Omul providenţial: Charles de Gaulle – Europa unită – o „Europă a naţiunilor!”

charles-de-gaulle
Fraza celebră a Generalului, “trebuie să avem o Europă care să meargă de la Atlantic la Urali” a fost într-atât de des aminintită încă pare să facă parte din ideologia curentului federalist.

Dar gândirea politică a lui de Gaulle, chiar dacă viza construcţia unui cadru comun de putere pentru Europa, se axa pe întărirea Statelor Naţiune, cele care, în liberă asociere, aveau să compună edificiul pe care el îl denumea Europa Naţiunilor. Geniul său politic l-a făcut să intuiască foarte exact lacuna esenţială din visul federalist al unui Altiero Spinelli. A înţeles că statele europene nu puteau să depăşească dintr-un singur salt propria istorie şi să-şi abandoneze brusc identitatea în favoarea unei construcţii federale…prea multe amintiri, prea multe resentimente, prea multe războaie….Să lecturăm câteva dintre argumentele sale cu ochii şi mintea cetăţenului european al timpului nostru. Pentru a putea ajunge la soluţii valabile, trebuie să ţinem cont de realitate. Politica nu este altceva decât arta realităţilor. Iar realitatea este că, în acest moment, Europa este alcătuită din naţiuni. Plecând de la aceste naţiuni trebuie să organizăm Europa şi, dacă este nevoie, s-o apărăm…Pe baza acestei alianţe, trebuie să clădim o Confederaţie, adică un organism comun prin intermediul căreia Statele, fără a-şi pierde entitatea, trupul, sufletul şi aparenţa, să delege o parte a suveranităţii lor în domeniile strategic, economic, cultural….Dar această Confederaţie trebuie să aibă o bază populară şi democratică. Popoarele sunt cele care trebuie s-o creeze. .. Charles de Gaulle Imaginea construcţiei pe care o proiecta de Gaulle este acum cea a etapei de acum a existenţei UE. Definită în termeni tehnici drept “etapa dialogului interguvernamental”, a ajuns, pe de o parte, să cumuleze seria de succese care au transformat UE în cea mai mare forţă economică a planetei dar, în mod la fel de evident, i-a impus şi limitele actuale. Cele care provind din bătălia adeseori foarte cruntă şi nemiloasă între interesele specifice ale Statelor naţionale şi dorinţa instituţiilor europene de a beneficia de prerogative din ce în ce mai extinse, condiţie logic necesară aplicării unor politici comune. Generalul de Gaulle a crezut în modul cel mai ferm că se poate stabili o justă balanţă între cele două opţiuni care, profund contradictorii în esenţă, nu au fost într-atât de vizibile şi constrângătoare cum sunt acum, pe timp de criză, când Europa ar trebui nu numai să poată elabora soluţii comune, ci să aibă şi mijloacele legale de a le impune. Iată un text extras din Memoires de l’Espoir (Ed. Plon, 1970) în care puteţi regăsi sinteza acestei viziuni enorme şi, totdoată, definiţia precisă a dilemei Europei anului 2013… Pentru mine, dintotdeauna, dar acum mai mult ca niciodată, am resimţit foarte puternic ceea ce au în comun naţiunile care populează Europa. Toate de rasă albă, cu aceeaşi credinţă creştină, cu acelaşi mod de viaţă, unite de nenumărate legături de gândire, artă, ştiinţă, politică, comerţ…este normal ca ele să dorească să formeze un tot, având în centru mentalitatea şi organizarea comună. În virtutea acestei dominaţii a Europei au domnit împăraţii Romei, Europă pe care au încercat s-o unească Charlemagne, Carol Quintul, Napoleon, Hitler încercând s-i impună dominaţia totală. Cu toate aceastea, cum să nu observi că nici unul dintre aceşti federatori nu a obţinut ca ţările învinse să renunţe la a fi ele-însele? Dimpotrivă, centralizarea arbitrară a provocat mereu, prin şocul de răspuns, virulenţa naţiunilor. Cred că acum, ca în nici un alt timp, Uniunea Europei nu se va naşte prin fuziunea popoarelor ci trebuie să fie rezultatul unei apropieri sistematice a acestora. Totul merge în acest sens: schimburi masive, întreprinderi comune, ştiinţă şi tehnică fără frontiere, comunicaţii rapide, călătorii multiple. Politica mea este de a institui Statele europene pentru ca dezvoltând între ele legături multiple să crească şi sentimentul de solidaritate mutuală. Nimic nu ne împiedică să gne gândim că, plecând de aici şi mai ales dacă într-o zi vor fi sub o ameninţare comună, evoluţia aceasta să ajungă la o Confederaţie…. Dar pentru Konrad Adenauer, ca şi pentru mine, nu poate fi vorba de a face să dispară popoarele noastre, Statele noastre, legile lor, într-o construcţie apatridă oarecare. Charles de Gaulle Viziune până azi perfect corectă şi confirmată de evoluţia evenimentelor. Întrebarea, singura esenţială privind existenţa Uniunii Europene, este dacă se mai poate continua pe acest echilibru care devine din ce în ce mai instabil între Europa Statelor Naţiune şi Uniunea Europeană a unor instituţii şi politici comune realiste în conformitate cu statutul de supra-putere pe care şi-l revendică. Criza actuală pare să fie catalizatorul unui process de lămurire care merge foarte rapid şi cu rezultate care vor fi extrem de concrete. În sensul succesului sau eşecului Marii Europe.

http://adevarul.ro/international/europa/charles-gaulle-europa-natiunilor-viziunea-succesului-esecului-marii-europeo-1_519354c3053c7dd83f9d216b/index.html