Istorie interzisă: Războaiele atomice din antichitate – civilizațiile din antichitate cunoșteau energia atomică

Razboaie atomice

Razboaiele atomice din antichitate – civilizatiile din antichitate cunosteau energia atomica! Epopeele Ramayana, Mahabharata, Biblia si alte scrieri antice dovedesc asta!

Iată în continuare legenda care povesteşte cum „zeul” Anunnaki, Ninurta, s-a oferit să recupereze pietrele ME. Zu a creat ceea ce pare să fi fost un câmp de forţă pentru a se proteja de atac, iar tăbliţele spun: „în timp ce controla ME, nicio săgeată nu se apropia de el.” Enki, marele savant şi inginer, a creat atunci o armă care a străpuns apărarea lui Zu şi, în cele din urmă, l-a invins.

Şi alţi Anunnaki au încercat să fure pietrele ME, deoarece lupta pentru putere şi control a continuat între ei, ca de altfel şi în zilele noastre. Zu (Sin) a fost judecat, dar rezultatul nu este cunoscut. Este totuşi evident că originea termenul biblic „sin” se referă la sfidarea voinţei lui „Dumnezeu”, a zeilor. Povestea luptei dintre Zu şi Ninurta descrie folosirea unor arme foarte avansate, aparent imposibil de realizat în urmă cu mii de ani, care totuşi sunt susţinute de dovezi solide.

rama ramayana shocking-scientific-inventions-by-ancient-saints-20-638

De exemplu, în Rajasthan, India, nu departe de Jodhpur, există o suprafaţă de aproximativ 5 kilometri pătraţi, acoperită cu cenuşă radioactivă. Tot în această zonă, izolată de poliţie, rata apariţiei cancerului şi a naşterilor cu malformaţii este foarte ridicată, de aici provenind şi măsurile de izolare. A fost descoperit un întreg oraş vechi care, conform dovezilor, a fost distrus de o explozie atomică în urmă cu 8.000-12.000 ani.

Se estimează un număr de jumătate de milion de victime ale exploziei, cel puţin la fel de puternică precum cea din Japonia anului 1945. Aceste descoperiri moderne sunt regăsite în vechile texte. Epopeea hindusă Mahabharata povesteşte:

„Un singur proiectil încărcat cu toată puterea din univers… O coloană incandescentă de fum şi foc, strălucitoare cât 10.000 de sori, s-a ridicat în toată splendoarea sa… Era o armă necunoscută, un trăsnet de fier, un mesager gigantic al morţii care a transformat în cenuşă o întreagă rasă.”

Epopeea vorbeşte şi de cadavre atât de arse, încât nu au putut fi identificate; despre cum au căzut părul şi unghiile oamenilor, despre faptul că ceramica s-a spart „fără motiv”, iar păsările au albit. în câteva ore hrana s-a contaminat. Dacă nu este descrierea unei explozii nucleare, atunci ce este? Foarte multe texte, precum Ramayana, descriu un război teribil între hinduşi şi atlanţi. Aceştia foloseau aparate zburătoare numite Vimana, iar atlanţii unele numite Vailixi.

Consemnări hinduse descriu chiar o luptă pe Lună, fapt care susţine afirmaţiile unor persoane ca Arizona Wilder, sclavă a controlului mental impus de Iluminaţi, care a lucrat pentru eşaloanele superioare ale acestora. Ea pretinde că reptilienii şi nordicii blonzi cu ochi albaştri au dus lupte pe Lună şi pe Marte, ca şi pe Pământ.

Toate acestea s-au petrecut în „Epoca de Aur” de dinaintea cataclismului din Lemuria şi Atlantida şi astfel sunt susţinute descrierile decăderii marii şi puternicei Atlantide prin război tehnologic şi catastrofe. La întoarcerea Anunnaki-lor după cataclisme, a revenit însă aceeaşi mentalitate.

Există dovezi foarte clare ale altor dezastre nucleare. Descoperirile arheologice din Valea Indusului arată că oraşele au fost construite în perioada 3500-3000 î.Ch. (când s-a consolidat Imperiul Sumerian controlat de Anunnaki) şi au fost distruse în jurul anului 2000 î.Ch. în urma unor mari violenţe.

Mai mult, scheletele găsite în aceste locuri prezintă radioactivitate crescută. Cam în aceeaşi perioadă, pe la 2000 î.Ch., Sumerul şi-a găsit sfârşitul în urma unui „vânt rău” care prezenta toate semnele unui conflict nuclear. „Vântul” a adus sfârşitul brusc al Sumerului şi al akkadicnilor învecinaţi.

Textele străvechi povestesc despre o „calamitate” care s-a abătut asupra Sumerului, una „necunoscută omului, care nu mai fusese văzută vreodată”. A fost un „vânt rău”, o furtună şj o „căldură care a pârjolit totul în calea ei”. Un fel de nor a blocat soarele ziua şi stelele noaptea. Textele relatează în continuare:

„înspăimântaţi, oamenii abia puteau respira; vântul rău îi chircea, nu le mai lăsa încă o zi… gurile le erau înecate în sânge, capetele inundate de sânge, chipurile au devenit palide din cauza vântului rău.”

Sau:

„A pustiit oraşele, casele şi grajdurile; animalele au dispărut. Apele Sumerului erau otrăvite; câmpurile erau pline de buruieni, iar păşunile uscate.”

Chiar şi zeii au trebuit să părăsească aceste locuri, după cum ni se spune, toate oraşele sumeriene fiind afectate în acelaşi timp. Dezastrul nuclear din Valea Indusului corespunde cu perioada de timp a acestui „vânt rău” otrăvitor din Sumer, dar şi cu distrugerea violentă din Sodoma şi Gomora biblică.

Multe surse localizează aceste oraşe în capătul sudic al Mării Moarte din Israel, unde mai persistă şi astăzi niveluri nefireşti de radioactivitate. Acel loc mai este numit şi „Marea lui Lot”, după personajul biblic din povestea Sodomei şi a Gomorei, asociat timp de mii de ani cu simbolul morţii. Povestea soţiei lui Lot spune că aceasta s-a transformat într-o stană de sare când a privit înapoi spre Sodoma şi Gomora în timpul distrugerii lor, dar cuvintele traduse ca „stană de sare” Pot fi traduse şi ca „nor de fum”.

în acest caz ar avea rnai mult sens decât „sare”, potrivindu-se imaginii de aici. Relatările despre devastarea Sodomei şi Gomorei descriu cum Dumnezeu a hotărât să distrugă aceste oraşe şi i-a avertizat pe cei supuşi lui să fugă. Avem aici din nou o coincidenţă, tăbliţele sumeriene explicând amănunţit cum liderii Anunnaki-lor, conduşi de Enlil şi de progeniturile sale, au decis sa distrugă aceste locuri printr-un alt război intern, de această dată pornit împotriva lui Marduk, fiul fratelui său vitreg şi mare rival, Enki.

Până astăzi, facţiunile lui Enlil şi ale lui Enki din rândul Anunnaki-lor îi învrăjbesc pe Iluminaţi şi creează numeroase conflicte. în peisajul peninsulei Sinai (Sin-ai), există o mare zonă abruptă, de aproximativ 200 de kilometri pătraţi. Istoria şi arheologia „oficială”, care cataloghează ideea existenţei unor arme ultramoderne ca imposibilă în lumea veche, consideră pietrele înnegrite (numai la suprafaţă) din Sinaiul de est, ca simplu „mister”.

Totuşi, scenele aparente de explozie nucleară sunt la vest de Sumer, iar textele sumeriene spun că „vântul rău” care a otrăvit apele şi atmosfera, punând.capăt acelei civilizaţii, a fost creat de un „fulger de la vest”. Se poate astfel rezolva misterul dispariţiei subite a civilizaţiei sumeriene? Se poate ca „vântul rău” să fi fost dezastrul nuclear?

Pe la 1450 î.Ch., cultura clasică minoică (fostă sumeriană) a fost distrusă în Creta de un alt dezastru subit, pe care arheologii şi istoricii nu-1 pot explica. încă o dată, toate oraşele au fost nimicite în aceeaşi perioadă de un „teribil” holocaust. Prin această serie de evenimente violente şi războaie interne cu Anunnaki, Imperiul Sumerian s-a prăbuşit.

A început să se divizeze şi fiecare provincie în parte să se autoguverneze, cel puţin temporar, în baza cunoaşterii, structurii, credinţelor şi miturilor foştilor lor stăpâni. De atunci, reptilienii Anunnaki au manipulat din umbră şi prin urmaşii lor hibrizi, fiind pe cale să înlocuiască imperiul lor global explicit (Vechea Ordine Mondială) cu imperiul lor global ascuns (Noua Ordine Mondială).

Ei sunt forţa ascunsă din spatele începerii centralizării globale care explodează în jurul nostru astăzi. Anunnaki, cel puţin după cataclismul final din Atlantida, au căutat să-şi ascundă faţă de oameni, pe cât posibil, forma reptiliană.

Arheologul Francis Taylor spune ca in unele temple din apropiere, el a reusit sa traduca unele gravuri, ce sugereaza ca acesti oameni s-au rugat sa fie feriti de „marea lumina”, care a fost prezenta in timpul distrugerii. El mai adauga:

„Este asa socant sa-ti imaginezi ca unele civilizatii au avut tehnologie atomica, inainte de noi. Cenusa radioactiva adauga credibilitate vechilor scrieri indiene care descriu razboaiele atomice.”

Un alt argument puternic care vine in sprijinul acestor idei reprezinta un imens crater, in India, in apropiere de Bombay. Acest crater este circular, iar diametrul este de 2.154 de metri. Craterul Lonar, se afla la 400 km nord-est de Bombay si a fost datat ca avand o vechime de 50.000 de ani si are legatura cu povestea din cele doua epopei indiene.

Scepticii au sugerat ideea prabusirii unui meteorit acolo, dar nu s-au gasit astfel de urme, practic, este craterul si atat. Dar daca ar fi fost un meteorit, zona craterului n-ar fi trebuit sa aiba continut urias de radiatii, caci atunci cand se prabusesc meteoriti pe pamant, nu se raporteaza prezenta a radiatiilor periculoasa pentru sanatatea oamenilor, dar in acest caz, radiatia e periculoasa.

Obiectul care ar fi lovit craterul, a avut o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, potrivit cercetatorilor, dar un alt argument in acest caz reprezinta faptul ca a existat o caldura brusca ce a transformat totul in jurul craterului intr-o sticla de bazalt. In zona Pakistanului, un oras antic pe nume Mohenjo Daro numit si „Muntele Mortilor”, ruine descoperite in secolul XX, care ar fi apartinut unei civilizatii avansate numita Harappa.

Un cercetator englez pe nume David W. Davenport, a scris o carte, dupa 12 ani de cercetari intitulata „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.”, unde explica detaliat cum acest oras antic a fost distrus din temeli de o explozie atomica. Textele antice atribuite regelui Rama, vorbea si despre „Stralucirea lui Kapila”, ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu, care in mod evident nu poate fi altceva, decat o bomba atomica.

Perioada in care au avut loc aceste explozii atomice, este plasata de cercetatori intre anii 8.000-12.000 i.e.n. Oamenii de stiinta cunosc ca atunci cand o bomba atomica explodeaza, intr-un desert de exemplu, o mare parte din zona desertului este transformata in sticla. O astfel de sticla este prezenta si in enigmaticul desert de sticla libian, in apropiere de platoul Saad. Descoperit in anul 1932 de catre arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla are o lungime de 130 km si latime 53 km.

O astfel de piesa de sticla, de culoare galben-verde, a fost descoperita in 1996, de catre mineralogul italian Vicenzo de Michele, in mijlocul unui colier provenita din mormantul celebrului faraon Tutankhamon. Descoperirea a avut loc in timp ce se afla la Muzeul Egiptean din Cairo. Dupa ce a stat cot la cot cu un geolog egiptean, Aly Barakat, s-a stabilit ca acea bucata de sticla provine dintr-o regiune aflata in Desertul Sahara. Despre aceasta sticla a vorbit si programul BBC Horizon, doar ca ei avansau ideea de „bucata a unui meteorit”, dar dupa cum am vazut mai sus, meteoritii nu lasa unde se prabusesc radiatii puternice si nici nu transforma zona in sticla.

Reactor nuclear antic

Mina Oklo din Gabon, a intrat in atentia cercetatorilor deoarece aceasta este considerata a fi un „reactor nuclear antic”. Daca noi avem in prezent arme nucleare si reactoare nucleare de ce n-ar avea si cei din trecut ? Mai ales ca partea cu armele atomice de distrugere in masa, se probeaza, dupa cum am prezentat aici ! Motivul care le-a atras atentia oamenilor este acela ca uraniul din aceasta zona este similar cu uraniul rezultat in urma folosirii si se pune intrebarea „cine l-a folosit si in ce scop ?”

Incercand sa evite ideea de „centrale nucleare antice”, acestia merg pe ideea conform careia aceste metale radioactive s-au injumatatit, desi e nevoie de o perioada foarte mare pentru asa ceva. Ei s-au intrebat cum s-ar putea produce, astfel de reactii in natura, avand in vedere ca, crearea unui reactor necesita cunostinte de inginerie, fizica si o atentie deosebita. Dar stati, ei au putut construi piramide, ce oamenii inca nu o pot copia, asta nu e o dovada de inginerie ?

La Oklo s-au descoperit cel putin sase zone de uraniu saracit, fiind o dovada clara, ca acel reactor a fost folosit de oameni. Uraniul nu putea sa „saraceasca” asa din senin, gasindu-se sub aceeasi forma in sase locuri, este clar ca a fost mana omului.

Luptele arienilor cu reptilienii Anunnaki

Atât în India cât şi în multe alte teritorii au fost descoperite urme evidente de radioactivitate. În Deşertul Sin, situat la frontiera dintre India şi Pakistan, când la sfârşitul anilor 1940 arheologii britanici, indieni şi pakistanezi au început excavaţiile în străvechile oraşe Mohenjo-Daro, Harrapa şi Kot-Diji, au fost descoperite roci topite (vitrificate), asemănătoare sticlei, pe o arie de aproximativ 45 de metri. Analizele au demonstrat că aceste roci topite (numite tectite) au suferit cu mii de ani în urmă puternice bombardamente atomice la temperaturi extrem de înalte de 5-6.000 grade Celsius…

La Mohenjo-Daro a fost descoperit şi un strat gros de sticlă verde, rezultat al topirii lutului la o tempertaură extrem de înaltă. Este util să menţionăm faptul că atunci când prima bombă atomică „modernă” a explodat în New Mexico, datorită căldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat în sticlă verde. Şi în alte zone din India au fost descoperite indicii care atestă existenţa în vremuri foarte îndepărtate a unor explozii de mare magnitudine.

Un astfel de exemplu îl constituie o zonă situată între Gange şi Munţii Rajmahal, unde există încă rămăşiţele unei aşezări ce prezintă dezolanta imagine a unor case având pereţii şi fundaţiile unite în conglomerate vitrificate. într-o altă zonă, la aproximativ 10 km de Jodhpur, se înregistrau numeroase cazuri de cancer, avorturi spontane si naşteri de copii cu malformaţii. Cauza pe care au evidenţiat-o cercetările era un nivel de radioactivitate atât de ridicat, încât autorităţile au fost nevoite să interzică accesul în zonă.

În anul 1968, conform revistei Life Shandiar, în Irak (fostul Sumer) s-a descoperit un schelet de copil cu o vechime de cca 45 de mii de ani care prezenta indicii clare de iradiere radioactivă cu izotopi de plumb şi cobalt. În Liban au fost descoperite tectite vechi de mii de ani ce emiteau încă izotopi radioactivi de aluminiu. Au fost de asemenea descoperite ruine vitrificate şi radioactive în Australia, Franţa, Turcia, India, Chile, Africa de Sud, Iran şi Irak.

Un alt exemplu îl consitutie renumita Death Valley din California (SUA), unde încă mai există ruinele unui oraş străvechi, care pare să fi fost distrus de o catastrofă teribilă. Clădirile de piatră par să fi fost dărâmate de un suflu extrem de puternic, nisipul s-a vitrificat, rocile s-au transformat în tectite, iar pe unele ziduri într-un mod straniu, s-au imprimat ciudate siluete de fum.

De menţionat că odată cu exploziile atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, au putut fi constatate fenomene asemănătoare de vaporizare a unor trupuri umane de către suflul uriaş al exploziei şi imprimarea siluetelor lor pe ziduri. De asemenea este semnificativ faptul că în zona Death Valley nu există vulcani şi nici nu s-au descoperit urme de lavă, pentru a furniza o explicaţie a distrugeri, printr-un eventual fenomen vulcanic. În Death Vallev nu există nici astăzi vreo formă de viaţă.

Şi în Biblie există pasaje care sugerează în mod clar desfăşurarea unor asemenea evenimente devastatoare. De exemplu este descrisă foarte sugestiv distrugerea oraşelor Sodoma si Gomora într-un mod similar efectelor bombelor atomice cunoscute astăzi. Biblia spune că Dumnezeu a pedepsit cele două cetăţi slobozind asupra lor o ploaie de pucioasă şi foc, care a distrus nu numai aşezarile ci ş, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.

Textul biblic menţionează de asemenea ca femeia lui Lot, care a privit înapoi, s-a prefăcut în stâlp de sare. Arheologii au identificat faptul că aceste oraşe au fost situate in preajma Mării Moarte şi tocmai de aceea se pare ca nu întâmplător în prezent zona limitrofă a Mării Moarte este un vast desert ce are unele zone cu o radioactivitate surprinzător de mare (de chiar 20 de microroentgeni).

Conform istoricului I. M. Blake (The Palestine Exploration Quarterly ) apa din izvoarele de lângă Marea Moarta este contaminată şi astăzi de substanţe radioactive. De asemenea, căutând eventuale indicii fizice ale dezastrului descris în Bibclie, dr. Kyle şi William Albright au realizat o expediţie arheologică în anul 1924 în zona Mării Moarte.

Făcând diferite săpături, au descoperit sub un strat foarte vechi de cenuşă un strat de sare care se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm descoperire care confirmă într-un mod foarte semnificativ ipoteza conform căreia descrierea biblică este de fapt corelată cu o explozie atomică antică.

Regele Rama din Epopeele Ramayana si Mahabharata a trait pe teritoriul Romaniei in zona Muntilor Apuseni

Sunt timpuri atât de vechi, încât oamenii privesc aceste relatări ca pe nişte legende. Au trecut mai mult de 9000 de ani de atunci şi este firesc că au intervenit erori majore de interpretare a realităţii din acele vremuri, care s-au transmis de-a lungul mileniilor şi civilizaţiilor până în timpurile noastre.

Aşa-zisa legendă dintre Rama şi Sita pe care occidentalii o cunosc din epopeea hindusă Ramayana este, de fapt, cât se poate de reală. Problema principală este că în decursul vremii s-a creat impresia că Rama şi Sita au plecat din India de astăzi către vest, când în realitate Rama a domnit pe teritoriul actual al ţării tale.

O informaţie mult mai precisă este aceea că reşedinţa lui regală a fost în zona judeţului Sălaj, iar retragerea lui pentru mai mulţi ani, împreună cu Sita, în pădurile munţilor s-a făcut exact în Munţii Apuseni. Nu sunt mari deosebiri faţă de peisajul de atunci, doar că vegetaţia era mult mai înaltă. Acelea erau timpuri în care unele zeităţi din planurile cereşti se materializau în planul fizic şi obişnuiau să trăiască mai mulţi ani printre oameni.

Nivelul de conştiinţă al populaţiei care se afla atunci în zona carpatică era foarte elevat; oamenii erau puţini şi se stabileau mai ales în zona văilor şi a crestelor muntoase. Viaţa lor era profund meditativă şi pe atunci aveau loc multe evenimente care astăzi ar fi catalogate drept uluitoare miracole divine.

Impregnarea subtilă din acele timpuri a fost atât de puternică, încât nu a dispărut în totalitate nici chiar astăzi, după mai bine de 9000 de ani. Ea a amorsat atunci o matrice energetică fundamentală ce se va actualiza din nou în viitorul apropiat ca urmare a unor legi de ciclicitate.

Desigur, ar fi încă multe de spus despre acea epocă îndepărtată, chiar dacă oamenii de ştiinţă afirmă că este doar rodul unei fantezii debordante. Există totuşi dovezi marcante pe care unii istorici le deţin, precum şi studii remarcabile ce atestă realităţile despre care îţi vorbesc. Din păcate, sunt şi mai mulţi cercetători care doresc ca ideea şi concepţia actuală despre felul în care a evoluat istoria umanităţii să nu fie modificată.

Pentru ei, aceasta ar fi sinonim cu un dezastru, atât financiar cât şi geo-politic. Este însă de mirare că, după câte ştiu, o luptă destul de înverşunată împotriva acestor realităţi este purtată chiar de către unii istorici şi academicieni din ţara voastră. Totuşi, lucrurile se vor corela de aşa manieră, încât adevărul să iasă curând la iveală.

Istoria lui Rama şi a lui Sita este însă mai complicată decât a fost descrisă în Ramayana, deşi acolo esenţa mesajului s-a păstrat nealterată. De pildă, intervenţia şi luptele de culise ale unor civilizaţii avansate care existau în acele timpuri, precum şi tehnologia inimaginabilă pe care acestea o dezvoltaseră au fost descrise doar sumar şi de multe ori în mod alegoric.

În plus, prezenţa lui Machandi lângă Rama, după răpirea lui Sita de către Ravana, a fost voit eliminată din povestire, pentru a nu crea confuzii despre castitatea cuplului divin. Machandi a avut atunci o contribuţie majoră la victoria finală a lui Rama şi tot ea este cea care a salvat-o pe Sita dintr-o situaţie dificilă în ultima fază a războiului, care a implicat şi trei deflagraţii atomice.

Însă toate acestea sunt doar poveşti în viziunea ştiinţei moderne. Nu trebuie să ţinem cont prea mult de părerea ei asupra unor astfel de subiecte, întrucât ignoranţa şi interesele cercetătorilor moderni conduc spre alte direcţii, în loc să conducă spre adevăr.

În zona din Munţii Apuseni în care s-a efectuat translaţia a fost creată încă din acele timpuri o falie spaţio-temporală pe care Rama o folosea adeseori pentru a se proiecta în diferite puncte de pe glob.

SURSE

  1. David Icke – „Copiii Matricei”.
  2. Marvin White – „Istoria interzisa a omenirii”.
  3. Radu Cinamar – „12 zile o initiere secreta”.

http://www.dzr.org.ro/razboaiele-atomice-din-antichitate-civilizatiile-din-antichitate-cunosteau-energia-atomica/#