Radu Theodoru – România ca o pradă. Capitol 3: Iudaizarea Statelor Unite ale Americii

SUA

Am afirmat că fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal internaţionalist, nu poate fi analizat decât global. Iudaizarea Europei a fost interdependentă şi conjugată în timp cu iudaizarea Statelor Unite. Fenomenul s-a dezvoltat în proporţie geometrică în Statele Unite şi în proporţie aritmetică în Europa. Cauza principală a acestei deosebiri în viteza de propagare a iudaismului pe cele două continente, ca şi deosebirea de escaladare a evreimii la toate dimensiunile şi ierarhiile financiar-economice, politice, sociale, culturale şi propagandistice stă în deosebirea radicală a structurilor statelor europene faţă de statele americane. Europa este continentul multirasial al statelor naţionale care şi-au edificat structuri socio-politice, economice şi culturale specifice tendinţelor interne şi valorilor unei etnii bine consolidate vreme de milenii într-un spaţiu geografic perfect delimitat, fapt care a dat naştere unor popoare şi naţiuni politice cu istorii specifice, cu limbi, obiceiuri, credinţe, mo­rale, culturi şi arte originale, cu mecanisme de semnificare specifice şi originale care prescriu un fel de regulă conduită în Spania ibero-arabă să zicem şi alte reguli de conduită în Norvegia vikingilor sau la geto-daci. Pe măsură ce popoarele europene au devenit naţiuni politice şi-au creat sisteme de valori care le-au orientat opţiunile şi deciziile politice având ca element social, dinamic şi revelator apărarea şi promovarea NAŢIONALULUI. NAŢIUNILE POLITICE au devenit imense laboratoare de creativitate istorică. Unul din rezultatele principale ale acestei creativităţi este PATRIOTISMUL,-formă superioară de apărare şi conservare a naţiunii, bun spiritual şi moştenire istorică de suprema valoare morală, însumând de la zestrea mitologică până la cea religioasă întregul sistem de valori al naţiunii respective. Europa s-a prezentat imperialismului sionist ca o structură de celule vitale, ca un ţesut dens de nuclee de creativitate politică, economică, socială, culturală, spirituală, de valorificare intensivă a zestrei naţionale în graniţele naţionale şi pe teritoriul specific care a influenţat prin datele lui fundamentale, de la peisaj la climă, de la bogăţiile solului şi subsolului la numărul de zile însorite dintr-un an, la floră şi faună, a influenţat în mod original şi specific naţiunea, celula vitală respectivă. Una este arta gotică, alta cea bizantină. Exemplele ar coborî discuţia în sfera didacticismului. Alcătuite, dezvoltate şi con­solidate prin munca, creaţia şi jertfele sutelor de generaţii, naţiunile Europei se constituie în tot atâtea fortăreţe, cu atât mai greu de cucerit cu cât majoritatea populaţiei statului respectiv se ocupă cu agricultura fiind legată de pământ şi de mitologia respectivă, în uriaşul laborator al naţiunilor la nivel multisecular s-au diversificat funcţiile acestora, s-au asimilat experienţe proprii zonale şi continentale şi întregul complex sistemic s-a valorizat dialectic prin lupta dintre vechi şi nou, momentului unităţii contrariilor, deci al echilibrului, urmându-i în mod dialectic, momentul dezechilibrului. Aici cititorul este obligat să aprecieze că o NAŢIUNE alcătuieşte un SISTEM, adică un ansamblu de elemente aflate în interdependenţă şi interacţiune, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii. Privită sistemic, deci ca un SISTEM, NAŢIUNEA se caracterizează prin câteva proprietăţi principale cum ar fi: integralitatea – adică apartenenţa componentelor la ansamblu.(clasele şi păturile sociale, instituţiile fundamentale, reţeaua transporturilor, a comunicaţiilor, industria, agricultura, comerţul, sistemul bancar-financiar); autoreglareadeci capacitatea sistemului de a-şi autocorecta efectele perturbatoare; autoorganizareaadică posibilitatea sistemului de a reveni de la o stare de dezechilibru; ierarhizarea,ceea ce înseamnă că poate conţine părţile sale componente şi dacă hotărăşte, poate intra în componenţa altui sistem superior cum ar fi o alianţă multinaţională, să zicem.

Cu cât NAŢIUNEA ca SISTEM constituie un tot integrat al elementelor şi subsistemelor sale, cu o interconexiune activă, puternică şi fluentă a acestora, cu atât ea se prezintă ca o unitate cu o structură solidă care dinamizează însuşirile şi activează legile sistemului. Pentru evreime, prin excelenţă factor nedefinit ca SISTEM NAŢIONAL; ci ca SISTEM INTERNAŢIONAL, SUPRASTATAL, caracterizat doar printr-o religie comună şi prin posesiunea finanţelor suprastatale, supranaţionale, NAŢIONALUL constituie inamicul cel mai puternic care barează drumul spre realizarea Republicii Universale. Am văzut cum atacând din interior câteva Sisteme Naţionale din Europa, iudaismul a încercat să transforme continentul într-un sistem supranaţional dominat de evreime. Obstacolul principal după iudaizarea Occidentului 1-au constituit statele naţionale socialiste din Europa de Est aflate sub scutul militar al Uniunii Sovietice.

Al treilea război mondial declarat de iudeocraţia mondială cu centrul de putere în Statele Unite a câştigat câteva bătălii împotriva blocului socialist al statelor naţionale din Est, fără însă să câştige şi războiul. Dimpotrivă…

La argumentele de mai sus se adaugă faptul că în toată Europa, mai ales în evul mediu, minorităţile evreieşti din statele feudale au avut un regim restrictiv nu atât din motive religioase, cât mai ales din motive economice şi politice, majoritatea cămătarilor, a negustorilor, a speculanţilor în toate domeniile aparţinând comunităţilor evreieşti care au creat un fenomen de respingere din partea maselor autohtone. In unele state naţionale din Europa s-au declanşat fie persecuţii şi expulzări în masă, ca în Spania medi­evală, fie pogromuri spontane ca în Rusia ţaristă, atunci când specula şi cămătăria evreiască revolta populaţia unei anumite zone, sau când autorităţile luau măsuri represive împotriva anarhiştilor şi teroriştilor evrei, ca în Rusia ultimei jumătăţi a secolului trecut. Vreme de sute de ani s-a cimentat în statele naţionale din Europa o anumită viziune asupra evreimii, defavorabilă acesteia din punct de vedere religios, spiritual şi filozofic. Europa catolică, ortodoxă şi protestantă a respins mozaismul sectar, habotnic şi rasist. Statele naţionale europene s-au dezvoltat clădindu-şi civilizaţiile pe muncă productivă în agricultură şi mai târziu în industrie. Comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi îmbogăţit pe comercializarea şi specularea muncii pro­ductive a popoarelor pe teritoriile cărora s-au aşezat, constituind de la început cadrul unei formaţiuni suprastatale, neasimilându-se, nestabilind nici un fel de legături spirituale de continuitate istorică sau de solidaritate cu popoarele respective.

Relaţia evreilor cu Statele Unite este exact la polul opus celei cu Europa. Rezultat al unei emigraţii europene masive alcătuind un conglomerat de etnii, religii, limbi, culturi, obiceiuri care au intrat în interdependenţe unificatoare fără structuri statale consolidate, fără o religie de stat, coloniile din Lumea Nouă au fost deschise penetrării capitalului evreiesc, fără oprelişti. Ne reamintim că prima colonizare masivă au făcut-o englezii care între 1607-1733 au format 13 colonii; că aceste colonii protejate şi ajutate de Anglia au luptat cu stabilimentele franceze din Canada şi Louisiana şi că abia între 1775-1783 prin războiul de independenţă purtat împotriva Angliei, cele 13 colonii au constituit Statele Unite ale Arnericii sub preşedinţia lui George Washington care a deschis era preşedinţilor francmasoni. Emigraţia europeană şi mondială spre America de Nord a cuprins şi loturi masive de evrei care au întâlnit o societate în formare, neconsolidată, deschisă, având toate datele spre a putea fi subordonată economic capitalului financiar şi politic celor care posedau acest capital financiar. Nu facem aici istoricul emigraţiei evreieşti în Statele Unite începând cu fuga evreimii braziliene la New York unde guverna olandezul Peter Stuyvesant care le-a interzis intrarea în servicii publice şi să deschidă prăvălii. Mituind, corupând, infiltrându-se evreii au făcut din New York-ul interzis de Stuyvesant, cel mai puternic centru evreiesc din lume.

El este numit de evrei Noul Ierusalim, iar S.U.A. – Ţara Făgăduinţei prezisă de profeţi. In 50 de ani comunitatea evreiască din S.U.A. a crescut de la 50 000 de suflete la 3 300 000. Incepând cu teatrul şi terminând cu domeniul bancar-financiar, majoritatea industriilor şi a comerţului aparţine evreilor. Tot evreii stăpânesc cinematografia, audio-vizualul şi presa scrisă. Iudaizarea statului american şi subordonarea lui intereselor iudaismului internaţional începe odată cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv iudaice B’naiB’rith la New York în 1843, care în 1921 avea peste un milion de membri şi 726 de lojii răspândite în toată lumea, Terra fiind împărţită în 11 districte. Spre sfârşitul secolului trecut şi începând cu secolul XX, B’nai B’rith a dictat politica internă şi externă a S.U.A. preşedintele Clinton fiind emanaţia evreimii americane, principalii lui colaboratori politici şi privaţi fiind evrei. Doi dintre preşedinţii Statelor Unite aflaţi la conducerile acestora în două momente cheie ale istoriei mondiale, primul şi al doilea război mondial: Wilson şi Roosevelt au fost francmasoni supuşi lojei B’nai B’rith şi Alianţei Universale Israelite, Roosevelt însăşi fiind evreu şi reprezentând interesele puternicului centru de presiune al evreimii new-yorkeze. Dacă până la 1843 evreimea , din S.U.A., s-a mulţumit să cucerească sistemul eco­nomic de vârf al S.U.A., de prin 1870 a trecut la cucerirea posturilor cheie din administraţie. La început indirect, odată cu Wilson direct, prin numiri de evrei în posturi cheie ca acel Morgentau cu misiuni identice emisarilor evreo-americani din ultimele trei administraţii, însărcinaţi cu construirea cadrului juridic, economic şi politic al Republicii Universale. Morgentau a fost numit ambasador în Turcia, apoi în Mexic, a fost trimis ca intermediar în conflictul turco-armean, apoi Wilson 1-a trimis în chip de anchetator în aşa zisa pro­blemă a pogromurilor din Polonia împotriva evreilor. Odată cu Wilson şi prin intermediul lui Wilson, centrul de putere iudaic din S.U.A. dobândeşte statut de arbitru internaţional şi dirijează politica externă a S.U.A. funcţie de interesele şi strategiile Alianţei Universale Israelite. Exemplul cel mai tipic este crearea şi susţinerea necondiţionată a statului Israel, ca şi raporturile de subordonare ale S.U.A. faţă de acesta; ca să nu amintim deocamdată de construirea Ligii Naţiunilor (autor Wil­son) şi a Statelor Unite ale Europei, operă la care trudeşte din greu iudeocraţia internaţională spre a elimina inamicul principal care blochează drumul spre Republica Universală: Statele Naţionale Europene şi Asiatice. Un scriitor filosemit Wernert Sombart în cartea EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN scrie: …Dacă America continuă să se dezvolte în aceleaşi condiţiuni ca generaţia trecută, dacă statisticile imigrărilor şi proporţia naşterilor la toate naţionalităţile rămâne aceeaşi, putem să ne imaginăm Statele Unite peste 50 de ani (n.a. asta înseamnă deceniile 7 şi 8) sau 100 de ani ca o ţară locuită numai de slavi, negri şi jidovi, între care jidovii vor ocupa natural situaţiunea de conducători ai vieţii economice57.

Câştigul de cauză al evreimii americane în concurenţa cu celelalte grupe etnice ale emigraţiei europene, se datorează sprijinului financiar dat de conaţionali şi finanţa iudaică europeană, majoritatea emigraţiei creştine fiind săracă sau aparţinând unei categorii sociale supusă în ţările de baştină persecuţiilor politice sau religioase. Din start majoritatea emigraţiei evreieşti a acaparat principalele mijloace financiar -bancare, pe când emigraţia creştină, săracă, a trebuit să-şi clădească bunăstarea muncind din greu, vreme de câteva generaţii, fie în teritorii virgine, fie în ateliere şi fabrici. Statisticile americane îi indică pe evrei ca pe stăpânii a 70% din clădirile şi afacerile americane. Tot Wernert Sombart în aceeaşi lucrare: …eu susţin aserţiunea mea că Statele Unite (mai mult poate ca oricare ţara) este plină pana la creştet de spirit jidovesc. Acest fapt este recunoscut de cele mai multe cercuri, mai cu seamă de acelea care sunt mai în măsură de a forma o opiniune asupra acestui subiect… Faţă de acest lucru nu este oare nici o justificare pentru părerea că Statele Unite datorează însăşi existenţa lor jidovilor? Şi dacă este aşa, noi putem afirma cu atât mai mult că influenţa jidovească a făcut Statele Unite ceea ce ele sunt, adică americane. Deoarece ceea ce noi numim americanism nu este altceva decât, daca se poate zice astfel, spiritul jidovesc rafinat58.

Louis D. Brendeis în Justiţia Curţii Supreme a Statelor Unite, citez: … Să ne organizam, să ne organizam, să ne organizam până ce fiecare jidov se va găsi deasupra… ZIONISM pag. 113 -114..,59 Se ştie că în Statele Unite francmasoneria a făcut progrese repezi la vârful piramidei sociale. Avem obiceiul de a spune greşit că demnitarul este francmason, în loc să spunem că X este demnitar pentru că este francmason. Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: …Pentru cel care nu se pătrunde de ideea că franc­masoneria nu este decât o luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realiza vechiul lor vis de dominaţie universală, francmasoneria rămâne o enigmă de neînţeles6o.

In 1930, Casian defineşte francmasoneria după cum urmează:… O asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăreşte ca prin distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o civilizaţie naţionalistă atee, având ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea universală a rasei semite61.

Nu pot face un inventar de definiţii; dar din suma documentării reiese limpede că francmasoneria, gradele, anul ei calendaristic, anumite ritualuri şi simbolistica ei sunt în totalitate ebraice. Pe lângă capitalul financiar, evreimea stăpâneşte Statele Unite şi prin francmasonerie. Primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington, a fost francmason. Francmasoni au fost şi preşedinţii Taft, Wilson, Hoover, F.D. Roosevelt, Truman, Johnson, Gerald Ford. Cel mai puternic dintre ei, F.D. Roosevelt, a cedat experimentului comunist, frate al francmasoneriei, popoarele Europei de Est. în revista L’EXPRES nr. 214 din 9 ianuarie 1992 sub titlul FRANCMASONII şi CUCERIREA ESTULUI se scrie: …Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care francmasoneria le-a formulat timp îndelungat în tainiţele lojelor.

Din Statele Unite a plecat Troţki cu recomandări speciale şi tot de acolo, de la marii capitalişti evrei, i-au venit ajutoare masive în bani spre a pune în practică teoriile masonului Karl Marx, comunismul, primul pas spre Republica Universală. Spre începutul celui de-al doilea război mondial evreii din Statele Unite reprezentau 3,50% din totalul populaţiei, în schimb stăpâneau 70% din presă, 90% din confecţiuni şi din comerţul cu blănuri, 50% din comerţul cu mobilă, teatrul le aparţinea, din 3 medici şi 2 avocaţi unul era evreu. Scriitorul Emil Ludvig (Kohn), într-un interviu din L’HUMANITE nu cu mult înainte de a se sinucide: Noi suntem în Statele Unite o realitate. Din cele şase rase mai importante care alcătuiesc nu numai populaţia, dar şi structura politică şi economică a Americii noi suntem una de care se ţine seama… avem cuvânt hotărâtor în toate pulsaţiile de viaţă ale noului conti­nent62.

Ziaristul evreu Isak Markosson, la un banchet dat de AMERICAN LUNCHEON CLUB în relatarea ziarului belgian LA PATRIE: … Războiul nu este decât o întreprindere de afaceri colosale. Fără noi răscoalele nici nu s-ar putea face, fiindcă le-ar lipsi spiritul de organizare şi mijloacele financiare. Pregătirea tehnică o facem noi, finanţarea războiului ne aparţine exclusiv, în trusturile de arme deţinem 73%; în cele alimentare 67%; în consorţiile de echipament militar 92%; în materiale de drum de fier, pe şantierele navale sau în uzinele de avioane de la 50% la 94%. Puterea noastră în aceste trusturi – fără să vorbim de cele financiare fără de care nu se poate mişca nimic în lume – este de 87% în medie în tot ce priveşte pregătirea şi susţinerea războaielor. …Cu aceste arme în mână putem spune că de soarta războaielor hotărâm noi şi, în consecinţă şi de destinele naţiunilor respective63.

O SISTEMATIZARE NECESARĂNomazi din ţară în ţară, din imperiu în imperiu, din Chaldeea în Egipt, în Asiria şi Persia, pretutindeni înrobiţi, batjocoriţi, huliţi şi izgoniţi din pricina spolierii la care supuneau autohtonii, combinata cu dorinţa de a-i stăpâni poli­tic, evreii s-au răspândit pe tot globul atunci când Titus, Adrian şi Sever au încorporat imperiului roman patria lor biblică. Istorie tragică începând cu 2000 de ani înainte de Hristos.

In imperiul bizantin comunităţile evreieşti au .trecut printr-un lung şir de persecuţii. Au cunoscut liniştea în lumea musulmană, în imperiul german sunt cunoscute colonii evreieşti ocupându-se cu comerţul pe la anul l 000. Când expulzaţi, când masacraţi în timpul Cruciadelor, când plătind taxe speciale, când ghetoizaţi în condiţii inumane ca în acelJudengasse din Frankfurt, când declaraţi sclavi perpetui cum a făcut-o Frederic al II-lea în 1231, evreii europeni au adunat o ură istorică împotriva statelor naţionale. Matei Corvin i-a izgonit, Maria Tereza le-a interzis intrarea în Imperiul habsburgic, abia sub losif al II-lea se emancipează prin Edictul de toleranţă din 1782. In Prusia câştigă emanciparea la 1812. Abia în a doua jumătate a secolului trecut, după iudaizarea Franţei, dobândesc libertăţi civice în statele germane.

In Franţa au trăit aceeaşi experienţă contradictorie, de la raporturi tolerante sub regii franci la expulzări sub merovingieni; în Anglia lui Richard Inimă de Leu şi Ion Fără de Ţară sunt obligaţi să poarte semne dis­tinctive, comerţul le este îngrădit şi supus unei fiscalităţi excesive.

In 1264 sunt ucişi în masă de către poporenii sâtui de jaful lor cămătăresc; cei scăpaţi sunt expulzaţi în 1290. Prima sinagogă se ridică la Londra abia în 1701. In Peninsula Iberică cunosc teroarea înainte de epoca hispano-musulmanâ, arabii îi tolerează şi prosperă vreme de trei secole, după Reconquistă se instaurează cenzura cărţilor ebraice, şi din 1391 călugărul Fernando Martinez îşi începe campania anti-iudaică urmată de masacre şi distrugerea unor comunităţi întregi. In timpul unirii Castiliei cu Aragonul prin Ferdinand şi Isabela, evreii creştinaţi cu sila, marranii, dovediţi nesinceri, sunt arşi pe rug. La 30 martie 1492 Sfântul Oficiu emite edictul de prescriere generală, prin care li se confiscă avutul şi li se interzice să ia cu ei aurul şi argintul. La 1497, Emanuel I expulzează din Portugalia aproape 300 000 de evrei, iar în 1498 sunt expulzaţi din regatul Navarrei. Statele şi cetăţile italiene au primit refugiaţii din Peninsula Iberică. In Polonia trăiesc în deplină libertate până sub Albert I, când sunt strânşi în ghetouri, iar în 1498 sunt expulzaţi din Lituania. Secolele XVI şi XVII sunt benefice pentru evreimea financiară din Polonia; dar la 1648 căzăcimea răsculată sub buzduganul hatmanului Bogdan Hmielniţki trece comunităţile evreieşti prin foc şi sabie.

Am făcut această scurtă incursiune istorică spre a lămuri cauzele urii nutrite de evrei statelor naţionale, în care, vreme de veacuri au suferit fie reperesiunea organizată a acestora pentru a-şi proteja supuşii de specula cămătarilor, negustorilor şi cârciumarilor evrei; fie pogromurile populaţiilor din anumite regiuni stoarse nemilos de către aceştia.

Reacţia comunităţilor evreieşti a fost organizarea, schimbul rapid de informaţii, dictatura vâtrfurilor religioase şi financiare care au dirijat comunităţile cu mână de fier, capitalizarea finanţei, constituirea organismelor iudaice suprastatale, iniţierea acţiunilor convergente pentru subordonarea guvernelor naţionale, construirea cadrului mondial pentru instaurarea puterii iudaice suprastatale.

Lasă un răspuns