Cum erau aleşi regii la geţi, strămoşii românilor

rege get

 Geții aveau un regat electiv. Succesiunea din tată în fiu se făcea numai dacă le convenea. Dar istoria nu ne dă niciun exemplu de felul acesta. Pentru că, după cât se pare, își alegeau regii numai când era vorba de un război iminent. Nu trebuie, prin urmare, să ne mirăm că după atâția ani auzim doar de câțiva regi.
     (…) regii și conducătorii lor la început nu erau firește alții decât părinții unei familii mai numeroase, iar supușii lor, propriii lor copii, nepoți, slugi și oameni mai sărmani care nu se puteau hrăni singuri. Căci aceasta este originea oricărei puteri autoritare. După ce a introdus în lume noțiunea de al meu și al tău, s-au înmulțit aceste posesiuni în felul următor. familiile mai mici sau sărace, care își aveau turma și cireada în vecinătatea uneia mai mari și mai puternice, se rugau să fie luate sub ocrotirea acesteia mai mari împotriva vreunora care vroiau să le alunge din ținut și să le ia și puținul ce-l aveau. Primind asistența familiei mai mari, trebuiau la rândul lor să o ajute în lupta împotriva dușmanului. În felul acesta se legau între ele mai multe familii și-l delegau pe cel mai puternic sau mai înțelept dintre ei să le apere cauza fie cu sfatul, fie cu spada. Era așadar câtva timp conducătorul lor, regele lor, ducele lor sau șeful lor, și toți cei din spatele acestuia trebuiau la nevoie să-l apere. Apoi când pericolul era trecut și înlăturat, îl urmau și acasă, dădeau până și copiilor săi, când erau înțelepți și viteji, considerația aceasta și așa s-au născut, între oameni altfel liberi, regatele și conducătorii lor, care uneori, când nu li se dădea cinstea cuvenită și-o asigurau prin forță. Când apoi oamenii care cedaseră prea mult din drepturile lor, au fost siliți să facă din nevoile lor o virtute, au trebuit totuși vrând-nevrând să-l recunoască pe rege.
 Printre Geți găsim în vremea veche că nu aveau regi despotici, ci doar când izbucnea vreun război își alegeau unul în care aveau suficientă încredere, iar dacă războiul mai avea și un sfârșit norocos, le rămânea lor să decidă dacă îl urmează mai departe în tot ce întreprinde sau dacă îi pretind să se justifice.

                       Die Geschihte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen, Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 22 – 23