Adevărul despre Eminescu – A fost asasinat de masoni?

eminescu-tradarea-nationala

La 15 ianuarie îl sărbătorim în fiecare an pe “POETUL NOSTRU NAŢIONAL” şi “ROMÂNUL ABSOLUT” MIHAI EMINESCU. În rândurile ce urmează vă prezentăm o serie de adevăruri despre lupta şi sacrificiul poetului şi gazetarului Mihai Eminescu pentru limba şi unitatea Neamului Românesc.

Dosarul Eminescu:

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare și intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată și manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariștilor. Ca mulți alți ziariști, Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliției politice și a devenit o problemă și o afacere de Stat.

Cea mai însemnată parte a activității sale a fost dedicată gazetăriei și politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupația sa principală până la sfârșitul vieții. Debutează la Curierul de Iasi apoi, în 1877, este redactor la Timpul, din 1880 redactor-șef și redactor pe politică până în1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă și este introdus cu forța într-un ospiciu. Poliția, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deținuți politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluș în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecționată sub comunism.

Conservator

Eminescu își asumă ca pe o profesiune de credință lupta pentru România, amendând atât liberalii cât și conservatorii pentru politica de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare. Maiorescu notează – ,,Eminescu s-a făcut simțit de cum a intrat în redacție prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică și vervă”. ,,Stăpân pe limba neaoșă” și cu o ,,neobișnuită căldură sufletească”, Eminescu însuflețea dezbaterea publică și totodata izbea necruțător ,,iresponsabilitățile factorilor politici, afacerismele, demagogia și logoreea păturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical și incomod. Mihai Eminescu avea o funcție publică foarte importantă ca redactor-șef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a arătat clar poziția lui Eminescu: ,,Cei 10 capi ai lui, și al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pân’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât față de politica de opresiune țaristă (,,o adâncă barbarie”) cât și față de cea a Imperiului Austro-Ungar și, totodata, își acuză colegii, fruntașii conservatori, că participă la înființarea de instituții bancare în scop de speculă. Situația sa la ziar devine critică in 1880, mai ales după ce atacă proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României și sacrifică românii aflați sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la școală și Biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă și nici recomandabilă, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena însă atrage ca un magnet și conservatorii se cuplează cu liberalii – ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaș conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena și cere să i se pună surdina lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenția: ,,și mai potoliți-l pe Eminescu!”). Scârbit, acesta protestează: ,,Suntem bărbați noi sau niște fameni, niște eunuci caraghioși ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianți, saltimbanci de uliță să ne schimbăm opiniile ca pe cămăși și partidul ca cizmele?”. Ca urmare, în noiembrie 1881, Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-șef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

Societatea Carpații – serviciul secret român al Daciei Mari

În 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizații cu caracter conspirativ, înscrisă de fațadă ca un ONG de azi – Societatea Carpații. Societatea își propunea – conform Statutului, să sprijine orice ,,întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situația românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze, organizația din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt infiltrați agenti în preajma lui Eminescu, inclusiv în redactie. Manifestările organizate de ,,Societatea Carpații” îngrijorau în mod deosebit reprezentanța diplomatică a Austro-Ungariei în România. ,,Societatea Carpații” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe față pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar și alipirea la țară, dar executa și acțiuni conspirative.

Urmărit de spionii Austro-Ungariei

Într-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei la București, Ernst von Mayr, către ministrul Casei imperiale și ministrul de Externe din Viena se raporta: ,,Societatea Carpații” a ținut la 4 iunie o sedință publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamna nota unui agent infiltrat în organizație – n.n.) următoarele informații: subiectul consfătuirii a fost situația politică.

S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existența unei ,,Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauție. Eminescu, redactorul principal al ziarului ,,Timpul”, a făcut propunerea de a se incredința studenților transilvăneni de naționalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituțiile de învățământ de aici, sarcina pe timpul vacanței lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la ,,Româna liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi așteaptă cu brațele deschise pe frații lor”. (Arhivele St. Buc., Colecția xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Trădătorii

Un alt un raport confidențial către Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o altă adunare a ,,Societății Carpații”, din care rezulta că un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” și foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numește un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreședintele ,,Societății Carpații”, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: ,,informat de d.d. G. Ocasanu și V. Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienație mintală”).

Naționaliștii, urmăriți și de ruși

Eminescu avea o statură publică impresionantă și era perceput drept un cap al conservatorismului dar și al luptei pentru unitate națională, coordonată ulterior printr-o întreagă rețea de societăți studențești din orașe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă ,,Societatea Carpații”, au mai apărut la Budapesta Societatea ,,Petru Maior”, la Viena ,,România jună”, la Cernăuți ,,Junimea”; ,,Dacia”; ,,Bucovina și Moldova”, în Transilvania societatea ,,Astra” și, în vechea Românie, ,,Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizații se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei țariste și Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate și supravegheate. Colecția arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la București, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: ,,Eminescu este în permanență urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observație mișcarea ,,iridentă” a ardelenilor din București și ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunța articolul lui Eminescu din ,,Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor românești în Transilvania și îl ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externă și internă, denunță cardasia conservatorilor cu liberalii și devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele și intransigența sa deranjau pe toată lumea. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulți alți ziariști, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil și neconvenabil intereselor acestora.

Știa că i se pregătește ceva

Eminescu este informat și simte că i se pregateste ceva. În 28 iunie 1883 se strânge lațul. Este luat pe sus de poliție și băgat cu forța la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale și i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare și lichidare civilă, la care au participat inclusiv ,,apropiați” interesați prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria și politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relațiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I, prin care Germania amenința cu războiul. În cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare în Ardeal, pentru intimidarea Regatului României, iar presa maghiară perorase pe tema necesității anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenințări, în care soma România să intre în alianță militară, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacții.

Interzis și internat

Guvernul a desființat ,,Societatea Carpații” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la București, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odată cu arestarea și internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii și percheziții ale sediului ,,Societății Carpații” au fost devastate sediile unor societăți naționale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei și au fost intentate procese ardelenilor. Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze Tratatul secret de alianță dintre România și Tripla Alianță, formată din Austro-Ungaria, Germania și Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureștiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriți de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar condiția semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la București.

Suprimarea începe de la 33 de ani

,,Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potențiala mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul și a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal. Ce urmează în anii următori este un coșmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată și va duce la moartea sa. Poliția i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele și toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le la Academie după ani buni. Eminescu nu și-a mai văzut niciodată corespondența, cărțile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acționeze Eminescu ca lider al ,,Societății Carpații”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecințelor unei alianțe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat ,,subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol. Este ușor de înțeles că acțiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică a ,,măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar și de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”.

Otrăvit cu mercur

Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit și zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situația sa de condamnat politic și își asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuseste să îl aducă pe Eminescu la București, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare și reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul, rupând o coaliție destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este ,,bietul Eminescu”. Și tot atât de repede acesta este căutat, găsit și internat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politică pusă la index. Defăimarea sa nu a încetat nici astăzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continuă și azi. I se fac rechizitorii și procese de intenție și este denigrat de anti-români.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contribuția unor specialiști în mediciă legală – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicină Legala sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speță.

Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: ,,Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut o demență paralitică”. Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat” pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsității teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continuă prezentarea deformată a adevărului în ce îl privește pe Eminescu. Însă propagarea operațiunii de dezinformare în care cad mulți, din necunoștință de cauză, este începută de pe vremuri de serviciile secrete ale Austro-Ungariei și continuată apoi de dușmanii României. ,,Ținta” Eminescu încă preocupa diferite cancelarii și ,,grupuscule elitiste” – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care își perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

Autor: George RONCEA
Surse: Civic Mediawww.foaienationala.ro şi http://usem.ucoz.com/publ/2-1-0-2

 

NotăCei care vor să cunoască adevărul despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu vă îndrumăm să urmăriţi cu foarte mare atenţie cea mai bună serie de emisiuni, de televiziune, realizate vreodată în România cu privire la destinul poetului nostru naţional. Autorul acestora este eminescologul şi filozofulConstantin Barbu – discipolul lui Constantin Noica. Codul uciderii lui Mihai Eminescu

 

Simbolistica masonica de la mormantul lui Eminescu si din volumul de Poesii publicat de Maiorescu