Radu Theodoru – România ca o pradă. Capitol 5: Contrarevoluţia

În volumul I din culegerea de articole publicate de revista americană THE DEARBORN INDEPENDENT, proprietatea marelui industriaş Henry Ford, tipărit în România în 1927 după originalul american sub titlul JIDOVUL INTERNAŢIONAL, la pagina 159, rând 24, scrie: .. Chestiunea românească este de asemenea o chestiune jidovească şi toţi românii vorbesc de Statele Unite ca de o „Ţară Jidovească” din cauză că ei au cunoscut, prin oamenii lor de stat, teribila presiune care a fost exercitată de jidovii americani contra ţării lor, o presiune care se extinde asupra chestiunilor celor mai necesare pentru trai şi care au constrâns România să semneze tratate care sunt tot aşa de umilitoare ca acelea pe care le pretindea Austria de la Serbia şi care au provocat războiul mondial.

B’nai B’rith (I.O.B.B.) sau „Fiii Legământului”, lojă francmasonică exclusiv evreiască a fost înfiinţată în 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe întreg pământul care a fost împărţit în 11 districte; în 1925 s-a schimbat preşedintele comitetului executiv după 25 de ani de exerciţiu activ: Adolf Kraus. In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului şi-au avut reşedinţele la Berlin, Viena, Bucureşti şi Istanbul. In 1925 Terra a fost împărţită în 15 districte. Primele 7 în S.U.A., districtul 8 în Germania, districtul 9 în România. Deci al doilea district ca importanţă europeană. Un Schweig a scris în 1917 (românii erau în plin război de reîntregire a neamului) o broşurică: Indicatorul instituţiilor şi organizaţiilor evreieşti din România. La pagina 8, acest Schweig scrie: Toate lojile din ţară sunt supuse jurisdicţiunii acestui comitet … Adică comitetului lojei din România a I.O. B’nai B’rith. Tot Schweig numeste Sanhedrinul evreiesc din România care în acel an se identifica lojei B’nai B’rith şi se compunea din : dr. Adolf Stern, preşedinte; dr. M. Beck, vice-preşedinte; dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B. Brânişteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.

Prima lojă B’nai B’rith din România a fost creată de consulul Statelor Unite la Bucureşti, francmasonul iudeu Benjamin Peixotto în 1872, trimis în misiune specială spre „a ameliora soarta evreilor persecutaţi1Peixotto determină chiar intervenţia ministerului de externe al S.U.A. în favoarea evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al României creat după 1918 a fost înfiinţat tot prin funcţionari ai ambasadei S.U.A.

In 1927 Districtul IX România al lojei B’nai B’rith era compus din 14 loji după cum urmează: „Fraternitatea” Nr. 380-Bucureşti, „Peixotto” 381-Brăila, „Bien” 382. Galaţi, „Viitorul” 387-Buzâu, „Egalitatea” 393-Ploieşti, „Concordia” 394-Moineşti, „Lumina” 534-Bucureşti, „Samoil” 583-Iaşi, „Menorah” 395-Piatra Neamţ, „Orient” 669-Cernâuţi, „Salom” 1025-Cluj, „Humanitas” 1080-Bacâu, „Ahava” 1081-Braşov, „Progresul” – Roman, în martie 1930 dispăruseră lojile B’nai B’rith: „Caritatea” – Vaslui, „Meimonide” – Huşi, „Instrucţiunea” – Focşani, „Luptătorul” – Craiova,J’Dr. Stern” – Tr. Severin, „Montefiore” – Piteşti, „Goodhart” -Târgovişte, „Cremieux” – Bacău, Botoşani, Bârlad. Iată şi câteva nume din „Ilustrul Sanhedrin” ales în mai 1927: dr. I. Niemerover mare preşedinte, Max Seidman şi avocatul Filip Chefner – vicepreşedinţi, Karl Kliiger, mentor, B. Bercovici – trezorier şi alţi evrei secretari şi membri2.

Acest paragraf se raportează la opinia justificată exprimată în primul paragraf de către THE BEARBORN INDEPENDENT.

Josepf Berkovitz, preşedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucureşti, director politic al ziarului L’INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generală din 27 mai 1927 a lojilor exclusiv iudaice B’nai B’rith: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei sa devină o unitate3.

Leon Goldştein – Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: …din iniţiativa Lojilor sa se înfiinţeze în toate oraşele bănci evreieşti, cu capitaluri evreieşti, cu acţionari evrei, cu consilieri, administratori şi cenzori evrei pentru ajutorarea comerţului evreiesc*.

Protocol 15: …Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă din înţelepţii noştri… Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.

Dr. W. Filderman, preşedintele U.E.P. şi al consiliului central evreiesc din România afirma în 1937 că pe consângenii săi nu-i interesează Palestina, căci rolul lor poate fi mai bine îndeplinit în România (atenţie, cititori): ÎNCĂ UN PĂMÂNT NEDEPLIN OCUPAT, căci nu cuprinde nici pe departe pe kilometru pătrat numărul limită de locuitori4.

Avocatul Mişu Weissman recunoaşte existenţa unei probleme evreieşti în România şi Polonia, dar afirmă că nu este locul a se vorbi de un surplus de populaţie evreiască pentru motivul că România este departe de a fi atins gradul de densitate a populaţiilor din ţările occidentale 5.

SUNDAY EXPRESS (1938) publică o teorie a unui evreu din Cernăuţi conform căreia Rusia, Polonia şi România ar trebui să cedeze câte 30-40.000 km2 care să alcătuiască viitorul stat evreiesc care să cuprindă o parte din Bucovina, Basarabia, Galiţia şi Ucraina, cu capitala la Odessa. Cele trei ţări cedante ar fi obligate să înscrie un buget necesar acestei ţări a lui Israel.

Petre Şchiopul – domnul Munteniei, 1568: …Jidovii vin în ţară şi împrumută sătenilor cu dobânzi mari ce nu pot plăti… Pentru că iau prin camătă sângele raialelor şi unde merg fac mii de supărări sub cuvânt de bani6.

Referatul comisiei însărcinată de generalul Enzenberg să studieze problema evreilor din Bucovina: …aici, în ţară, jidovii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul din ou, mierea în floare, mielul în pântecele mamei pe un preţ mic şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât ţăranii împovăraţi astfel de datorii şi pentru viitor nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară…7

Generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei a răspuns comunităţii evreieşti după expulzarea cămătarilor şi cârciumarilor: …Până acuma n-am văzut jidan la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut arând pentru jidovi şi anume câmpurile cele mai roditoare pe care jidanul arendaş le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă, desigur, cele mai rele 8.

M. Kogălniceanu, răspuns la nota lui La Valette, ministrul de externe al Franţei iudaizate: în legătură cu aplicarea art. 10 din Legea poliţiei rurale, în 1869: …De aceea, nu numai astăzi, dar din toate timpurile, sub toate regimurile, domnii şi bărbaţii de stat ai României şi, în general, toţi aceia care se interesează de această ţară, s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea poporului român de către un alt popor care îi este străin, de către evrei 9.

La prima vedere, mozaicul de citate şi informaţii de mai sus contrazice subtitlul O VIZIUNE SISTEMICĂ. Spunem la prima vedere, deoarece, în fond, mozaicul poate fi ordonat ca element îrrtr-o structură a sistemului pe care-1 formează România ca stat care-şi afirmă de secole năzuinţa spre independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi liberă dezvoltare a naţiunii şi tot de secole este supusă unor tendinţe imperialiste aparţinând ca elemente organice unor alte sisteme statale, economice sau financiare care au considerat şi încă consideră România ca o pradă.

A dezvălui conţinutul şi sensul evoluţiei societăţii româneşti şi al statului naţional unitar România îritre 1848-1994, a face analiza unor laturi esenţiale ale existenţei sociale şi ale progresului social, a identifica factorii care au determinat esenţa vieţii sociale în etapele devenirii comunităţii naţionale până la Războiul de Independenţă – după acest război până la marile răscoale ţărăneşti din 1907, precum şi a Războiului balcanic din 1913, a radiografia lupta de interese contrarii intereselor naţiunii în perioada primului război mondial, în cea interbelică, în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi în cea kominternistă, a , socialismului naţional şi în cea a contrarevoluţiei, înseamnă a aborda sistemic tema noastră de cercetare: ROMÂNIA CA O PRADĂ. Cu specificarea că ne vom ocupa numai de unul din elementele perturbatoare ale istoriei noastre moderne, evreimea, care la rândul ei formează un sistem închegat, compus dintr-o diversitate de elemente corelate şi interdependente, de stări diferite ale conexiunilor acestora şi de o structură cu totul deosebită şi antagonică structurii statului naţional România.

Să ne precizăm: evoluţia legică a statelor româneşti Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a vizat doctrinar şi practic unirea lor într-un singur stat naţional, eliberat de orice asuprire străină, perfecţionarea cadrului statal, a instituţiilor fundamentale, eliberarea socială, perfecţionarea societăţii, trecerea avuţiei naţionale din beneficiul străinilor care o acaparaseră în epocile cât au stăpânit Ţările Româneşti, în beneficiul românilor şi al statului lor naţional.

Evoluţia legică a comunităţii evreieşti din Ţările Româneşti şi România, de subordonare suprastatală, cu interese religioase, doctrinare, economice, spirituale suprastatale, a venit în contradicţie cu interesele naţionale considerate de supra-statul iudeu ca forţa principală de rezistenţa la instaurarea Republicii Universale. Comunităţile şi mai târziu comunitatea evreiască din România s-au bucurat de sprijinul masiv diplomatic, politic, financiar şi mass-media al Alianţei Universale Israelite, al statelor occidentale itadaizate: Franţa, Anglia, Statele Unite ale Americii, al francmasoneriei, reuşind ca pe o bună parte a istoriei moderne a românilor să realizeze dezideratele fundamentale ale francmasoneriei, adică:

– să constituie un STAT ÎN STAT;

– să organizeze un STAT DEASUPRA STATULUI;

– să arunce în luptă acest STAT ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN.

Strategia pe timp scurt, mediu şi lung adoptată de Alianţa Universală Israelită faţă de Ţările Româneşti şi mai apoi de România a fost rezultatul unei analize complexe de ordin psiho-social, economic, demografic, politic, în care au intrat în calcul gradul de ocupare al teritoriului (unul din elementele cheie al strategiei pe termen lung); stratificarea socială, raporturile de clasă; situaţia economică, aşezările omeneşti, comerţul, resursele naturale. Abia la începutul secolului XX ideologii evreimii şi doctrinarii Republicii Universale destăinuie în lucrările lor faptul că şi-au fixat drept obiectiv strategic transformarea unei părţi din teritoriul românesc în parte componentă a unui viitor stat iudeu în estul Europei, pentru a canaliza aici întreaga emigraţie mozaică din Rusia, Ucraina şi Polonia, mutând pe Nistru şi Nipru vechiul imperiu al khazarilor de la gurile fluviului Volga.

Abia după constituirea Uniunii Sovietice şi trecerea ei sub despotismul iudeu, România a fost disputată de iudeo-bolşevism care a acţionat în spaţiul social al proletariatului şi de iudeo-capitalism care prin intermediul francmasoneriei şi al finanţei a acţionat în spaţiul social al clasei politice şi posedante, ambele direcţii urmărind acelaşi scop: subordonarea României intereselor lor economice şi politice, desfiinţarea statului naţional, acapararea puterii şi stăpânirea resurselor materiale în scopul înfăptuirii Republicii Universale: fie în varianta iudeo-bolşevicâ, fie în varianta iudeo-capitalistă.

Pentru a-şi realiza obiectivul strategic în România, Alianţa Universală Israelită şi toate structurile ei subordonate au folosit tactici corelate stării generale europene, stării specifice estului european, profitând de războaiele zonale sau mondiale spre a obţine avantaje deosebite pentru comunitatea evreiască de pe teritoriul ţării noastre. Cele mai importante tactici folosite în a doua jumătate a secolului trecut, corelate la evenimentele europene fabricate de francmasonerie ca organ executiv al Alianţei Universale Israelite, au fost obţinerea Emancipării Evreilor prin revoluţiile de la 1848 conduse în majoritate zdrobitoare de francmasoni; INVAZIILE SUCCESIVE ale evreilor ruşi şi galiţieni în Moldova şi Basarabia, cu o infiltrare masivă, subterană în Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Banat; obţinerea ÎMPĂMÂNTENIRII sau a INDIGENATULUI sub presiunea diplomaţiei europene aflată în subordinea finanţei iudaice şi, sub aceeaşi presiune, obţinerea DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI care, prin sprijinul finanţei suprastatale au făcut din evreimea rezidentă în România, puterea economică dominantă, cu o influenţă majoră în sfera politicului.

INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI

Până în secolul al XVIII-lea prezenţa evreilor în Ţările Româneşti este nesemnificativă. Cămătari, creditori ai unor domni, neguţători de robi veniţi în Urdi Alai – coloanele nesfârşite care urmau armatele turceşti, nu sunt menţionaţi în documente, nici în descrierile călătorilor străini, cu toate că o sumă de istorici, scriitori şi gazetari evrei au încercat să acrediteze teza anteriorităţii lor în spaţiul dacic, înaintea formării poporului român.

De la Bernard Stambler cu a sa L’HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT D’INTERVENTION; la J.B. Brociner cu CHESTIUNEA ISRAELIŢILOR ROMANI şi Elias Kapsali, există o întreagă literatură evreiască fabricată spre a servi drept bază istorică şi juridică tezei colonizării României cu evreii din Europa de Est şi înfiinţării unui stat iudeu, dacă nu pe tot cuprinsul Ţărilor Româneşti, măcar în Bucovina şi Basarabia.

întemeietorul şcolii istorice a anteriorităţii evreimii pe teritoriul dacienu este întâmplător un iudeu elveţian, Geneva fiind un centru puternic al francmasoneriei, al studiilor rabinice şi al Alianţei Universale Israelite. El se numeşte dr. Johann Gaspard Bluntschli, avându-i drept discipoli pe M. Schwartzfeld, Sincerus, M. Halevy, Stambler, E. Schwartzfeld, Joseph Berkowitz, un lacob Psantir-Lâutarul, un Samuel Marcus din Smirna. Lucrările lor apar pe timpul bătăliei pentru împământenire şi câştigarea drepturilor politice. Bătălie susţinută de întreaga diplomaţie iudaizatâ din Europa şi S.U.A., ca şi de,corul mass-mediei mondiale de sub conducerea Mantei Universale Israelite, demonstrându-se astfel interesul major pentru ROMÂNIA. Iată câteva titluri: OCHIRE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA – 188710 (a se citi cu atenţie titlul: evreii în România); EXCURSIUNI ISTORICE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA MIJLOCUL ACESTUI VEAC – 1888 11; KHAZARII ŞI EVREII DIN ROMÂNIA 12. Aceiaşi corifei înfiinţează societatea istorică „luliu Barasch” în şedinţele căreia aceşti istorici improvizaţi îşi citesc lucrările spre a constitui precedentele necesare presei evreieşti mondiale şi a furniza centrelor de putere politice şi economice o justificare „ştiinţifică” a presiunilor exercitate asupra României.

Samuel Marcus din Smirna:… e posibil ca românii de azi să fie urmaşii khazarilor evrei.

Bernard Stambler în introducerea tezei de doctorat susţinută la Paris: Două popoare ale aceleiaşi naţiuni (n.n. românii şi evreii) îşi disputau dreptul primului ocupant la finele secolului ultim 13.

Nicolae Iorga afirmă că nu există nici o menţiune documentară despre evrei până la 1500. G. Reicherstorfler, ambasador austriac la curtea lui Petru Rareş, care a bătut toată Moldova, nu-i pomeneşte printre ceilalţi străini, cu toate că pe la 1330 erau câţiva evrei tătari la Cetatea Albă, fiind obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului. La 1412 călătorul francez Guillebert de Lennoy nu-i mai pomeneşte. Evrei turceşti apar la Chilia căzută sub Imperiul otoman cam pe la jumătatea secolului al XVI-lea, când apar şi evrei spanioli concuraţi în neguţâtoria de vite – geleplâkul -de evreii polonezi care făceau contrabandă, ocoleau vămile domneşti şi pe cele ale târgurilor, deci practicau evaziunea vamală, silindu-1 pe Petre Şchiopul, acum domn în Moldova, să-i expulzeze la 8 ianuarie 1579.

Marile centre de emigrare evreiască spre Moldova sunt Imperiul ţarist cu Galiţia şi Ucraina, şi Bucovina ocupată de austrieci, în ambele imperii, ţarist şî habsburgic, au loc manifestări antiiudaice – fie sub formă de pogromuri, dărâmări de sinagogi, înrolări în armată, expulzări, fie sub formă de legi drastice ca acel JUDEN ORDNUNG – Regulamentul Evreilor -edictat la 28 decembrie 1776 de către împărăteasa Măria Terezia prin care se limita numărul căsătoriilor, al locuitorilor evrei din oraşe, al negustorilor evrei. Spre pildă, în Timişoara nu puteau trăi mai mult de 49 familii de evrei, dintre aceste familii nu puteau fi decât 8 negustori şi doar 6 negustori de vechituri.

In Bucovina, trup moldovenesc, trăiau înainte de răpire cam 200 familii de evrei, la care în 1774 s-au adăugat încă 300 venite pe urmele armatei ruseşti de ocupaţie, în 1778 recensământul militar austriac găseşte 800 de familii, în 1782 sunt l 050 familii, din care generalul Enzenberg a expulzat 372 familii. La 1780 majoritatea era formata dinBetteljuden, evrei cerşetori. La 1871 guvernatorul îi obligă să muncească pământul, fapt care i-a determinat să fugă în Moldova, aşa că din 714 familii au mai rămas numai-175 – fenomenul se va repeta în România socialistă, când prin naţionalizarea întreprinderilor, comerţului, sistemului financiar-bancar, rămânând fără stăpânirea mijloacelor de producţie au emigrat în masă. Când autorităţile austriece le-au cerut să aibă un capital de 250 florini, au părăsit Bucovina, fugind în Moldova.

Alianţa Universală Israelită prin emisarii săi, con­form obiectivelor strategice fixate, a acţionat propa­gandistic în comunităţile est-europene, dirijându-le emigraţia spre Basarabia şi Moldova. Când au anexat Basarabia la 1812, ruşii au găsit aici în jur de 5000 familii evreieşti stabilite pe parcursul unei jumătăţi de secol, ca urmare a emigrărilor succesive din Ucraina şi Rusia. Conform manuscrisului Swinin ei erau:…lipsiţi de orice cultură, foarte bigoţi, rapaci şi vrăjmaşi ai celorlalte neamuri… locuiau în mulţimi compacte prin oraşele şi târgurile Basarabiei unde se ocupau cu comerţul şi camătă, iar la graniţă cu contrabanda 14. Prin sate erau cârciumari, speculanţi ai ţărănimii, precupeţi. Autorităţile ţariste au vrut să-i scoată din oraşe şi să-i fixeze în sate ca agricultori. Au fost create 16 sate de evrei cu 10 589 de suflete în 1082 gospodării. Experimentul a fost ratat, majoritatea „agricultorilor” fugind înapoi în oraşe şi târguri. Cei care-au rămas, fie că au ruinat gospodăriile, fie că la adăpostul lor au făcut cămătărie sau negustorie, în 1858 s-a cunoscut un spor considerabil al evreimii prin noi valuri de invazie, 78 751 de suflete, din care 41 525 erau bărbaţi şi 37261 femei, revenind 11,3 evrei la 100 de locuitori. Numai la Chişinău trăiau 19 329 evrei; la Hotin 20 307; la Soroca 13 824; la Balţi 9 816 – asta explicând fenomenul evreiesc antistatal, bolşevic de după Marea Unire, ca şi urmarea acestuia la materializarea pactului Ribbentrop-Molotov. Actele oficiale ruseşti dau pentru perioada 1858-1871 următoarele date demografice: români – 692 000; ruteni -120 000; evrei 78 750, după care urmează bulgarii, cu abia 48 750 locuitori şi, în ordine descrescătoare ruşii, germanii, ţiganii şi armenii. Autorităţile ruseşti de ocupaţie stabilesc că evreii fug de orice recensământ, putând recenza în 1891 numai 141 175 evrei din totalul celor existenţi, în anul 1860 la Chişinău locuiau 16 324 evrei. Creşterea spectaculoasă a numărului de evrei în Basarabia are motive obiective şi în afara propagandei Alianţei Universale Israelite. încă de la 1830, sub ţarul Nicolae I, evreii sunt persecutaţi cu străşnicie în Rusia, fiind izgoniţi de prin târguri şi oraşe; dar la 26 septembrie 1830 se emite un ucaz imperial prin care li se acordă privilegiul de a se aşeza în Basarabia, fiînd scutiţi de biruri şi impozite pe doi ani. Mai mult. Ca să scape de plaga evreimii din Polonia ocupată şi din guvernământul Herson, ţarul acordă evreilor polonezi şi hersonegi scutire de impozite pe 5 ani de îndată ce vor trece Nistrul şi se vor aşeza în Basarabia15.

Este prima manevră ţaristă de a scăpa de evreimea care năpădise oraşele ruseşti. A doua manevră a ţarului Nicolae I este ucazul care prelungeşte cu încă trei ani scutirea de impozite a evreilor aşezaţi în Basarabia, privilegiu căruia ţarul Alexandru II îi adaugă un altul: comercianţii evrei din Basarabia plătesc pentru dreptul de patentă mult mai puţin decât comercianţii ruşi. Invazia evreimii podoliene în acest rai ţarist a fost provocată şi din motivul de a deznaţionaliza Basarabia şi de a face din români o populaţie minoritară, de privilegiile evreilor bucurându-se mai târziu toţi negustorii străini; iar în 1832, printr-un alt ucaz, se acordă ţăranilor ruşi pălmaşi sau iobagi eliberaţi de stăpânii lor, dreptul de a se aşeza în Basarabia. In 1892 Chişinăul număra 7 832 de case, un templu israelit, 30 de case evreieşti de rugăciune.

Care erau caracteristicile etno-sociale ale acestor mase de invazie, migrând spre raiul basarabean şi moldovenesc, conduse de rabinii care aveau instrucţiunile emisarilor Alianţei Universale Israelite? Să-i consultăm pe contemporani. Internunţiul papal la 1794: …Evreii aşezaţi în Moldova sunt evrei mizerabili, pe care austriecii nu voiau mai de mult să-i ţină în Bucovina16… Contele d’Hauterive, fost secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat (1785-1780): …numai datorită nemţilor ei n-au rămas cei mai mari şarlatani şi au căpătat preferinţă pentru lucrările de tâmplărie, de croitorie, de ceasornicărie, pe care le execută de altfel destul de prost… au cea mai extraordinară figură care se poate vedea în vreun colţ al lumii: cu capul pătrat sus, ascuţit jos, acoperit cu o căciula din blană neagră ale cărei fire stau ridicate ca nişte ţepi de arici, de sub care atârnă doi zulufi de păr cât sunt de lungi, în timp ce spatele capului le este. ras, ei mai au pe deasupra şi un cioc mic la vârful bărbiei, ceea ce le dă înfăţişarea unor capre de Angora17.

Viceconsulul francez la Iaşi, Viollier, la 1829: …mizerabili boccegii, cea mai mare parte fără domiciliu, vagabonzi plini de datorii, băgaţi în afaceri suspecte de mizeria vieţii… sau: ..,Neam speculativ, viclean şi şarlatan, care a dus populaţia română la mizerie 18Thibault Lefebre: …Ei trec ca setoşi de câştig, nimic nu-i demoralizează, nici o vorbă nu-i descurajează, nici o aroganţă nu-i jigneşte. Ei acceptă cu umilinţă sau cel puţin în tăcere observaţiile cele mai severe, asprimile cele mai tari… Ei solicită cu umilinţă o comandă de la cel care i-a gonit cu un minut mai înainte şi un nou refuz nu-i va descuraja, pentru că persistenţa lor va înfrânge repulsia clientului… Aleargă din producător în producător căutând marfă, stabilind preţuri, făcând târguri, totul cu o ardoare, cu o îndemânare şi o pricepere surprinzătoare… Toţi aceia care cumpără de la evrei trebuie să verifice cu îngrijire cântarul de care se serveşte, greutatea mărfii, banii pe care îi numără, facturile… Preţurile pot fi exagerate, cântarul fals, greutăţile măsluite, socoteala greşită… Ţăranii sunt victimele lui de predilecţie pe care îi înşală la tot: la monedă, la socoteală, la greutate, la balanţă şi la mai cine ştie ce19… Pouqueville, un foarte învăţat consul al lui Napoleon Bonaparte, în volumul III din VOYAGE DANS LA GRECE, ed.II, libre IV, chap. IV, p. 340-350, în care descrie ravagiile ciumei în Thesalia: …Câţiva turci fataliştirămaseră la Lansa cu evreii care, traficând ultimele lucruri ale celor morţi, răspândiră datorită acestui comerţ – sacrilegiu, ciuma până la Salonic, unde mai mult ca 15 000 persoane muriră în acest an funest pentru Grecia.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 cu ocuparea Ţârilor Româneşti de către armatele tariste pana la1856 constituie prilejul unei noi invazii masive de evrei din Galiţia, Polonia, Ucraina, sudul Rusiei şi Basarabia, fie slujitorind armatele de ocupaţie, fie trecind Prutul nepăzit, în contingente masive.

La recensământul executat în Moldova la 1803 din ordinul domnitorului Al.C. Moruzi, se găsesc 544 capi de familie evrei aşezaţi prin sate şi 2 389 la oraşe şi târguri, rotund 3000 capi de familie evrei faţă de 151 549 creştini, sau cca 12 000 evrei faţă de 604 000 creştini, sau 12% evrei faţă de 98% români şi câteva minorităţi neimportante numeric. Numai după un an, în 1804 divanul domnesc se alarmeazădin pricina infiltrărilor masive de evrei. In 1820 domnitorul Mihai Şuţu ordonă un nou recensământ. Numărul familiilor evreieşti a crescut la 4 728, din care 984 la sate şi 3 744 la oraşe şi târguri, însumând 18912 suflete, adică o creştere de 58,33% în 17 ani sau 3,43% pe an. In 1827 cifrele sunt şi mai explicite, în satele Moldovei existau l 200 cârciumari evrei; în târguri şi oraşe, trăiau 3 602 evrei, iar Iaşi, l 256; adică 6 078 capi de familie, cu o creştere de l 350 familii, rata invaziei pe 7 ani fiind de 26,32%, sau 3,76% pe an. Faţă de anul 1803, rata invaziei evreieşti a fost în 1827 de 100%.

Intre 1786-1892 evreii din Iaşi plătesc contribuţii de 4 000 lei, cota negustorilor creştini fiind de 18 107,60 lei, adică evreii 18% – creştinii 82%, asta explicând raportul numeric între negustorii evrei şi cei creştini, în 1803 laşul numără 652 familii de evrei, ca în 182’2 să numere l 099 familii, adică o creştere de 53% în 19 ani. La 1820 în Bârlad sunt numai 20 de case evreieşti, la Roman existau în acelaşi an dughenile Bercului Jidov, la Botoşani după un izvod din 1828, la 24 negustori erau 18 negustori evrei. La 1820 în Dorohoi erau 232 familii evreieşti, în Herţa 339, în Suceava 229, în Botoşani 511. 118

Pentru Bucureşti, consilierul de legaţie Klausewitz dă următoarele date în 1824: 80 000-90 000 locuitori între care 4 000 germani şi 6 000 evrei; majoritatea supuşi austrieci, francezi şi ruşi. Sub ruşi, Bucureştiul este invadat de evrei. Catastiful haham-başei Haim Hereş notează că în 1813 au intrat în Bucureşti venind din Austria şi Turcia peste l 000 de evrei.

In cursul războiului ruso-turc din 1827 evreii din Iaşi invadează Bucureştiul, silindu-1 pe marele spătar Al. Ghica să nu îngăduie decât aşezarea străinilor care se ocupă cu plugăria.

Programul invaziei Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi României de până la 1916, se execută minuţios, cu tenacitate şi foloseşte două metode: una ilegală, trecerea graniţelor în mod clandestin, aşezarea în comunităţile constituite, apoi mituirea funcţionarilor publici pentru acordarea actelor necesare şi una legală, mult mai puţin uzuală, făcându-se apel la consulatele străine aflate la ordinul centrelor de presiune iudaice. Dacă cifrele şi procentele date mai sus demonstrează b invazie lentă, dar susţinută an de an, cele patru recensăminte din 1859, 1860, 1899 şi 1912 certifică faptul că invazia a atins cote maxime şi că România era pe cale să ajungă acel Pământ al Făgăduinţei, obiectivul fixat de Alianţa Universală Israelitâ.

Recensământul din 1859 stabileşte o creştere de 22% a evreilor în Moldova faţă de anul 1831, comunităţile evreieşti însumând 119 000 suflete, ca în 1899 evreii să ajungă la 195 887 suflete, adică 10,15% din totalul populaţiei, numai la Iaşi trăind 39 441 evrei faţă de 38 626 creştini. Cu alte cuvinte, laşul devine un oraş evreiesc, capitala unui judeţ în care trăiesc 46 646 evrei şi 145 132 creştini, în cele 66 de târguri şi oraşe ale Moldovei trăiau la 1899: 41 467 evrei; în cele 6 oraşe nereşedinţă, 12 272, iar în sate 16 019. Interesant este că numai 11 sate din Moldova de nord nu aveau cârciumari şi arendaşi evrei, în 1912 numărul evreilor din Moldova scade la 167 590, cei lipsă gâsindu-se în Muntenţa, Oltenia şi Dobrogea, după cum urmează: în Muntenia 68 852 evrei din care 66 438 aşezaţi în capitalele de judeţ, în oraşe şi târguri, l 456 şi la sate 958, cu 1,71% din totalul populaţiei, în Dobrogea se stabiliseră 4 276 evrei, iar în Oltenia 4 906. La 1910, în Bucovina se înregistrau 102 919 evrei la o populaţie de 795 719 suflete, asta însemnând o rată de invazie pe 54 de ani de 731%20.

Unul din ţinuturile româneşti fixat ca obiectiv prin­cipal al emigraţiei din Galiţia şi Bucovina este Maramureşul. Alegerea nu este întâmplătoare! Considerat ca o cetate naturală, bogată, cu populaţie puţin densă, Maramureşul constituie a doua placă turnantă a emigraţiei evreieşti din estul continentului spre centrul şi vestul acestuia, ca şi baza de operaţii pentru infiltrarea în Transilvania, Crişana şi Banat. De unde înainte de 1857 evreii nu se ridicau dincolo de 14 581 de suflete, în 1900 ajung la 96 150 suflete. Valea Izei, a Vişeului, cercul Sighetului devin obiective principale ale infiltrărilor prin trecâtorile din nord.

Statisticile maghiare din anul 1910 atestă că în Transilvania trăiau 118 179 evrei, 11,30% dintre aceştia fiind stabiliţi în aşezările urbane, iai în Banat ajunseseră la cifra de 19 50121.

De la Ernest Desjardins care a vizitat Principatele în 1867, dând un număr de 400 000 evrei trăitori aici, din care nici 200 000 nu erau născuţi pe teritoriul invaziei, trecând prin MEYER’S LEXICON, LA GRANDE ENCICLOPEDIE; UNIUNEA EVREILOR PĂMÂNTENI22, studiile lui B.P. Haşdeu, lorga, I. Codrescu, A.C. Cuza, J. Tanoviceanu, Jean Levy şi Eminescu, luând în considerare lucrarea DIE JUDEN IN ROMANIEN a dr. Arthur Ruppin, aprecierile crâncenului duşman al românilor Isidore Lpeb, articolele din REVUE DES DEUX MONDES, până la statisticile oficiale din Ungaria, Rusia, Austria şi România, am putea stabili că în anul 1910 trăiau pe teritoriul nostru naţional 823 740 evrei şi că datorită sporului anual, la 1918 când se realizează visul de aur al românilor, în România Mare şi-au dat mână cu mână un număr de l 275 000 evrei, certificând afirmaţia lui Joseph Berkovitz reprodusă la începutul acestui capitol: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei să devină o unitate.

Planul strategic pe termen lung al Alianţei Israelite Universale care viza transformarea României într-un nou Israel îşi atinsese primul obiectiv: constituirea masei de manevră dintr-o populaţie evreiască puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul internaţional financiar, diplomatic şi de mass-media, pe fondul existenţei celor două mari centre de putere internaţionale: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul.