Datini geto-dacice: 23 Aprilie – Paştele, ziua Învierii lui Zalmoxis şi a Naturii

Sfantul Gheorghe

Adrian Bucurescu:

În ziua de 23 Aprilie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, Sân-Georgiu sau Sângeorzul, divinitate cinstită şi de strămoşii geto-daci.

De fapt, tradiţiile legate de această mare sărbătoare încep cu o zi înainte, la 22 Aprilie, când se ţine Ajunul Sfântului Gheorghe, iar ziua se mai numeşte şi Sângeorzul Vacilor, Proorul Sfântului Gheorghe, Mânicătoarea sau Buciumul. Proorul vine din trac. PRIOR ”Înainte; Ajun”, atestat pe o inscripţie getică.

În această zi este şi Alesul, sărbătoare pastorală, când se aleg ciobanii, locul unde se va face strunga sau stâna, se aleg mieii din oi, sunt pregătite oile pentru întâiul muls şi se face primul caş.

În Mehedinţi, se face un colac mare, rotund, din pâine nedospită, zis naprol, căruia i se fac cruci de iarbă în patru părţi. După aceea, se face o cununiţă din lăstari de salcie, laptele-câinelui, busuioc şi un fir roşu, pentru a feri animalele de deochi. Prima oaie este mulsă peste colac, apoi peste cununiţă. Colacul se atârnă la poartă, pe o creangă verde de salcie, stejar sau fag.

Cei care iau parte la muls pun mâna pe colac şi trag de el; cine se alege cu bucata cea mai mare va avea spor la animale. În vasul de muls se pune un ban, iar ugerul animalelor se unge cu grăsime de porc, ca să nu fie spurcate de rele. După aceea, cununiţele se aruncă pe apă, ca să nu sece laptele, după cum nu seacă apa din izvor.

Prin alte sate, tot în ajunul Sângeorzului, se adună flăcăii din sat şi apoi se împart în două cete. O ceată se urcă pe un deal din apropierea satului, cealaltă ceată rămâne în vale, sub acel deal. Un flăcău din deal începe a striga: ”Vai de mine, mă!” Cel din vale întreabă: ”Ce ţi-e, soră?” Primul răspunde: ”Nu mi-i ca de N. N. (o fată), că şi-o pierdut şorţul, mergând după apă!” Aşa continuă să ironizeze fetele şi nevestele tinere.

În dimineaţa Ajunului, până în zori, se duc la Împroor, adică la păşunat, pe rouă, ca vitele să fie sănătoase; se fac focuri, şi dimineaţa vin cu ele acasă. Nu se doarme în această zi, ca să nu capeţi ”Somnul Mieilor”. În preseara de Sfântul Gheorghe, după ce pun la ferestre salcie şi rug, ca să nu intre strigoii în casă, precum şi la poartă, sătenii adună poloage vechi de opinci de prin gunoaie, zdrenţe părăsite şi, aprinzându-le, le ard, cenuşa lor o amestecă cu untură râncedă şi cu acest amestec ung uşa şi obloanele grajdurilor, ca să nu intre strigoii la vaci şi să le ia laptele.

În noaptea din Ajunul Sângeorzului, mulţi stau treji aproape până la ziuă, crezând că astfel vor fi vioi şi sănătoşi tot anul. În această noapte, ielele şi vrăjitoarele fură somnul copiilor, visul fetelor şi norocul băieţilor. În zori, de Sfântul Gheorghe, are loc şi Măritarea Cânepii, când unele femei se dezbracă de tot şi, dând roată cânepii, strigă:

Să auză toate cânepile,

Să-nţeleagă

Că să mărită cânepa mea:

S-ajute fiecare cânepuţă

Cu câte-o mânuşică,

Cu două,

Cât o ajunge puterea!

Dacă la cel dintâi şarpe pe care l-ai văzut înainte de Sângeorz îi vei tăia capul cu un ban de argint, şi îndată îi pui în gură un căţel de usturoi, apoi în ziua de Sfântul Gheorghe vei putea vedea cu ochii pe strigoi când iau laptele de la vacile oamenilor.

La geto-daci, sărbătoarea de la 23 Aprilie se mai numea şi O AGHI O SGHE ORGHEOS ”Care deschide Ochii Sus” (cf. rom. ochi; a zgâi; a urca; urcuş) şi se referea la Învierea lui Zalmoxis, după ce fusese săgetat de sciţi. Totodată, sintagma explică şi ochii ce apar pe coifurile războinicilor geto-daci, cum sunt cele de la Agighiol şi de la Coţofeneşti, în credinţa că vitejii vor deschide ochii sus, adică se vor trezi în Raiul Zalmoxian.

Aceeaşi expresie putea fi înţeleasă şi ca O AGHIOS GHEORGHIOS ”Cel Mai Mare Mag; Cel Mai Mare Miracol” (cf. grec. aghios ”sfânt”; rom. gurgui ”vârf; culme”), un supranume al zeului Zalmoxis, care a rămas în popor ca Sfântul Gheorghe, cel care omoară balaurul. În această ipostază, Zalmoxis apare pe nenumărate basoreliefuri de la Nord şi de la Sud de Dunăre, fiind cunoscut sub denumirea de ”Cavalerul Trac”.

La români, Sfântul Gheorghe este Capul Primăverii şi sfântul cel mai mare peste câmpuri. Unii spun că, într-o vreme, el a fost şi păstor la oi. Cei mai mulţi spun că era un viteaz ce umbla călare pe cal, armat cu suliţă, şi a salvat o cetate sau un sat de un balaur ori de o scorpie care-i mânca pe copiii găsiţi pe drum.

Sfântul Gheorghe este termenul de la care se tocmesc ciobanii, până la Sfântul Dumitru. În ziua de Sângeorz, feciorii îl aruncă în apă pe cel care a ieşit mai întâi cu plugul la arat în acea primăvară. Până nu răsare Soarele, oamenii se scaldă în această zi pentru întâia oară, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

Cine se va spăla în zorii acestei zile cu rouă, toată vara va fi sănătos şi nu-i vor ieşi pete pe obraz. Mai ales fetele se spală cu rouă, ca să fie mai frumoase şi mai atrăgătoare. Busuiocul se seamănă anume pentru cinste: se seamănă până a nu răsări Soarele, în ziua de Sângeorz, dimineaţa. Semănându-l, îl soroceşti şi, dacă te speli cu rouă de pe el, eşti cinstit de toată lumea.

Oamenii se bat cu urzici, spre a fi harnici peste an, ca să fie iuţi tot anul; cei urzicaţi vor fi sănătoşi. Se urzică, se udă cu apă şi beau vin, ca să facă sânge peste an. La ieşirea oilor, se pune un lanţ la poarta fiecărei gospodării. La staul, sub leasă, se aşează o secure şi doi pieptăni de cânepă încleştaţi, ca să se încleşteze gura lupului.

În ziua de Sfântul Gheorghe, busuiocul se seamănă de dragoste, în zori, şi se stropeşte din gură. Cu acest busuioc se gătesc fetele când merg la joc, punându-l în cap sau în brâu. De pe câmp se adună tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sângeorz va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. Dacă e ploaie la Sfântul Gheorghe, se va face grâu şi fân.

Cum am văzut, la 23 Aprilie, la geto-daci era Paştele, ziua Învierii lui Zalmoxis şi a Naturii. De aceea, strămoşii noştri mai numeau această zi şi SANG A RIOS ”Sărbătoarea (Cântecele) Învierii” (cf. engl. song ”cântec”; alban. rroj ”a trăi; a exista”; rom. zongoră ”ceteră”), de unde vine şi Sângeorz.

Cum e şi firesc, toţi cei care poartă numele de Gheorghe sau derivate de la acesta trebuie astăzi sărbătoriţi şi sorociţi cu noroc, sănătate şi la mulţi ani!