşitul războiului, cam 25-30 de rafinării germane erau încă funcţionale, fiind afectate în proporţie de numai 15%.

Şi bancherul american Rockefeller se afla în spatele lui Farben…

William Bramley, un autor american, remarca existenţa următoarelor conexiuni financiar-bancare internaţionale: Max Warburg, un important bancher [cetăţean] german, şi fratele său, Paul Warburg, care jucase un rol crucial în înfiinţarea Sistemului Rezervelor Federale din SUA, erau totodată directori la Interessen Gemeinschaft Farben sau I.G. Farben. La rândul său, H.A. Metz de la I.G. Farben era director al Băncii Warburg din Manhattan, care mai târziu a devenit o parte componentă a lui Chase Manhattan Bank,
ce aparţinea familiei Rockefeller.

Unul dintre directorii americani de la I.G. Farben era C.E. Mitchell, care era şi unul dintre directorii Băncii Rezervelor Federale din New York şi ai lui National City Bank, aparţinând familiei Warburg. Preşedintele concernului I.G. Farben din Germania, Herman Schmitz, era de asemenea şi membru al consiliilor de administraţie de la Deutsche Bank şi Banca de Reglementări Internaţionale. În 1929, Schmitz a fost ales preşedinte al consiliului de Administraţie al National City Bank, devenită acum Citibank.

Aşadar, cine a fost de vină pentru susţinerea lui Hitler? Tot americanii!

Până în 1936 au fost peste 100 firme americane angajate în economia hitleristă. Convenţia acestora a fost să nu se ia nici un venit din Germania, toţi banii să fie creditaţi lui Hitler. Abia după atacul japonezilor la Pearl Harbor firmele americane au încasat aceste venituri.

După cum se vede, totul a fost plănuit până în cele mai mici amănunte. Ele însă au fost cunoscute numai Iluminaţilor.
Deşi s-au scris sute de cărţi despre tragedia celui de al doilea război mondial, foarte puţini oameni cunosc adevăratele motive ale acestui război, cel mai costisitor dintre toate. Istoria, aşa cum este scrisă în cărţile oficiale de istorie din SUA, Germania, Anglia sau Japonia, are foarte puţină asemănare cu realitatea, cu adevăratele motive şi scopuri ale acestui război.

Mass-media, creatoare de imagini cu pensula, în numele informaţiei şi al educaţiei, a realizat întreaga operă de a arunca nisip în ochii opiniei publice şi poartă răspunderea pentru nivelul ei de gândire atât de scăzut, încât poate fi caracterizat ca o “încâlceală lipsită de capacitatea de reacţie”. Încet şi sigur, însă, adevărul iese la iveală. Ceea ce avem la îndemână sunt date istorice, însă numele celor care trag sforile nu sunt pomenite nicăieri.

Conform pactului Hitler-Stalin, urma ca Polonia să fie împărţită în două, fapt împlinit de Hitler în septembrie 1939.
După tratatul semnat cu douăzeci de ani în urmă (clauze în spiritul Iluminaţilor), Anglia şi Franţa erau obligate să intre în conflict de partea Poloniei. Chamberlain, socotit un laş, a fost înlocuit cu masonul şi ex-sionistul Churchill. Acesta a început jocul, dispunând bombardarea Germaniei. Hitler nu a fost pregătit pentru un război cu Anglia, de aceea a căutat cu orice preţ să-l oprească. În 1933, într-o cuvântare, Hitler a asigurat Anglia că, dacă aceasta va fi ameninţată de comunism, el este gata să o apere.

În mai 1940, germanii au permis englezilor să-şi retragă 335.000 de soldati din Dunkerque. Hess a sosit în Anglia cu scopul de a face pace între aceste două naţiuni. Dar, alianţa Churchill-Baruch a fost mai puternică. Baruch l-a convins pe Churchill să înfiinţeze statul Israel. Churchill a dat ordin pe 23 mai 1939 ministrului coloniilor, lordului Lloyd, să retragă trupele engleze din Palestina şi să permită evreilor să se organizeze militar pentru propria apărare.

Ce s-a obţinut prin cel de al doilea război mondial?

Din punct de vedere uman, acest război a fost un mare dezastru. Din punctul de vedere al Iluminaţilor, un mare succes. Acest război cu 30 milioane de morţi, face parte din programul de asanare al Iluminaţilor şi de instaurare a unei noi ordini mondiale, “Novus Ordo Seculorum”. Al doilea război a adus Iluminaţilor încă ceva: în ordinea naţiunilor, a societăţii s-au creat rupturi: bazele financiare şi sociale ale moralei tradiţionale au fost înlăturate. America a renunţat la propria ei politică.

Al doilea război mondial a costat pe contribuabilul american 400 de miliarde de dolari. America era intrată adânc în ghearele bancherilor internaţionali. Socialismul s-a strecurat ca o molimă în Anglia şi America. Acest război a pregătit platforma pentru instaurarea în 1945 a ONU, care se află pe terenul făcut cadou de Rockefeller, în New York. ONU este cea mai mare lojă masonică din lume, emblema ei o arată clar.

De asemenea, al doilea război mondial a deschis drumul înfiinţării statului Israel. Acest lucru era plănuit din 1871. Rănile în Europa de Vest începeau să se închidă, când opinia publică a fost canalizată către Orientul Mijlociu.

sursa: Secretele lumii