Istoria interzisă: Cine a întemeiat CANAANUL, astăzi PALESTINA şi cine a zidit IERUSALIMUL la care pretinde ISRAELUL ?

În premieră se publică la Chişinău adevăruri care sînt ascunse sub zece lacăte de Masoneria Internaţională şi Biserica Catolică de la Roma, dar e necesar să citiţi articolul cu răbdare, multă atenţie şi migală.
În începuturile civilizaţiei greceşti se găseşte şi informaţia privitoare la Cărţile Misilor care cuprindeau istoria şi credinţele lor fiind prima religie din istoria lumii ce are o carte sacră şi iarăşi ei ne vorbesc de texte scrise ca să facă în ciudă tîmpiţilor! Puntea de legătură între cele două culturi, cea carpatină şi cea egipteană a fost ţinutul Canaan după zicerea ivrită sau Palestina după greci şi romani, locuit de neamuri mioritice numite de greci filisteni iar de ivriţi, cu numele canaaniţi. Canaan în vechea limbă a strămoşilor noştri are sensul de colonia/comunitatea de pe pămîntul Domnului(ca: casă, colonie, oraş + na: răzor, strat, a pregăti, loc, tămîie + an: cel din ceruri, Creator) sau casa neamul ales de Dumnezeu. Și Iordanes ne-a lăsat mărturie că prin acele ținuturi s-au lăsat ademeniți de belșugul locului o parte dintre prădătorii care au ,,vizitat” Egiptul prin secolul XVlll î.e.n.Chiar cuvîntul Palestina care arată numele regiunii în greacă, vine de la numele populaţiei arimine/getice ce s-a stabilit pe aceste meleaguri în vremuri pe care încă nu le putem pune pe răbojul timpului cu precizie, cuvîntul înseamnînd ceata de îngeri, sau neamul zămislit din îngeri(polei: îngeri, fiinţe cereşti din basmele româneşti + stina: stână, locul unde se adună oile şi ciobanii). Are această realitate istorică vreo legătură cu născocirea ivriților privind originea uriașilor, îi întreb pe ei așa, poate le mai iese din cap vreo vedenie să ne lumineze?  Ivriţii, cînd s-au pus pe născocit povestioarele lor pline de furtişaguri, trăsnăi şi minciuni puhoi, numite Tora şi Talmud, au preluat o parte din cultura religioasă a filistenilor pentru că ei erau băştinaşi şi aveau un mod de viaţă mult superior acestor cete de hoţomani sălbatici. Dar s-au mai înfruptat vîrtos din marea cultură egipteană, adăpîndu-se ca nişte pisoi morocănoşi şi din cultura persanilor zoroaştri pe unde i-a purtat necazul sau chemarea cîştigului. Ceea ce ne-a fost servit ca fiind ,,vedenii şi proorociri ivrite”, au începuturile pe la mijlocul secolului V î.e.n. dar cea mai mare parte a ticluirilor sînt sigur făcute în secolele lll î.e.n – l e.n. cînd le-a sărit rău capsa a revelaţie, adică a minciună deşănţată şi obraznică. Textele cunoscute în prezent sînt redactate după anul 90 al erei noastre cînd şi-au canonizat scriiturile prin adunarea de la Jamnia, dar sigur au mai umblat cu melesteul prin ele multă vreme după această dată. Dacă au curajul să se mai maimuţărească cu aceste nemernicii, îi poftesc pe întunecaţi să citească Apocriful Genezei descoperit la Qumran în anul 1947 care le demască toată făcătura lor drăcească. Şi mai sînt documentele descoperite în acelaşi loc, pe care şărpăria de la Vatican le-a pus la popreală pentru că nu dau bine la scornitura ,,poporului ales” adică poporul ivrit cu care aceşti făcători de monstruozităţi criminale, au robit minţile goimilor cap de lut şi acela blindat cu plumb, timp de peste 1600 de ani. Să mergem a cerceta şi judeca zicerile lor dar după mintea noastră şi informaţiile pe care le avem astăzi despre mincinoasele revelaţii.

Ne spun necinstiţii ivriţi în scriitura prea sfîntă şi plină de revelaţii mincinoase Tora, în Facerea 10,6, că fiul lui Noe, Ham a avut ca urmaşi direcţi pe Cuş(Sudan), Miţraim(Egipt), Put şi Canaan(Palestina). Iar la 10,14 spune despre Miţraim că a avut urmaşi – copii – mai multe neamuri printre care filistenii şi caftoriţii din insula Cipru. Aceste informaţii dovedesc fără putinţă de tăgadă, faptul că ticluitorii de istorii revelate şi adevăruri sacre, cunoşteau foarte bine istoria și realitățile regiunii, dar le-au falsificat cu bună ştiinţă numai spre folosul lor.

Pentru a ne dezmetici puţin din această sminteală, să încercăm a face ceva lumină în întunecimile lor. Se ştia limpede atunci prin secolele V-ll î.e.n. cînd ei încep să-şi încropească conceptele religioase iar din secolul ll î.e.n. cînd plesnesc în soare scrierile apocaliptice, că filistenii şi egiptenii veneau din acelaşi neam. Ivriţii spun în textele de mai sus că filistenii şi canaaniţii erau rude foarte apropiate, iar în prezent, bazîndu-se pe acest şiretlic – cea mai nobilă trăsătura de caracter a ivriţilor cum spunea cu mîndrie Ioshua Ben Matityahu(Josephus Flavius) în scrierile sale – arheologii Torei, pretind că de fapt canaaniţii erau de neam semit, spunînd că toate ruinele descoperite pe fostul teritoriu al Palestinei din secolele Xl-lX î.e.n. ar aparţine numai construcţiilor realizate de ivriţi. Ori ei nu aveau habar de felul cum se construieşte, neştiind să dea cu dalta sau cu toporul ci numai cu ghioaga şi praştia, aşa cum o dovedeşte cu prisosinţă zidirea templului de către Solomon care a chemat meşteri fenicieni. Aceste construcţii care fac astăzi obiectul mîndriei arheologilor din Israel, au fost ridicate de egipteni care au controlat multă vreme Palestina, iar o parte dintre ele au fost realizate de către filisteni care sînt şi ziditorii Ierusalimului.

Prima migrarea geţilor şi sciţilor sau cimerienilor în sud pînă în Egipt a avut loc masiv aşa cum am arătat mai înainte, pe la anul 1750 î.e.n. iar o parte dintre ei s-au stabilit în Palestina după ce s-au întors din ţara cotropită cum spune Iordanes. A doua aşezare a geţilor şi sciţilor pe teritoriul Palestinei, – cea a amazoanelor după legendă – s-a făcut pe la anii 1645 î.e.n. cînd s-a produs erupţia vulcanului din insula Santorini iar Europa a cunoscut o răcire puternică a climei timp de peste 10 ani afectînd grav viaţa oamenilor. Amintirea acestui dezastru climatic, este păstrată în mitologia mioritică prin următoarea zicere.

Sfintul Mihail în mitologia noastră populară, purta pe umeri soarele şi luna iar printre alte îndatoriri cereşti, trebuia să o ţină în botniţă pe Mamarca, mama dracilor. Aceasta prin răsuflarea ei, aducea cele mai cumplite geruri, transformînd pămîntul într-un sloi de gheaţă şi distrugînd viaţa sfîntă a oamenilor. Păstrarea acestei realităţi într-o fărîmă de mit, arată că noi ne-am ţinut toriştea dintotdeauna şi chiar dacă unii au plecat mînaţi de vremuri, alţii au rămas agăţaţi de glie pentru că aveau datoria sacră faţă de Sîntu să apere ţara sfîntă.

Pentru a-şi salva viaţa şi turmele de animale care erau sursa lor de bogăţie, singura soluţie pentru aceste neamuri de păstori a fost să-şi i-a zborul către ţări mai calde şi să coboare către sud. Aceste populaţii sînt menţionate în tăbliţele hitite şi sub numele de mosca, kaska, geska şi khabiru sau habiru. Regatul Masa sau Misia fondat de geţi în secolul XVll î.e.n. este menţionat şi în documentele imperiului neo-hitit(1450 – 1200 î.e.n.). în partea vestică, în vecinătatea Troiei. În Tora este menţionat cu numele de Maş sau Meşec. Kaska sau kasii au întemeiat un puternic imperiu în teritoriul dintre Tigru şi Eufrat în secolul XVl î.e.n. care a dăinuit mai bine de 500 de ani iar geska sau gesii, adică geţii din Asia Mică era un alt nume pentru kaska dar şi al cabirilor stabiliţi în Canaan şi mai în nord pe lîngă hitiţi, după ce şi-au isprăvit ,,treburile” prin Egipt. În scrierea emeş, terminaţia gesi(ge: nobil, pămînt + ti : neam, colectivitate) apare la multe nume de persoane şi divinităţi avînd sensul de ,,neam ales” sau ,,pământ sfînt”.

O scrisoare din timpul faraonului Ramses ll(1301-1235) către regele hitiţilor îi cere acestuia să-i trimită meşteri pricepuţi în prelucrarea fierului, pe numiţii cabiru și nu ivritu sau pîrlitu, pentru că această populaţie era singura ce stăpînea la acea vreme tainele prelucrării fierului, descoperire ce a schimbat soarta omenirii.

La sfîrşitul secolului Xlll î.e.n. canaaniţii după zicerea iudeilor şi cabiru după zicerea lor neaoşă mioritică erau cunoscuţi că întrebuinţau fierul în construcţia carelor lor de luptă. Ori istoria ne spune că în regiune, singurii care ştiau meşteşugul prelucrării fierului, după documentele hitite şi egiptene erau cabirii iar ivriţii i-au numit canaaniţi după teritoriul pe care îl stăpîneau, deci ei erau un singur popor numit în două feluri după năravul celor care au scris despre ei. Tot croncile hitite îi amintesc pe tăbliţele lor şi ne spun că de pe meleagurile Asiei Mici în bătălia de la Kadeş dată în anul 1296 î.e.n. în armata hitită au fost chemate şi trupe ale populaţie seminomade habiru scrisă după fonetica limbii hitite dar grecii îi menţionează cu numele de kabiri sau kalibi.

În scrierea Dionysos, autorul Nonus Panopolitanul, povestind despre războiul pregătit de Cybele din Frigia împotriva indienilor şi care era condus de Dionysos, spune că primii soldaţi chemaţi la oştire au fost cabirii: ,,Mai întîi din stînca abruptă şi scăpărătoare de foc a Lemnosului, făuri furtunoasă armă, aproape cu un molift mistic din Samos, doi cabiri, fii ai lui Hefaistos, avînd numele de familiei al mumei lor, pe care Cabiro din Tracia îi născu mai înainte, cerescului făurar, adică pe Alcon şi Eurymedon, măiestru în fierărie”. În insula Lemnos, cabirii erau socotiţi ca fiii lui Hefaistos şi a zeiţei Cabiro, şi purtau epitetul de purtători de cleşte, adică meşteri făurari.

Strabon în Geografia, spune despre cabiri următoarele: ,,Sînt unii, care susţin că provin din Ida, alţii că s-au stabilit acolo; dar toţi ne asigură că ei sînt cei care au lucrat pentru prima oară fierul în multele Ida; toţi sînt nişte vrăjitori întrebuinţaţi în serviciul mumei-zeilor şi avînd reşedinţa lor în Frigia, în jurul Idei”.

Pausanias în Descrierea Greciei spune că ţinutul Pergamului era consacrat cabirilor iar religia acestor divinităţi s-a născut prima dată în sînul populaţiei pelasge.

Şi Herodot în Istorii confirmă această zicere astfel: ,,Cel ce este iniţiat în misterele cabirilor, pe care le celebrează samothracienii, primindu-le şi dînşii de la pelasgi, acela pricepe ceea ce zic”. Aşa e coane Herodote, şi eu am priceput ce ai zis numai că pe plaiurile noastre mioritice priceperea este un lucru rar!

Tot la vremurile foarte îndepărtate se referă şi scriitorul roman Servius care în lucrarea Aeneidas spune că zeii aduşi de Enea în Italia după ce Troia a fost distrusă de greci pe la mijlocul secolului Xll î.e.n. erau din lemn sau de marmură purtînd ca şi iniţiaţii în misterele Samothracei, un fel de panglică în jurul capului.

Faraonul Egiptului Şeşonk l (950 î.e.n. – 929 î.e.n.) a întreprins o campanie în nordul Iudeei împotriva filistenilor (în timpul pretinsei domnii a faimosului Solomon, după Făcă-Tora), însă nici nu-i amintește pe ivriţi ca trăitori pe acele meleaguri. Soldaţii filisteni sînt prezentaţi în imaginile lăsate pe un monument executat la porunca faraonului, purtînd pe cap un fel de bentiţă cu pene, corpul era acoperit de o platoşă uşoară din piele, purtau un scut rotund şi mic iar ca armă de atac foloseau o sabie ce se îngustează către vîrf. Adică divinităţile cabire cît şi iniţiaţii în aceste mistere purtau pe cap această bentiţă ca simbol al poporului zămislit de Creator prin neamul arimaspilor, la fel cum se vede la Zamolxe şi la martirizatul get Ili de către şleahta de rabini turbaţi din Ierusalim. Şi dacă egiptenii se războiau în draci cu înrăiţii filisteni, vin şi îi întreb pe ivriţii care se fălesc de le-a ajuns gura pînă la urechi: unde era faimosul lor rege Solomon şi toată fala lui de o para chioară, dacă izvoarele istorice îi prezintă în acele locuri şi acele vremuri, pe filisteni şi nici urmă sau miros de ivriţi pîrliţi şi născociţi după atîtea secole?

Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică amintindu-l pe istoricul Efor ce a trăit în secolul lV î.e.n. scrie: ,,Sînt alţii, şi printre aceştia este şi Efor, care povesteşte că dactilii ideeni locuiau împrejurul muntelui Ida din Frigia şi că trecură în Europa cu Minos… Fiindcă se arătase ca autori ai unei binefaceri foarte mari către neamul omenesc(descoperirea prelucrării fierului), ei primiră onoruri nemuritoare”. Numai că unii dintre aceşti beneficiari ai descoperii lor – ivriţii, grecii și unii latini – le-au falsificat în totalitate istoria spre a le fi numai lor de folos. Căcărania ivrită este sfîntă şi slăvită!

În Geneza găsim această realitate istorică despre cabiri dar scrisă după gustul ivriţilor la ,,4,22 Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier…” În română cuvîntul tîlă înseamnă întîlnire dar mai avem şi prenumele Tilia. Ţila a fost soţia lui Lameh, urmaşul lui Cain prin Irad, Mehuiael, Metusael care era tatăl lui Lameh. Acesta mai avea o soţie Ada, nume getic care a fost descoperit pe unele fragmente de ceramică din Ardeal. Tubal sau Tabal este un stat menţionat de documentele asiriene în secolul Vll î.e.n. locuit de către sciţi sau sabei, deci populaţie getică. La mijlocul secolului Vl î.e.n. Zamolxe în drumul lui spre Egipt găseşte un grup de cabiri în insula Samos care mustea de credinţă în religia crucii cu care a stat la un pocal de vorbă, scriind păţania pe o tăbliţă de plumb după ce s-a întors la baştina sa Getia spre a fi mărturie neamului ce va să vină, numai că acești urmași au mintea scurtă şi ţinută tot în proptele de fel de fel de pui de lele.

Trebuie reţinut acest adevăr zguduitor pentru pretinsa istorie revelată numai ivriţilor de către Iahwe cel întunecat; facerea lumii şi a neamului omenesc după minciuna lor începe în secolul Xlll î.e.n. aşa cum arată textul de mai sus, pentru că atunci au descoperit strămoşii noştri prelucrarea fierului!!!

În Asia Mică, spune Homer, frigienii de neam trac i-au înlocuit repede pe hitiţi după prăbuşirea puterii acestora datorată migraţiei ,,popoarelor mării” de la sfîrşitul secolului Xlll î.e.n., devenind puterea dominantă, iar Palestina care a fost disputată între cele două imperii, hitit şi egiptean a rămas a faraonilor după ce statul hitit a dispărut din istorie.

În poemul Argonautice, Valerius Flaccus(45-90 e.n.) dă amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”. Trebuie să fii nebun să poţi crede că anticii greci şi romani şi chiar mai înainte fenicienii au luat-o razna şi într-o veselie şi prosternare fără margini faţă de geţi, le-au făcut o cîntare de să le meargă vestea peste şapte mări şi ţări şi peste veşnicia vremurilor! Mai spun ei că această povestioară a ciondănelii geţilor cu egiptenii era scrisă pe poarta templului din cetatea getului Aetes, adică să ne crăcănăm înţelegerea pe deplin, în acele vremuri – prin secolul Xll î.e.n. – neamul nostru mioritic ştia să scrie iar majoritatea dintre ei aveau acest nărav al scrisului şi cititului, altfel nu găsim rostul menţionării. La templu veneau toţi muritorii în anumite sărbători iar memoria strămoşilor era cea mai vie în acel loc.

Tragicianul grec Euripide ce a trăit în secolul V î.e.n., în piesa Medeea, spune că eroina era fiica lui Aetes, regele Colhidei, ea se îndrăgosteşte de Iason, hoţomanul lînei de aur şi pleacă cu el în Grecia. Şi alţi scriitori vechi eleni spun că la nord de Istru este muntele Caucaz unde s-a petrecut hoţia cu lîna de aur, pentru că aici se folosea ca procedeu de a scoate firele mici de aur din apa rîurilor prin aşezarea unei piei de oaie pe fundul apei. După un timp ea se punea pe un copac şi după ce se usca, firele de aur se scuturau cu grijă. Grecii cînd au văzut asemenea minune li s-au umflat ochii cît cepele de uimire. Iar românii mai păstrează amintirea acelor vremuri prin numele de familie Colha şi Culha.

Diodor din Sicilia în scrierea Biblioteca istorică, Cartea lll, LX ne prezintă o legendă a lui Atlas astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean, iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul. Şi, în această formă închipuită, în care mitologia ne înfăţişează reprezentarea globului ceresc, Atlas avea mai mulţi fii, dintre care unul, Hesperos, se deosebea prin evlavia lui, prin sîmţămîntul de dreptate faţă de supuşi şi prin acela al omeniei. Cîndva Hesperos – urcîndu-se pe vîrful muntelui Atlas, ca să observe astrele – ar fi fost răpit de furtuni dezlănţuite pe neaşteptate şi a dispărut de pe faţa pămîntului. Poporul hotărînd să i se dea cinstire vrednice de un zeu, i-a fost dăruit celui mai strălucitor astru de pe cer numele său… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele de Pleiade.” Diodor în altă parte a scrierii numeşte Marea Neagră cu cuvîntul Ocean, iar Atlas primind domnia lîngă Ocean, era în fapt regele toriştei mioritice de la Tisa pînă la Don. Din aceste ţinuturi înnegurate de uitare şi răutatea oamenilor, s-au bulucit către miază-zi roiuri de urdii zburdalnice şi prădalnice iar isprăvile lor se găsesc în mulţimi de legende păstrate în scrierile anticilor. Găsim niște informații în Istorii feniciene,venite de la Philon(64-141) despre regatul lui Atlas ce a fost vatra migrației către Egipt, care ne scrie despre fratele regelui așa: ,,Şi Cronos – Amon – mergînd în ţinutul dinspre miazăzi, a dat întregul Egipt zeului Taaut, pentru a fi regatul său. Toate lucrurile acestea au fost consemnate pentru prima oară de cei Şapte Fii ai lui Sedek, cabirii împreună cu cel de-al optulea frate al lor, Asclepios, după porunca zeului Taaut”. Ori Taaut este divinitatea Thot cum au numit-o grecii sau Dahau-ti cum apare în scrierile de început ale egiptenilor, deci aceste date și fapte ne arată cu cilizația egipteană își are rădăcinile în Carpați nu numai ca neam dar și ca spiritualitate, ca să audă toți furii și întunecații pămîntului.

Revin iarăşi la textul ivrit şi găsim în Geneza la 9,12 amintit pentru prima dată pretinsul legămînt făcut de Dumnezeu dar nu cu neamul lor, pentru că nu exista în acele vremuri, ci cu întregul neam omenesc dar mai ales cu întreaga suflare de pe suprafaţa pămîntului: ,,Şi Dumnezeu a zis: «Iată semnul legămîntului pe care-l fac intre mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci; 9,13 curcubeul meu pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre mine şi pământ»”. În Cartea lui Enoh varianta slavonă Belgrad la capitolul 12 avem descrierea însoţitorilor solari astfel: ,,Am observat apoi alte două făpturi ale Soarelui… avînd cap de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete…” Solomonarii noştri conduceau prin ceruri tot nişte balauri care uneori semănau cu curcubeul cînd aduceau ploi ce binecuvîntau pămîntul,

Tăbliţa de bronz descoperită la Polovragi unde era un mare centru religios al geţilor, ne prezintă vasul cunoaşterii şi al apei vieţii încadrat într-un curcubeu. În mitologia mioritică se spune despre curcubeu că este unirea dintre cer şi pământ iar cele şapte culori ale curcubeului sunt culorile Muntelui Meru(Moraru din Bucegi) care este centrul lumii. În iconografia creştină Iisus tronează în mijlocul uni curcubeu și nu al unui foc ieșit de sub talpa iadului așa cum apare Iahwe. Scrierea lui Platon Viziunea lui Er ne arată acelaşi fenomen legat de urcarea sufletului la cer care a ajuns într-un loc unde se vedea o lumină ce se întindea de sus, şi era ca o coloană ce cuprindea întregul cer şi pământ cu o culoare asemănătoare cu cea a curcubeului dar mult mai strălucitoare şi mai pură. Dar scrierea filozofului grec a fost influenţată de scrierile lui Abaris/Zamolxe pe care elenul spune că le-a studiat în Grecia în junețea lui cu mare priinţă!

Dacă i-am acuza de hoţie pe ivriţi ar fi prea puţin pentru fapta lor ce nu are seamăn în istoria omenirii pentru că mozaicii fac numai ce trebuie şi spun numai adevărul, iar cei care le dovedesc minciunile și nelegiuirile sînt antisemiți!

Pe la începutul secolului lV î.e.n. au înnebunit ei toţi după atîta supt la ţîţa Satanei şi au început să se maimuţărească cu tăierea împrejur că ar fi singurii aleşi de tartorul lor Iahwiţă cu corniţe ce trebuie să călărească şi tîlhărească toată lumea. Este foarte important pentru înţelegerea istoriei acestor ţinuturi să spun că nici hitiţii care au dăinuit ca stat pînă către mijlocul secolului Xll î.e.n. dar nici egiptenii nu-i amintesc pe ivriţi în izvoarele lor dar cabirii şi/sau filistenii/canaaniţi se găsesc menţionaţi sute de ani în ambele surse pînă în secolul l al erei noastre!

Avraam împreună cu familia lui de coate-goale vine în Palestina în prima parte a secolului Xl unde cere permisiunea conducătorului Abimelec să se aşeze în ţară pentru o vreme şi face un legămînt de credinţă cu el. ,,21,34 Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor…” Dar şi peste acest ţinut s-a abătut seceta iar veneticul Avraam a plecat în Egipt pentru a-şi salva viaţa şi turmele de animale. După zece ani se întoarce din Egipt şi moare fiind înmormîntat pe un pămînt cumpărat de la un băştinaş hitit. Urmaşii lui trăiesc în pace tot împreună cu populaţiile din Palestina formate din hititţi, heviţi, iebusiţi, filisteni şi alte seminţii, menţinîndu-şi statutul de străini. Dar cum vremurile erau deasupra oamenilor, s-a întîmplat că: 26,1 ,,În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam,… 26,20 Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fîntînă cu apă de izvor. Păstorii din Gherar(în română cuvîntul gherar: luna ianuarie; ghera: a zgîrîia, a scurma; Ghelar: localitate în judeţul Hunedoara) s-au certat cu păstorii lui Isaac zicînd: «Apa este a noastră». Şi au pus fîntînii numele de Esec, pentru că se certaseră cu ei. 26,21 Apoi au săpat o altă fîntînă pentru care iar au făcut gîlceavă, de aceea au numit-o Sitna(Sitna este un pîrîu ce curge la marginea de est a municipiului Botoşani). Isaac s-a dus la Abimelec(abii erau un neam al geţilor + melec: înger; în aramaică ,,melec” este rege) – împăratul filistenilor la Gherar… 26,26 Abimelec a venit din Gherar la el cu prietenul său Ahuzat(Ahuzan este în Cartea lui Enoh, locul sau ţara unde acesta s-a înălţat la cer), şi cu Picolo, căpetenia oştirii sale(picula: fluier şi picular: păcurar). 26,28 …Să fie un jurămînt între noi şi tine şi o să facem un legămînt cu tine. 26,29 Anume, jură că nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace”. Trebuie reţinut acest aspect al relaţiilor între filisteni, singurii amintiţi în Tora şi Talmud timp de peste 600 de ani ca băştinaşi ai Canaanului/Palestinei, şi ivriţii venetici care nu se ruşinau să-i păcălească şi să le aducă pe cap numai rele și belele. Să continui cu Geneza la ,,38,1 În vremea aceea Iuda(fratele lui Iosif pe care-l vîndu-se madianiţilor iar aceştia l-au vîndut în Egipt) a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira(în limba română cuvîntul hîră: ceartă, neînţelegere, tuse rea, mătreaţă, boală de piele). 38,2 Acolo Iuda a văzut pe fata unui canaanit numit Şua(braţ, proprietate), a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea. 38,3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu pe care l-a numit Er”. Dacă ei scriu că filistenii din Gherar(sau poate Ghelar) erau conduși de Abimelec, numele conducătorului înseamnă chiar regele abilor cum am arătat mai sus, populație amintită de Homer în Iliada, care locuia la nord de Istru. Adică filistenii erau chiar niște abi din nordul Istrului stabiliți în Canaan(Pămîntul Neamului Ales de Creator) împreună cu alte seminții arimine dar cu mult înaintea ivriților care s-au ițit în răbojul istoriei către sfîrșitul secolului V î.e.n.! Filon, rabinul din Alexandria în Comentariu alegoric cînd îl acuză pe Platon că a furat toată înţelepciunea din învăţăturile lui Moşe, spune despre Viziunea lui Er că este dovada de netăgăduit a tîlhăriei. Ştim că totdeauna hoţul strigă hoţii! El spune că în ivrită cuvîntul er înseamnă piele, de unde în scrierea grecului, autorul viziunii era îmbrăcat în veşminte de piele. Aiureli ivrite şi afurisite!

Cuvîntul a ajuns în ivrită, ca alte cîteva sute de cuvinte, din limba vorbită de canaaniţi sau filisteni, adică geţii pripăşiţi în Palestina prin secolul XVll î.e.n. şi următoarele. În limba română cuvîntul ir: alifie, pomadă iar iră: blană de animal rasă de păr. În emegi ira: alifie bine amestecată, divinitate a morţii şi ir: lamentaţie, rugăciune, a plînge, a conduce, a călători înainte. Scrierea lui Platon are ca subiect viziunea unui mort adus de pe cîmpul de luptă pentru a fi incinerat şi după perioada de doliu el este pus pe rug dar în acel moment se trezeşte. Constată că rănile îi sînt vindecate şi povesteşte cum în acest timp el s-a înălţat la ceruri şi s-a întors pe pământ pentru a le vesti celor rămaşi ce a văzut acolo. Subiectul este asemănător cu cel din Cartea lui Eno, cînd acesta a fost luat de Dumnezeu la cer unde a scris Cărţile Sfinte, a fost îmbrăcat cu veşmînt de slavă şi trimis înapoi să ducă aceste scrieri neamului său şi din nou luat definitiv în ceruri. Personajul lui Platon era, folosind metafora cu alifia, strălucitor ca aceasta nu înveşmîntat cu o poaşcă de piele ca un sălbatic cum spune pretinsul înţelept hoţoman ivrit.

În Facerea la 15,20 pretind ei, că Iahwe le-a promis toate ţinuturile Canaanului printre care şi cel locuit de refaimi. Terminaţia im, arată pluralul, deci tribul se numea Refa după zicerea şi scriitura lor. Noi încă mai avem amintirea acestui neam arimin în numele localităţii Rafa din judeţul Vrancea iar Carpaţii au fost numiţi de latini şi munții Rifa. Chiar dacă populaţia a fost iudaizată de către ivriţi în secolele ll-l î.e.n., baştina lor este prezentă şi azi prin numele oraşului Rafah din Palestina

Să merg mai departe pentru a-i descoperi pe filisteni în scriitura plăsmuitorilor ivriţi unde îi găsim în Exodul ,,13,17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Elohim nu l-a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor…(Fecioraşii lui Iahwiţă au fost duşi în pustiu să se prăpădească generaţiile care în ţara egiptenilor s-au dat numai după religia acestora după cum spune Iosua la 5,2.) 23,28 Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta, şi voi izgoni dinaintea ta pe heviti, canaaniţi şi hetiţi…. (Pasămite aceste viespi bondăreşti erau mai rele decît avioanele de bombardament din zilele noastre) 23,31 Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie pînă la Marea Filistenilor şi de la pustie pînă la rîu”. Fanaticii mozaici susţin că prin ,,rîu” trebuie să înţelegem fluviul Eufrat ce curge la peste 200 de km. de Palestina, adică pe ei Iahwiţă vroia să-i crăcăneze peste tot pămîntul pe care și-l întindeau ca o praștie. Dar descrierea este una geografică, adică est – Marea Roşie; vest – Marea filistenilor pe care noi o ştim că este Marea Mediterană; sud – pustiul care duce în Egipt iar nord ,,rîu”, adică rîul Iordan de la izvoare pînă la vărsare în Marea Roşie. Acest teritoriu pe care neamul lor de prădători pretind că le-a fost hărăzit de către Iahwe, l-au numit cu emfază ,,ţara făgăduinţei”, ori corect ar fi de fapt ,,ţara îngăduinţei” pentru că s-au aşezat aici numai prin bunăvoinţa populaţiilor băştinaşe iar prin mişelie pretind ei că le-au supus cu sabia după vreo cinci sute de ani, însuşindu-şi totul după dreptul învingătorului.

Hartă cu regiunile din Palestina așa cum arătau ele la începutul secolului ll î.e.n. în nord cu contur negru este Galileea; mai jos prinsă în conturul negru și albastru este Samaria; cu contur verde pe litoralul Mării Mediterane este Gaza și în sud-est pînă la Marea Moartă și rîul Iordan cu contur negru, verde și albastru este faimoasa Iudee cu care pretind ei că i-a miluit Iahwe. În dreapta este o hartă a Palestinei pentru perioada 165-125 î.e.n. cînd iudeii s-au desprins de regatul seleucid al Siriei și au început cotropirea ținuturile învecinate: Gaza, Samaria, Idumeea(Edom) și mai tîrziu Galileea.

În Leviticul avem alte informaţii despre filisteni la ,,18,3 Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu…18,23 Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea şi astfel ţara a fost pîngărită… 25,23 Pămîntul să nu se vîndă de veci căci ţara este a mea iar voi sînteţi la mine ca nişte străini şi venetici”. În acest text Iahwe spune un adevăr devastator pentru mozaici, ei sînt pe teritoriul Palestinei străini şi venetici şi aşa au rămas pînă în anul 1947 cînd tătucul Satalin îndeplinid testamentul Marelui Monstru Bolșevic – Lenin – le-a făcut un cuib satanist cu speranţa că şărpăria bolşevică a cazarilor mozaici pe care o stipendia, va răspîndi otrava comunismului în tot Orientul Apropiat. Oricît s-ar pupa ei în bot cu întunecatul Iahwe, în faţa lui ivriţii sînt ,,ca nişte străini şi venetici”. Uite că şi Iahwiţă mai scapă cîte un adevăr despre cei pe care i-a ales să-i scarpine între coarne şi să-i pună la bir de protecţie şi pază.

În Numeri îi găsim chiar precizaţi pe conducătorii filistenilor cu care urdiile ivrite s-au încăierat pentru o palmă de pământ furat şi un loc sub soare unde să aibă odihnă şi înmormîntare. ,,21,1 Împăratul Aradului, un canaanit care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim… 33,51 După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului. 33,52 să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărîmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate, şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfă… 34,2 Cînd veţi intra în ţara Canaanului, ţara aceasta va fi moştenirea voastră…” Vedem aici ura şi veninul caracteristic tuturor scrierilor ivrite după întoarcerea în Iudeea a celor doi tartori Ezra şi Neemeia către sfîrşitul secolului V î.e.n. care au reformulat toate ideile vechiului mozaism transformîntu-l într-un cult plin de duşmănie faţă de toţi cei ce nu erau tăiaţi împrejur şi aşa a rămas pînă în ziua de astăzi.

Să mai zăbovim puţin şi în Deuteronom la ,,2,23 De asemenea, aviţii care locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciţi de caftoriţi ieşiţi din Caftor care s-au aşezat în locul lor”. Caftoriţii erau o populaţie venită din Cipru care s-a stabilit pe ţărmul Palestinei, fiind o zonă bună pentru comerţ.

În Ioşua, avem informaţii despre eroul ivrit care trece Iordanul din pustie şi masacrează toată populaţia cetăţii Ai, dar nu mai reuşeşte să cucerească pe filisteni din cauza bătrîneţii ,,9,1 La auzul acestor lucruri, toţi împăraţii care erau dincoace de Iordan, în munte şi în vale şi pe toată coasta mării celei mari, pînă lîngă Liban, hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii, s-au unit împreună într-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Ioşua şi a lui Israel”. Zic ei, că sprijiniţi de Iahwe, Ioşua şi oştirea lui i-au bătut măr pe: ,,12,14 împăratul Aradului… 12,16 împăratul Macheda(Diodor din Sicilia scrie în Biblioteca istorică, Cartea l,XVlll că User regele Egiptului avea doi fii; Anubis şi Macedon, pe care i-a luat cu el cînd a făcut mare război cu restul lumii, iar pe al doilea l-a făcut rege în ținutul cucerit care i-a dat și numele său!)… 12,21 împăratul Taanacului(localitate în judeţul Vaslui)…, 12,23 împăratul Dorului pe înălţimile Dorului(la Sinaia este pîrtia de schi Valea Dorului, de aici şi-a tras ideile Poexotto, au venit ei în urmă cu 2500 de ani şi i-a apucat dorul de Palestina, dar la noi prin pădurile pline de urşi şi ursoaice), împăratul Goimului(goi: golaşi, dezbrăcaţi + im: pămînt) lîngă Ghilgal, 12,24 împăratul din Tirţa (tîrţă: mic, fără importanţă, tîrşă: obstacol, piedică)…13,1 …şi ţara careţi mai rămîne de supus este foarte mare. 13,2 Iată ţara care mai rămîne; toate ţinuturile filistenilor… ţinut canaanit şi care este stăpînit de cei cinci domni ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat/Du Gitti şi cel din Ecron”. Vedem aici că filistenii erau organizaţi în mici structuri statale în frunte cu cîte un conducător, dar conştienţi de apartenenţa la acelaşi neam şi acelaşi interes pentru că s-au unit în faţa triburilor ivrite şi le-au ţinut cu sabia la marginea ţărilor lor. Dar faptele prezentate în scriiturile lor sînt doar scorneli ivrite care nu au nimic de face cu istoria acelor locuri.

În Judecători găsim că numărul mare al năvălitorilor i-a obligat pe filisteni să îi accepte printre ei pe ivriţi: ,,1,27 Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Beet-Şean(Şianu a fost unul dintre clanurile hicsoşilor ce au domnit în Egiptul de Nord, iar beet înseamnă cetate sau întăritură), din satele dimprejurul lui, din Taanacu şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iblean(Ibrian este nume de familie la noi) şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui, aşa încît canaaniţii au izbutit să rămînă în ţara aceasta. Cînd Israel a fost destul de tare a supus pe canaaniţi la un bir dar nu i-a izgonit… 1,29 Efraim n-a izgonit pe canaaniţii care locuiau la Ghezer, şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer(cheşer: lanţ gros de agăţat copacii în pădure, lanţ pentru înfrînat). 1,30 Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol(nahele: ţinut) şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuşi la un bir… 1,32 şi aşeriţii au locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit. 1,33 .Neftani n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş(Şamaş: zeul soarelui în mitologia sumeriană şi akadiană, Şarmis apare în Enoh), nici pe locuitorii din Bet-Anat(adne: între, cu) şi a locuit în mijlocul canaaniţilor, dar locuitorii din Bet-Şemeş şi Bet-Anat au fost supuşi la un bir…10,6 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea lui Elohim, au slujit Baalilor şi Aştartelor, zeilor Siriei şi zeilor Sidonului, zeilor Moabului, zeilor fiilor lui Amon şi zeilor filistenilor şi au părăsit pe Iahwe şi nu l-au mai slujit. Elohim s-a aprins de mînie împotriva lui Israel şi i-a dat în mîinile filistenilor şi în mîinile fiilor lui Amon… 10,8 Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea acea optsprezece ani”.

Informația, chiar după scrierea lor mincinoasă ne arată că ivriţii nu erau prea mulţi față de filistenii dar slab înarmaţi şi fără experienţa unor lupte cu aceștia. Ne mai spun ei că Samson, fiind ars de gelozie pentru că a fost refuzat ca ginere de către un părinte filistean, a dat foc grînelor acestora care i-a pus pe filisteni să se răzbune asupra ivriţilor. ,,15,6 Filistenii au zis: Cine a făcut lucrul acesta? Li s-a răspuns: Samson, ginerele Timneanului(Temneanu este nume de familie în Moldova), pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui… 16,23 Şi domnii filistenilor s-au adunat ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon(dag: strălucitor, luminos, adunare + on: neam, clan) ca să se veselească. Ei au zis: Dumnezeul nostru a dat în mîinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru”. Informaţia este foarte prețioasă pentru cultura noastră veche fiindcă spune explicit că filistenii aveau o religie monoteistă cu o divinitate supremă pe care ivriţii au numit-o Dagon, ori cuvîntul desemnează mai degrabă clădirea sau locul unde se adunau ei pentru deliberare comună. Dacă ei erau monoteişti, atunci şi baştina lor avea o religie monoteistă aşa cum spune Herodot pe la mijlocul secolului V î.e.n. despre religia geţilor iar textul ivrit a fost scris pe la începutul secolului lll î.e.n. sau chiar mai tîrziu.

În Samuel l, ultimul dintre judecători avem informaţii despre un alt conflict armat dintre filisteni şi ivriţi de unde aceştia din urmă au ieşit rău boţiţi şi cu credinţa în Iahwiţă tîrîtă prin praful drumului. ,,4,1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor… 4,4 Poporul a trimis la Silo de unde au adus chivotul legămîntului cu Elohim, Domnul oştirilor care şade între heruvimi… 4,9 Întăriţi-vă şi fiţi oameni filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi ivriţilor cum v-au fost ei robi vouă, fiţi oameni şi luptaţi! 4,10 Filistenii au început lupta şi Israel a fost bătut…4,11 Chivotul lui Iahwe a fost luat şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit… 5,1 Filistenii au luat chivotul lui Iahwe şi l-au dus din Eben-Ezer(eben: negru, copac negru + iezer: lac de munte din care izvorăsc pîraiele – izvorul întunecat sau izvorul copacului negru) la Asdod. 5,2 După ce au pus mîna pe chivotul lui Iahwe, filistenii l-au dus în casa lui Dagon şi l-au aşezat lîngă Dagon”. Născocesc ei că filistenii au înapoiat chivotul ivriţilor la Ecron, pentru că Iahwiţă le-ar fi trimis acestora drept pedeapsă pentru îndrăzneala avută, bube la şezut şi prin alte părţi ruşinoase. Dar foarte importante sînt informaţiile privind îndemnurile de luptă ale filistenilor ,,fiţi oameni filistenilor… fiţi oameni şi luptaţi”. Ori expresia ,,a fi om” aparţine numai culturii mioritice şi se găseşte pe tăbliţa 69 descoperită la Sinaia care spune: ,,ori părăseşti lupta, ori eşti OM”. Ivriţii nu au înţeles niciodată acest cuvînt chiar dacă l-au scris, pentru că ei aveau şi au alt univers spiritual bazat pe minciună, viclenie, hoţie şi lăcomie cît încape. Să continui cu zicerea lui Samuel: ,,13,19 În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar, căci filistenii ziseră: «să împiedicăm pe ivriţi să-şi facă săbii sau suliţe». 13,20 Şi fiecare dintre ivriţi se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, furca cu trei coarne şi securea şi ca să facă vîrf ţepuşei cu care mîna boii… 13,22 Şi aşa s-a întîmplat că în ziua luptei, nu era nici sabie nici suliţă în mîinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan; nu avea decît Saul şi fiul său Ionatan… 14,4 Între trecătoarele prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stîncă de o parte şi un pisc de stîncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţet(boţit: mototolit, înghesuit, încreţit) şi celălalt Sene(senina: a lumina, a luci, sini: a înălbăstri, a albi prin înălbăstrire)… 19,22 Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungînd la fîntîna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat…” Textul de mai sus arată situaţia jalnică a ivriţilor, săraci şi fără surse de existenţă s-au aruncat asupra filistenilor să-i prade. Faptul că ei nu aveau nici săbii nici suliţe ci se bazau numai pe ghioagă şi praştie, arată că erau nişte semisălbatici iar din acest întuneric pretind ei că au curs valuri de revelaţii cu care au luminat lumea. Tot acest text mai datează odată pătrunderea celor cîteva mii de indivizi ale triburilor semiților ivriți în Canaan la începutul epocii fierului ca să fie limpede pentru orice tărtăcuţă tulburată de zoaia aramaică aşa cum scrie la tăbliţa 53. Urmează o altă luptă cu băştinaşii descrisă la cap. 31 unde în urma înfrîngerii, Saul se sinucide ca să nu cadă în mîna filistenilor iar faptele se petrec pe la anii 980 î.e.n. după cronologia plăsmuită de ei. După moartea lui Saul, David ajunge regele ivriţilor şi mută centrul de putere şi tot neamul lui de treizeci de mii de suflete de la Ierihon la Ierusalim iar cu arma supune pe filisteni pe care îi obligă să plătească bir, isprăvi povestite în Samuel ll.

În 1 Regi vedem soarta celor care au încăput pe mîna ivriţilor. ,,9,20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese din amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, nefăcînd parte din copiii lui Israel, pe urmaşii lor care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvîrşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă şi aşa au fost pînă în ziua de azi”.

La 9,11 textul spune că Solomon a dat lui Hiram al Tirului 20 de cetăţi din ţara Galileei. Ori galii au venit în acest ţinut în anul 271 î.e.n. iar termenul s-a impus în regiune după cel puţin 100 de ani. Expresia ,,pînă în ziua de azi” se referă deci la a doua jumătate a secolului ll î.e.n sau poate chiar mai tîrziu cînd lor li s-a aprins mintea de o stăpînire universală prin Iahwe cel întunecat şi au trăsnit cu plăsmuirile lor în dreapta şi în stînga, iar din motive politice aceste sminteli chiar au fost considerate bune la ceva de către eleni şi romani către sfîrşitul secolului lV al erei noastre cînd au interzis religia geţilor/mitraismul care era religie oficială în imperiul roman şi au înlocuit-o cu făcăturile lui Moșe, Filon, Clement şi Origene.

În 2 Cronici ,,13,19 Abia a urmărit pe Ieroboam(fiul lui Solomon ce a domnit la anii 973- 953 după tatăl său în Samaria iar Abia care era rege în Iuda a făcut ceva prădăciuni şi agoniseală pe seama vecinului) şi a luat cetăţile Betel cu satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui.

Tot în 2 Cronici îi găsim iarăşi pe filisteni cum le fac pozne ivriţilor care s-au băgat în sufletul lor ca rîia pe oaie la ,,17,11 Nişte filisteni au adus lui Iosafat(911-886 î.e.n.) daruri şi un bir în argint; şi arabii i-au adus şi ei vite… 21,16 Şi Elohim a aţîţat împotriva lui Ioram(886-878 î.e.n.) duhul filistenilor şi al arabilor, care sînt în vecinătatea etiopienilor. 21,17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogăţiile care se aflau în casa împăratului şi i-au luat fiul şi nevestele, aşa încît nu i-a mai rămas alt fiu decît Ioahaz(871-831 î.e.n.)… 26,1 Tot poporul lui Iuda a luat pe Ozia(802-750 î.e.n.) care era în vîrstă de şaisprezece ani şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia… 26,6 A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărîmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni.”

Mai găsim aici o zicere şugubeaţă unde Domnul îi vorbeşte lui Ilie spunîndu-i să plece la marginea pustiei să bea apă din pîrîu iar corbii îl vor hrăni cu pîine şi carne dimineața şi seara. Corbul ca simbol sacru apare şi pe iconiţele şi tăbliţele geţilor nefiind o pasăre specifică regiunii palestiniene, numai dacă nu zboară prin minţile rabinilor sub formă de revelaţie. ,,17,3 Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lîngă pîrîul Cherit(cherit: pricăjit, mort) care este în faţa Iordanului. 17,7 Dar după cîtăva vreme pîrîul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară”.

În Amos se povestesc fapte de pe la 780 î.e.n. şi ceva mai tîrziu iar acesta le prooroceşte filistenilor numai pîrjol şi măcel ,,1,7 de aceea voi trimite foc în zidurile Gazei şi-i voi mistui palatele. 1,8 Voi nimici cu desăvîrşire pe locuitorii din Asdod şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mîna împotriva Ecronului şi ce va mai rămîne din filisteni va pieri, zice Iahwe”. Aminteşte ivriţilor să fie cu băgare de seamă şi la filistenii din Gat pentru că ,,6,4 Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănîncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat. 6,5 Aiurează în sunetele alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. 6,6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!” Autorul îi prezintă pe filistenii din cele cinci centre de putere, ca un popor iscusit, bogat şi cu darul traiului tihnit prin propria muncă şi nu prin prădăciuni. Sînt iubitori de frumos şi de muzică ceea ce stîrneşte invidia ivritului şi ura lui pentru că altul este mai vrednic decît el.

În 2, Regi se spune despre Ezechia, regele din Iudeea în prima partea a secolului Vll î.e.n. că s-a răsculat împotriva Asiriei şi nu i-a mai fost supus. ,,18,8 A bătut pe filisteni pînă la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază pînă la cetăţile întărite”. Aici vedem că filistenii nu mai erau supuşii ivriţilor şi nu aveau de împărţit cu aceştia decît ascuţişul sabiei.

Dar avem și informații istorice adevărate care îi pune cu curul în spini pe afurisiții ivriți ce mint de a prins gheață și Iordanul, iordăni-i-ar moarte! Regele asirian Sargon ll(722-705 î.e.n.) în scrierile sale ne spune că în anul 711 î.e.n. a biruit o coaliție a regatelor filistene sprijinite de Egipt, obligîndu-i pe învinși să-i plătească tribut. Precizarea că a învins pe filisteni, arată că în acele vremuri și pe acele locuri, încă nu se știa de pîrliții ivriți și de revelațiile lor sataniste care au îmbobocit și înflorit atît de îndrăcit începînd cu secolul ll î.e.n.

Isaia scrie chiar la începutul proorocirii că se referă la regişorii din Iuda, Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, adică de pe la mijlocul secolului Vlll î.e.n. cam pînă la mijlocul secolului Vll î.e.n. ,,9,1 …în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinuturile de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor. 9,12 va ridica pe sirieni de la răsărit, pe filisteni de la apus şi vor mînca pe Israel cu gura plină… 11,14 ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe fii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mîniilor lor şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. 14,28 Nu te bucura ţara filistenilor că s-a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur zburător”. Textul dovedeşte că are adăugiri făcute chiar în secolul l î.e.n. unde pomeneşte de Galileea Neamurilor, amestecate cu informaţii despre vremuri de mult apuse cînd ivriţii ba se păruiau cu filistenii, ba puneau împreună de ceva jaf printre vecini sau pe unde norocul se arăta mai ochios. Dar îi mustră să nu se sumeţească în faţa lor pentru că încă mai au toiagul cu care le poate înmuia şalele şi chiar mai mult.

Mai găsim la Isaia unele informaţii uluitoare care au fost ocultate pînă în prezent. ,,19,18 În vremea aceea vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului care vor vorbi limba canaanitului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea soarelui. 19,19 Tot în vremea aceea va fi pentru Domnul oştirilor un altar în ţara Egiptului, şi la hotar va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul”. În continuare cînd blestemă Egiptul spune că va fi cucerit de către un rege necruţător iar Asiria şi Egiptul împreună cu Iuda vor fi ţări binecuvîntate de Domnul. Istoria faptelor spune că ţara lui Hapy a fost cucerită de către regele asirian Asurbanipal în anul 666 î.e.n. şi a stat sub această stăpînire 45 de ani. Cum el subliniază că printre egipteni vor fi cinci cetăţi ce vorbesc limba canaanitului, adică a neamului cabirilor sau geţilor oploşiţi de multă vreme în Canaan, afirmaţia dovedeşte că pe la mijlocul secolului Vll î.e.n. aceşti filisteni aveau ceva sălaşuri chiar în Egipt. Şi la ei s-a dus Zamolxe o sută de ani mai tîrziu iar o parte dintre textele trismegiste au sigur contribuţia mioriticilor carpatini/arimini pripăşiţi prin aceste locuri. În secolul ll î.e.n. îi aflăm pe aceşti filisteni din Egipt sub numele grec de terapeuţi – vindecători, iar în secolul l al erei noastre Filon Alexandrinul spune că s-a luminat din Cărţile sfinte ale esenilor/asenilor din Egipt, cuvînt ce are şi sensul de vindecător, dar nu numai de trup ci şi de suflet. Iar cetatea soarelui era numită de greci, Heliopolis – unul din lăcaşurile de cult al lui Dahau-ti(dahue: sciţi sau geţi + ti: rude, locuitori, regulă de viaţă), numit și Toth sau Hermes Trismegistos.

În Ieremia proorocirea se pretinde a fi scrisă după anii 597 î.e.n. cînd proorocul a fost luat pe sus de concetăţenii lui şi dus cu forţa în Egipt la Taphanes. ,,1,10 Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar(chidă: negură, ceaţă; cheder: pagubă, daună), uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întîmplat acolo aşa ceva. Şi-a schimbat vreun popor dumnezeii măcar că ei nu sînt dumnezei?” Şi spune supărat proorocul că Iahwe va da cupa răzbunării ,,25,20 la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării filistenilor…47,1 Iată cuvîntul lui Elohim, spus proorocul Ieremia cu privire la filisteni, înainte ca Faraon(Nechao) să bată Gaza… 47,4 pentru că vine ziua cînd vor fi nimiciţi toţi filistenii, şi stîrpiţi toţi cei ce slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Iahwe va nimici pe filisteni şi rămăşiţele ostro-vului Caftor”. Prea pestriţ la maţe mincinosul prooroc de dorea nimicirea pînă la unul a filistenilor şi caftoriţilor. Nu s-a găsit nimeni să-i tragă un caft pentru atîta sminteală şi ură nemărginită!

Ezechiel scrie proorocirea din Babilon şi este un fel de cronică a exilului dusă pînă în anul 565 î.e.n. dar în text sînt şi adăugiri ulterioare. ,,16,24 ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele”. Adică aici este meserie în depravare, nu aşa, doar nişte porniri stricăcioase. ,,16,25 La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii”. Sigur că săracele ivrite se prostituau la colţ de stradă pentru că masculicii lor, fiindu-le tăiat moţul bărbăţiei la opt zile de la naştere, mulţi se îmbolnăveau şi rămîneau nenorociţi pentru toată viaţa. Ca să-şi perpetueze neamul dar mai ales năravul, practicau prăsitul la colţ de uliţă unde dulăii se adunau ca la puiţă. Şi nu erau nici din ,,neamul sfînt” şi nici tăiaţi împrejur, ci numai asirieni, babilonieini, egipteni şi alte seminţii dar toţi vînjoşi şi vînoşi. Însă mai este o cauză a acestei prostituări la colţ de uliţă. Ivriţii care ocupaseră Canaanul cum pretind ei dar istoric totul este o minciună, după moartea lui Solomon pe la 922 î.e.n. au împărţit regatul în două; ţinutul lui Israel în nord şi cel al lui Iuda în sud despre care vorbesc scrierile mozaice şi care nu reprezenta mai mult de 20% din teritoriu şi populaţie. Luînd în considerare cifra de 30000 de suflete cu care David a venit de la Ierihon la Ierusalim pe la anul 970 î.e.n. şi între care s-a împărţit teritoriul Canaanului, rezultă că în regatul lui Iuda erau cam 6000 de ivriţi sau ceva mai mulţi. Pentru că numai cei ce practicau cultul lui Iaho/Iahwe – şi erau o minoritate – refuzau căsătoriile venite din alte religii, aceştia erau ameninţaţi cu dispariţia prin fenomenul de sterilitate datorită reproducerii între membrii aceluiași grup. De aceea, nefericiţii îşi scoteau soaţele la colţ de uliţă să se puiască cu indivizi din alte neamuri cu care ivriţii nu au avut relaţii sexuale. Ingrată misiune şi-au pus în cap încornoraţi!

Trebuie amintit şi obiceiul lor de a se căsători cu copiii fraţilor sau surorilor ori fraţii între ei, ceea ce sub aspect genetic este o nenorocire. ,,16,27 Dar iată că miam întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi-o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele filistenilor, care au roşit de purtarea ta nelegiuită”. Nu ştim ce au văzut şi de ce au roşit fiicele filistenilor dar depravarea ivritelor la care erau martore, le-au arătat că acestea sînt în stare de orice josnicie. ,,16,31 zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor şi făcîndu-ţi înălţimi în toate pieţele, n-ai fost nici măcar ca o curvă care îşi cere plata. 16,32 Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!… 16,34 Ai fost cu totul decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei”. Mare adevăr a spus supăratul prooroc, ce trecător s-ar fi uitat la ivritele de la colţ de uliţă dacă ar mai cerut şi plată pentru împreunat iar unora aşa de mult le-a plăcut curvia că au transformat-o în prea curvie. În morala lor, de voie de nevoie se accepta ceva curvie pentru prăsitul neamului, dar cu măsură numai că unele mai înfierbîntate au uitat de tot măsura. Şi urîcios nu numai pe ai lui dar şi pe filistenii care le-au tras ceva poace cînd i-au înhăţat de chică babilonienii, îi ameninţă ,,25,15 Aşa vorbeşte Elohim: «Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adîncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche»”. Textul ne aminteşte că înaintea cuceririi Iudeei de către Nabucodonosor în anul 597 î.e.n. filistenii erau ţinuţi sub apăsare ivrită, dar odată apărut invadatorul caldeean, băştinaşii şi-au dat drumul vechilor umilinţe şi rău le-au spîrcuit veneticilor ivriţi fudulia şi fuduliile. ,,25,16 Aşa vorbeşte Elohim: «Iată îmi întind mîna asupra filistenilor, nimicesc cu desăvîrşire pe cheretiţi şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării… 47,21 Ţara aceasta o veţi împărţi între voi după seminţiile lui Israel. 47,22 O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţ între voi şi între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel»”. Numai că Elohim nu l-a ascultat pe acest întunecat iar filistenii au mai dăinuit ca structură socială independentă de ivriţi pînă la mijlocul secolului l al erei noastre, chiar dacă sub dominaţia persană au fost spoliaţi crunt de către fecioraşii lui Iahwiţă. O hartă de la sfîrşitul secolului l î.e.n. îi arată pe filisteni ca regiune distinctă în Palestina.

Şi în Ioel găsim amintiţi filistenii iar proorocirea pretinde că este scrisă din exilul babilonian. ,,3,4 Ce vreţi voi cu mine Tirule şi Sidonule şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-mi răsplătiţi vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea?” Şi acest prooroc are un mare of pe filisteni pentru nişte fapte care ne scapă dar care au adus mult amar ivritului pribegit pe la babilonieni.

Un alt pribeag ivrit, Obadia prooroceşte din timpul exilului babilonian ,,1,20 Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel, vor stăpîni ţara canaaniţilor pînă la Sarepta şi prinşii de război ai Ierusalimului care sînt la Sefarad vor stăpîni cetăţile de miază-zi”. Nu îi ajungea că era în ţară străină, dar strîngea veninul strop cu strop, astfel ca atunci cînd se vor întoarce în Iudeea să-i stîrpească pe vecie pe băştinaşii filisteni pentru că nu au acceptat să fie sclavii ivriţilor. Cred că de la acest oraş şi-au luat ei numele de sefarzi, adică cei din Iudeea, iar cazarii de pe Volga se numesc aşchenazi ca să se ştie şi ceva adevăr în această mare de minciuni ivrite, toate scornite şi revelate doar lor pentru a ilumina Neamurile!

Și alt înveninat de atîta străinătate Ţefania prooroceşte cu mult năduf împotriva băştinaşilor filisteni ,,2,4 Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. 2,5 Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiţilor! Aşa a vorbit Iahwe împotriva ta Canaane, ţara filistenilor: Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori. 2,6 Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori şi tîrle de oi. 2,7 Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte, se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Iahwe al lor nu-i va uita şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război”. Mozaicii urăsc de moarte pe netăiaţii împrejur nu pentru că le-ar fi pricinuit vreun rău ci pentru faptul că nu se lasă robiţi de aceste stîrpituri odioase înfrăţite cu Satana.

Valurile urii viscerale pornite din rărunchii ivriţilor împotriva filistenilor se găsesc şi în proorocirea lui Zaharia ce povesteşte vedenii plăcute lui Iahwe de pe la anii 520 î.e.n. din Babilon. ,,9,6 Străinul se va aşeza în Asdod şi voi frînge mîndria filistenilor… 14,21 Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în casa Domnului oştirilor în ziua aceea”. Textul ne dezvăluie că filistenii erau mari meşteri în olărit şi le vindeau ivriţilor această marfă care era folosită şi în Templul din Ierusalim. Pentru a le interzice intrarea în templu, proorocul cere ca ivriţii să vină cu oalele pregătire la locul de rugăciune şi astfel nu va mai fi pe acolo picior de canaanit ci numai de ivrit.

În Ezra care a fost mare rabin şi a venit în Palestina din Babilon pe la anul 458 î.e.n în timpul regelui persan Artaxerxe l(465-424 î.e.n.) împreună cu un grup de prozeliţi ce vor da o nouă formă mozaismului, influenţaţi de doctrina lui Zoroastru dar şi de religiile filisteană şi egipteană, avem descris felul cum s-a constituit frăţia lui Israel. ,,9,1…Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urîciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor, moabiţilor, amoniţilor, egiptenilor şi amoriţilor. 9,2 căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fii lor şi au amestecat neamul sfînt cu popoarele ţărilor acestora”. Pe dracu neam sfînt, scufundaţi în răutăţi şi viclenii, puit cu toţi ,,dulăii” drumurilor Canaanului unde mai era loc şi de sfinţenie întunecaţilor? Pe cînd cei expulzaţi în imperiul babilonian îşi adunau veninul pentru a-l turna în sufletul filistenilor şi celorlalţi băştinaşi din Canaan, ivriţii rămaşi acasă au dus o existenţă de înţelegere cu aceştia avînd loc numeroase căsătorii mixte. După întoarcerea din surghiun a înveninaţilor luminaţi, ivriţii care şi-au luat soţii dintre populaţiile băştinaşe ale Palestinei, au fost obligaţi să le trimită la părinţii lor altfel pierdeau dreptul de a fi incluşi în Frăţia satanistă a lui Iahwe. Cu Ezra şi Neemia începe marea nemernicie mozaică privind ,,poporul ales” şi stăpînirea lumii numai de cei tăiaţi împrejur, adică de îndrăciţii fanatici ivriţi.

Neemia a fost mare dregător care i-a condus pe iudei între anii 445- 433 î.e.n. reuşind să refacă zidurile Ierusalimului şi construirea unui templu pentru cultul lor, iar după moartea lui Ezra devine mare rabin, avînd un rol decisiv în reorientarea mozaismului către un cult fanatic şi materialist unde bunăvoinţa lui Iahwe se măsura totdeauna după grosimea pungii!

Regii asirieni, babilonieni şi persani îi obligau pe învinși să le venereze statuile zeilor puse în lăcaşele de cult ale cuceriților. Ivriţii nu au pomenit niciodată în sfintele lor scrisorele ticluite de Moşe, de asemenea practici şi nici de birurile plătite cotropitorilor, dovadă că nu prea erau un neam cu memorie colectivă prin locurile Palestinei şi nici cu Iahwe nu aveau mare amor, iar revelaţiile lor sînt în parte născociri din perioada persană dar cele mai multe pe care le-au servit goimilor cap de lut, din perioada tîrzie a ocupaţiei macedonene şi apoi romane.

Pentru a înţelege cum au fost făcuţi dispăruţi filistenii din istoria regiunii după secolul V î.e.n. trebuie să ne uităm şi în istoria vecinilor fenicieni şi egipteni cu care ei au avut relaţii de voie sau de nevoie şi unde găsim informaţii despre ei. Să scormonim puţin în mitologie, chiar de vom face mare supărare ivriţilor mincinoşi.

Aşera era o zeiţă filisteană a fertilității descoperită în multe locuinţe înainte de secolul Vl î.e.n. sub forma unei statuete ce prezintă o femeie pînă la brîu cu trăsături fine, cu o podoabă pe cap, parcă din monede, cum poartă şi astăzi unele bănăţence dar şi regina Şubad din Sumer. În braţe ţine un copil mic în scutece. Dar statueta a fost descoperită şi în numeroase morminte care erau nişte găuri orizontale săpate într-un deal pietros unde se depuneau morţii. Cuvîntul este scris aşera pentru că semiții nu foloseau sunetul ce şi îl înlocuiau cu consoana ş. În limba română acera înseamnă a avea nădejde la…, a aştepta să…, a nădăjdui, a spera la… În ivrită, cuvîntul înseamnă Fericita. La vecinii fenicieni zeiţa Aşera era soţia lui El, divinitatea supremă şi avea acelaşi rol ca Innana la emeşi fiind o zeiţă a Mamei Pământ, adică a naşterii şi regenerării vieţii, a binecuvîntării şi fericirii femeilor cu darul naşterilor. Ori în cuvîntul nostru acera, tocmai în această direcţie trimite sensul ei profund, a naşte sau a renaşte în ceva, a spera sau a fi binecuvîntat cu o nouă viaţă. După secolul V î.e.n. nu se mai găsesc în resturile arheologice asemenea statuete, dovadă clară că pe capul ivriţilor şi filistenilor a fost impus cu ferocitate de către Ezra şi Nemeea, gheara nevăzută a lui Iahwe. Aceasta este perioada istorică de formare a mozaismului.

În localitatea Năeni, judeţul Buzău, s-au descoperit morminte ale geţilor din epoca bronzului timpuriu. Ele sînt săpate într-un deal de calcar ca nişte găuri orizontale în care erau depuşi morţii. ,,Arheologii Torei’’ din Israel care au descoperit asemenea morminte la ei, le-au atribuit repede strămoşilor lor, ivriţii, dar în realitate ele sînt ale filistenilor, adică populaţia plecată din Carpaţi pe la mijlocul secolului XVll î.e.n. Amintirea Aşerei s-a păstrat mult timp la neamul arimin fiind preluată în făcătura iudeo-creştină a ortodoxiei române sub numele de Sfînta Arhira, ocrotitoarea femeilor căsătorite şi a croitoreselor. Moaştele ei se află în biserica Sfînta Paraschiva din Istanbul administrată de Patriarhia Română. Dulgherii în lemnării istorice vor spune că toate informaţiile sînt o coincidenţă şi…cam atît!

Bes este o altă divinitate filisteană fără a cunoaşte rolul ei în cultul practicat în Canaan. De ajutor ne vine mitologia egipteană care are un personaj cu acelaşi nume, vesel, ce ajută la naşterea copiilor şi protejează femeile după actul creaţiei vieţii. Duhul este reprezentat de un bătrîn cu faţa bucălată, cu barbă iar pe cap poartă o coroană de pene fixată într-o bentiţă. Aceeaşi podoabă capilară o poartă şi prizonierii filisteni ai faraonului egiptean Şeşonk pe la anii 935 î.e.n. Tot în această regiune, începînd cu secolul lll al erei noastre, sînt amintite mai multe biserici, unde oameni ai neamului bes continuînd practicile esenilor, veniţi de la Istru, în limba besă slujeau Dumnezeului lor, diferit de cel al iudeo-creştinilor. Toată această istorie uluitoare, în cultura noastră este o besă a culturnicilor de băseşti, vînturată în lume pe banii noştri de depravarea art sulé a lui H. R. Patapievici!

  Thor era divinitatea supremă a cultului practicat de filisteni sau canaaniţi şi însemna în limba lor ,,taur” fiind o personificare simbolică a lui El, divinitatea supremă. Pe tăbliţele de plumb cuvîntul tor înseamnă staulul vitelor, iar în româna veche cuvîntul torişte înseamnă gunoiul din staul, dar şi locul de odihnă pentru vite şi oi la amiază şi noaptea sau ţinut locuit. În mitraism/creştinismul arimin, Tatăl Ceresc, în actul creaţiei veşnice a morţii şi renaşterii este personificat prin taurul ceresc ce se supune legii morţii pentru a crea viaţă eternă pe pământ prin Mama Pămîntească. Teozofia este identică cu cea din cultul filistenilor prin simbolurile lor religioase, El şi Aşera. Cînd ivriţii au pus la cale mozaismul, au luat şi din religia filistenilor cu toptanul iar numele cărţii pe care pretind că Moşe a primit-o de la Iahwe, Tora, este de fapt numele scrierilor băştinaşilor canaaniţi/filisteni cu sensul de Cartea taurului solar sau Tora, adică o cale de urmat pentru a te face mai bun şi mai drept. Ca să le plesnească rînza în ei de atîta venin, mai vin cu cuvintele emegi tor şi tora care înseamnă ,,taur” sau ,,staul”. Tora, în ivrita veche este impropriu tradus prin ,,lege”, sensul cuvîntului fiind de ,învăţătură” sau „direcţie.”, deci ei nu au dat lumii Tora aşa cum se maimuţăresc de atîta amar de vreme, ci Făcă-Tora!

Am să vin cu alte argumente spre a le demasca făcătură pe care ei o ţin revelată chiar dinaintea zidirii lumii. În secolele l-lV ale erei noastre, au circulat în imperiul roman nişte scrieri numite ,,oracolele caldeene” ,,scrieri caldeene” sau ,,învăţături caldeene”. Nu există nici un fel de informaţii despre autorul acestor scrieri sau cultura din care provin, sau poate că în antichitate se cunoştea originea lor însă falsificatorii de istorii şi-au făcut treaba cu mare sîrguinţă iar întunericul s-a lăsat şi peste acest subiect. Dar respectivele scrieri erau citite şi de faraonii egipteni Psamitec l şi Necao care au trăit către sfîrşitul secolului Vll î.e.n. şi prima parte a secolului Vl î.e.n. Cum scrierile sînt menţionate în Egipt ca scrieri foarte apreciate chiar de faraoni înseamnă că circulau şi în Palestina. Conţinutul lor este în fapt o parte din religia geţilor iar ideile şi exprimările din puţinele texte ajunse pînă la noi se găsesc în parte sau în tot în scrierile esenilor şi în Cartea lui Eno. Ori aceste texte sacre erau cunoscute şi de filisteni, dar şi de patriarhul ivriţilor Avram, cum se găseşte precizat în Apocriful Genezei descoperit la Qumran în anul 1947. Deci ivriţii cînd au început să-şi ticluiască făcătura lor numită Tora s-au folosit din plin de aceste scrieri aşa cum rezultă din analiza Facerii şi a Talmudului dar şi în alte părţi se găsesc asemănări foarte supărătoare pentru țăcălia ,,poporul ales” ce s-a dat rău la cules în munca şi înţelepciunea altora. Aceste scrieri împreună cu Cartea lui Eno şi altele dispărute, formau canonul liturgic al filistenilor. Deşi iudeo-creştinii spun despre această literatură că este păgînă, totuşi cei care o citesc descoperă cu uimire că adevăratul creştinism este în aceste texte şi nu în Tora sau Talmud, unde minciuna, lăcomia, violenţa, crimele de tot felul şi alte nenorociri te umplu de groază.

Neoplatonicienii considerau aceste scrieri, drept cea mai sublimă formă de teurgie pe care ar fi trebuit să o cunoască toată lumea. Chiar şi cei mai luminaţi învăţaţi iudeo-creştini au citit şi folosit din plin aceste scrieri pentru a dovedi că mozaismul se poate urca fără scară în cîrca creştinismului arimin fiind una şi aceeaşi credinţă. Se lipesc cele două concepte teologice ca nuca de perete şi nimic mai mult!

Numele de ,,caldeene” dat acestor scrieri, la început a arătat limba în care erau ele scrise, dar în timp după impunerea iudeo-creştinismului ca religie unică în im-periul roman, sensul a fost denaturat însemnînd locul lor de origine adică Caldeea sau Mesopotamia. Limba aramaică, se mai numea siriacă sau caldeeană, iar denumirea textelor arată că ele erau scrise în aramaică la început. Ori aramaica era limba de circulaţie în Orient fiind limba sciţilor din imperiul persan, iar esenii şi-au scris majoritatea textelor de răspîndire a religiei lor în această limbă, deci Oracolele caldeene sînt texte din teozofia geţilor, pe care nişte mişei le-au distrus în mare parte, iar pentru ce a scăpat de la prăpăd, s-a folosit o denumire improprie ca să se piardă orice urmă ce ar trăda originea lor.      Episcopul iudeo-creştin Meliton din Sardes spunea pe la anii 175 că toată filozofia creştină a venit de la barbari nu de la iudei sau grecotei şi asta cu 200 de ani înainte ca făcătura fariseilor să devină religie unică în imperiul roman!

  Sidec era o divinitate ce personifica dreptatea şi cinstea în religia filistenilor. Acest personaj este amintit şi în Cartea lui Eno, Melchisedec fiind preotul ,,poporului ales”, cînd, Eno tatăl lui a fost urcat la ceruri pentru a primi de la Ziditorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, Calea/Legea Adevărului şi Dreptăţii. Filon din Byblos a scris în vremea lui Hadrian o mitologie feniciană după un text scris de Sanschuniaton, preot ce a trăit în secolul Xl î.e.n. Scrierea lui Filon a fost copiată de Porphiriu, iar de la acesta au ajuns cîteva fragmente în lucrarea Praeparatio Evanghelica a lui Eusebiu din Cezareea scrisă pe la începutul secolului lV. Ne spune această mitologie feniciană – fenicienii erau vecinii de la nord a filistenilor – următoarele: ,,Din Mişor(ivriții numeau Mesia, Maș sau Meșec) s-au născut Taautos care a născocit primele semne ale scrierii. Pe acesta egiptenii şi alexandrinii l-au numit Thot, iar grecii Hermes. Din Sidec îşi trag obîrşia dioscurii, cabirii, coribanţii sau samotracieinii.” Vedem că memoria colectivă din acele vremuri păstra un adevăr istoric uluitor; cabirii, coribanţii, samotracienii sau dioscurii erau urmaşii lui Sidec/Melchisedec şi prin acesta veneau direct din Eno, fiind practicanţii unui cult foarte vechi. Iar Eno cu tot neamul lui arimin, practica religia crucii şi acest adevăr îl ştiau chiar ivriţii pentru că şi ei au practicat acest cult cîteva sute de ani. În Apocriful Genezei, text scris în secolul ll î.e.n. Avram cînd ajunge în Egipt şi este întrebat de funcţionarii faraonului, le răspunde cu cuvintele din cartea lui Eno, adică izvorul înţelepciunii din acele vremuri. Tertulian pe la începutul secolului lll al erei noastre, spune despre aceeaşi carte, că a fost scrisă mult înaintea potopului şi a fost salvată de Noe în arca lui spre a fi dăruită neamului omenesc. Numai că Satana a fost mai şmecher şi rău i-a prostit pe goimii cap de lut cu făcătura mozaicilor.

Dar dispariţia filistenilor/canaaniţilor de pe teritoriul Palestinei, nu a fost un fenomen normal de asimilare de către ivriţi, ci o acţiune criminală prin care aceştia au urmărit nimicirea băştinaşilor şi în parte le-a reuşit. Pînă la ocupaţia persană a Palestinei – mijlocul secolului Vl î.e.n. – filistenii au fost menţionaţi în documentele egiptenilor atît ca adversari cît şi ca aliaţi. Cu noul stăpîn, ivriţii s-au înţeles mai bine iar o parte dintre ei au intrat ca mercenari în armata perşilor şi îi găsim menţionaţi în Elefantina, dînd la cap egiptenilor din sud cînd aceştia s-au răzvrătit să-i alunge pe cotropitorii persani. Astfel au ajuns ei să cîştige încrederea persanilor şi să se poată conduce în Iudeea prin oameni ca Ezra sau Neemia. Numărul ivriţilor în acest ţinut nu era prea mare şi dovada o avem la Samuel 6,1 care spune că David a plecat de la Ierihon la Ierusalim cu tot neamul lui în număr de 30000 de suflete. Chiar şi această cifră este umflată pentru că au plecat în Egipt cu Iacov, 70 de suflete şi nu aveau cum să ajungă după patru generaţii la asemenea urdii. Iar Ieremia la 52,28-30 spune că au fost deportaţi în Babilon, în două etape, patru mii şase sute de ivriţi. Cam tot atîţea au plecat de urgia cotropitorilor în Egipt iar în Palestina au rămas foarte puţini care lucrau pămîntul şi viile, deci un număr de cca 15000-30000 de suflete. Cînd Ezra s-a întors în Canaan şi a purces la constituirea Frăţiei lui Israel, organizaţie în care şi astăzi sînt uniţi toţi mozaicii, ei erau în număr total de 42360 persoane(Neemia 7,60), organizaţi în două triburi, tribul lui Iuda şi tribul lui Beniamin. Iar acest cult avea ca fundament ura împotriva celor netăiaţi împrejur(Neemia 13,3); ,,Cînd au auzit Tora, au deosebit din Israel pe toţi străinii.” Primele victime ale acestei nebunii au fost filistenii care nu se dădeau în bărci cu persanii şi nici nu doreau să se pupe cu Iaho, marea iubire a ivriţilor, botezată în secolul lll î.e.n. cu numele de Iahwe. Iar acțiunea de nimicire a filistenilor o găsim la 2 Samuel 3,14: ,,Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, săi spună: «Dă-mi de nevastă pe Mical cu care m-am logodit, şi-ţi plătesc o sută de prepuţuri de la filisteni»”. Ori mutilarea filistenilor pentru a intra cu forța în rîndurile mozaicilor, a fost la ivriţi un plan de lungă durată şi urmat cu mult fanatism pînă ce aceştia cu tot cu religia lor au dispărut ca popor din Palestina pe la începutul erei noastre, cum ne dovedesc scrierile descoperite la Qumran.

Regele macedonean al Siriei, Antioh lV(175-164 î.e.n.) care avea atunci în stăpînire şi Palestina, auzind despre grozăviile pe care le făceau ivriţii pe seama filistenilor dar şi a celorlalte neamuri, le-a interzis în anul 168 î.e.n. practicarea mozaismului, tăierea împrejur şi citirea Torei. Pe dată a dat în clocot borşul în tot neamul şi hasidimii/înţelepţii au pus de o revoltă ,,civică” care la scurt timp s-a transformat în răscoală, condusă de Iuda Macabeul şi fraţii săi. Timp de 23 de ani(165-142 î.e.n.) stăpînii macedoneni au încercat să potolească cu sabia zelul belicos al fecioraşilor lui Iahwiţă, dar pînă la urmă Iudeea îşi cîştigă independentă faţă de regatul Siriei sprijiniți de romani şi prin aceste evenimente ei intră în istoria antică. Povestioarele lor din Talmud sînt doar povestioare sau minciuni gogonate cu pretenţii de adevăruri sacre revelate de Iahwe numai lor care nu au putut fi confirmate de istorie! De aceea ei consideră că nu au nevoie de istorie în scrierea propriei existenţe și nimeni nu are voie să-i contrazică fiindcă devin antisemiți!

Ultima menționare a filistenilor ca popor vine chiar din pana ivriților turbați care pe la începutul secolului l al erei noastre și-au propus să distrugă sau să robească tot neamul omenesc sub directa îndrumare și ajutați de Iahwe. În manuscrisul Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului descoperit printre cele de la Qumran, spun ei că atunci cînd vor veni în Palestina să elibereze Ierusalimul de mirosul celor netăiați împrejur, scriindu-și răvașul în exil, vor căsăpi fără milă pe băștinașii din Iudeea, adică edomiţii, moabiţii, amoniţii și filistenii iar ura lor se va revărsa și asupra romanilor care erau stăpînii regiunii. Pentru că metoda mutilării bărbăției filistenilor nu a prea dat roade, au găsit ei ac de cojocul îndîrjiților.

Această metodă odioasă şi criminală era practicată de mozaici şi în secolul l şi ll al erei noastre, fiind amintită de către Saul/Pavel în Galatieni 6,12-13: ,,Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea împrejur… Căci nici ei care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Tora; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.” Cu cosoiul la îndemînă după cum arată şi citatul de mai sus, bandele de mozaici, care deveniseră după anul 98 a treia naţiune constitutivă a imperiului roman şi deci cetăţeni liberi, colindau tot olatul în lung şi-n lat pentru a aduna cît mai mulţi prozeliţi şi tuşina cît mai multe moţuri ale bărbăţiei de la Neamuri şi pe care îi proclamau cu multă fală iudeo-creştini şi iubiţi de Iahwe. Golănia l-a supărat rău pe împăratul roman Hadrian(117-138), care le-a potolit zelul ticălos asupra Neamurilor, printr-un edict dat pe la anul 130 şi care interzicea tăierea împrejur a mozaicilor şi practicarea cultului lui Iahwe. Decizia a dus la răscoala lui Bar Kochba din anul 132 care a ocupat Ierusalimul, a proclamat Iudeea ca regat independent iar pe monezile bătute s-a autointitulat ,,principe al Iudeei.” După trei ani de îngăduinţă, romanii merg cu sabie şi urdie de meseriaşi, făcîndu-i una cu pămîntul pe înfierbîntaţii şi fanatizaţii ivriţi care numai pe Iahwe îl vedeau atît în cer cît şi pe pământ, dorind ca toată lumea să fie stăpînită de turbarea lor religioasă şi să o strîngă în baierele purcoaielor nesăţioase.

A doua metodă de a distruge comunitatea filistenilor, a fost practicarea cămătăriei, unde ivriţii, prin Frăţia lui Israel erau maeştri desăvîrşiţi. Dacă nu putem şti cum i-au ruinat pe filisteni, avem la îndemînă o faptă identică dar făcută împotriva românilor şi rutenilor la sfîrşitul secolului XlX, de către mozaicii cazari.

Într-un amplu articol publicat în Timpul din 12, 13, 14 şi 21 iunie 1879, M. Eminescu arată cum în perioada 1865-1876 Bucovina a fost depopulată de o mare parte dintre ţăranii români şi ruteni datorită cametei practicată de cazarii mozaici care i-au ruinat. Peste 800000 de imobile ţărăneşti au fost executate iar foştii proprietari au fost obligaţi să plece în America, stăpîni rămînînd cămătarii. El citează studiul Der Wucher in der Bucovina scris de Platter, profesor la Universitatea din Cernăuţi, unde pe baza informaţiilor statistice, se pune în evidenţă o depopulare masivă a regiunii şi pentru vistieria imperiului, o pierdere de venituri. Dar în vremurile în care ivriţii şi-au pus în plan alungarea tuturor netăiaţilor împrejur din Iudeea – ,,străinilor” cum spunea lepra venetică Neemia – cel care îşi pierdea proprietatea datorită cămătarilor, de cele mai multe ori ajungea şi sclav, fiind vîndut ca o vită şi astfel pierderea identităţii era totală.

A treia metodă prin care ivriţii au reuşit să-i facă pe filisteni dispăruţi din istorie, a fost puterea administrativă, pe care ei au exercitat-o în Palestina în numele stăpînului persan timp de peste 220 de ani. Abuzurile şi tot felul de fărădelegi i-au obligat pe cei care se opuneau lăcomiei şi mişeliei ivriţilor, să-şi ia lumea în cap şi să plece de la baştina lor. Noi românii, am cunoscut din plin ferocitatea mozaicilor bolşevici cînd ţara s-a aflat sub stăpînire URSS, iar toată structura statului a fost timp de 20 de ani în mîinile cazarilor. 10% din populaţia adultă a României – cam 1250000 de persoane – au trecut prin instituţiile terorii bolşevice ale puşcăriilor, lagărelor de muncă forţată şi ,,şcolilor de reeducare”.

După mijlocul secolului V î.e.n. chiar istoria ivriţilor ticluită în pretinsele scrieri sfinte nu mai dă nici o urmă că acest popor ar fi existat în Palestina sau aiurea şi apare abia la începutul secolului ll cînd se luptă să scape de dominaţia siriană a regilor macedoneni. Nici un rege al lor menţionat în Talmud nu este confirmat de izvoare venite din culturile feniciană sau egipteană cu care ei pretind că au fost timp de secole vecini. Dacă majoritatea pretinselor revelaţii – şederea ivriţilor în Egipt timp de 470 de ani, ieşirea din această ţară datorită armatei lor de 600000 de bărbaţi care i-ar fi tăiat feliuțe pe egipteni obligîndu-i să le dea tot aurul şi argintul, distrugerea Ierihonului, intrarea lui Ioşua în Canaan cu o armată de 400000 de luptători, construirea templului lui Solomon şi altele – au fost dovedite de arheologie şi istorie că sînt toate simple născociri, de ce am accepta lista regilor din Talmud ca veridică, atîta timp cît nici unul dintre ei nu a fost confirmat din alte izvoare?

În fapt istoria lor reală este alta iar ei şi-au falsificat-o în perioada cuprinsă între secolul ll î.e.n. cînd a fost scris Apocriful Genezei, descoperit la Qumran în anul 1947 şi care nu a fost pus la îndoială de nimeni nici chiar de Vatican, fiind un text total diferit de ce cunoaştem noi ca Tora şi anul 90 al erei noastre, cînd la Jamnia, conclavul rabinilor a stabilit canonul textului mozaic, pe care ulterior l-au livrat ca cea mai de preţ învăţătură/făcătură, lepădăturilor greceşti şi romane. Ivriţii au fost un trib de cîte cîteva mii de persoane, care s-a strecurat din deşert în Palestina, uitat de istorie timp de secole pentru că nu este menţionat nici de egipteni, nici de asirieni dar nici de asirieni, iar cînd s-au mai înmulţit, adunînd ceva avere, după ce şi-au frecat puchii de la ochi văzînd ce realizări au vecinii lor, au început să-i roadă invidia. Şi cum alte surse nu aveau decît minciuna, s-au pus să croiască lumea după aceste născociri, găsindu-şi mai tîrziu aliaţi în lumea grecilor şi romanilor. Chiar marele mincinos Ioan pe la sfîrşitul secolului l al erei noastre spun ei, dar informaţiile arată că este scris după anul 385, în Apocalipsa lui la 7,4-5, spune despre neamul lui pe care l-a ales Iahwe să conducă lumea, că era în număr de 144000 de suflete. Toate turbele mozaice şi sioniste mint cu obrăznicie că erau cîtă frunză şi iarba pămîntului, iar Filon spune că numai în Egipt erau peste un milion; J. Flavius scrie că romanii au măcelărit la asediul Ierusalimului 1100000 de sufleţele neprihănite! Dacă te potriveşti la gugumăniile lor, te iau durerile de cap! Toţi istoricii acceptă pentru întreaga populaţia ivrită din imperiul roman în perioada distrugerii templului din Ierusalim în anul 70, o cifră cam de 150000-200000 de persoane.

Din informaţiile ajunse pînă la noi rezultă că neamul filistenilor sau canaaniţii după zicerea ivrită aveau o religie monoteistă în frunte cu Domnul oştirilor cereşti, cu altare – ,,înălţimi” – unde aduceau cinstire cailor solari şi carului de foc servind ca masă pentru jertfă numai azime. În religia lor era încorporat şi un cult al strămoşilor şi al eroilor iar ca figuri simbolice mitice aveau taurul solar şi şarpele, fiind cunoscuţi de către ivriţi ca un popor avut şi mari pricepuţi în oracole şi purificări. Prelatul iudeo-creştin Lactanţiu, pe la anul 310 spunea despre mama împăratului get al imperiului roman Galeriu, că era preotesă şi adoratoare a duhurilor de pe înălţimile munţilor. Vedem că la o distantă în timp de peste 1000 de ani, între religia canaaniţilor şi religia geţilor de la nord de Istru existau asemănări uluitoare iar taurul solar şi şarpele apar pe mai multe tăbliţe de plumb cît şi pe iconiţele descoperite pe teritoriul locuit în trecut de aceştia. Eroii la geţii nord-istreni se numeau aseni iar în Palestina apare acel grup misterios numit de către iudei eseni, şi pe care au încercat să-l iudaizeze prin scrieri mincinoase deşi scrierile esenilor arată fără putinţă de tăgadă că sînt parte indestructibilă a scrierilor geţilor ce au fost în mare parte distruse de către greci şi romani după anul 381 cînd făcătura iudeo-satanistă a ajuns religiei oficială a imperiului roman.

În ivrita veche există un fond lingvistic reprezentînd cam 20-25% ce are ca origine limba filistenilor, sau a geţilor din Carpaţi iar cînd cazarii au năvălit peste noi după anul 1860, observînd că limba românilor are cuvinte comune cu limba lor liturgică, au născocit colonizarea ivrită a plaiurilor noastre pe cînd ei erau soldaţi în armatele romane care cuceriseră o parte din Getia! Sprijinindu-se pe această golănie au pus la cale şi planul Poexotto de falsificare a istoriei și culturii identitare a românilor și șăruirea Israelului european pe spinarea noatră!

Dau în continuare o parte din aceste cuvinte pe care eu le-am găsit în cercetarea mea, cuvîntul din stînga semnului egal(=) este în ivrita veche iar cel de după acest semn este în româna veche, emegi sau persană.
aba: tată = aba: tată, strămoş, bătrîn; adama: pământ = a-dam: aşezare, colonie, colonizare în emegi; agalah: car = agale: a merge încet, mersul specific pe lîngă car; ain: parte din lumină, creatorul = aion: ion sau eon, corporalitate spiritual-energetică a luminii; alenu: o veche rugăciune mozaică = aleanu: durere şi a-la-an: stejar în emegi sau arbore sfînt folosit la înmormîntare, sub el în vechime se ţineau judecăţile; amen: devoţiune, venerare = amen: binecuvîntare, invocare; Anohi: Elohim creatorul = Anahita: Imaculata,era un yazatas în zoroastrism, ajunge să fie la începutul secolului lV î.e.n. în timpul lui Artaxerxe Mnemon(404-361 î.e.n.) marea zeiţă a vieţii disputînd întîietatea cu Ahura – Mazda, dar zoroastrismul devine religiei oficială în imperiul persan în anul 255 î.e.n.. Cuvîntul fiind preluat de ivriţi cu acelaşi sens şi într-o formă fonetică foarte apropiată, dovedeşte fără putinţă de tăgadă că ei au început să-şi ticluiască plăsmuirile pe la mijlocul secolului lll î.e.n. luînd de la persanii zoroastri şi modelul cultului monoteist; aşera: par, ţăruş = acera: a avea sprijin, a aştepta, a pîndi; ata: tată = ata: tată; Aşmedai: conducătorul dracilor din Talmud = Aeşma: Belial sau Dracu în persană;

bala: a devora, a înghiţi = bala: balaur, monstru; beney: copiii lui Elohim din Facerea care se împreunează cu muritoarele din care se nasc uriaşii = binni: a zidi, mulţime gălăgioasă, peşte în emegi; berur: selecţie = berat: scrisoare de împuternicire; bina: discernămînt = bină: scenă, clădire mare, acaret;

chipa: întruchiparea ființei cerești a Ziditorului în ivrită = chip: făptură, ființă, închipuire, întruchipare dar mai avem cuvîntul ,,chibzuință”(chip + Zoin/Zuen + ta, adică judecata ta după chipul/mintea lui Zoin).

da: binecuvîntare = da: a aproba, a dărui; da’at: cunoaşterea unificatoare a lui Iahwe = dat: dăruit, soroc; dabar: crainic, purtător de cuvînt, îndrumător = dabă: cetate; dai: destul = dai: a da; din: judecată = din: viaţă, adevărat, a dăinui în emegi; dor: generaţie = dor: melancolie, tristeţe, nelinişte;

ed: mărturie, dovadă, martor = ed: martor, judecător; edia: inteligenţă, judecată = edia: preot judecător; eir: cel din piele = ir: alifie, unsoare;

gal: vagin, naştere = gal: vagin, cel mai mare fiu în eme-gi; gala: a rătăci, a colinda, a pribegi = gala: cîntece religioase în emegi; galgal: cercul simbolic în care se naşte golemul = gal-gal: mîndru, fălos în emegi; gan: grădină, cîmpie = gan: cîmp parcelat, teren cultivat în emegi; gola: exil = gola: a se supune, a pleca;

haba: a veni = haba: a merge în patru labe; haia: viu = hai: a îndemna, a se porni la drum; hesed: har, iubire = huşit: care este cu gîndurile aiurea, tehui; hida: alegorie = hîdă: foarte urîtă, scîrnavă, neobişnuită; higaion: încercare = hicăi: a bate, a maltrata; hiiut: vitalitate mare = huit: scandal, vuiet; hod: splendoare = hod: mers, evoluţie, curs; ho’hma: inteligenţă = haoma: băutură magică din zoroastrism care îți aducea cunoaşterea deplină şi nemurire;

ieş: ceea ce există = ieş: a ieşi, a trece; ieţira: facerea, generarea = ieşirea: plecarea, apariţia; ila’a: suprem = ila: a fi mare, a fi în frunte, a fi strălucitor în eme-gi; Iezer ţob: fîntîna Luminii sau învăţătura bună; Iezer ra: Izvorul întunericului sau învăţătură rea; iezer: lac de munte de unde izvorăsc pîraiele; Yom: zi = ion: eon eion: entităţi spiritual – energetice ce fac parte din cortegiul divin al făpturilor de lumină, Ion este nume la geţi şi români, dar şi originea eionilor din cultura grecilor şi gnosticilor, Ionah: porumbel, sfîntul Duh = ion: făpturile de lumină simbolizate prin porumbel; itim: sărbătoare = itim: slujbă religioasă în eme-gi iar în română înseamnă întocmai, la fel ca, chiar așa.
kavana: manifestare divină directă = canava: suportul din pînză pe care se coase la gherghef; khatt’at: plata către preot pentru ispăşirea unui păcat = catat: cercetat, căutat; kedeşu: desfrînată în ivrită = codoşu: destrăbălat, secătură; ken: chemare = chem: chemare; ke’eder: lipsa de lumină = cheder: daună, pagubă; kelipot: celelalte părţi = calapod: formă pentru încălţăminte, model; kerubim: vine de la asirianul ,,kurubu” care erau acei monştri taurini adesea cu cap de om ce străjuiau templele = coroabă: vacă mare şi bătrînă; kinuiim: cel ce impune respect, mare = chinuim: a se căzni, a suferi; keter: coroană = ceter: a bate capul cuiva, a certa pe cineva; klipin: duhurile rele = clipiş: într-o clipă, repede;

laassot: zi de odihnă = lăsată: zi sorocită;

mame: mamă = mamă; man: mană = mană: belşug, boală; maghid: predicator, mesager, povestitor = maghistă: vrăjitoare; marom: înălţimi = măroi: foarte mare; masa: azimă = masa: mîncare, obiectul pe care se aşază mîncarea, a mîna; maskil: ascuns sau pătrundere înăuntru = măscui: a-şi pune masca; melec: rege = melec: înger; meleh: rege = melean: înalt şi voinic, vlăjgan; mesura: măsură = măsura: a aprecia, etalon; midin; tronul judecătorului = medean: dîmn, loc neted;

neţah: stabilitate = nită: iată! iacă! uite!;

olam: lumea, ţinut nemărginit, univers = alam: teritoriu, ţinut în persană; omen: instruit, credincios; a cinsti prin educaţie = omeni: a primi pe cineva plin de ospitalitate, a ospăta, a cinsti, a slăvi; or: lumină = or: neam, luminos, a străluci, a radia în eme-gi; ortom: lumina desăvîrşită = domoz tomo: fiul luminii din crucea strălucitoare, expresie de pe tăbliţa 10;

para: roșu, aprins, foc = pară: flacără, roșu ca focul, iar ei mai au expresia para aduma care este un ritual religios(para + adu-mă); para: a creşte, a produce, a rodi = para: fruct, avere, a se întinde; pardes: grădină; apare numai de trei ori în Cîntarea cîntărilor, Eclesiat şi Nemeia = parde: grădină închisă, parc în persană; pasah: a sări, a trece dincolo, de unde sărbătoarea de pesah = paşa: păşune, păşar: compas, pas, păşi: a sări, a trece dincolo;

ra: rău, rea = ra: rea; ras: mister, taină = ras: curăţat, îndepărtat, dispărut; Rahmana: cel milostiv = rahman: populaţie mitică ce a locuit în nordul Moldovei şi a mirat la capătul pămîntului – blajini, înţelepţi; raiion: prieten, dorinţă = raină: cratiţă, oală joasă cu două toarte; raţ: alergare = Raţ: nume de familie la români; raţon: voinţă, putere = răţoi: a se burzului, a face scandal; remes: dovezi = Remeş: nume de familie la români;

saghi naor: orbi, poreclă pentru vechii cabalişti = săghi: mirosuri urîte + naor: nour; sahar: plată, răsplată, chirie = saharea: proviziile alimentare pe care Ţările Române erau obligate să le pună la dispoziţie oştilor otomane, tain; sarita: a lupta = sărită: a aduce la disperare, a se înfuria; spor: numărare = spor: creştere, înmulţire; sukka: adăpost = sucă: nărav, obicei, neastîmpăr;

şabat: odihnă = sabad: oboseală, spate îndoit, a se aşeza în eme-gi; sha’ar: poarta cetăţii, loc unde se făceau judecăţile = şar: linie dreaptă călăuzitoare, hotar; şedim: duhuri rele care vin cînd moare un bărbat = şedem: a se odihni; şema: ia aminte, ia seama = seama: a reţine, a judeca, a lua aminte; şigaion: nebunie, greşeală = şicanier: şicanator, a necăji; şira: poezie, cîntec = şi-ra: poezie, cîntec în eme-gi; şor: taur = sor: soare; şur: unul după altul = şur: a curge, a şurui; şana: a repeta = sana: a vindeca;

thinna: doctrina zeloţilor, zel, credinţă = tina: pământ, lut iar ,,tana” este ceată, nebuloasă; ţeniuta: ascuns = ţinută: păstrată, dosită; teku: nelămurit, nerezolvat = ticui: a ciuguli, a se lovi, a se împinge; tik: cutie închisă = tic: lădiţă, cutie din lemn; tikun: formele lumii sau neamului omenesc, organizare = tukun: dacă, în caz de, în emegi; tohu: rău, distrugător = tohu: haos; tom: perfecţiune = tomu: cruce strălucitoare, puncte cardinale în emegi;

VaIah: veşnic = valah: român;

zel: umbră lăsată de ceva = zel: a juli, a zgîrîia, a creşte, a ciopli în eme-gi.

 

     Am studiat cam 400 de cuvinte din ivrita veche unde am găsit 82 de cuvinte comune cu limba română veche, 18 din eme-gi şi 4 din persană.

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN

Sursa: Ariminia.ro