Ce vrea Prinţul Charles de la România. Ce caută perfidul Albion în Dacia Felix?

Charles prinţ

 

Simona Popescu

Multe lucruri s-au schimbat după ’89, dar unul a rămas la fel: naivitatea românilor în faţa manipulărilor serviciilor românești și străine, care zburdă năvalnic în frumoasa noastră Românie. Să recunoaştem că, deşi românul nu este prost, este un pic mai leneş în folosirea propriului organ destinat gândirii. Preferă să înghită toate chifteluţele oferite cu o mare mărinimie de laboratoarele specializate ale dezinformării profesioniste. Poate și Internetul are vina lui.

Să contemplăm împreună minunata imagine creată Prinţului Charles la noi acasă: un admirator, un iubitor de arhitectură populară şi tradiţii româneşti, un ambasador al României. De fapt, una este percepția, alta – realitatea. Alteţa Sa Regală nu promovează România, ci Transilvania, nu satele şi tradiţiile româneşti, ci pe cele săseşti, iar prietenul său este urmaşul unui grof maghiar care şi-a primit înapoi castelul şi o parte din avere. Însă așa, deodată, lucrurile par, în aparenţă, să se fi schimbat teribil în bine. Prințul pare să fi înţeles că ţara noastră există şi în exteriorul arcului carpatic. Profesioniştii serviciilor britanice în colaborare cu ai noștri i-au aranjat vizite prin care să-i convingă şi pe cetăţenii de etnie românească de faptul că i-ar considera egali, în acordarea atenţiei princiare, cu maghiarii şi saşii din Transilvania. A vizitat Muzeul Satului, s-a prins în horă, și-a călcat pe suflet și s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a mai lansat multe alte artificii de imagine. Cum ar fi povestea copilașului îmbrățișat drăgăstos.

De unde această schimbare? Simplu, interesul poartă fesul. Regina Angliei i-a plimbat în caleaşca ei aurită pe nea Nicu şi Lenuţa numai pentru a le putea vinde licenţa unei aeronave depăşite şi costisitoare. Și nu s-a oripilat prea tare, punând interesul național înainte de orice greață. Aşa mamă, aşa fiu. A venit aici să-şi îndeplinească rolul de ambasador al intereselor Regatului Unit. De ce nu avem şi noi aşa conducători? Răspunsul este simplu: nu suntem englezi. Poate ar trebui să facem un import special…

Brexitul a fost sugerat și susținut indirect de Regină. A lăsat ca opţiunea ei să se scurgă în presă, într-un moment crucial. Însă acesta nu se va putea realiza fără daune importante. Britanicii nu au aliaţi în interiorul Uniunii. Dar îşi caută. Orice tratat va trebui să treacă prin Parlamentul European și parlamentele ţărilor Uniunii. Deci şi prin cel românesc. Iar în anul finalizării negocierilor, da, România va deține președinția, prin rotație, a Uniunii Europene. Şi uite cum românii au devenit deodată importanţi în arhitectura politicii externe britanice. Iar noi avem interesul protejării românilor din Regat.

Prezenta vizită şi aparenta schimbare de atitudine faţă de români ar putea avea o mare importanță. Dar aşa să fie oare? Lăsând la o parte poleiala manipulărilor, trebuie să ne punem câteva întrebări: Care va fi poziţia României în negocierile Brexit? Ar trebui să o ştim, sau este secretă, fiind luată de un grup ocult? Vom fi de partea UE, vom susţine axa „Bucureşti – Londra – Washington“ sau, mai rău, vom aplica păguboasa politică a statului cu fundul în două luntri?

În aceste momente cruciale, serviciile dau de lucru politicienilor pentru a nu se putea implica în politica externă. La PSD, Dragnea este contestat violent. ALDE fierbe. În PNL s-a declanşat jihadul, iar la USR parcă au intrat dracii. Partidul lui Băsescu este distrus de condamnarea Elenei Udrea. Numai Iohannis negociază liniștit poziția României. Ce a cerut Charles și ce i-a oferit Klaus? Avem dreptul să știm? Mă tem că din Brexit şi reinventarea UE toţi vor ieşi bine, numai noi cu capul spart. Da, dar Iohannis va răspunde la vot pentru faptele lui. Ei şi, cui îi va mai păsa atunci de asta?

Ce caută perfidul Albion în Dacia Felix?