CALCULATORUL

c_miu_foto_2016

Const. MIU:

– Alinuța, ia să vii pân la mine, la cabinet! ceru profesorul.

– Imediat, dom diriginte!

– Să iei și carneșelu cu socotelile, preciză acesta.

Profesorul Erdin Canci-Ali se-ngrijise de mai bine de o lună ca aniversarea zilei sale de naștere să iasă ca la carte. După mai bine de 35 de ani de activitate, era pentru prima oară când își amenințase colegii că dă și el o cafea. La toate sindrofiile era moț primul care își făcea mațul gros, înfruptându-se din bunătăți. Unul dintre colegi, mai mucalit, la auzul veștii nemaipomenite s-a trezit spunând că babai își face pomană, acum, cât e viu.

Pentru evenimentul cu pricina, Erdin Canci-Ali chemase pe șefa clasei, Alina Popescu, o fată destoinică și de încredere, și-i ceruse imperios să strângă bani de la golani – cum își alinta el elevii –,  ca să-și curețe rușinea, cum se spunea în popor la astfel de evenimente. Mai era o zi până la sindrofie și era nerăbdător să știe câți bani s-au strâns și mai ales ce s-a cumpărat din lista înmânată fetei.

– Așaaa… Ia să-mi spui cât ai strâns și dac-ai găsit ce ți-am dat pe listă! comandă dirigintele.

– Păi, să știți c-am luat așa: țigări (fără filtru, cum mi-ți cerut), cafea (plicuri – trei în unu), alune (aste-s cam nesărate!), pișcoturi (toate sunt praf, că s-u zdruncinat în mașina lu Borcănel!), sărățele (și astea s-au fărâmat!), eclere, începu să recite Alina Popescu. P-astea le-am dus deja la Mădălina, să le țină până mâine la frigider.

– Le-ai numărat?

– Știam că sunteți atent la detalii și am făcut-o deja.

– Scobitori ai luat?

– Și șervețele. Umede și obișnuite. Câte o duzină!

– De-alea umede nu le trebuie!… N-o să le cadă galoanele dacă se duc la budă și se spală pe mâini!… Să le dai înapoi și să-ți dea banii pe ele! spuse supărat rdin Canci-Ali.

– Și ce să iau în loc? vru fata să știe.

– Nimic! Avem de toate! Nu facem nuntă sau botez! Iar de mormântare, n-am de gând, că la noi nu se face parastas ca la voi!

– Bine, dom diriginte, cum vreți dumneavoastră, grăi fata, vrând să-i facă pe plac omului.

– Geaca-aia mi-ai luat-o?

– Am găsit una și mai mișto: cu buzunare aplicate și multe fermoare, se lăudă Alina. O să moară de ciudă dom Făniță, când o să vă vadă cu ea!

– Las că nu moare directoru dintr-atât!… Și-apoi, cum o să-i doresc moartea?…  Mai am nevoie de el, că e băiat bun!…  Dacă moare, cine-i mai pupă clanța așa frumos, ca mine? Nimeni!… De ce să vrei răul altuia… E băiat bun!

– Chiar așa… Vă lasă în sala de festivități? vru să mai știe fata. Ca să merg cu fetele după ore, să aranjăm p-acolo…

– O să vă-nvoiesc mâine, toată ziua, că o să trebuiască să faceți curat și s-aranjați după-aia.

– Bine, dirigu. Mulțumim!

– Dă carnetu-ăla, să mai văd o dată lista, ceru imperial omul. Poate ne-a scăpat ceva!…

– Da-da!… Potiți!…

Erau trecute acolo numele colegilor care cotizaseră pentru dirigu’ – așa suna titlul tabelului întocmit de Alina. Erau notate și toate cumpărăturile, având atașate bonurile fiscale.

– Cât ai strâns, Alina?

– 371.

– Doar atât?! se miră Erdin Canci-Ali.

– Unii copii n-au vrut să dea…. Au zis că n-ați vrut să le motivați absențele, deși au adus scutiri și-au făcut de trei ori cerere.

– Să mai facă, da să plătească și cotizația! Al fel nu le aprob nicio cerere! avertiză dirigintele.

– O să le spun…

– Stai-așa!… De ce-s numa 371 de lei?

– Ilona a dat doar un leu, încercă fata să se scuze.

– Ei, cum așa?!

– A  zis că i-a dat ta-su bani, da și-a luat de mâncare și țigări.  Și i-a dat rest un leu. Da să știți că mă iau de el, că tot el era cu gura mare!

– Așa să faci!

– Dumneavoastră ați fost prea domn cu ăsta, patru ani de liceu, iar el…

– Neam-prost!… Nu el, eu!… Că i-am făcut toate mofturile, de m-am îmbolnăvit de stomac!

– Chiar-așa?! se sperie Alina.

– I-am motivat din burtă absențele făcute, când era plecat în turneu cu echipa de fotbal…. Îi era lene să aducă scutire de la club!

La masa festivă, profesorul Erdin Canci-Ali se plimba printre invitați, notând de zor ceva într-un carnețel. Când unul dintre colegi observă ce face și-l întrebă de ce e așa agitat, în loc să ciocnească un păhărel de ceva cu lumea, acesta îi răspunse:

– Am notat tot!…. Acum, calculez de cât a mâncat fiecare, ca să ştiu data viitoare de cât o să mănânc şi o să beau şi eu!

. Daaa, Canci o să mănânci, la cât eşti de zgârie-brânză!.

 

 

 

.