Radu Theodoru – România ca o pradă. Capitol 6: Arendaşii evrei şi marea răscoală de la 1907

rascoala-de-la-1907

Războiul economic dus de invadatorii evrei împotriva poporului român a trecut prin mai multe faze istorice, în directă interdependenţă cu evoluţia economică mondială şi cu procesul de stăpânire a acesteia de către finanţa evreiască, definindu-se ca instrument principal al războiului total prin care se urmărea transformarea României înJudenland. Atragem atenţia cititorilor că împărţirea războiului total într-o sumă de războaie cu caracter limitat este o operaţie arbitrară, impusă de necesitatea esenţializării problemelor abordate şi că războaiele juridic, demografic, economic, cultural, politic, psihologic s-au purtat simultan în conexiune strânsă cu evenimentele interne şi internaţionale, cu evoluţia mondială a Alianţei Israelite Universale şi obiectivele acesteia, cunoscând o evoluţie ascendentă pe două direcţii convergente de ofensivă strategică: 1- direcţia capitalistă şi 2 – direcţia comunistă.

După opinia autorului, războiul economic dus împotriva poporului român de către evreime se poate împărţi în două etape istorice distincte. Prima etapă aparţine epocii invaziei primitive de dinaintea formării şi consolidării Alianţei Israelite Universale când conducerea centrală israelită nu avea controlul mondial total al comunităţilor evreieşti; etapa a doua aparţinând epocii în care Alianţa Israelită Universală s-a transformat în guvernul suprastatal al evreimii mondiale, punând în aplicare planul strategic pe termen lung de stăpânire a planetei, cunoscut sub numele de Republica Univer­sală.

Autorul recunoaşte cu mâhnire că atât în etapa primitivă a războiului economic, cât şi în etapa mod­ernă, complicii conştienţi sau inconştienţi ai evreilor la cucerirea economiei româneşti au fost unii domnitori, mai ales fanarioţi, o parte însemnată din marea boierime şi a înaltului cler şi, masiv, funcţionărimea coruptă de toate gradele din conducerea tuturor instituţiilor celor două Principate, începând cu primăriile şi terminând cu ministerele României Mari. Procesul istoric de cucerire economică a României de către evreime a culminat în perioada interbelică sub domnia nefastă a regelui Carol al II-lea de Hohenzollern Sigmaringen condus de evreime prin intermediul amantei’sale Elena-Griinberg-Wolf-Lupescu, fiind reluat sub alte forme în epoca iudeo-kominternistă de după război, ca să falimenteze în epoca de construire a statului socialist-administrativ, când întreaga economie naţională a ţării a slujit exclusiv interesele poporului român. După lovitura de stat din decembrie 1989 războiul economic purtat de evreime împotriva României s-a reactivat prin mijloacele clasice ale penetrării capitalului evreiesc pe piaţa românească, sub protecţia diplomatică şi poli­tică a Statelor Unite ale Americii şi a aliaţilor ei occidentali şi sub presiunea mortală a Fondului Monetar Internaţional.

EPOCA PRIMITIVĂ. Invităm cititorii la un efort de imaginaţie făcut din carlinga unui elicopter care ar zbura la punct fix la câteva mii de metri deasupra centrului geometric al României. Suntem în posesia formulei conform căreia potrivit doctorului Nikolai Kozârev, timpul este o formă de energie, formulă prin care îl putem face reversibil, cu toate că dicţionarele de astronomie îl definesc ca pe o formă fundamentală de existenţă a materiei în mişcare, exprimând simultaneitatea şi coordonarea succesiva legică a evenimentelor obiective, fiind ireversibil. Suntem în epoca lui Constantin Brâncoveanu şi pe tot teritoriul României vedem sub noi conacele boiereşti sau castelele feudale, păşunile montane pline de turmele de oi, cele de câmpie saturate de cirezi şi herghelii, vedem târgurile şi oraşele cu uliţele stăpânite de breslele meşterilor-neguţâtori, vedem şleahurile pe care se scurg chervanele neguţătorilor, harabale uriaşe cu coviltir pline de mărfuri, unele vin din statele germane sau austriece, altele din Polonia, altele din Balcani, altele de la ucrainieni şi tătari, în porturile dunărene forfotă, se încarcă şi descarcă galioanele şi caicele, dubasurile şi şeicile în strigătele cârcaşilor şi ale armatorilor. Alte chervane pleacă din ţară spre cele patru puncte cardinale. Distingem clar caracteristicile economiei feudale, moşiile boiereşti şi clericale care produc grâne, vite mari, porci, păsări, miere, ceară şi peşte; ţarinile obştiilor săteşti, atelierele meşterilor breslaşi, prăvăliile lor, dughenile neguţătorilor, totul sub puterea legilor pământului care protejau cu stricteţe economia naţională, stabilind ce şi când pot vinde neguţătorii străini, cât pot sta în ţară; la ce târguri, ce vamă plătesc, cine are dreptul la pietre de moară, cine la vamă la vaduri. Tabloul dinamic văzut de sus în ansamblul lui, pitoresc, plin de viaţă şi culoare este un tablou naţional căruia neguţătorii străini, raguzani şi turci, tătari şi leşi, unguri şi saşi, nemţi şi veneţieni, levantini şi arabi îi adaugă culori vii, mişcare şi nota specifică târgurilor internaţionale.

• Giulio Mancinelli în LA VITAR DEL PADRE: … morunul de Dunăre e mare cât omul… intrânsul se găseşte câte un butoi de icre69.

• Vlad Ţepeş a tras în ţeapă neguţătorii saşi care, împotriva poruncilor, au făcut concurenţă neloială neguţătorilor români.

• Matei Strykovski; cronicar polon şi călător la noi între 1572-1575: acolo, muntean, sârb, grec, italian, lume amestecata14.

• Pavel Strasburg, trimisul lui Gustav Adolf la Ţarigrad, despre Bucureşti la 1632: …piaţa oraşului, era plină de mărfuri de preţ pe care negustorii italieni, greci, armeni şi turci le scoseseră spre vânzare70..

Ne-am întors la Constantin Brâncoveanu pentru că atunci se semnalează prezenţa bancherilor David Jidovul, Juda Musabac Jidovul şi Mentesi Avram Jidovul, care-şi aveau sediile la Ţarigrad şi care îi dădeau împrumuturi voievodului, extinzându-şi aria operaţiunilor cămâtăreşti la boieri şi negustori. Dobânzile ajungeau la 24%-26%. Un Jidovul Silitraru îi furniza Brâncoveanului, silitra, iarba sau praful de puşcă.

Este infiltraţia la vârf. Pentru a-şi plăti datoriile, domnitorii dau în arendă bancherilor şi zarafilor evrei strângerea diferitelor biruri sau le acordă monopoluri comerciale. Este începutul războiului economic. Setea de bani peşin pentru a-şi satisface nevoia de lux, îi îndeamnă pe marii boieri spre pierzanie prin împrumuturi. Cel dintâi cârciumar evreu care vinde horilcă se stabileşte pe moşia Popricani, pe Jijia, a vistiernicului lordache Cantacuzino. Cârciumarul se numea Moscu Jidovul, s-a aşezat pe vremea domnitorului moldovean Gheorghe Ştefan (1654-1658) şi avea dreptul de a scoate peştele din heleşteul moşiei şi a-1 vinde la Iaşi. Reţinem termenul de ORÂNDAR, de fapt cârciumar, căruia îi adăugăm alte două profesii speculative primitive: ARENDAŞ şi CĂMĂTAR.

Primul orândar – cârciumar evreu la Iaşi este semnalat în 1663. In 1670 un Lazâr Jidovul îşi făcuse casă şi pivniţă la Stoeşti. Se prefigurează desenul strategiei evreieşti. Specula. Se pun bazele celor două direcţii de atac la sistemul economic naţional şi la fibra biologică a maselor ţărăneşti. Evreimea va ataca legile breslelor, legi protecţioniste faţă de pământeni, spărgând unitatea acestora şi pe parcursul unui secol înlocuind comerţul, manufactura şi industria naţională cu posedanţii evrei; în paralel aplicând politica lor internaţională faţă de stăpânii pământului, care prin această stăpânire erau şi stăpânii ţării, politică prin care au încercat să le ia locul fie prin arendarea moşiilor, fie prin legea uzurii, când la un credit ridicol, prin procedeul dobânzilor la dobânzi au scos la vânzare proprietatea ţărănească pe care şi-au însuşit-o pe sume mici. Prin cârciumârit şi fabricarea băuturilor alcoolice fie din bucate stricate, fie prin amestec cu spirt metilic au atacat fibra biologică a ţărănimii şi a târgoveţilor, sporind rata mortalităţii şi diminuând alarmant rata natalităţii aşa cum am demonstrat-o cu statistici în capitolul precedent.

Războiul economic dus de evreime împotriva românilor a vizat cele două mari obiective socio-economice: moşia împreună cu satele dependente de ea, deci proprietatea funciară şi oraşul.

Moşia şi satul au fost atacate prin crâşmari, arendaşi şi cămătari.

Oraşul a fost atacat prin cămătari, crâşmari, negustori şi micii meseriaşi. Schema este valabilă pentru epoca invaziei primitive. Ea se va îmbogăţi cu trecerea fiecărui deceniu, astfel încât spre sfârşitul secolului al 19 lea majoritatea comerţului, a meseriilor, a profesiilor liberale, a creditului, a finanţelor, a arenzilor, deci 80% din economie va fi în posesia evreilor.

ROLUL NEFAST AL BOIERILOR ŞI AL CLERULUI. In 1741 şi în anul următor căpitanul de Soroca se plânge domnitorului că boierii de margine vând toate vămile jidovilor, ca şi răzeşii când au un petic de moşie la vadul Nistrului: …caută să pună orândari pe la vaduri şi au făcut luntre de umblă în vad, pentru Sradina şi fac ce li-i voia jidovii pe la vaduri de se petrec oameni fel de fel peste Nistru… Mă rog Măriei Tale să scrii carte la cei cu moşiile, să nu fie marginea în voia jidovilor, că de nu se va ridica aceasta, eu nu pot da samă de margine71.

Este limpede cum şi prin intermediul cui s-au deschis porţile Moldovei invaziei evreieşti.

Prin 1726 evreii iau în arendă Răreanca, sat al mănăstirii Slatina, apoi Borheştii, pescuitul la Calafendeşti, heleşteul de pe moşia marelui logofăt, asta tot în 1741, după care arendează în lanţ heleştee, casării, cumpără iarmaroace, poduri şi vaduri ale boierilor. Un Isac Sara îşi aşază casării la munte, cumpărând brânză de oi şi vaci cu bani peşin, zahăr şi colane de fir. Vaduri au cumpărat la Soroca, Orheiu, Moghilâu, Chişinău, Lăpuşna şi Vijniţa.

Intre 1764-1766 evreii se aşază pe pământul mănăstirii Neamţ, târguind locul de casă cu egumenul astfel încât să aibă drept de moştenire:… iară eu să nu vândzu casa nimărui, numai eu să trăiesc într’ânsa şi după mine copiii mei, plătind pe an două oca de ceară sau zece orţi egumenului12.

La 1741 doi evrei din Suceava erau orândari ai mitropoliei.

La 1775 Alexandru Ipsilanti înălţându-1 la rangul de staroste pe evreul Pilat care-1 subvenţiona, îi dă un hrisov pentru evrei în care se scrie: …să ţină povamele pe care le-am făcut cu cheltuiala lor în Bucureşti pe locul ce li s-a dat de la Domnie şi sinagoga lor73.

Grigore Ghica dă în martie 1777 un hrisov asemănător pentru Marcu Jidovul pe care-1 înalţă la rangul de harambaşâ: … peste toţi jidovii care se află atât în oraşul Iassi, cât şi pe afară la sate şi târguri74.

In 1767 la Bârlad era: … un rând al dughenilor jidoveşti75. In 1817 cuceresc comerţul ambulant. Tot pe atunci cumpără dughenile mitropoliei din Iaşi ca stoleri, croitori, cârciumari, pitari şi olari. Se disting ca contrabandişti: scoteau din ţară monezi de aur în calupurile de ceară, obligându-1 pe Moruzi să dea un pitac ca la vremea topitului cerii să se cheme vel vameşul care să supravegheze operaţia şi pecetluitul vaselor.

In 1784, vistiernicul lenachi Cantacuzino vinde lui Solomon Moisâi Leibă, jidov din Bălţi, venitul satelor lui din Soroca: bezmenul pe case, dijma, moara de la heleştee, moara cu cai, pe 1250 lei/aur. Acelaşi boier de origine grecească dă pe un an altui evreu:…orânda băuturii satului Căbujti, cu moara de acolo şi a partilor din moşia Toleştii din acest ţinut al Sucevei, ale dumisale lanache Cantacuzino, biv vel vistier76.

In 1827 aga Constantin Conta dă evreului Smil Focşăneanu, supus austriac, în arendă pe 7 ani, moşia Săveşti.

Am consemnat că de la mijlocul secolului al 18-lea li s-a interzis evreilor să ţină cârciume prin sate din pricina dezastrului demografic, economic şi moral produs prin falsificarea băuturilor şi sărăcirea ţăranilor prin poliţe false şi învoieli înrobitoare. Prin presiuni, mită şi ajutorul consulilor opreliştea este ridicată la 1804. Rezultatul: în 1820 sunt în satele Moldovei 984 capi de familie cârciumari şi arendaşi, ca în 1827 să fie înregistraţi 1200 de cârciumari.

In capitolul RĂZBOIUL JURIDIC am citat din poruncile domneşti date de Ştefan Mihail Racoviţă, Constantin Moruzi şi Alexandru Mavrocordat împotriva evreilor orândari şi cârciumari, semnalaţi ca un pericol naţional încă din 1782. Din documentele analizate şi publicate parţial în acest volum se desprind două atitudini clare şi contradictorii faţă de războiul eco­nomic ascuns sau făţiş declarat de evrei poporului, român; o atitudine de respingere, îngrădire şi supraveghere strictă a activităţilor economice evreieşti, având drept atitudine compensatorie protejarea activităţilor economice desfăşurate de românij atitudine mereu contracarată de interese străine prin regimul consulatelor, francmasoneriei şi bancherii-câmătari care şi-au subordonat o parte din domnitorii fanarioţi, din marea boierime şi clerul înalt şi o atitudine de cooperare, sprijin şi stimulare a activităţilor economice evreieşti, cu îngrădirea românilor, la care au concurat toţi factorii externi şi interni amintiţi, mulţi domnitori fanarioţi, boieri şi clerici fiind corupţi şi primind mită pentru a-i favoriza pe evrei,

• Pentru atitudinea NAŢIONALĂ am mai cita pe Alexandai Moruz: … Evreii au făcut tributare toate valorile ca şi toate clasele societăţii, de la cei mai bogaţi proprietari, la cei mai săraci ţărani78.

• Domnul Ion Sandu Sturza în plângerea adresată sultanului: unii dintre evrei vin în ţâri în calitate de sudiţi, înşalâ locuitorii, după care dau falimente frauduloase şi mănâncă banii raialelor 79Domn al Moldovei între 1822 şi 1828 el cere sultanului, cu adresă directă la evrei: ca supuşii străini să nu mai ţină prăvălii şi case de locuit cu chirie; să nu mai cumpere imobile orăşeneşti, grădini şi vii; să nu mai poată lua moşii în arendă pe viaţă şi pentru tot neamul lor, să nu poată da împrumuturi împovărătoare, speculând asupra cursului schimbător al banilor, astfel încât pot cumpăra pământuri pe mai nimic.

• Vodă Al. Moruzi,.protectorul economiei naţionale trimite la 18 mai 1804 cărţi circulare tuturor isprăvniciilor, cu un conţinut exemplar, alarmat de nemulţumirile ţărăneşti, care vor izbucni în marea răscoală de la 1907. Cităm: … Din slobozenia ce până acum au avut jidovii a cumpăra venituri de moşie aici în ţară, cu care prinzând locul stăpânului moşiilor şi puterea stăpânirei asupra venitului, nu puţine asuprelnice plângeri se văd. Deci această urâtă urmare ce din nebăgare de seamă nu s-au socotit, fiind cu totul împotriva legii creştineşti şi a Domniei noastre bunăvoinţă, de a avea jidovii prin chipul acesta stăpânire asupra creştinului, mai mult nu s-au putut suferi ce am hotărât ca totul să se oprească şi jidovi cumpărători moşiilor să nu fie 80.

• Codul lui Scarlat Callimachi, domn al Moldovei, rămas în vigoare între 1817-1865 prevede la articolele 1340, 1342-1346 măsuri amănunţite împotriva câmâtarilor evrei, cu sancţiuni mergând până la pierderea dreptului de a lua dobânzile legale. Articolul 1430 le interzice acestora de a cumpăra pământuri.

• Pentru atitudinea ANTINAŢIONALĂ cu urmări grele pentru un secol şi jumătate de istorie românească, dăm câteva exemple definitorii.

• La 6 septembrie 1797 Hangerli Vodă deschide seria pitacurilor domneşti favorabile evreilor care cotizau la visteria lui particulară, dând evreilor din Focşani dreptul de a avea un ceauş. La 8 septembrie 1798 îi scuteşte pe evrei de toate dările şi îl încurajează pe starostele lor David sin Moise să cheme în ţară cât mai mulţi evrei. Toată breasla ovreiască să fie scutită de: toate alte orânduieli ce vor ieşi pe altă ţearâ fără de ruptoarea numai să o dee 81. Constantin Hangerli organizează breasla jidovilor, ca stat în stat. La 13 septembrie, în urma altui bacşiş, dă un pitac prin care acordă evreilor dreptul de a practica unele meşteşuguri ca legătoria de cărţi şi ceaprâzăria, fără a plăti nici o dare.

• Un alt corupt de evrei şi mitarnic, Constantin Ipsilante, acordă evreilor tot ce aceştia îi cer începând cu intrarea liberă în Bucureşti. La Focşani unde sunt numai şase familii evreieşti obligă măcelarii să taie vite după ritul mozaic şi prin 1804 evreii se puteau face pământeni printr-un hrisov domnesc.

• Mihail Şuţu este întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova prin hrisovul din 11 martie 1820; iar în Muntenia, acelaşi lucru îl face fanariotul Ion Caragea.

• Economia naţională este torpilată mortal la 27 iunie 1820 când consulul austriac sileşte divanul să egalizeze drepturile supuşilor străini cu cele ale pământenilor, fără însă a avea obligaţiile acestora.

La 16 iulie 1815, cu cinci ani înaintea acestei lovituri mortale, Scarlat Callimachi acordă zarafilor evrei un regulament prin care se constituiau într-o breaslă aparte.

ASALTUL PROPRIETĂŢII FUNCIARE. DATORIILE IPOTECARE. Epoca primitivă a războiului economic purtat de evreime împotriva poporului român se caracterizează printr-o ofensivă dusă pe mai multe direcţii şi anume:

1. Direcţia principală de ofensivă a vizat pământul şi proprietarii de pământ.

2. Direcţiile secundare au vizat spargerea unităţii breslelor, cucerirea pieţii creditelor prin bancherii şi cămătarii evrei, câştigarea unor monopoluri în comerţul de import-export, stăpânirea comerţului ambulant.

3. Mijlocul folosit permanent a fost specula.

Pe direcţiile secundare de ofensivă evreimea a acţionat prin mită şi corupţie, prin speculă măruntă, prin scumpirea mărfurilor de proastă calitate, născând o aversiune generală sintetizată plastic de moţii Apusenilor în versurile:

Iancule, fecior de Moţ

Fă-mi o bâtă de trei coţi,

Să omor jidovii toţi…

• Iată câteva aprecieri ale unor contemporani: Fr. J. Sulzer: prosperă prin fabricarea rachiului şi prin comerţul de tot felul şi sunt cămătari având asupra moralităţii şi culturii poporului aceeaşi influenţă vătămătoare ca în Polonia86. Cunoaştem dintr-un capitol precedent opinia generalului Enzenberg guvernatorul Bucovinei, despre evreii din această provincie românească.

• Parant, consulul francez la Iaşi raportează în 1798: … numărul evreilor este considerabil, cu toate că sunt mai dispreţuiţi decât ceilalţi supuşi. Sunt cu toate acestea, câteodată menajaţi de guvern, căruia îi procura mulţi bani. Acest soi de oameni fac bandă aparte şi se ocupa de afaceri mercantile…. ei ucid comerţul şi descurajează pe puţinii negustori cinstiţi care ar vrea să-l vadă înflorind83…

Pe direcţia principală de ofensivă: PĂMÂNTUL ca producător de arendă, deci mijloc de speculă rurală şi prin sărăcirea claselor stăpâne de pământ, în special prin ruinarea boierimii şi înlăturarea ei din domeniul politic al conducerii statului, evreimea a obţinut succese remarcabile. A folosit setea nechibzuită de lux a boierimii, obiceiul de a trăi în străinătate, ambele cerând bani peşin, iar faţă de ţărani a folosit vinderea pe datorie, dobânzi la dobânzi, speculându-i pe seama alcoolului. Mecanismul speculei fondului funciar este excelent analizat de Eminescu în suita de articole publicate în ziarul Timpul din mai-iunie 1879 şi republicată în ediţia îngrijită de Prof. I. Creţu sub titlul CHESTIUNEA ISRAELITĂ (dat de Eminescu) în volumul I: M. EMINESCU – OPERA POLITICĂ, editura Cugetarea-Georgescu Delafras; 1941.

CHESTIUNEA ISRAELITĂ cuprinde patru articole – document: I – UZURA; II.REZULTATE ALE UZUREI ÎN ROMÂNIA; III. INDUSTRIE ŞI COMERŢ; IV.REGULAREA RELAŢIUNILOR EVREILOR ÎN PRUSIA.

In esenţă este vorba de liberalizarea dobânzilor şi urmările ei în Europa centrală şi estică, când numai în 1874 şi-au pierdut averile peste 10 000 de ţărani din provinciile austriece. Mecanismul primitiv al capitalismului sălbatic funcţiona în felul următor: cămătarul evreu fie că avea agenţi în teritoriu, fie că era crâşmar, împrumuta ţăranului o sumă de bani cu dobândă şi termene scurte, în general o săptămână sau o lună. Sau i se avansau mărfuri pe credit. Creditul cu dobândă şi pe acelaşi termen scurt. Ţăranul debitor nu putea plăti datoria şi dobânda la termen. Crâşmarul sau cămătarul adaugă o dobândă la dobândă. Când creditul primitiv la care s-au adăugat dobânzi la dobânzi s-a rotunjit, creditorul îşi aduce debitorul în faţa autorităţii locale şi obţine o poliţă sau un act. Alianţa Universală Israelită reuşeşte în 1867 să obţină dreptul ca evreii să posede imobile, în 1868 se liberalizează dobânzile. Tot în acest an încep vânzările silite ale debitorilor care au semnat acte sau poliţe. Exemplele date de Eminescu pentru Galiţia şi Bucovina sunt înspăimântătoare. Anii cu recolte proaste lichidează proprietatea funciară în folosul cămătarilor, cârciumarilor şi bancherilor evrei. In Bucovina anului 1864 s-au efectuat 57 de vânzări silite; după intrarea în vigoare a liberalizării capitalului şi a dobânzilor, în anul 1875 se fac 253 de vânzări silite; în 1876, 375; în 1877,. 817. în Galiţia vânzările silite sporesc cu 65% în 1868; cu 273% în 1873; cu 525 % în 1874 şi cu 814 % în 1875.

Dr. Rydzowsky, în raportul către Cameră:… folosul capitalistului din Galiţia întrece de 3,4,5, şi de 10 ori câştigul ce-1 poate avea agricultorul sau industriaşul… Sunt cazuri când datoriile primitive de 300 sau 400 de florini, în urma prelungirilor, a adăugirii dobânzilor la dobândă şi a clauzelor penale, s-au urcat după trei ani la suma de 15 000 sau 20 000 florini, cazuri în care pentru 60 de florini s-a dat o poliţă de 600 de florini de plătit după 6 luni 84.

Alarma este dată de raportor în cazul vânzărilor silite pentru plata unor creanţe în sumă ridicolă de 2 florini şi 69 de kreiţari sau 3 florini şi 30 de kreiţari. Evreii migraţi din Galiţia în Bucovina speculează sângeros capitalul: în 1875 se vinde silit un imobil în valoare de 250 de florini pentru o datorie de 90 de kreiţari.

• Ziarul LENBERGER ZEITUNG face o statistică în care confirmă că în timp de 5 ani s-a publicat în Galiţia vânzarea silită a 800 000 mici imobile situate în 6371 localităţi cumpărate de cămătarii respectivi.

• Platter, citat de Eminescu da pentru Bucovina anului 1869 o populaţie de 82,65% români şi ruteni, 8,02 germani şi 9,33 evrei. Din 1189 debitori expropiaţi în anii 1876 şi 1877 sunt l 059 români şi ruteni – adicâ 89,60%. Proporţia evreilor creditori era de 82,9% în 1876. Din 1029 urmăriri silite, creditorii evrei la un martor de 10 000 au efectuat 177% urmăriri; românii şi rutenii la acelaşi martor doar 3,7%; iar germanii 7,3% urmăriri silite 85.

Acelaşi lucru se întâmplă în Moldova până la Unirea Principatelor şi până la adoptarea Codului civil din 1859. Cămătarii evrei neputând executa vânzări silite de imobile, iau în contul datoriilor şi al dobânzilor recoltele, ceara, mierea, vitele, carul şi plugul debitorilor ţărani; iar de la boieri şi cler obţin în arendă vaduri, iarmaroace, silişti pentru clădit târguri, dughene în jurul bisericilor, monopol asupra dărilor şi mai ales arenzi de moşii pe timp limitat. Spre a-şi scoate creditele şi dobânzile aceşti arendaşi prin tocmeli agricole secătuiesc ţărănimea care plătea pentru pământ şi produse, dobânzile de 84,90% până la procentul zdrobitor de 300%. Pentru 2 lei împrumutaţi, arendaşul cerea dobândă de 30 de bani pe o lună şi o zi de muncă.

• EPOCA PRIMITIVĂ86 a războiului economic dus de evreime împotriva poporului român se finalizează prin crearea unor largi baze de operaţii cămătăreşti, comerciale şi arendăşeşti pe teritoriul Principatelor, îndeosebi în Moldova, prin monppolizarea în salturi a importurilor de mobilier, îmbrăcăminte şi obiecte de lux, prin spargerea unităţii breslelor naţionale şi specularea sângeroasă a ţărânimii, principalul producător al mărfurilor agricole.

EPOCA MODERNĂ87 Considerăm epoca modernă a războiului economic purtat de evreime împotriva României, epoca următoare înfiinţării Alianţei Universale Israelite, a Ligii Naţiunilor, a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei. Spaţiul nu ne îngăduie să stăruim în amănunt pe diversele perioade ale acestei epoci în care finanţa evreiască cucereşte Terra, dezlănţuie războaie locale sau mondiale, impune condiţiile păcii, redactează tratate internaţionale şi montează operaţiuni pedepsitoare, fie militare, fie economice, mergând până la blocadele parţiale sau totale ca în cazul Cubei, Irakului şi Iugoslaviei. De la pătrunderile evreieşti lente în spaţiul economic al Principatelor până la sfârşitul secolului al 18-lea; iată că în primele decenii ale secolului al 19-lea, Alianţa Israelită Universală a reuşit să-şi performeze strategiile şi să dea o atenţie deosebită obiectivului: Ţările Româneşti. Conform recensământului din 1831 în 12 centre urbane din Moldova se găseau 204 corporaţii însumând 5784 firme creştine, în procente de 63,34%; şi 3342 firme evreieşti, adicâ 36,66%; însă în diferite branşe evreii sunt în majoritate zdrobitoare.

Câteva cifre: neguţători lipscani – 263 evrei, 53 de creştini; vânzători de lichioruri-245 evrei -117 creştini; telali – 753 evrei – 624 creştini; croitori – 561 evrei – 263 creştini; bijutieri – 15 evrei – l creştin; argintari – 24 evrei – 36 creştini; samsari 42 evrei – 6 creştini; zarafi 71 evrei – l creştin; povarnagii 42 evrei – 2 creştini; căciulari’109 evrei – 18 creştini; engros fierărie 2 evrei – O creştini; bancheri 6 evrei-1 creştin; măcelari 101 evrei – 87 creştini; şelari şi cufelari 78 evrei -18 creştini. Este o enumerare incompletă dar edificatoare. La intervenţia consulilor subordonaţi masoneriei şi cercurilor financiare evreieşti din ţările lor, domnii fanarioţi şi descendenţii lor „pământeni”au spart breslele; iar evreii până la sfârşitul secolului practicând în principal cămătăria, arendăşitul, cârciumăritul şi negustoria ambulantă îşi încep ofensiva pe întregul spaţiu economic românesc.

Raportul economic al vremii este net împotriva românilor. Din cele 5784 firme „creştine”, doar 3757 sunt româneşti. Armenii deţin 487, greco-bulgarii 633 şi alţi străini, 907. Deci existau 3757 firme româneşti la 3342 firme evreieşti sau 3 757 firme româneşti la 5369 firme străine.

• Din 1839 până în 1859 ofensiva economică evreiască, sprijinita financiar de peste hotare, reuşeşte să-şi îmbunătăţească performanţele şi sa schimbe în favoarea evreilor, raportul de forţe în Principate. Statistica contribuabililor urbani şi rurali din Moldova în 1839 spune că din 21,536 posesori de patente, deci contribuabili, 11 121 erau creştini şi 10 415 evrei, adică 51,64% creştini şi 48,36% evrei, în 1846, numai după 7 ani, sunt 30 550 patentări din care 14 833 creştini şi 15 717 evrei adică 48,55% creştini faţă de 51,45% evrei. Cifrele sunt edificatoare. Se adaugă notaţia că foarte mulţi evrei, negustori ambulanţi, practicau evaziunea fiscală, scăpând oricărei statistici.

• Cârciumâritul sătesc rămâne şi în secolul al 19-lea una din direcţiile ofensivei evreieşti împotriva poporului român, atât pe teatrul de operaţiuni eco­nomic, cât şi pe cel de slăbire a fibrei biologice, în 1831 sunt în Moldova 1240 de familii de cârciumari. în ţinutul Herţa, la 2803 familii existau 111 crâşmari.

• Datoriile ţăranilor moldoveni în 1834, majoritatea către crâşmarii şi cămătarii evrei, însumau 15 milioane lei vechi, adică de două ori bugetul Moldovei care în 1832 era de 7 425 962 lei vechi sau aproape cât bugetul Ţării Româneşti.

• Situaţia din Muntenia sub aspectul ofensivei economice evreieşti este radical alta decât în Moldova, ponderea evreilor în economie fiind neglijabilă până la Unirea Principatelor. Exista în Bucureşti un fel de bursă la „Hanul cu Tei”, influenţa zarafilor nefiind semnificativă. Câţiva bancheri evrei la Bucureşti ca Halfon în 1830; fraţii Elias în 1837; Hilel Manoah în 1847 care în relaţia cu Alianţa Israelitâ Universală şi francmasoneria ar fi finanţat revoluţia de la 1848 atât de necesară evreimii pentru câştigarea drepturilor şilibertăţilor civice şi politice; au concurenţi bancheri autohtoni sau levantini care le îngrădesc teatrul de operaţiuni, numindu-1 noi pe cel mai puternic dintre ei, Bâltăreţu, ajuns figură legendară prin câştigurile sale fabuloase.

• Începând din spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al 19-lea, evreimea din Moldova încearcă să devină stăpână pe averea imobiliară prin intermediul instrumentelor de credit şi reuşeşte să torpileze întemeierea Băncii Naţionale care ar fi reglat şi ordonat circulaţia financiară şi ar fi pus bazele unei instituţii naţionale de credit; spre paguba cămătarilor şi bancherilor evrei. Prin instrumente de credit şi ipoteci, evreii au reuşit să-şi subordoneze în Moldova o bună parte din marea proprietate funciară boierească.

PAŞOPTISMUL, UNIREA PRINCIPATELOR ŞI NOUA FAZĂ A RĂZBOIULUI ECONOMIC 88

La 27 martie/8 aprilie 1848 revoluţionarii moldoveni, foarte mulţi dintre ei aparţinând francmasoneriei dintr-un idealism romantic, fără-să cunoască relaţiile de subordonare ale acesteia faţă de Alianţa Universală Israelită, în urma adunărilor de la Iaşi, alcătuiesc un comitet pentru redactarea programului revoluţionar intitulat PETIŢIA PROCLAMAŢIE, în fruntea comitetului a fost desemnat Vasile Alecsandri. Petiţia-Proclamaţie a avut 25 de puncte, reformele economice stipulate de ea, benefice în substanţă lor teoretică, au fost speculate de evreime în folos propriu şi în dauna economiei naţionale. Dezvoltarea comerţului a fost lozinca preluată de evreime din Petiţia-Proclamaţie, fiind transformată în realitate prin dezvoltarea comerţului evreiesc sub protecţia politică a Alianţei Universale Israelite şi cu sprijinul capitalului financiar internaţional, beneficiind de o propaganda susţinută prin presa subordonată din Principate şi din străinătate. După revoluţia de la 1848 evreimea, spre sfârşitul deceniului 5 devine principalul arendaş de moşii, ca la sfârşitul secolului al 19-lea să se organizeze în mari trusturi arendâşeşti, pune mâna pe furniturile publice, pe perceperea accizelor şi a comerţului de bancă, îşi întăreşte hegemonia în comerţul cu amănuntul şi debutează în comerţul mare şi în industrie. Petrolul şi aurul verde – pădurile cu industriile aferente devin obiective principale ale războiului economic cu efecte devastatoare pentru ţară. Nu scapă din mâini prostituţia şi comerţul cu carne vie.

• La Iaşi în 1839 la 9 bresle erau 627 breslaşi români, ca în 1909 să rămână 71 la 556 de evrei.

• În 1900 din totalul de 96 937 comercianţi şi meseriaşi, 62 058 erau români; 21 194 erau evrei, restul alţi străini.

• În 1904 la Iaşi erau negustori evrei 75%; la Botoşani 75,20%; la Dorohoi 72,90%, la Tecuci 65,90%.

• În Ardeal şi Banat profită de patenta imperială din 14 septembrie 1852 pentru a practica masiv comerţul ambulant, devenind marfagii şi boccegii, cum erau numiţi peste munţi.

• Marea afacere care a făcut din evreime stăpâna economică a României a fost concesiunea. Ne-am referit la serialul lui Eminescu GESTIUNEA ISRAELITĂ capitolul III: INDUSTRIE şi COMERŢ din care cităm: … Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci ştie că prin corupţie, prin falsificare, prin înşelăciune va pune lucrurile pe cale bună. Aceeaşi preferinţă şi aceeaşi procedare la darea accizelor. Astăzi mai toate accizele comunale sunt în mâinile israeliţilor nu numai în Moldova, dar şi dincolo de Milcov. Chiar perceperea de impozite indirecte ale statului, precum ale băuturilor spirtoase au ajuns în mâinile israeliţilor, încât în materie de impozite indirecte israeliţii au obţinut şi o jurisdicţie… statul le-a oferit acestora putinţa de a mânui capitalul public, veniturile bugetului statului, al judeţelor şi al comunelor. Cu aceasta au fost înlesniţi a-şi face capitaluri cu banii publici.

In anul bugetar 1893-1894 sumele încasate din perceperea accizelor au totalizat 5 673 773 lei. Procentul care revine perceptorilor evrei este uriaş în raport cu munca depusă şi riscurile asumate. Mai mult. Evreimea reuşeşte să monopolizeze aprovizionările pentru armată începând cu echipamentul şi terminând cu materialele de toate genurile. Afacerea devine o mină de aur. Prost hrănită dar la preţurile pieţii, prost echipată, prost dotată, una scrie pe hârtie, alta se dă la cazan şi la magazia de echipamente, armata devine una din principalele surse de îmbogăţire a furnizorilor evrei. Armata şi statul român prin instituţiile publice, începând cu societatea căilor ferate.

Aici facem o paranteză. Nu evreii sunt vinovaţi de faptul că spre sfârşitul secolului al 19-lea au pus mâna pe mai toate concesiunile statului român, însuşindu-şi sume fabuloase pe care într-o formă sau alta le-au transferat în străinătate. Vinovata principală, de o iresponsabilitate egală cu înalta trădare, având consecinţe tragice pentru poporul român, a fost clasa politică şi funcţionărimea începând cu cel mai umil conţopist şi terminând cu miniştrii. Atunci ca şi astăzi corupţia a fost şi este elementul dezintegrator al statului, evreimea devenind stăpâna ştiinţei şi artei de a corupe.

ARENDAŞII EVREI ŞI MAREA RĂSCOALĂ ŢĂRĂNEASCĂ DE LA 1907. În general se cunoaşte motivul pentru care boierimea şi-a arendat moşiile evreilor, anulându-şi astfel dreptul la proprietatea funciară câştigată în trecut pe câmpul de luptă cu sabia. Luxul nemăsurat, obiceiul de a sta în străinătate, decadenţa moravurilor, cereau sume mari de bani puse la dispoziţie de evreul cămătar care obţinea arenda cu toate privilegiile acordate boierului: dreptul de a avea cârciumă, brutărie, măcelărie, de a ţine iarmaroace, de a vinde peştele heleşteelor, de a percepe taxe la vaduri şi pentru păşunat, de a tăia pădurea. Prin 1903 în Ţara du Sus, 399 evrei ţineau în arenda 45,57% din proprietăţile de peste 50 de ha. Asociaţi cu arendaşi români, evreii exploatau 48,08% din proprietatea funciară, cu o suprafaţă de 497 979 hectare. Tradusă în condiţii de viaţă, arenda a fost cauza decăderii fizice, morale şi spirituale a maselor ţărăneşti, mai ales în Moldova.

• A.C. Cuza: … îi cumpără munca pe nimic, îi măsoară strâmb, îi hrăneşte cu porumb stricat, îi plăteşte cu ţidul la crâşmă, supunându-1 astfel unei îndoite exploatări şi îndrumându-i către patima ucigătoare a beţiei89.

Spre sfârşitul secolului al 19-lea şi în primul deceniu al secolului al 20-lea, evreimea care se ocupa cu exploatarea proprietăţii funciare se organizează în trusturi arendăşeşti. Unul dintre cele mai mari trusturi arendăşeşti evreieşti este cel al fraţilor Fischer: Marcu zis Mochi, Kalman, Froim, Schoel şi Avrum. în 1904 acest trust stăpânea şi exploata la sânge 237 863 ha pământ arabil, iazuri şi păşuni, alcătuind o feudă cu 79 de comune rurale botezată Fischerland pe teritoriul căreia circula moneda Fischerilor şi nu moneda naţională.

Fraţii Fischer reprezentaţi de Mochi reuşiseră să realizeze un stat în stat, un Fischerlandcare era premergătorul Judenland-ului proiectat de Alianţa Universală Israelită. Alţi capi de trusturi arendăşeşti: Gastiner din Botoşani, Gutman din Roman, Juster şi Mendel din Brăila. Când la 6 martie 1905, D. Sturza a interpelat guvernul, a afirmat că numai Fischerii au arendat de la stat 159 334 ha şi anume de la Casa Şcoalelor, Eforia Sf. Spiridon, de la societăţi particulare şi, desigur, de la particulari.

Arendaşii evrei din România se subordonează rabinului Reichorn din Praga care în 1896 îşi alcătuise planul de iudaizare a proprietăţii funciare după cum urmează: …în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care fiind lipsiţi de mijloace de exploatare,, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră90.

Acesta este motivul de fond pentru care francmasoneria a stimulat pretutindeni reformele agrare, pândind momentul când, după reformă, ţărănimea împroprietărită, lipsită de inventar agricol, trebuind să plătească diferite impozite, a apelat la capitalul cămătarilor, arendaşilor, băncilor evreieşti, devenind, prin poliţele şi dobânzile la dobândă sclava acestora. Prin legea rurală de la 1864 s-au împroprietărit în Principatele Unite aproape 468 000 familii de ţărani cu 1 766 000 hectare, cu răgaz de răscumpărare de 15 ani. Marea moşierime a rămas stăpână pe 75 % din pământul Principatelor Unite.

• În 1853 patenta imperială haburgicâ dată pentru Banat şi Bucovina şi în 1854 pentru Transilvania, recunoaşte ţăranilor români dreptul de proprietate asupra pământului aflat în stăpânirea lor la 1848, astfel că aceştia intră în posesia a 17% din suprafaţa cultivabilâ, restul rămânând în posesia grofilor, a patriciatului săsesc şi şvâbesc, a ţăranilor maghiari şi germani.

• În Basarabia timpului aflată sub stăpânire rusească, din totalul de 3 290 870 deseatine, 71% se află în proprietate mică, moşierească şi orăşenească; 8% în a ţăranilor domeniali; 8% posedau coloniştii bulgari, 4% cei germani şi 2% cazacii. Din registrele guvernamentale aflate la Chişinău, prin 1899 reiese că la 1857 se aflau în Basarabia 900 de mari proprietari dintre care 500 de boieri ereditari; 100 boieriţi sub regimul ţarist; 130 comercianţi evrei şi greci şi 156 de mănăstiri.

Subliniem că în epocă, sub acoperirea Alianţei Israelite Universale, se formează în Europa centrală marile latifundii evreieşti, lucru neîntâmplat în Principatele Unite din cauza vechilor rânduieli şi oprelişti, mai târziu din pricina articolului 7 din Constituţia de la 1866. Când în Austria li se acordă dreptul la proprietate funciară, familia Rothschild cumpără numai în Boemia 1/4 din teritoriu aparţinând a şase familii nobile cu vechimea seculară, ca în 1890 să posede de 7 ori mai mult pământ decât familia imperială, în 1893 evreii cumpără în Ungaria de nord prin camătă, 377 805 moşii mari şi mici. In Bucovina aflată sub stăpânire austriacă, pe la 1889 posedă 22% din marea proprietate, izbindu-se în ofensiva lor funciară de Fondul Religios Bucovinean stăpân pe 30% din totalul pământului.

• Metodele arendaşilor evrei, fie individuali, fie organizaţi în trusturi erau în general asemănătoare. O parte din moşii le subarendau ţăranilor cu preţuri de patru ori mai mari decât preţul la care ei arendaseră; altă parte era exploatată sângeros folosind munca ţăranilor nevoiaşi înrobiţi prin legea tocmelilor agricole, poliţe cu clauză penală şi dobânzi la dobânzi. Când ţăranii moldoveni de pe moşiile trustului Fischer nu acceptau condiţiile, Mochi Fischer aducea muncitori agricoli ruteni din Bucovina. Al doilea nivel al exploatării consta în faptul că ţăranul era obligat să-şi cumpere toate bunurile de consum numai de la prăvăliile arendaşului sau ale trustului, unde preţurile erau zdrobitoare. Analiza făcută de Eminescu tocmelilor agricole stabileşte că dobânzile percepute de arendaşi începeau cu 90%, cele mai ridicate fiind de 300%. Decăderea morală a marii boierimi a mers până acolo încât unii boieri au arendat evreilor până şi bisericile de pe moşiile lor, astfel încât preoţii şi enoriaşii, spre a putea organiza şi participa la slujbele religioase, la botezuri, cununii şi înmormântări, trebuiau să plătească arendaşului evreu o taxă suplimentară. Binenţeles că lumânările se cumpărau de la prăvăliile arendaşului la preţul celor din ceară, ele fiind confecţionate din puţină ceară şi multă osânză. Neputând cumpăra moşii, evreii au corupt marii proprietari şi mulţi parlamentari care au cumpărat moşii pe banii trusturilor sau ai arendaşilor şi le-au arendat acestora pe vreme de 99 de ani.

• Radu Rosetti despre legea rurală din 1864 revizuită în 1872: … Era o lege barbară care punea 9părţi din 10 ale românilor în afara dreptului comun. Ea încuraja, uimitor, exploatarea cămâtâreascâ a ţăranului prin crâşmari şi arendaşi. Multe din datoriile contractate intr-un moment de beţie şi considerabil majorate de crâşmar, erau, ca urmare, convertite în tocmeli agricole.91

Intre 1885 şi 1906 producţia agricolă în România creşte cu 100%; dar în dauna ţărănimii şi în folosul arendaşilor,marilor moşieri şi a negustorilor de grâne. în vreme ce 4171 de mari moşieri exploatau direct sau prin arendaşi 3 787 192 hectare, l 115 302 ţărani munceau numai 3 319 695 hectare, fiind înrobiţi eco­nomic şi fizic de cei care-i exploatau. Proprietatea mijlocie între 10-100 hectare însuma 816 414 hectare. Acest raport de forţe în sistemul proprietăţii funciare supus legii agricole mai sus amintite care deschidea drum tuturor abuzurilor a dus la răscoala ţărănească din primăvara lui 1888. Semnalul venit din masele ţărăneşti n-a fost recepţionat şi decodificat de clasa politică românească alcătuita în majoritate din beneficiarii latifundiilor, cavalerii de industrie şi intermediarii evreimii conduşi energic de Alianţa Israelită Universală.

• Din 1902 până în 1906 sunt recolte bogate care fac ca arenzile să crească în proporţie geometrică, iar exploatarea ţărănimii dijmaşe să atingă zona insuportabilului. Trustul arendăşesc al fraţilor Fischer secătuieşte populaţia ţărănească de pe o suprafaţă de 2368 kilometri pătraţi, cât întinderea unui judeţ. Pe acest Fischerland exista un sat cu numele predestinat: Flămânzi. Rotativa guvernamentală: conservatori-liberali se oprise în 1907 la liberali.

• Fischeriand-ul, Mendelland-ul, Gutmanland-ul şi celelalte landuri arendaşeşti evreieşti, am mai spus-o, sunt rezultatul aplicării riguroase în practica a poruncii rabinului cârturar de la Praga, Reichhorn, a planului strategic de iudaizare conceput de Alianţa Israelitâ Universala prin mijlocirea capitalului iudeu internaţional, plan strategic care a exploatat documentele programatice şi de dialectica socio-poli-tica a revoluţiei de la 1848. Comisia proprietăţii convocata de Guvernul Provizoriu al Ţării Româneşti prin Decretul nr. 215 din 9/21 iulie 1848 a dezbătut raportul dintre ţărani şi moşieri; drepturile istorice ale ţăranilor asupra pământului, dijma, învoielile agricole, raporturile dintre proprietate şi muncă, claca, împroprietărirea prin despăgubire, islazurile, locurile pentru casă şi dependinţe, fundarea de ferme model, cultura mare-intensivă, cultura mica şi, mai ales, cât pământ cer ţăranii şi cât pământ pot da proprietarii. La dezbateri au participat şi delegaţi ţărani. Comisia proprietăţii din iulie-august 1848 întocmeşte un bilanţ al raportului istoric al ţăranului cu pământul. Al raportului social şi juridic cu moşierul, în acest raport social şi juridic prevalându-se de ideile generoase ale revoluţiei afirmate şi de rabinul de la Praga: în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani, care fiind lipsiţi de mijloacele de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpânul, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră92afirmaţie pe care o repetăm, s-au interpus evreii, mutând abil prin intermediul capitalului, dependenţa ţăranului de la moşie la arendaş. Dacă boierul mai avea scrupule cunoscându-şi clăcaşii din tată în fiu, fiind de acelaşi neam şi de aceeaşi religie, arendaşul evreu nu cunoaşte decât o singură lege: legea exploatării sângeroase.

• Cererea de pământ a ţărănimii anului 1848 a fost modestă: în Câmpia Română 14 pogoane în care se cuprind locul de casă şi grădină, izlazul, arătura de toamnă, arătura de primăvară şi fâneaţa. La baltă cere 16 pogoane, locul fiind „clisos”; la podgorie, loc îmbelşugat, cere 11 pogoane, la munte 8, pentru meşteşugarii săteni tot 8.

In Banat, domeniu al coroanei habsburgice, au loc răscoale haiduceşti şi ţărăneşti cunoscute sub denumirea de „lotrie”, având drept urmare reglementarea urbarialâ din 1780, care stabileşte sesia ţărănească la 24 iugâre mari, aproape dublu decât vor cere ţăranii din Ţara Românească în 1848. Revoluţia şi războiul ţărănesc condus de Horea, revoluţia de la 1848, dăduseră semnalul mutaţiilor dialectice pe care istoria le impunea în sistemul proprietăţii funciare. Având un corp de analişti excelenţi, Alianţa Israelită Universală şi-a formulat strategia prin care să intre în posesia latifundiilor nobiliare, astfel câştigând pondere masivă în domeniul politicului şi în acelaşi timp să-şi subordoneze ţărănimea. Am demonstrat mai sus că dacă manevra i-a reuşit pe deplin în Europa Centrală, Galiţia şi Bucovina, aceasta a reuşit doar parţial în Principate datorită legilor pământului, mai târziu articolului 7 din Constituţia de.la 1866. După revizuirea articolului 7 ca urmare a presiunilor Alianţei Israelite Universale la Conferinţa de la Berlin din 1879, în România sporeşte sângeros exploatarea arendăşească. Exemplu:

• La 13 iulie 1882 perceptorul A. Comarnescu scoate la licitaţie publică la primăria comunei Odobeasca, plasa Marginea de Sus, judeţul Râmnicu Sărat, pentru: … neplata dărilor datorate din contribuţiuni directe, răscumpărarea clăcii, prestaţiuni judeţene şi altele, următoarele: 51 de vaci, 8 boi, 88 mânzaţi cu mânzate, 2 cai, 15 iepe, 5 noateni, 13 capre, 5 iezi, 83 de oi, 12 miei, 3 berbeci, 5 ramatori, l căruţă cu boi ftoua; l suian; 3 căzi; 2 antale; l car de fân şi … atragem în mod deosebit atenţia cititorului la cele ce urmează: … 28 locuitori cu braţele care se vor da cu luna sau cu ziua până la acoperirea datoriei ce debitează către stat93. Se mai licitează 455 pogoane de pământ cu diferite roade: vii, livezi cu pruni, meri, peri şi fân… Ne aflăm la numai 4 ani după Războiul de Independenţă câştigat de dorobănţimea română la baionetă. Iată că dorobanţii victorioşi care au sângerat la Plevna, Rahova şi Smârdan, făuritorii victoriei şi ai independenţei sunt vânduţi la primărie ca robi, împreună cu animalele şi tot avutul lor, arendaşilor prezenţi la licitaţie. Spectacolul vizualizat prin forţa imaginaţiei este cumplit.

• în 1846, deci cu 36 de ani înainte de licitaţia de oameni de la Odobeasca, Galiţia arendaşilor şi cârciumarilor evrei este pustiită de o crâncenă răscoală ţărănească.

• în 1878 se iau măsuri aspre împotriva cârciumăritului la sate, vizând cârciumarii evrei, fapt care a pus pe picior de război presa mondială, în 1873 erau 22 233 cârciume; în 1874 erau 24 197; în 1878 erau 33 865. La 24 septembrie 1881 se votează o lege care reglementează cârciumăritul, astfel că în 1882 numărul cârciumelor scade la 28 615; în 1886 la 23 550; în 1903 la 21 545. Dintre cârciumarii săteşti doar 10% erau români. La 21 545 cârciumari, România avea doar 3741 de învăţători, accizele cârciumăritului concesionate evreilor realizau 5 673 773 lei; pentru învăţământul primar cheltuindu-se doar 4 080 798 lei. Cârciumarii evrei debitează în 1869, înainte de intervenţia statului, 15 milioane litri de alcool de cea mai proastă calitate.

J. Levy în 1869: … Cârciumarii evrei erau un flagel pentru poporul român… Aşa că ţăranul român ajunsese o mină de aur pentru jidovi, evreul un fac-totum, iar ţăranul exploatat până la sânge 94.

Desjardins: … Cu rachiul pe care ei nu-l beau, dar pe care-l amestecă cu vitriol, înşala pe român, otrăvindu-i cu aceeaşi lovitură oraşele şi satele?95

Memoriul prezentat Camerei în 1868 de o grupare de 31 de deputaţi: …Posesorii unor sume imense, ovreii s-au dedat la cămătărie fără nici o rezervă şi pe o scară aşa de întinsă încât au desfiinţat şi ruinat mii de familii bogate. Camătă a devenit o plagă teribilă… care seacă izvorul forţelor vii ale naţiunii. Această monopolizare a capitalurilor e cauza cea mai naturală a crizei monetare care bântuie ţara de ani de zile96.

In 1865 proprietatea funciară era grevată cu peste 267 milioane sub titlul de ipoteci; dobânzile socotite numai la 20% echivalau cu valoarea întregului export al ţârii calculat între 1862-1866, fiind mai mare decât valoarea întregii producţii de grâu pe aceşti 4 ani. Bancherii evrei din Brody s-au oferit sa dea un împrumut statului român, asigurându-1 cu ipotecarea moşiilor statului.

• în 1863, după strânsul recoltei, s-au vândut silit în Moldova, moşii în valoare de 8 354 664 lei pentru datorii de 6 989 069 lei; iar după un an, în 1864 s-au vândut silit moşii în valoare de 17 116 655 lei, fără sa se poată acoperi datoriile de 17 820 913 lei; tot atunci vânzându-se de bună voie moşii în valoare de 22 303 869 lei. Este vremea înstrăinării pământului românesc din pricina jocului cămătâresc şi arendăşesc.

• Prin 1992, Radu Theodoru a primit de la inginerul Dan Florin Chiriţescu din Galaţi o lucrare masivă a tatălui său, avocatul Gheorghe Chiriţescu din Iaşi (1897-1986) intitulată: 1907 DIN PUNCT DE VEDERE JU­RIDIC, ECONOMIC, şi SOCIAL, de fapt teza de doctorat prezentată la Facultatea de Drept şi Filologie a Universităţii din Iaşi, căreia i-a adăugat; AMINTIRI DESPRE VIZITA MAREŞALULUI ANTONESCU LA IAŞI IN 1944 – Gheorghe Chiriţescu însoţindu-1 pe Mareşal în calitate de ajutor de primar al laşului şi AMINTIRI DESPRE IONEL TEODOREANU CA AVOCAT. Cu toate stăruinţele, Radu Theodoru nu a găsit editor pentru preţioasele lucrări mai sus-amintite. Cum inginerul Dan Florin Chiriţescu îl autorizează pe Radu Theodoru să facă publice lucrările tatălui său, foloseşte în cele ce urmează câteva date inedite din teza de doctorat, subliniind că autorul ei, copil sărac de ţăran din judeţul Iaşi, a făcut Şcoala Normală, ca învăţător şi-a luat licenţa în drept, apoi doctoratul în ştiinţe politice şi economice după care a practicat avocatura. Consider această teză de doctorat, documentată pe viu în zonele răscoalelor, în afara unei bibliografii de excepţie, ca pe unul din documentele fundamentale privind tragedia ţărănimii române în 1907.

Răscoalele ţărăneşti din martie 1888 despre care am amintit tulbură judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Buzău. Sunt înăbuşite de către armată. Spuneam că moşiile de peste 100 ha însumau 3 810 361 ha din care l 516 390 ha erau cultivate în regie, restul de 2 293 964 ha deci 50,2% erau arendate. Arendaşii români deţineau l 445 285 ha; deci 2/3 din suprafaţă; străinii ţineau în arendă 846 676 ha sau 1/3 din suprafaţă din care 423 338 ha erau arendate de bulgari şi greci şi cealaltă jumătate de 423 338 ha era arendată de evrei. 72% din moşiile de peste 5000 ha erau arendate, în proporţie de 73% erau arendate moşiile între 3000-5000 ha; cele între 1000-3000 ha în proporţie de 59%; iar cele între 500-1000 ha în proporţie de 57%, ceea ce înseamnă că moşierii mai mici îşi lucrau singuri moşiile în proporţie de 43%, în vreme ce numai 27% din marii moşieri îşi vedeau de moşiile lor.

• Prinţul Sturdza locuia în Franţa la Dieppe. Işi arendase moşia trustului Fischer. Trustul Juster concurează trustul Fischer şi vor să pună mâna pe moşia Sturdza. Juster face o călătorie costisitoare la Dieppe şi-i oferă prinţului cu 60.000 lei mai mult decât arenda plătită de Fischer, făcând contract legal cu Sturdza. Mochi Fischer pleacă şi el la Dieppe şi-i oferă descendentului de domn cu 60 000 lei peste oferta lui Juster, stipulând în contract că ia asupra sa toate cheltuielile procesului inerent cu Juster. Sentinţa tribunalului îl obligă pe Mochi Fischer să plătească l milion ca despăgubiri lui Juster. Deci doi capi de trusturi arendâşeşti evreieşti se luptă pentru a obţine în arendă moşia unui descendent fanariot, pământ românesc ţinut cu munca, jertfa şi sabia de ţăranii români. Războiul arendaşilor îi aduce lui Mochi Fischer o pagubă de l milion de lei la care se adaugă 120 000 lei anual plusul de arendă. Mochi Fischer trebuie să scoată de pe moşia Sturdza, din primul an o arendă de l 120 000 lei şi ceva în plus pentru el.

• Pe moşia Mavrocordat-Dângeni se scădeau la plugărie sărbătorile şi zilele ploioase, pe moşia Fischer-Ripiceni se scădeau numai sărbătorile. Fischer, Gostiner şi Hecht arendau falcia cu 40 de lei. în judeţul Iaşi existau 118 moşii, cultivate de 19 proprietari şi 99 de arendaşi din care 44 erau români, 73 evrei, o moşie fiind lucrată de stat. Trusturile Fischer şi Juster exploatau 15 moşii.

• Analizând preţurile arenzilor la falcia de moşie, am onestitatea de a sublima că preţurile stabilite de arendaşii evrei se corelează cu preţurile stabilite de ceilalţi arendaşi şi de moşierii care-şi exploatau singuri moşiile, existând între aceştia un contract mutual spre a ţine ţărănimea în dependenţă absolută.

• Răscoala ţărănească a izbucnit în Moldova, pe moşia Flămânzi exploatată de trustul Fischer şi a avut de la început un caracter puternic antisemit din pricina nemulţumirilor acumulate vreme de decenii de către masele ţărăneşti exploatate de cârciumarii, cămătarii şi arendaşii evrei. Am marcat pe hartă direcţiile de afluire ale grupărilor răsculaţilor, centrele de adunare şi obiectivele atacurilor, asta în Moldova. Rezultatul a fost edificator. Ţărănimea răsculată a năvălit în târgurile create şi locuite de evreime ca Hârlâu, Târgul Frumos, Podul Iloaiei unde au devastat prăvăliile şi cârciumile evreieşti, după care s-au revărsat asupra conacelor moşierilor şi sediilor arendaşilor.

• Avocatul Chiriţescu şi-a făcut documentarea de teren şi la Flămânzi, a stat de vorbă cu martori oculari şi participanţi la răscoală, remarcă pe unul din capii ei, învăţătorul Maxim care pe lângă relatarea firului răscoalei al cărei iniţiator a fost, i-a povestit şi câteva antecedente din care reproducem întâlnirea delegaţiei săteşti cu prinţul Sturdza, venit să ridice arenzile în anul 1903. Deci învăţătorul Maxim, preotul şi primarul în audienţă la prinţul Gr. M. Sturdza. Obiectul: să ceară pământ şi lemne pentru un local de şcoală, cam 15-20 de prăjini. Maxim:… s-a ridicat de pe divan, s-a apropiat de noi, a pus piciorul pe un scaun şi ne-a întrebat – ce veşti îmi aduceţi?… Am început să-i spun eu, că nu avem local de şcoală, că sunt mulţi copii care rămân fără învăţătură, abecedarul măcar. Că avem 480 de elevi după recensământ şi că numai 120 frecventează… -120!… merg regulat la şcoală, bre domnule profesor … face speriat prinţul proprietar… Dar cine ne mai mână plugurile bre, dacă or merge toţi la şcoală? … Explicaţiile pe care am încercat să le mai dau, am înţeles că erau de prisos. Ne-a spus că pământ nu ne poate da că are şi el puţin (avea 25 000 fălci); că lemne iarăşi nu ne poate da pentru că pădurile sunt arendate laolaltă cu moşia lui Mocni Fischer. A scos doar din buzunar şi ne-a dat 100 de lei. Am plecat de la curte mâhniţi..97

* Răscoala prinde ţara şi parlamentul dezbate: A.D.Sturdza şi Ionel Brătianu interpelaseră guvernul în chestiunea arendaşilor şi trusturilor arendâşeşti. Răspunde Gh. Cantacuzino preşedintele consiliului de miniştri: … Precum am avut onoarea să declar în adunarea deputaţilor, acapararea moşiilor prin arendă în mase mari şi compacte de către trusturi puternice, constituie un pericol economic şi naţional de o gravi­tate însemnată… Soluţiunea acestei chestiuni nu este uşoară prin multiplicitatea intereselor ce o înconjoară, pentru că ea ridică o sumă de greutăţi judiciare în dezlegarea ei şi se loveşte necontenit de chestiunea importantă a drepturilor câştigate.

Cantacuzino reprezenta partidul conservator şi făcea aluzie la drepturile câştigate de evrei prin revizuirea articolului 7 din Constituţie.

• În şedinţa consiliului de miniştri din 9 martie 1907, regele Carol I cere guvernului să vină negreşit cu o lege împotriva trusturilor arendăşeşti.

• La 12 martie 1907 cade guvernul conservator, înlocuit de un guvern liberal prezidat de Dimitrie Sturdza. La interne, Ionel Brătianu. La război, generalul Averescu.

• Ionel Brătianu în interpelarea mai sus amintită din şedinţa Camerei – 3 martie 1907:…starea populaţiei rurale, în genere, necesită imperios o grabnică şi eficace îndreptare, în ultimii ani o nouă împrejurare a îngreuit tare această stare în multe localităţi. O mână de. oameni, străini de interesele mari ale dezvoltării noastre economice şi sociale, s-au făcut stăpâni prin arendare, pe întinderi tot mai mari de suprafaţă cultivată a ţârii. O singură familie asociată (n.n. Fischer) posedă o întindere superioară multora din districtele ţârii. Sute de mii de hectare şi deci sute de mii de ţărani stau sub .dominaţia monopolistă a câtorva indivizi care n-au nici o grijă de starea în care vor rămâne localităţile ce le stăpânesc după sfârşirea contractelor lor, servindu-se de influenţe puternice pe care le dau relaţiile plătite de care dispun, pentru a nesocoti cele mai elementare noţiuni de dreptate. Ei nu exploatează atât forţele secundare ale naturii, cât exploatează, câmătăreşte munca şi nevoile ţărănimii.

• Gazeta VOINŢA NAŢIONALĂ din 9 martie 1907, articolul RĂSCOALA ŞI GUVERNUL:… Trustul fraţilor Marcu, Kalmat, Froim, Şoil şi Avrum Fischer ţine în arendă 69 de moşii… în ultimii doi ani arenzile au fost urcate de două ori… ca să vedeţi că de unde era răul mai mare de acolo a pornit mişcarea, observaţi că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri şi nu uitaţi că aceste mişcări sunt contagioase – acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier altrusturilor de arendaşi străini, care le speculau cu lăcomie aşa cum voiau… Dacă nenorociţii ţărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiaşi exploatatori şi dacă încercau să emigreze şi mai departe, găseau alţi arendaşi care ispitiţi de câştigurile cele mari, ale trusturilor profitau, de învoielile cele exagerate, ii exploatau tot atât de rău, astfel că nenorociţii nu găseau nicăieri nici o uşurare.

• În final citez din Manifestul studenţilor bucureşteni în chestiunea ţărănească publicat în UNIVERSUL din 2 martie: …

ROMÂNI!

Ţăranii din judeţele Dorohoi, Botoşani, Iaşi şi din tot nordul Moldovei, ajuns la sapă de lemn – se agită şi cer pământ… cei ce au datoria de a veghea asupra intereselor acestei ţări, au lăsat ca trustul străin să acapareze toate moşiile şi acum, stăpân pe pământ, voieşte a slei şi a înmormânta populaţia noastră ru­rală. Satele Moldovei au fost inundate de străini, care fără să fie întrebaţi de unde vin şi ce scopuri urmăresc, au devenit exploatatorii sătenilor noştri.

Adaug, în numele adevărului istoric nemăsluit, că răscoala din Moldova a fost o mişcare socială; dar şi antisemită. Iată dovezile: UNIVERSUL din 26 februarie 1907: …Iaşi 24… Sătenii sunt foarte îndârjiţi şi par a fi hotărâţi la acte de violenţă. Mai mulţi evrei şi arendaşul unei moşii învecinate au fugit. UNIVERSUL din 28 februarie 1907, prin telefon… La Băderd ţăranii au atacat moara şi au alungat pe evrei de acolo. Ţăranii persistă în cererea lor să lise dea fălcia de pământ cu 25 de lei precum şi alungarea arendaşilor evrei (n.n. fălcia de pământ ajunsese la 80 de lei)…Târgul Frumos 26: Ţăranii din Cepelniţa, Bădeni, Cotnari şi Hodora au făcut ca toţi evreii de acolo să fugă, lăsând avutul lor în prada rebelilor. Au fost maltrataţi şi numeroşi comercianţi evrei. UNIVERSUL joi 1 martie: Solidaritatea studenţilor din Iaşi cu ţăranii revoltaţi. CONSERVATORUL 2 majtie: … De la Podul Iloaiei sosesc ştiri grave… După câteva ceasuri s-au întors vreo şapte sute, provocând scene violente, spărgând şi devastând casele mai multor arendaşi evrei. UNIVERSUL 2 martie Reportaj de la Tg. Frumos: … Am stat de vorbă cu locuitorul C. Bucâtaru din Bălţaţi… Iată ce-mi spune el… Se auzise pe la noi că înspre Flămânzi, Hârlău şi Bădeni ţăranii s-au ridicat împotriva evreilor arendaşi, cerându-le pământ mai ieftin. In ziua aceea la Tg Frumos (n.n. omul venise după târguieli) un negustor evreu vinde nişte brânză unui sătean de pe la Brăieşti şi în loc să-i dea un kilogram îi dă numai 800 de grame. Intâmplător era acolo şiPetrache Azoichi, tot din Bălţaţi, om mai deştept şi cu ştiinţă de carte, care îndată ce vede pe om că se plânge de cântăreala strâmbă, se duce, cântăreşte şi el şi când vede că omul avea dreptate, îl ia la bătaie pe evreu. Evreul fuge din prăvălie în casă. Din stradă vin şi alţi săteni, strică geamurile, desfundă butoaiele cu vin şi rachiu …se duc şi la alte prăvălii, pârjol în târg.

• Pe fondul unei tensiuni explozive generate de cămătarii evrei, un negustor evreu nu-şi poate înfrâna obiceiul de a fura la cântar. De aici, pârjolul. Aidoma cu izbucnirea tumultului de la Câmpeni din 24 mai 1784 când moţii se ridică împotriva arendaşilor de băuturi armeni Martin „Bosniacul” şi Martin „Patru bani” prăpădindu-le butoaiele de băutură şi slugile înarmate, tot la un târg de ţară. Scânteia care a stârnit vâlvătaia răscoalei şi a războiului ţărănesc condus de Horea.

EFECTE. CONSECINŢE. Ceea ce n-au rezolvat partidele politice şi guvernele din pricina intereselor de clasă, a presiunii uriaşe diplomatice, economice şi financiare a Alianţei Universale Israelite şi a presei mondiale pusă în slujba ei, a rezolvat ţărănimea cu bâta, securea şi focul, jertfindu-şi alte 11 000 de suflete, după jertfele făcute în Războiul Independenţei. Arendat pe 90 de ani de trusturile străine în care evreii deţineaujumătate din suprafaţa moşiilor, pământul ţării era în primejdie să fie vândut la mezat străinilor. Trustul Fischer ar fi jucat în România rolul baronului Rothschild în Boemia. Cu un instinct milenar al naţionalului, ţărănimea a rezolvat dilema clasei politice, plătind din nou cu sânge şi suferinţe eliberarea moşiei ţării de sub jugul cămătăresc, răsturnând prin foc şi pară strategia Alianţei Universale Israelite care-şi fixase ca obiectiv cucerirea posesiunii pământului românesc, astfel încât înlocuind boierimea naţională cu evreimea arenda să şi cămătărească, să poată transforma România prin unireaFischerland-urilor, într-o Judenland.

Având motivaţia răscoalei, guvernul liberal desfiinţează trusturile arendăşeşti. Arendaşii individuali pot ţine în arendă până la 4000 ha. După răscoală, în 1907 şi 1908 corpurile legiuitoare votează o serie de legi privitoare la agricultură: legea învoielilor agricole, a păşunilor comunale, legea obştiilor şi a casei rurale. Se desfiinţează munca la tarla sau boierescul, se legiferează „dijma de-a valma”, consiliul superior al agriculturii, se impune „libretul”, un fel de carnet de servaj, se desfiinţează plăţile în natură, plocoanele şi ruşfeturile. Proprietarii au fost obligaţi să dea 1/8 din pământ pentru formarea islazurilor comunale. Se înfiinţează obştiile de arendare, formate din ţărani care au dreptul prioritar prin lege de a arenda moşiile statului. Se înfiinţează Băncile populare la care învăţătorii săteşti stimulaţi de ministrul învăţământului Spiru Haret, au avut o contribuţie hotărâtoare. Casa rurală cumpără moşiile puse în vânzare de proprietari, le parcelează şi le vinde ţăranilor, instituind asupra procedeelor un privilegiu ipotecar. Jumătate din capital aparţinea statului, jumătate acţionarilor, începutul operaţiunilor având asigurat un capital de 10 milioane lei.

Răscoala din 1907 impune politicii, politicii culturale, opiniei publice şi spiritualităţii româneşti problema ţărănească, problemă care devine fundamentală pentru România în tot secolul al XX-lea.