Ce este cu adevărat creștinismul sau de ce avem nevoie de un creştinism naţional?

Crucea crestina

În câteva fraze Schneider arată care este esența protestantismului, în ciuda meritului pe care l-a avut în combaterea ereziei papiste. Protestantismul înseamnă întoarcerea la iudaism, proclamarea ca sacrosanctă a Sf. Scripturi în defavoarea altor texte, eliminarea Sf. Taine, a monahismului, a tradițiilor și realizărilor culturale europene, etc., – și iudeo-masonizarea occidentului, distrugerea vechilor elite, subjugarea populației în legea talmudică, până la exterminarea ei. Jidovimea critică acerb conceptul de Sfânt deoarece istoria lor n-a cunoscut niciodată virtuoși, eroi sau martiri, ci numai depravați, criminali și răufăcători pe care talmudiștii îi cinstesc în secret; critică înhumarea, necropolele domnești și cultul Sf. Moaște deoarece ne vor aneantizați pe toți, dizolvați cu acid sau aruncați de vii în gropi comune, șterși din istorie și uitați de viitorime; de asta!

Frumos și neașteptat e comentariul lui Surena. Dar ce e cu adevărat creștinismul? Definiția pe care am primit-o eu în liceu este: „sinteză între iudaism și filosofia greacă clasică și elenistică”. Știința ar trebui să clarifice chestiunea, anume că fondatorii și perpetuatorii creștinismului au fost în cea mai mare parte greci naturalizați în Iudeea(care nu mai avea nici o bază etnică după cuceririle succesive și deportarea în Babilon, ci doar una religioasă sub asediu cultural străin), cu nume grecești, care au scris în aramaică și greacă, și au împrăștiat noua religie mai ales în zona de influență culturală grecească; a fost o conspirație bine elaborată având ca finalitate intrarea Imperiului Roman sub controlul lor total, aproape 9 secole numai grecoteii au îmbrăcat purpura, au dirijat lucrurile după propriile lor interese, cu consecințele care se știu. Creștinismul s-a desăvârșit prin îndepărtarea mentalităților tribale ale iudeilor, printr-un puternic altoi din morala stoică și gândirea aristotelică, încât moartea lui Iisus echivalează cu moartea lui Socrate, care deschide o nouă eră. Asta definește superioritatea creștinismului, însăși europenitatea lui: respectul față de semeni, îndreptățirea femeii, liberul arbitru, îndreptarea păcatelor, mântuirea, etc..

Astăzi nu mai are nimeni curajul să demonstreze inferioritatea iudaismului și islamului, așa cum a arătat-o în mod schematic teologul și savantul creștin Nicolae Păulescu: patima de câștig material, patima de putere și dominație a celor slabi, subjugarea femeii și sclavizarea necredincioșilor, lipsa unui curent moral și a liberului arbitru(ci predestinarea pe care a reluat-o protestantismul), lipsa disjuncției între puterea temporală și spirituală, ura desăvârșită față de religiile și culturile străine pe care le vor distruse prin subminare(iudaism) sau război(islam), în total o mocirlă morală, o inechitate și o sălbăticie cumplită. N-are loc în creștinism mitologia semitică și toate concepțiile lor care impun vestimentația excesivă și interzicerea reprezentării artistice a omului și divinității(între alte aberații); cultura noastă ariană, nelipsită de barbarie, exagerează trăsăturile fizice și frumusețea în defavoarea altor calități, întotdeauna a căutat să înfățișeze cu originalitate zeii, oamenii, animalele și mediul înconjurător; ori, creștinismul a împrumutat din cultura nativă a popoarelor, transformând și integrând elemente, spre exemplu Sf. Fecioară Maria a preluat cultul Athenei(cea veșnic fecioară), iar vikingii când s-au creștinat l-au asociat pe Iisus lui Thor. S-a popularizat și la noi în țară de către profesorii Cuza și Păulescu, posibilitatea de rupere cu Vechiul Testament și de eliminare a rămășițelor iudaice din creștinism, adică o anti-Reformă în favoarea specificului național; o idee mai mult decât complexă și controversată.

„Astăzi nu mai are nimeni curajul să demonstreze inferioritatea iudaismului și islamului”