Cine ne falsifică cultura identitară – obiceiurile, tradițiile și originea limbii noastre române. E necesar să cunoşti acest mare adevăr. (partea 1)

Jidanii au pus rău parul pe noi după anul 1848 fiindcă nu am fost șpirtoși și viteji să slujim cauza internaționalismului revoluționar alături de unguri, care ne vedeau numai iobagi și altceva nimic. Începînd să fie rău înghesuiți de revelațiile iluminaților lor sataniști, ce au clocit ,,renașterea cazară” pe la sfîrșitul secolului XVlll, au trecut la acțiune, încercînd să falsifice toată istoria și cultura popoarelor europene. Dacă de la unii s-au ales cu cîte o labă peste bot, la noi au făcut prăpădul de pe lume. După ce unii români în frunte cu Cezar Bolliac, au început să scurme prin pămînt căutînd dovezi ale continuității pe aceste meleaguri și comparînd semnele și simbolurile găsite cu cele de pe ceramica noastră, cu cele de pe veșminte, covoare și ștergare, aceștia au început să spună în gura mare că românii nu se trag din colonii romani, așa cum bolunziseră cei din ,,școala ardeleană”, ci vin direct din geți sau daci. Zicerea a sunat dogit rău la urechile sensibile ale jidanilor și sprijinitorilor lor principali: austriecii, dar mai ales germanii – care se țineau urmașii direcți ai indo-europenilor sau ai indo-germanilor, cum le plăcea unora să se fălească, punînd prostia la mare cinste între coperțile cărților lor pretins științifice.
     Pe dată mafia cazară a găsi susținere la unele lepre mioritice care făceau parte din masonerie și s-au pus pe falsificat istoria și cultura identitară a românilor, care abia începeau să-i cunoască adevărata înfățișare. Scopul acestei acțiuni criminale a mafiei cazare, era de a face din ținuturile românilor un loc pustiu după anul 271 – pretinsa retragere a lui Aurelian din Dacia – și altfel ei să poată zice către mai marii Europei că respectivele teritorii au fost nelocuite pînă prin secolele X, cînd au fost luate în stăpînire de către faimoșii cazari din imperiul Khazaria, cu capitala la Itil pe Volga inferioară. Dar chiar și atunci cînd colonii romani s-ar fi retras la sudul Dunării, în nordul fluviului au rămas semiții iudei, care ar fi fost de cîteva veacuri bune pe aceste locuri.
Ca să ne nimicească pentru vecie, au acționat în direcția falsificării istoriei, așa cum am arătat mai înainte și falsificarea originii limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor românilor, precum și distrugerea patrimoniului cultural scris după 1944 concomitent cu distrugerea intelectualității naționale, cum voi dovedi în continuare.

    Acțiunea pornită cu mare furie de cazari după revoluția de la 1848 împotriva istoriei românilor pentru a-și face ei loc pe plaiurile mioritice își are începuturile mai înainte către sfîrșitul secolului XVlll cînd au purces unii dintre ei să se uite strîmb la neamul valah. Dar marea lor supărare a fost că nu i-am sprijinit pe unguri să ne fie stăpîni și împilatori în veacul veacurilor, însă pîrjolul pornit prin Manifestul Partidului Comunist era numai făcătura lor. Și astfel au căutat trădători printre români, găsind destui care să le fie ucenici devotați în masonerie, mișcare ce ne-a marcat atît de puternic istoria modernă.
     Prima victimă românească a ocultei cazare a fost primul ministru al Principatului România, Barbu Catargiu care s-a opus aducerii în țară de către liberali a ideilor comunismului lui K. Marx și F. Engels, iar pentru această cutezanță mafia liberalo-masonică în frunte cu I. Brătianu și C. A. Rosetti l-au asasinat la 8 iunie 1862.
     În perioada 1860-1890, începe marea invazie cazară în Principatul România, ei avînd statutul de ,,sudiți”, adică supuși ai rușilor, austriecilor sau germanilor și care desfășurau comerț în Principate dar sub protecția și jurisdicția țării de origine, fiind scutiți de orice fel de taxe vamale sau impozite față de statul românilor, situație ce a dus la ruinarea negustorilor și meseriașilor autohtoni. Năvălirea cazarilor peste români a avut ca principal scop acapararea puterii economice și ulterior schimbarea structurii demografice a populației, astfel ca ei să poată pretinde că au fost băștinași aici și pe cale de consecință au dreptul la un stat al lor, idee care va fi cunoscută sub numele de Israelul european! De la cca 45.000 în anul 1859 și aceia veniți cu armatele rusești după anii 1806, au ajuns la aproape 300.000 de mozaici pe la 1900, toți considerîndu-se băștinași, care, datorită vitregiilor istoriei își pierduseră actele de indentitate!
       În iarna anilor 1866-1867 sosesc la București tartorii masoneriei mondiale, Moses Haim Montefiore și Isaac Jacob Crémieux, să-i convingă pe masonii din România de adevărurile lor istorice ca băștinași ai plaiurilor carpatine și pentru asta promit lui I. Brătianu un împrumut de 25 de milioane franci aur numai să lase larg deschise porțile pentru năvălirea cazarilor din imperiul rus. La porunca tartorilor, pentru a-și atinge mai ușor scopul de falsificare a istoriei românilor, liberalii masoni înființează la 2 iunie 1867  Societatea Academică Română, organizație de drept privat condusă ani buni de „doctorul ardelean” A. T. Laurian (1810-1881), iar în anul 1879 printr-o lege aceasta a devenit Academia Română instituție a statului. Potrivit statului acestei organizații private, și-a propus studierea istoriei naționale române, cultivarea limbii și literaturii, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sînt: Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor. Nicăieri însă nu se găsește vreo explicație ce lucrări științifice stau la baza DEX și undeîși are rădăcinile această scriere care ne-a falsificat originea limbii române ca fundament al culturii identitare și de aici însăși istoria poporului român!

     Despre probitatea intelectuală a celor mai mulți care s-au aciuat sub umbrarul Societății Academice Române  –  organizație de drept privat pînă în anul 1879  –  dar și a celor care au condus România în partea a doua a secolului XlX, Marele Român în articolul Icoane vechi și nouă ne prezintă o imagine corectă a acestei lumi.  „Tot astfel e domnul Y şi bună parte din camarazii universităţilor. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadenţă. Şi cine plăteşte oare pe aceşti domni din clasa de mijloc a căror mîni şi inteligenţă nu produc valori de un ban roşu măcar? În linia din urmă munca ţăranului care, ca dorobanţ moare pe cîmpul de război, ca muncitor se speteşte plătind dări, pentru a ţinea pe umerii lui o clasă de trîntori netrebnici.
     Ce să mai zicem de advocaţi?
     Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să înveţe legile şi datinile pămîntului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur şi simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca şi cînd poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuie să i se aducă toate cele de-a gata din cea mai renumită fabrică….
     Ce caută dl. X profesor de universitate care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atîtea cunoştinţe pozitive pe cîte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care cu toate acestea pretinde a fi mare politic şi om de stat?…
    Arionii de tot soiul, oameni cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte, trei civilizaţii deosebite; cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Occidentului şi Orientului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, cînd loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău rămân. Într-adevăr, d. Serurie care a scris un volum de poezii ,,greceşti”, d. Andrunopulos, care batjocoreşte armata noastră puind-o să joace la circ, d-nii C. A. Roseti, Carada, Candiano, tot nume vechi de care foieşte textul cronicilor României, sunt singurii români adevăraţi, iar noi ţăranii mici şi mari, căci, la urma urmelor tot ţărani suntem, noi băştinaşii din ţările acestea suntem străini cari vindem ţara cui dă mai mult pe ea.
     Liberalii sunt smîntîna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne boieri, Arioneşti şi Cărădeşti, că ni s-a părut şi nouă biet că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi pentru că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari….
     Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decît coborîtorii din neamurile cel mai vechi ale ţării.
     De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scînteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în care s-ar dezmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mîntui cu domnia demagogilor…
     Acest tineret ce se caracterizează printr-o rară lipsă de pietate faţă cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoşeşti, vorbind o păsărească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoşilor, măsurînd oamenii şi împrejurările cu capul lor strîmt şi dezaprobînd tot ceea ce nu încape în cele 75 de dramuri de creier cu care i-a-nzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris şi, înarmat cu această vastă ştiinţă, vine la noi cu pretenţia de a trece de a doua zi între deputaţi, miniştri, profesori de universitate, membri la Societatea Academică şi cum se mai cheamă acele mii de forme goale cu care se îmbracă bulgărimea de la marginea Dăunării!…
     În mod precis abia se poate arăta ce lipseşte acestor indivizi pe care geograficeşte, şi pentru că ei o spun, îi numim români. Le lipseşte simţul „istoric”, ei se ţin de naţia românească prin împrejurarea că s-au născut pe cutare bucată de pământ, nu prin limbă, obiceiuri, sau manieră de a vedea.
Astfel vin pătură după pătură în ţara noastră, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele franţuzeşti sau din scrierile lui Saint-Simon şi ale altor scriitori ce nu erau în toate minţile iar formele vieţii noastre de astăzi au ieşit din aceste capete sucite care cred că în lume poate exista adevăr absolut şi că ce se povesteşte în Franţa se potriveşte şi la noi…  care am fost meniţi să ajungem zilele acestea de ticăloşie, în care ţara se înstrăinează pe zi ce merge în gîndire şi-n avutul ei, şi cînd toţi se fălesc de a fi români fără a mai fi.” Textul scris de Mihai Eminescu a fost publicat în ziarul Timpul în perioada 11-23 decembrie 1877.

     Ca să fim convinși că Marele Român a scris despre o realitate pe care o trăia, dau în continuare cîteva rînduri zguduitoare apărute în anul 1890 cînd Paul Rosen, fost Mare Inspector General, cel mai înalt grad al masonerie, le-a pus sub ochi francezilor scrierea L’Ennemie Sociale unde prezenta fața nevăzută a masoneriei, scopurile ei și mijloacele folosite. Aici găsim scrisoarea trimisă de către această organizație ocultă lui G. Garibaldi la 5 aprilie 1860 cînd acesta se gîndea să pornească cu ,,bum” asupra peninsulei italice. „Tu te vei sili să atragi în aceste Ateliere cel mai mare număr de elemente duşmănoase Catolicismului, duşmane ideilor şi instituţiilor creştine, pe toţi revoltaţii contra bisericii, care este vrăjmaşa noastră, pe toţi credincioşii de orice fel. Te vei sili să faci un loc pentru Fraţii Simbolului tuturor ambiţioşilor, care voiesc să ajungă la onoruri şi putere, tuturor declasaţilor şi secăturilor, care sînt în căutarea unei poziţii sociale, oamenilor de petrecere, bonvivanţilor lacomi de plăceri materiale, negustorilor şi industriaşilor aprigi de cîştig, literaţilor, savanţilor setoşi de renume…. Raţiunea ta este singura regulă a Adevărului, singura cheie a ştiinţei şi a politicii. Poftele tale şi instinctele tale constituie singura regulă a Binelui, singura cheie a progresului şi a fericirii…”. Să nu uite niciodată românii că cei care au pus mîna pe putere în ținuturile românilor după 1859 au fost cam toți masoni, iar care s-au opus acestei bande de sataniști au fost asasinați (vezi cazuri Barbu Catargiu și Mihai Eminescu). Din aceste scursuri de mișei, ambițioși, setoși de glorie deșartă, declasați și secături, au fost racolați destui care să le slujească interesele masoneriei, reușind și prin alte ogrăzi să falsifice în parte cultura băștinașilor, cum ar fi francezii și ungurii, vecinii noștri dragi.
     După vreo 15 ani de cercetare prin șantierele arheologice ale Orientului care, începuse să-și dezvăluie tainele ascunse în munți de ruine, francezul Gustave le Bon publică la începutul anului 1888 la Paris, cartea de opt sute de pagini intitulată Primele civilizații ale Orientului. Scrierea a stîrnit foarte mare vîlvă și supărare în cuibarele întunecaților mozaici din Franţa, fiindcă autorul nu numai că nu ia mai trecut ca ziditori ai neamului omenesc din pușcoacea/legămîntul Întunecimii Sale, dar îi reduce la o pegră a istoriei care n-a făcut decît rău pe unde şi-au tîrît existenţa de hoardă semisălbatică. Răspunsul mozaicilor și continuarea conflictului oțărîtului francez Gustave le Bon cu aceștia apar în Revista ştiinţifică din Paris în lunile septembrie – noiembrie a anului 1888. Trîmbițau atunci ca și acum sutașii Satanei prin profesorul mozaic Félix Hément într-un articol publicat la 20 octombrie în aceeaşi revistă, că ei au făcut numai bine neamului omenesc avînd „misiunea de a iniţia lumea în legea morală. Asemenea pretenții mesianice și de civilizație au și azi pentru că le găsim în lucrarea Cabala apărută la Geneva în anul 1972, scrisă de A. Şafran fostul rabin şef al Românie, unde la fila 12 găsim: ,,Fiecare om în parte şi fiecare popor ca colectivitate, este îndatorat să menţină le-gătura cu Dumnezeu. Această sarcină revine în primul rînd lui Israel. Căci acest popor este partea Domnului; Iacob este partea moştenirii sale, afirmă Tora. El se află în centrul lumii, este inima naţiunilor. Prin existenţa sa el realizează planul pe care Dumnezeu la prevăzut în clipa creaţiei”.
     Într-o cuvîntare din Parlamentul României ținută în februarie 1913, supărat pe atacurile presei maghiare (controlată toată de jidani) asupra românilor istoricul nostru a spus: ,,Pe aceşti Maghiari, domnilor, i-au plătit ungurii destul de scump şi o să-i plătească chiar şi mai scump prin năruirea Statului lor, pe care visează să-l vadă fundat pe baze naţionale. Şi, domnilor, de la ceea ce a păţit Ungaria, a cărei proprietate mare este în mîinile evreilor, a cărei proprietate mijlocie este pe jumătate în mîinile evreilor, a cărei proprietate mică atîrnă de băncile evreieşti, a cărei industrie şi comerţ sunt reprezentate de evrei, a cărei presă este, nouăzeci şi cinci la sută, evreiască, a cărei Universitate are, în cea mai mare parte profesori evrei, a cărei literatură este reprezentată prin poeți şi nuvelişti evrei, din ceea ce a păţit Ungaria cu aceşti Maghiari,.. ne învăţăm să nu păţim şi noi cu ceea ce au păţit ungurii cu aceşti cetăţeni maghiari.” Numai după 5 ani ungurii vor plăti scump cîrdășia cu jidanii, cînd cazarul Bela Kun dă o lovitură de stat și pune mîna pe Ungaria, atîrnîndu-i pe mulți în căngi sau asasinîndu-i fără urmă de judecată. La fel au pățit-o și germanii după 1939, cu holocaustul și toate născocirile lor. Vedem că falsificarea culturii identitare a populației majoritare a fost o preocupare permanentă a masoneriei și celorlalte cuiburi sataniste ale cazarilor, pentru a întreține vrajba între goimi și a-i prosti cu fel de fel de născociri drăcești pe care ei le scoteau de cîte ori aveau nevoie apoi le dădeau aripi prin presa lor otrăvitoare.

     Falsificarea originii limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor românilor precum și distrugerea patrimoniului cultural scris, a fost fatală fiindcă de ea sînt indisolubil legate atît cultura identitară în sensul larg al cuvintelor cît și istoria. Și aici ne-au lucrat ei cu mare meșteșug că nici Dracu nu ar fi reușit să ne îndobitocească mai bine, băgîndu-ne pe gît asemenea minciuni încît chiar și nebunii s-ar minuna cum se poate minți ca adevărul să fie îngropat pe vecie.
     Alexandre Hirth (pentru români Alexandru Cihac) este primul jidan/cazar ce pornește falsificarea limbii române și pe cale de consecință la falsificarea identității noastre culturale și de neam. Lepra scrie în limba franceză fiindcă nu cunoștea deloc limba română, într-o perioadă mai lungă de timp un Dictionnaire d’étymologie daco-romane, iar primul volum intitulat Eléments latins comparés avec les autres langues romanes, apare în anul 1870 concomitent la Frankfurt am Main, Berlin și București unde pretinsul „specialist în limba română” îi temperează binișor pe latiniști fiindcă ei mozaicii din Iudeea ar fi fost adevărații soldați romani stabiliți pe pămînturile provinciei romane Dacia și deci caimacul nu poate fi decît al lor. În ce țară din lume s-a mai întîmplat ca un străin care nu-ți cunoaște limba, să scrie totuși dicționarul limbii populației băștinașe dar într-o limbă străină și care nu corespunde fonetic cu cea a autohtonilor? Și totuși monstruozitatea la noi a mers șnur!!!
     A. T. Laurian președintele Societății Academice Române – instituție de drept privat – împreună cu I. Massim, fac în anul 1876 o tălmăcire aproximativă în limba română a primului volum din lucrarea lui A. Hirth scris de acesta în limba franceză și vin cu ceva completări personale dar nu se depărtează de ideile mozaicului ca să nu supere mafia cazară și masoneria ai cărei slujbași credincioși erau întunecații mioritici.
     Continuă îndîrjitul cazar A. Hirth să ne prăjească inteligența cu al doilea volum scris tot în limba franceză și  apărut în anul 1879 fiind intitulat Eléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne el albanais, arătîndu-le tuturor învrăjmășiților carpațini  asupra adevărurilor cazare, pe unde se văd urmele lor în timp fiindcă în nordul Dunăre tărîmul este dovedit ca baștină a neamului lor de venituri.
   Eliezer Schein (Lazăr Șăineanu pentru urechile noastre) în anul 1890 ne plesnește și el peste bot cu un dicționar al limbii române ca să știm ce limbă învățăm odată cu laptele supt de la mamă. El aprofundează făcătură lui A. Hirth dezvoltînd-o la un număr de peste 30000 de cuvinte. Nici acest cazar nu știa limba română dar pentru că primise poruncă de la tartorii întunericului să le rupă gîtul mioriticilor carpatini, a făcut-o cu dragă inimă fiindcă era jertfă plăcută Întunecimii Sale. Pentru că românii se arătau cam surzi la revelațiile împrăștiate de E. Schein, acesta a scris o carte în limba engleză pe care a publicat-o la Londra în anul 1900 unde spune negru pe alb că neamul lui, adică jidanii sau cazarii au fost stăpînii acestor pămînturi din secolul X al erei noastre cînd nu se găsea miros de opincă mioritică în jurul Carpaților. Pentru această neobrăzare, jegul a fost expulzat din țară deși el avea numai statutul de sudit nu de cetățean român. Peste ocean în SUA unde ei începeau să-și lărgească cuibarul Satanei, cazarul Elias Schwartzfeld a publicat în anul 1901 lucrarea The Jews of Roumania from the Earliest Times to the Present Day, apărută la Philadelphia, unde le amintește dezrădăcinaților din acele locuri că ei cazarii băștinași în jurul Carpaților sînt alungați din vatra lor străbună de către ,,sălbaticii români”, pe atunci încă nu se născocise antisemitismul!
     Iancu Hecht (Ion Aurel Candrea din anul 1913 profesor la catedra de filologie romanică a Universității București) ajutat și de Ovid Densușianu – fratele lui N. Densușianu – a realizat în perioada 1907-1914 Dicționarul etimologic al limbii române. Elemente latine, urmărind cu punct și virgulă îndrumarele lui A. Hirth și E. Schein astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească a spune că românii sînt băștinași pe pămînturile din jurul Carpaților. Lifta mioritică ce l-a sprijinit pe îndrăcitul cazar, a plecat pe cont propriu la arat și semănat făcături și născociri, puse toate în slujba mafiei cazare și numai împotriva românilor, stabilind pentru vecie prin scrierea Histoire de la langue Roumaine – Istoria limbii române (2 volume, Histoire de la langue roumaine – Les origines apărut în anul 1901 si Histoire de la langue roumaine – Le XVIème siècle apărut în anul 1938) originea formării limbii române și implicit a poporului român. Este prima mare lucrare de sinteză consacrată originii și evoluției limbii române, iar nemernicul ne priponește baștina undeva la granița dintre Macedonia, Serbia și Albania! 
     Iorgu Iordania (sau Iorgu Iordan pentru mintea românilor, tatăl era jidan din Bulgaria și maică-sa era jidaucă din România). Înainte de numirea sa în funcția de ambasador la Moscova în august 1945 unde a stat pînă în anul 1947, Iordan a fost plasat în fruntea comisiilor care au  supravegheat epurarea din instituțiile de învățămînt superior și mediu a tuturor celor care au avut o colaborare reală sau presupusă cu guvernul Ion Antonescu, cu Carol ll, cu legionarii sau fasciștii germani. El este unul dintre autorii distrugerii intelectualității române și a culturii identitare a românilor formată în perioada interbelică și mai înainte. Din această comisie mai făceau parte Alexandru Myller – jidan, rectorul Universității din Iași din anul 1945 – și Gheorghe Zane înlocuit mai tîrziu cu Andrei Oțetea. Sub semnătura lui A. Myller au fost dați afară din facultățile ieșene sute de cadre didactice, locurile lor fiind luate de jidani sau români aserviți puterii bolșevice.
    După ce rușii au ajuns stăpînii României, au dezlegat de la șenilele tancurilor hăiticul de lepre cazare dîndu-le drumul să facă prăpăd în rîndul românilor, iar furia acestor fiare a fost fără margini. Avem o mulțime de dovezi prin care să arătăm cum ei au distrus învățămîntul superior românesc după 1945, cînd pîrîndu-i pe profesorii români ocupantului rus, că sînt naționaliști și fasciști, le-au luat locurile în universități, dar mulți jidani nici nu aveau diplome care să ateste că au această minimă calitate. După ce au interzis și ars peste 5 miliarde din cărțile scrise de români, au adus în țară sute de mii de titluri de carte din imperiul bolșevic, pe care le-au tradus, obligîndu-i pe români să le învețe ca niște maimuțoi. S-au apucat nerozii să ne scrie și ei literatură română dar numai după calapod bolșevic, din care s-a ales praful și pulberea. Tot în anul 1945 leprele cazare care stăpîneau România, au interzis cîntecul ,,Deșteaptă-te române!”, fiindcă le șuiera la urechi a naționalism și fascism, așa cum a rămas și astăzi, cel care dorește să-și cunoască adevărata istorie și cultură identitară este naționalist și antisemit, fiindcă ei nu mai pot suferi asemenea idei ce le-au adus numai pogromuri, măceluri, prigoniri și holocaust! Săracii sataniști, nu le este teamă că și crimele lor împotriva umanității vor ieși la lumină, iar ceata lor va fi trasă la dreaptă judecată?
     I. Iordan s-a ocupat după întoarcerea de la Moscova, de ,,descoperirea” tuturor celor care criticau regimul bolșevic și pe jidanii care deveniseră stăpînii României. În anul 1951, Constantin Brîncuși a propus printr-o scrisoare statului român comunist să primească o donație formată din 250 de sculpturi și 2000 de desene, toate opere personale. O comisie a Academiei R.P.R. formată din Iorgu Iordan(jidan), Alexandru Graur (jidan), Mihail Sadoveanu (lepră mioritică) și George Călinescu (așijderea) au respins donația marelui sculptor! Aflînd Brîncuși de hotărîrea celor din țară(el își păstrase cetățenia română) pe dată a renunțat la cetățenie și a cerut Franței să-i acorde cinstea de a deveni fiu al ei – primită imediat – și dăruind neamului vechilor gali comoara pe care o refuzase jegurile de la București, unde și moare în anul 1957. Dar nici tîrîturile comuniste nu au stat cu curu pe perne cînd au aflat că marele sculptor a dăruit statului francez atelierul cu toate operele și mai marele într-u Ucigă-l Toaca din orașul Tîrgu-Jiu a dat ucaz drăcesc la un trepăduș în anul 1953 să se ducă să culce la pămînt coloana infinită dar cu toate sforțările aceasta a rămas în picioare, opera fiind realizată în anul 1938. În semn de dispreț pentru marele sculptor și opera lui, comuniștii au numit coloana infinită ,,sula lui Tătărăscu”. Cam așa este istoria pe care nu trebuie să ne-o cunoaștem noi românii de astăzi!
     În anul 1955 Iorgu Iordan este împuternicit de către comuniștii bolșevici jidani ca, împreună cu istoricul Ion Nestor şi arheologul Eugenia Zaharia să stabilească pentru totdeauna originea poporului român conducînd Comisia pentru studierea formării Poporului Român, unde și-a impus teza potrivit căreia limba română ar fi un dialect al vechii limbi slavone (jegoșenia ne băga pe gît că românii ar fi de originea slavă) susținînd prin această făcătură, cam tot ce s-a scris împotriva adevăratei noastre istorii, inclusiv scornelile lui Mihail Roller. Adică să ne luminăm precum le-a fost vrerea leprelor cazare, noi românii ne-am format ca popor în sudul Dunării – dar după secolul Vl cînd au sosit slavii în aceste ținuturi, fiindcă numai așa puteam lua mii de cuvinte de la acești „civilizatori” asiatici  –  și numai tîrziu, prin secolele lX-X am migrat în nord alungîndu-i pe blînzii cazari/jidovi din căminele lor „ancestrale” situate în jurul Carpaților! Mihail Roller a reușit să ne falsifice în totalitate istoria națională încă din anul 1947 prin monstruoasa scriitură Istoria României, iar aceste date și fapte istorice dovedesc fără putință de tăgadă planul criminal al jidanilor în general și a celor bolșevici în particular de a ne falsifica în totalitate atît trecutul cît și originile poporului român și a limbii pe care o vorbim! 

     Pentru a reuși distrugerea absolută a mentalului colectiv românesc, jidanii bolșevici ca unelte ale ocupantului rus dar și ca dușmani declarați ai românilor, punînd mîna pe toată puterea după anii 1945, au pornit un adevărat război de nimicire asupra culturii băștimașilor. Au început metodic cu învățămîntul de toate gradele, acolo unde societățile moderne își formează membrii pentru viața de mai tîrziu, punîndu-se leprele criminale să facă prăpăd din ce aveau în avele vremuri românii, scoțînd din posturi zeci de mii de învățători și profesori de toate gradele iar pe mulți condamnîndu-i la ani grei de temniță. Cine ar vrea să mai strîmbe din nas, îi spun să citească lucrările Holocaustul culturii române 1944-1989, editura D.B.H., 1999 și Enciclopedia valorilor reprimate, editura Pro Umanitatea, 2000, cărți scrise de scriitorul și criticul Mihai Ungheanu dar despre care nu se discută deloc fiindcă nu dă bine la făcătura născocitului holocaust al românilor împotriva jidanilor. Din aceste cărți, dar și din orice studiu serios al comunismului de la noi, vom descoperi caracterul profund nociv și otrăvitor al ocultei jidovești asupra românilor, ascunsă în sinagogile Satanei cum le numea fîrtatul lor din antichitate Șaul/apostolul Paul, numită și Partidul Comunist din România ca filială a Cominternului bolșevic cu sediul la Moscova. Dar capturarea imperiului rus de către bolșevici în octombrie 1917, a fost o afacere atît a bolșevicilor cît și a sioniștilor de toate felurile și culorile, ambele mafii fiind sprijinite de către Înaltul Comandament al Armatei imperiului german. Iar scopurile acestor organizații criminale le găsim în Apelul lansat către tartorii masoneriei A. Cremieux și M. H. Montefiore penrtru fondarea „Alianţei Universale Israelite” apărut în ziarul L’Eclair din Paris în 1860, prin care cerea tuturor mozaicilor să vină sub steagul Satanei pentru a porni ultimul asalt împotriva goimilor cap de lut. Amintesc aici numai cîteva din drăgălășeniile pe care le pregăteau ei goimilor pentru Veacul Răzbunărilor:
„Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg… Creştinismul, dușmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat… Pe zi ce trece reţeaua pe care iudeii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini…  Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre… O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor.  Scrisorica este semnată de cei mai vrednici sutași ai lui Ucigă-l Toaca, tartorii masoneriei mondiale din acele vremuri A. Cremieux şi M. H. Montefiore.
     În ziarul londonez Times of London din 8 mai 1920 găsim subliniate ambițiile nebune ale mafiei sioniste de control absolut asupra existenței celorlalți: „Există şi a existat de secole întregi o organizaţie politică internaţională a mozaicilor. Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie uriaşă de a stăpîni lumea. Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stăpînire mozaică internaţională… Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sînt toate la fel de dispreţuite de bătrînii sau ,,înţelepţii” lui Israel… masele nu sînt decît o turmă de dispreţuit, iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sînt decît nişte simple păpuşi în mîinile bătrînilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi, totdeauna neputincioşi, uneori robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul dominaţiei mozaice. Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mîinile celor care posedă tot aurul lumii, sînt tot atîtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţîţare generală la viciu şi a distruge aspiraţiile culturii creştine, pentru crearea cultului banilor, pentru răspîndirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri”. Textul face referire la Protocoalele Înțelepților Sionului care apăruse în urmă cu 15 ani și i-a lăsat uluiți și năuciți pe cei ce le-au citit.
     În capitolul l al acestei scrieri sataniste găsim despre felul de guvernare că „politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morala, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului – sinceritatea şi cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru ca ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic… Scopul nostru este sa avem în mâna puterea... Într-un Stat unde puterea este rău organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de buna voie, din liberalism… Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
     Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, de neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstării sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarba, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia dupa orice zvon…
      Închipuiţi-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsura, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sînt îndobitocite de băutură.
    Cuvântul nostru de ordine este putere cu orice preţ şi făţărnicie. Singură puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violența trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regula pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea si puterea.
    O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violentei şi făţărniciei…”
     Asta au dovedit-o cînd au pus mîna pe putere în imperiul rus, transformîndu-l în primul stat comunist din istoria lumii unde au adus iadul pe pămînt să știe tot tîmpitul cu cine este înfrățit jidanul european, indiferent de revelațiile care îi ,,luminează” întuencata lui minte. În capitolul lll, găsim informații despre robia pe care o pregăteau popoarelor ce vor intra sub umbrarul Satanei, iar noi nu trebuie să uităm asta fiindcă românii au trăit 45 de ani de comunism. ,,Popoarele sînt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sînt neadevarate. Creştinii aproape că au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice.” Acesta este și fundamentul ideologiei iudeo-bolșevice de a îndobitoci în formă absolută populația căreia i-aţi cerut mereu: SĂ NU GÎNDEŞTI, SĂ FACI CE ŢI SE SPUNE!  
    În capitolul IV avem dezvăluită acțiunea prin care goimilor și se inoculează noua religie a banului și a plăcerilor trupești, împiedicîndu-i să-și mai aplece mintea și spre suflet. ,,Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinței în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcută de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmam complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale. Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura.” Textul subliniat este o descriere fidelă a societăţii în care trăim şi numai jegurile puturoase și cu pretenții de minte străluce ar putea spune că nu se regăsesc în această zicere.
     Capitolul X, ne prezintă proiecția poporului dobitoc sau a „omului nou” cum scriau ei în afurisitele cărticele: „Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte:  «E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!»… Dupa ce vom fi obişnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzita de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească.” Cred că mulți români își mai amintesc de conducătorii comuniști care nu aveau mai mult de șapte clase, iar în jurul lor roiau fel de fel de lîngău pricepuți numai în hau hau! „În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea.” Model social pe care îl găsim cu punct și virgulă în societatea românească de azi zisă democratică sau cum o fi vrînd să se laude dumneaei.
     În capitolul XII este stabilit pe deplin rolul presei scrise și cine vor fi condeierii. ,,Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile… Literatura şi ziaristica sînt cele doua forte educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare… Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câstiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie.” Acest citat ne lămurește de ce bandele de jidani au pus mîna după 1944, pe ziare și reviste, cît și pe toate funcțiile de decizie dîn învățămîntul românesc; monștrii sataniști au vrut să ne dea o altă identitate cultură de sule goale, distrugîndu-ne în totalitate legăturile cu trecutul nostru mai îndepărtat sau mai apropiat.
     În capitolul XIII își dezvăluie planul de a transforma poporul într-un animal ce trăiește numai pentru destrăbălare, jocuri, petreceri, distracții, dar nciciodată să nu gîndească la probleme curente sau de viitor ale lui.
     Capitolul XVI dezvăluie chiar planul de confiscare a învățămîntului și transformarea acestuia în cea mai puternică armă de distrugere a culturii identitare. „Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului şi vom întemeia altele,  într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, prin programe de acţiuni secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi  de guvernămînt… Sistemul înăbuşirii gîndirii e deja în vigoare, în aşa numitul învăţămînt prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în animale blînde, care nu cugetă ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înţelege…”
      Ca o continuare a acestei scrieri sataniste, apare la Cracovia în anul 1914 cartea Le droit de la rase superieure – Dreptul rasei superioare, a cazarului francez Isak Blümchen (cetățean francez cu numele de Urban Gohier).  La filele 5-10 întuencatul își laudă cinul de sataniști care au reușit să distrugă învățămîntul național francez, aservindu-l intereselor mafiei sioniste: ,,În şcoala primară, la liceu, la Sorbona, în marile instituţii de învăţămînt superior, se formează toate clasele naţiunii, acolo gloata prinde cele cîteva noţiuni după care va trăi toată viaţa, acolo burghezimea adună cele cîteva idei pe care le socoteşte toată viaţa ca adevăruri definitive. Noi am acaparat cu pricepere toate gradele instrucţiunii publice, înainte de a dezvălui scopul nostru politic. Universitatea, consiliile ei, programele, sînt în mîinile noastre. Cele mai modeste manuale de clasă primară ca şi la Şcoala Normală Superioară ca şi la Şcoala Politehnică, oamenii noştri controlează totul şi hotărăsc despre toate. O mare parte din editori, care publică cărţi şcolare, sînt iudei; iar profesorii indigeni care sînt în solda lor, trebuie să se poarte după gîndirea noastră… Noi am curăţat istoria Franţei de toate mîndriile ei glorioase. Prin voinţa noastră indigenii Franţei nu mai cunosc sau se leapădă de secolele din trecutul lor, care a precedat ridicarea noastră la putere.” Numai citind aceste rînduri ne putem imagina dezastrul făcut de criminalii iudeo-bolșevici asupra culturii identitare a românilor, fiindcă acțiunile prezentate de autor au fost înfăptuire de jidani în România după anii 1944, așa cum am arătat mai sus. Dacă în perioada comunistă, jidanii ne-au falsificat istoria și cultura identitară în direcția slujirii iudeo-comunismului, acum după prăbușirea acestei ideologii odioase, s-au pus să ne falsifice din nou istoria și cultura, iar noua făcătură să le slujească interesele sionismului cazar!

    Aceste idei criminale de falsificarea și distrugerea istoriei și culturii identitare a goimilor de către monștrii iudeo-sataniști, le găsim și în Ordonanța KNVD, Moscova 2-06-1947, (Strict secret), K-AA/CC 113, Indicaţia KN/003/47; trimisă tuturor partidelor comuniste din țările ocupate de bolșevici prin care se cerea falsificarea și distrugerea mentalului colectiv al celor întrați sub stăpînirea Satanei.
     Pentru a înțelege mai bine holocaustul făcut de jidani asupra românilor, voi da în continuare cîteva prevederi din acest înscris ținut secret la noi pînă în prezent, dar făcut public în celelalte foste țări socialiste.
     La punctul 10 găsim instrucțiunea prin care se impune o structură de control despre care nu știau decît foarte puține persoane, iar la noi cei care au fost uneltele criminale ale bolșevicilor, adică jidanii, știm că au făcut cel mai înspămîntător rău.   ,,În toate organele de guvernămînt, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administraţiei locale.”
Cultivarea nulităților, a tîmpiților și analfabeților ca factori de conducere a societății este punctul 18 și 35  din ordin care spune: „Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor… Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare, care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, avînd un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă calitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care domnitor a servit sau a vrut să servească ţara. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specializarea îngustă.” Vedem că aceste acțiuni de maculare și distrugere a culturii identitate a băștinașilor a fost o preocupare permanentă a mișcării sioniste de cînt a apărut ea la începutul secolului XlX!
 Punctul 44 este cel care lămurește de ce cam toate funcțiile de conducere din societatea românească a anilor 1950, dar nărav continuat și în deceniul următor, au fost ocupate de indivizi cu patru sau șapte clase. „Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii, indiferent cît de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.” Și chiar în facultăți să ajungă numai nulități astfel ca societatea să nu aibă repere ale valorilor naționale pe care să le ia de modele în drumul ei istoric cum găsim la punctul 45: „Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă”. Astăzi vedem efectele acestui plan drăcesc de falsificarea istoriei și distrugerea culturii identitare a românilor, unde generațiile de după anii 1970 sînt rupte în parte sau în totalitate de ceea ce a fost cultura română de pînă la al doilea război mondial, ei fiind în fapt „omul nou” al ideologiei iudeo-bolșevice sau „omul bou” de după 1990 care știe să se uite doar la televizor de unde îi vine toată cunoașterea și „înțelepciunea”. Pentru ei cuvîntul minune care le exprimă cel mai bine felul de a gîndi, este „distracție”, toată educația făcîndu-se prin imagine! „Clericalismul”, „misticismul” și „naționalismul” românilor, pentru care ne spurcau ei în draci pe la anul 1910, adică conceputul cunoscut și sub numele „românism” se pare că a fost distrus în totalitate, iar puținele cioate rămase pe ici pe colo, nu fac decît să confirme dezastrul nemărginit în care a fost adus poporul român de către grupările criminale cazare care au condus România timp de peste 20 de ani în timpul comunismului. Dar aici o vină mare o au și românii, cărora le-a plăcut acest sistem social unde omul este transformat într-un dobitoc ascultător! După URSS, România a avut cel mai sălbatic și monstruos sistem comunist, pus la cale și înfăptuit de către jidani, atît ca unelte ale internaționalismului bolșevic, cît și ca dușmani ancestrali prin fanatismul iudeo-satanist atît împotriva geților în antichitate cît și după mijlocul secolului XlX, împotriva românilor.  Dacă vor strîmba din nas atunci le dau un mic text scris de francezul René Al. de Flers, autorul cărţii Radio Europa Liberă şi exilul românesc, pagina 36, ed. Vestala 2005. Autorul s-a născut la Craiova unde și-a petrecut primii 20 din viață, fiind chemat la oaste în Franța în anul 1941, cunoscîndu-ne foarte bine atît cu cele bune cît şi cu cele rele. „Stăpînirea comunistă, condusă ani de zile de un mare chiabur, a reuşit să transforme caracterul şi personalitatea poporului român în aşa măsură, încît şi azi e de nerecunoscut. Ce nu le-a reuşit turcilor şi fanarioţilor în Vechiul Regat, ungurilor în Transilvania, iar în Basarabia ruşilor, le-a reuşit comuniştilor în toată ţara”. Aceste adevăruri nu vreți voi să le știe românii!

     Alter Brauer (Alexandru Graur), cazar pur-sînge a continuat împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu falsificarea originii limbii române în ,,lumina” făcăturilor întunecaților cazari menționați mai înainte, fiind redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).
     Iancu Fischer (1923-2002) a fost un ,,specialist” în filologie clasică, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, discipolul lui Alexandru Graur și cel mai apropiat colaborator al acestuia. Prima lui scriere este o traducere din Aulus Galus, Nopțile antice București, Editura Academiei, 1965. De ce această somitate s-a dat la scris așa tîrziu, nu știm și nici el nu a vrut să spună pînă i-a sunat ceasul! Lucrarea cu care ne-a rupt mințile și gioalele pentru totdeauna este Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
     Din cele prezentate mai înainte vedem cu groază că cei care ne-au ticluit dicționarele limbii române au fost numai jidani pur-sînge și cei mai turbați antiromâni, iar A. Hirth nu știa deloc limba română pe cînd E. Schein abia o bolborosea. Însă Academia Română nu s-a împiedicat de asemenea fleacuri și cum trebuia să dovedească neamului mioritic negru pe alb că ,,geniile” jidovești au minte străluce, prin scrierile acestor monștri ne-a fost falsificată în totalitate istoria și cultura identitară iar criminalii sînt slăviți în toate cărțile românilor ca mari patrioți mioritici, golănia mergînd șnur.
     Să continui cu celelalte acțiuni privind distrugerea culturii identitare și a tradițiilor românilor. După hotărîrea din ianuarie 1948  a Tribunalului Poporului din București condus numai de jidani, s-a interzis cam tot ce a fost scris pînă în anul 1947 adică peste 4 milioane de titluri, pornindu-se acțiunea de distrugere a cărților, ziarelor, revistelor, operelor muzicale și de artă, etc. Au fost topite în fabricile de celuloză și hîrtie sau arse în gropi săpate special cam 5-8 miliarde de exemplare, iar cifra în sine este înspăimîntătoare pentru orice minte sănătoasă. La sate s-au interzis toate obiceiurile, iar cine avea curajul să amintească de cultura tradițională a românilor i se lua dreptul de a mai scrie în ziarele comuniste. S-a interzis orice activitate de culegere a culturii populare, astfel ca aceasta să dispară de la sine odată cu dispariția purtătorilor ei. Aceasta este numai o mică parte din Holocaustul roșu al cazarilor asupra românilor din perioada comunistă. Pușcăriile și lagărele de muncă forțată au fost umplute ochi cu intelectuali și țărani fruntași care nu tușeau pucioasă și nu se închinau stelei Satanei venită din răsărit.
     Iar „specialiștii” jidani în istorie și arheologie ne-au rescris după anul 1944 întreaga istorie astfel ca nimic să nu mai poată dovedi continuitatea românilor pe aceste meleaguri și amintesc aici pe Emil Condurachi și Constantin Daicoviciu, ,,munca” lor fiind continuată chiar de propriile odrasle Zoe Petre și Hadrian Daicoviciu dar numărul lor este mult mai mare, fiind completat însă de românii care au slujit cu mare zel minciuna și falsul.
   Dar și după 1990 acțiunea de falsificare a istoriei și culturii identitare a românilor a continuat atît din partea jegurilor românești cît și a leprelor cazare. Unii români îmbolnăvindu-se rău de morbul revelațiilor au început să bată cîmpii cu fel de fel de istorii și istorioare transmise lor de ucenicii întunericului pe care nevolnicii s-au chinuit să le scrie pentru a avea cu ce zăpăci mințile nedate la făcătură. Trebuie să-i menționez pe cei mai înnărăviți în asemenea apucături fiindcă răul făcut și de acești aiuriți este mare și dacă nu se vor ridica români să îl distrugă, atunci ne pîndește de aproape chiar sfîrșitul.
     Tudor Diaconu, profesor de matematică și culturnic bolșevic între anii 1950-1953 în raionul Pitești, adică tocmai perioada cînd se distrugea cu focul și tocătoarea mecanică cultura identitară a românilor, pretinde că după 1990 a fost miluit de Talpa Iadului cu darul profeției și astfel lepra ne-a servit ,,codul adamic” un pretins algoritm matematic prin care se poate dovedi vechimea limbii române ca limbă de început a civilizației omenești. Și ne îndeamnă el să hăcuim cuvintele în silabe dar numai după tipicul revelat de Talpa Iadului, iar ce rezultă să sucim și răsucim pe toate fețele că vom afla și ceea ce nu știau vorbitorii din urmă cu multe milenii. El zice că acest algoritm este ieșit din limba hieratică egipteană pe care a studiat-o de-a fira-n păr, din această revelație alegîndu-se miruitul întunericului cu o tufă de Veneția. Tot el susține că tribul ivriților ar fi plecat din Carpați, odată cu sumerienii dacă nu chiar mai devreme, și după un popas de două mii de ani în Ki-en-gi/Sumer, săturîndu-se de atîta bine și-au luat catrafusele și punîndu-și coada pe spinare, au poposit în Canaan. Dacă mergem după logica acestei lepre înseamnă că ivriții sînt de drept locuitorii spațiilor carpatine și oricînd au dreptul să se întoarcă acasă. Poate că în acest sens a avut C.V. Tudor cu niște generali din Israel în anul 2002 o întîlnire, aceștia aflînd de gîndirea revelată pocitaniei carpatine, au zis să meargă pe urmele strămoșilor lor să vadă unde duc! Și dacă mergem mai departe cu logica acestui gînditor inițiat, atunci ivriții sînt neamuri cu dacii după zicerea domniei sale! El pornește în alergările de studiu pe coclauri de la ideea nebună – meteahnă de care era tare mîndru considerînd-o binecuvîntare cerească – că toată istoria lumii trebuie să înceapă cu studierea și pe față și pe dos dar și pe cant a Făcă-Torei altfel totul sună a blasfemie și musai trebuie să se pună ei pe tămîiat cu ceva pucioasă!
     Lucian Cueșdean, medic, inspirat de codul adamic revelat lui T. Diaconu, a pornit la construirea unei limbi onomatopeice din care ar veni limba română veche iar cîrligul cu care s-a pus să pescuiască dumnealui în stînga și în dreapta este limba sanscrită. Numai că, ce știm noi azi ca limbă sanscrită este o limbă scrisă între secolele X-Vl î.e.n. și are cam puține puține asemănări onomatopeice cu limba română dacă nu este tocată de nu-i mai rămîne nici urma. Dacă s-ar fi uitat la eme-gi, ar fi găsit mii de cuvinte identice sau asemănătoare, dar ele nu mai mișcau din coadă după codul lui T. Diaconu, ci aveau altă evoluție și lucrurile ar fi devenit foarte simple fără revelații și inițieri sataniste, adevărul ieșind la lumină numai cu multă muncă și dorință sinceră pentru a descoperi ce este ascuns sau falsificat.
    Eugen Delcea, „propitar” al editurii Obiectiv, scrie cîte în lună și în stele despre istoria noastră, lăsîndu-ne într-o nebuloasă nemărginită, însă nu știi unde să pui scriitura lui, că nu merge nici la științifico-fantastică, nici la polițiste, nici la basme, totul fiind un amestec ciudat, început cu ceva date istorice și continuat într-o erupție de imaginație și revelație demențială. El susține că dacii ar fi venit în ținuturile carpatine în secolele lll-ll î.e.n. și au dat nas în nas cu celții băștinași, pe care din nesuferire i-au luat la alergat și prădat pînă ce aceștia și-au lăsat vatra străbună și s-au dus în Asia Mică, unde au întemeiat statul Galatia, iar unii coborînd mai la sud, s-au așezat în nordul Palestinei, unde au descălecat de o Galilee. Nebunia zărghitului juvete a fost luată de bună de către Barry Cunliffe, profesor la Universitatea Oxford, care îl menționează în lucrarea The Ancient Celts (apărută în anul 1997), spunînd la fila 42: ,,Expansiunea și ascendența dacilor în Transilvania, mai ales în timpul regelui Rubobostes (170 î.e.n.) va stabili contactul cu comunitățile celte stabilite acolo de mai mult timp (E. Delcea), comunități care vor fi apoi absorbite în statul dac. După acest punct de vedere, populația celtă ar fi precedat venirea poporului dac, și ulterioara lui dominație politică în acea regiune sub numele de Dacia tradițională sau Dacia din estul Europei.” La cîtă trădare de Neam și Țară are loc zilnic în toriștea carpatină, este loc destul și pentru o licheluță ca Eugen Delcea, doar prostia nu doare.
     Ioan Motoi Chicideanu arheolog la Institutul de Arheologie București unde stau ascunse de ani buni tăblițele descoperite la Sinaia cîte au mai rămas, susține că dacii și geții nu erau înrudiți pentru că nu le cunoaștem limba celor două popoare? Tot el zice că dacii erau mai apropiați de celți prin cultura materială descoperită pînă în prezent la noi. Geții ar fi fost o populație care se apropia după cum rezultă din dovezile arheologice descoperite pînă în prezent mai mult de tracii din sudul Dunării cu un nivel de cultură mult inferior dacilor.
     Nicolae Miulescu a descoperit cîteva zeci de cuvinte din sanscrită asemănătoare cu toponime și hidronime din Țara Bîrsei și împrejurimi și mergînd în scrierile vechilor arieni plecați din Carpați, a găsit citatul următor în Manava-Dharma-Sastra: ,,69 Să-și stabilească țara într-o regiune cu cîmpii fertile în grîne, locuită de oameni cumsecade, sănătoasă, plăcută, înconjurată de vecini pașnici, în care supușii își pot procura cu ușurință cele necesare traiului. 70. Să se stabilească într-un loc în care intrarea să fie apărată, fie de un deșert împrejmuitor, fie prin ziduri de apărare din piatră sau din cărămidă, fie prin șanțuri pline cu apă, fie prin păduri de nepătruns, fie prin ostași înarmați, fie printr-un munte pe care să fie întemeiată noua țară.” Fragmentul prezintă recomandarea făcută de Dakșa, Zeul unic, veșnic și nemărginit, unui rege arian care era confruntat cu un război pornit de către neamurile sale; în eventualitatea că el ar fi pierdut lupta, a cerut în avans sfat de înțelepciune unde să-și găsească nou sălaș. De aici N. Miulescu a tras concluzia că ceata războinicilor arieni care a fost înfrîntă de rubedenii, s-a întors la vatra de unde a plecat cu sute de ani înainte, numindu-și țara Dakșa sau Dacia, după numele divinității rămase în India care le-a îndrumat calea. Numai că acest cuvînt apare la romani abia către sfîrșitul secolului l î.e.n., pe cînd cel de gesi este menționat în primele scrieri emeș/sumeriene de la începutul mileniului lll î.e.n., apoi Du Gitii și giti apar în secolul XlV î.e.n. în egipteană în scrierea de la Lachiș, se continuă cu secolele Vll, Vl și V î.e.n. – unde scrierile grecilor menționează atît pe geți, cît și Getia ca țară a lor situată la nord de Istru.
     Această interpretare deocheată a lui Nicolae Miulescu a ajuns să fie temelia și smîntîna curentului dacist de azi, la care s-au mai adăugat ceva revelații ale celor amintiți mai sus, dar și alte bunătăți mintoase ieșite prin fel de fel de hornuri știute sau neștiute. Și T. Diaconu s-a întovărășit cu N. Miulescu în gîndire și revelații. Am în vedere aici cînd pomenesc cuvîntul dacism, în principal atît cei care sînt sub pălăria Academiei DacoRomâne cît și cei de la Dacia Revival.
     Există o ciudățenie a acestor daciști, dar și a celorlați nemenționați aici, care leagă istoria noastră de Făcă-Tora mozaicilor, scriere despre care nu vezi în Occident nici urmă în studiile istorice. Dar ciudățenia are rostul ei, iar pentru marea lor supărare, am să-i dezvălui tainele în continuare.
    Gheorghe Bârdan Raine din tabăra Academiei DacoRomâne, care vrea să ne răscolească toată limba și cultura după codul adamic, susține că ne cunoaștem binișor istoria și cultura și vine să ne rupă mintea în bucăți cu faimoasa cultură ,,akkadiano-sumeriano-evreiască”, care ar fi temelia întregii culturi omenești, punct de vedere însușit de organizația din care face parte. Numai că snoava nu are nici o legătură cu istoria, ci numai cu făcătura cazarilor din partea a doua a secolului XlX, cînd au pornit ei cu mare furie la semitizarea oricărei culturi despre care au auzit că prezenta caimac gustos pentru limba lor. Tot așa i-au făcut pe aramei/arameeni (adică sciții din nordul Mării Caspice și Asia Mică) drept semiți adevărați, fiindcă limba lor veche ivrită are cuvinte comune cu cea vorbită de sciți și deci musai ei au fost primii ieșiți din pușcoacea tartorului Iahwiță, iar numai după aceea neamul sciților, care fiind firi scorțoase, nu au vrut să-și recunoască frații mai mari!

Octavian Sărbătoare, un român profesor de filozofie stabilit în Australia, a prezentat la Congresul de dacologie din anul 2011 cărticica Evanghelia dacilor, o portretizare a lui Iisus marele inițiat din Dacia(tipărită în anul 2011 avînd 40 de file). Autorul susține că ,,este prima lucrare din literatură care abordează sistematic o temă care a devenit nu de mult timp un subiect serios de cercetare în ştiinţele sociale: europenizarea creştinismului prin europenizarea Lui Iisus şi conexiunea ce se face între doctrina creştină şi cea zamolxiană. Se porneşte de la premisa că religia creştină este tributară celei zamolxiene, o ipoteză care urmează să fie validată de argumentul lucrării de faţă. Scrisă în formatul evangheliilor creştine, Evanghelia dacilor diversifică şi continuă tematicile abordate în Viaţa Lui Zamolxe, o carte publicată în cursul anului 2010. Ambele lucrări monografice elaborează biografiile şi doctrinele a două personalităţi spirituale remarcabile – Zamolxe şi Iisus. Motivaţia celor două volume este aceeaşi – să revitalizeze rădăcina cultural-spirituală a românilor de astăzi. Prezentul volum întregeşte viziunea panoramică, portretizată în cartea Viaţa Lui Zamolxe, creând o reevaluare a personalităţii Lui Iisus dintr-o perspectivă nouă”. În completarea celor afirmate mai sus de O. Sărbătoare, amintesc și trilogia intitulată Pe calea lui Zamolxe.
    Să vedem cum vrea să ne lumineze această evanghelie prin argumente numai științifice, scrisă tot după ,,inspirații divine” așa cum au făcut atîțea ca să ne pună feștila sub nas și hamul pe spinare. În Capitolul l avem primul pas făcut pe drumul pretinsului adevărului științific și istoric: ,,Dumnezeu, Tată şi Mamă, se afla în limpezimea luminii în cerul de purpură. Şi Domnul i-a chemat la El pe îngerii cei mari, pe Osiris şi pe Iisis, soția Lui, şi pe Horus, fiul Lor, şi pe Melchisedec, şi pe Zaratuştra, şi pe Zamolxe cu soția Lui Bendisa, şi pe alții. Şi se gândise Domnul să mai limpezească apele printre oameni. Şi Le-a vorbit îngerilor: «Este vremea să le mai amintim oamenilor ce este iubirea. Doar ei aşa se apropie mai mult de lumina Noastră. Voi ştiți ce aveți de făcut. Atunci când duhurile voastre îngereşti coboară pe pământ, sunt şi Eu cu Voi în duh»”. Asta nu este argument pentru validarea unei ipoteze, ci joaca de-a alba-neagra, adică scorneală care nu poate fi luată niciodată ca istorie, povestea rămînînd numai o ipoteză neserioasă. Orice lucrare monografică se bazează pe informații ce pot fi verificate de oricine, dar ipoteza este numai o libertate de gîndire personală într-o anumită direcție care ar vrea să justifice o teorie. Amestecîndu-i pe Osiris, Iisis, Horus, Melchisedec, Zaratuştra, Zamolxe și soția acestuia Bendisa – despre care nu există nicăieri vreo informație – trebuie să înțelegem că nu este vorba de monografie, ci de o șmecherie literară ce se vrea istorie adevărată! Să nu ne amăgească dumnealui cu apă chioară fiindcă Dunărea este plină de așa ceva, dar nimeni nu are pretenții de revelații sau alte elucubrații.
     El născocește o nouă legendă a nașterii lui Iisus, unde îl amestecă pe Pandera, un trac care devine soldat roman și ajungînd răuleanul în Palestina cătană imperială, ochii stricăciosului îi alunecă repede către ivrita Mariah, se împrietenește cu focoasa copilă pe care o miluiește cu noroc la ghioc, se  prezintă rudelor acesteia pentru a o lua de soție dar află că este juruită ivritului Iosif mai mare decît ea cu vreo 40 de ani. Mariah se căsătorește cu Iosif după legea mozaică și-l naște pe Iisus, iar Pandera pleacă din Palestina dar cînd revine după treisprezece ani, își vede odrasla cu mare iubire pentru înțelepciune, îndrumîndu-l spre Egipt pentru a se lumina în religia acestora, apoi către religia tracilor și geților, iar peste tînărul iudeo-trac Iisus se coboară duhul lui Zamolxe. Maria și Pandera îi spun toată tărășenia petrecută în tinerețea lor lui Iosif, iar acesta se lasă înduplecat de soarta de încornorat și îi lasă să plece amîndoi în Dacia lui Zamolxe împreună cu fiul lor Iisus. Ajung în Tracia de unde își continuă drumul în Dacia lui Zamolxe, stabilindu-se la Sarmisegetuza. Iisus învață înțelepciunea marelui get cu preoții decenei şi cu Marele Preot, devenind și el preot al religiei dacilor. În îndelungata lui instruire primește multă înțelepciune, apoi se căsătorește cu Lilia. La vîrsta de treizeci de ani Iisus revine în Iudeea unde se întîlnește cu Ioan Botezătorul care îl și botează în apa Iordanului. Învățăturile lui Iisus înfurie rău clerul mozaic și după mai multe întîmplări – respectînd toate tipicul evangheliilor creștine – este condamnat la răstignire. Autorul cărții se străduiește să respecte faptele prezentate în scrierilor creștine dar o cotește în privința morții lui Iisus, susținînd că nu ar fi murit, ci a avut numai răni puternice din pricina cuielor dar a supraviețuit supliciului datorită îngrijirilor medicale primite. În prima noapte după răstignire, Pandera tatăl lui – care auzise despre faptele săvîrșite la Iarusalim și a venit aici împreună cu Mariah – și ivritul Iosif din Arimateea îl coboară de pe cruce și îl duc în casa acestuia unde îi oblojesc rănile, apoi îl înfășoară în giulgiu așezîndu-l în mormîntul pregătit din timp să nu bată la ochi dispariția lui. A doua zi este luat din mormînt fără știrea iudeilor – care sărbătoreau sabatul – și pleacă spre Dacia împreună cu Maria. În drum spre Dacia, ei trec, potrivit Capitolul Vlll prin mai multe orașe: ,,Şi Iisus cu tatăl Său şi cu mama Sa au trecut prin oraşul Sidon în Fenicia, apoi prin marele oraş Efes, unde au văzut templul zeiței Artemis, şi mai apoi prin oraşul Atena”. Adică (ne)cinstitul profesor după ce a citi site-ul meu pus pe internet în octombrie 2008, l-a apucat ceva revelații și a dat drumul la scris de unde a ieșit cărticica cu pricina, toate poveștile fiind ,,inspirație divină”. Eu nu prea văd că inspirația este divină dar că el este de vină pentru ceva furtișaguri, bag mîna în foc sau mai repede înșfac un băț cu ea. Scrie că Iisus a devenit rege al dacilor, murind la vîrsta de 80 de ani după ce mult timp a fost și mare preot al acestora, iar trupul i-a fost ars după tradiție.  Ori numai eu, după ce am citit tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, am arătat conținutul informativ al acestora care spun că cel răstignit de ivriți în anul 30 la Ierusalim, a fost marele preot al geților Ili, amintit pe aceste artefacte și cu numele de Iosius, iar după moartea năprasnică trupul neînsuflețit i-a fost adus pe traseul Efes, Atena la Sarmisetuza unde a fost incinerat.

Constantin Olariu Arimin

ariminia.ro

( Va urma )