CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMANE

Mihai VINEREANU
(City University, New York)

www.iatp.md/dava/

Titlul acestei lucrari poate ridica semne de intrebare pentru aceia ce isi inchipuie ca originea limbii noastre este un fapt clar si bine stabilit. O analiza atenta a limbii Romane indica inca de la inceput o serie de neclaritati. Incepand cu lexicul se constata ca exista multe etimologii neelucidate sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba in stabilirea etimologiei unui cuvant. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi in mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont aproape deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Romane. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost imprumutate de limbile invecinate din romana sa fie considerate imprumuturi ale romanei din aceste limbi. Nu altfel stau lucrurile cu Latina vulgara. Lingvistii Romani incepand cu cele mai mari nume au „gasit” originea multor cuvinte romanesti in asa-zisa Latina vulgara. Din nou netinand cont de legile fonologice ale limbii Romane. Astfel de greseli denota lipsa de profesionalism cu care s-a facut la noi lingvistica istorica pana acum, desi trebuie sa recunoastem ca analiza comparativ-istorica a lexicului romanesc nu este intreprindere usoara.

Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanscrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize. Nu este o exagerare sa spunem ca cel putin in anumite privinte Romana se apropie de Sanscrita la fel de mult ca si de Latina. Avem rom. pamant, sansc. bhuman ( < *gh(d)em or ghemon), dar lat. terra, ori rom. boier, lit. bajoras, alb.bujar, precum si sansc. bharu. Altele au corespondent atat in Latina, dar si in Sanscrita, dar cel Sanscrit este mai apropiat sau aproape identic cu cel romanesc. De exemplu rom. apa, sansc. ved. apa, av. ap, hit. uappe, dar lat. aqua, ori rom. soare, sansc. surya , lit. saule, lat. sol-is. De altfel stim datorita unor hidronime ca in Traco-Daca la apa se spunea tot apa (ex. Salapia, care ar insemna apa sarata. si alte exemple similare). Trebuie precizat ca aceste asememanari se datoreaza fondului comun Indo-European si nu este vorba aici de nici un fel de imprumuturi, asa cum de multe ori s-a crezut. Daca aceste limbi au anumite elemnete lexicale, morfologice ori sintactice in comun nu inseamna ca avem de a face in mod necesar cu imprumuturi. Cum am mentionat mai sus natura imprumuturilor se poate stabili in baza unor legi fonologice.

Acum la inceputul celui de-al treilea mileniu cred ca este in sfarsit timpul sa spunem ca ideea latinitatii, sustinuta in mod continuu de la Scoala Ardeleana incoace, trebuie revizuita la modul cel mai serios. Nu este o exagerare sa spunem ca aceasta idee a fost o piedica serioasa in calea acelor cercetatori (Romani sau straini) care s-au ocupat cu studiul originii limbii si poporului Roman. Nu poate contesta nimeni ce aceasta idee a avut puternice motivatii sociale si nationale pentru promovarea drepturilor Romanilor din Transilvania si apoi pentru a gasi un loc poporului Roman in Europa moderna, dar cred ca a venit in sfarsit timpul ca adevarul istoric sa primeze, pentru ca adevarul trebuie spus mai devreme sau mai tarziu indiferent cum ar arata. In cazul nostru nu avem decat sa promovam o istorie absolut iesita din comun cu care multi, foarte multi s-ar mandri.

Revenind la fenomenul lingvistic trebuie afirmat ca studiul comparativ al limbii Romane cu alte limbi Indo-Europene dezvaluie mai intai un substrat vechi de adancime comun cu alte limbi Indo-Europene. Aici Albaneza ocupa un loc aparte in sensul ca pune in lumina stratul Tracic (or Traco-Ilyiric) comun celor doua limbi. Rolul limbii Latine in evolutia limbii Romane trebuie analizat pe principii cu totul noi asa cum nu s-a facut pana acum. Trebuie stabilite cu multa claritate pe baza unor principii fonologice bine stabilite cuvintele de origine Latina in limba Romana. Pot sa spun ca am identificat in limba Romana peste 2400 de radacini lexicale de origine Traco-Daca si acest numar creste pe masura ce anumite principii fonologice devin din ce in ce mai clare. Dificultatea provine din faptul ca pana acum nu avem suficiente texte (ori glose) Dacice si multe din cele descoperite descifrarea lor ramane inca ambigua. In sfarsit, un fenomen specific oricarei limbi avem un adstrat al imprumuturilor Slave, Grecesti, Germane, Maghiare, s.a.m.d. care nu ne intereseaza in mod special aici.

S-a facut mult caz pe tema colonizarii Daciei si Romanizarii populatiei locale. S-a mers de la ideea extrema ca populatia Daciei a fost exterminata (Scoala Ardeleana), Dacia fiind repopulata cu vorbitori de limba Latina, pana la alta idee extrema ca Dacia a ramas pustie dupa retragerea lui Aurelian (Rosler et comp.). Evident ca ambele sant teorii extremiste in flagranta contradictie cu adevarul istoric. Intre aceste doua extreme exista o serie de alte teorii bine cunoscute, dar care nu aduc mai multe servicii adevarului istoric. Pentru a fi mai convingator sa trecem in revista doar cateva fapte istorice. Mai intai trebuie precizat ca Romanii nu au ocupat (si eventual colonizat) decat 1/5 din actualul teritoriu de la nordul Dunarii in care se vorbeste romaneste.

Xenopol spunea ca cucerirea Daciei de catre Romani a constituit o greseala politica, ceea ce este corect. El sustine ca Dunarea nu trebuia depasita constituind o buna aparare. O provincie intemeiata peste Dunare era greu de aparat. Intr-adevar imperiul putea fi mai usor de aparat pe Dunare. De fapt cred ca Romanii au inteles acest lucru, dar desigur in politica exista mai intotdeauna mai multe solutii la o problema, totul este sa se gaseasca solutia cea mai adecvata. Romanii au considerat probabil ca pentru o mai buna aparare a imperiului este bine sa ocupe si tarmul stang. Un regat puternic la nord de Dunare, in imediata vecinate a granitei imperiului, condus de un rege si o nobilime ostila imperiului Roman, constituia un pericol permanent pentru Romani. Se stie ca Dacii treceau des Dunarea atacand provinciile Romane de la sudul Dunarii. In plus, un factor esential care a contribuit la invadarea Daciei au fost avutiile Daciei si in special aurul Dacilor din Muntii Apuseni. Punctand aceste date reiese ca Romanii nu au intentionat vreodata sa ocupe si sa controleze tot teritoriul regatului Dacic, nicidecum sa-l si colonizeze ceea ce nici nu au facut. Pe scurt, scopul trecerii la nord de Dunare a fost de a elimina un regat care contituia un pericol pentru Roma si de a-i jefui bogatiile.

In continuare sa vedem ce s-a intamplat dupa terminarea celui de-al doilea razboi Daco-Roman (105-106). In 117, la numai 11 ani de la terminarea acestui razboi, are loc o dubla invazie a Iazigilor dinspre Apus si a Roxolanilor dinspre Rasarit. Hadrian, noul imparat reuseste sa-i opreasca pe Iazigi si cumpara cu bani pacea cu Roxolanii. Hadrian paraseste in acelasi an trei provincii romane anume Asiria, Mesopotamia si Armenia. Eutropius spune ca Hadrian ar fi vrut sa faca acelasi lucru si cu Dacia, dar l-au oprit prietenii spunand ca ar cadea prea multi cetateni romani in mainile barbarilor. Antoninus Pius, urmasul lui Hadrian a purtat mai multe razboaie cu Gotii si cu Dacii. Pe vremea lui Marc Aureliu, in timpul razboiului cu Marcomanii (un trib Germanic de prin Austria de azi), Dacii liberi invadeaza orasul Alburnus, cel mai important centru de exploatare a aurului, precum si Sarmisegetusa. Ambele orase sant arse. Ceva mai tarziu in timpul aceluiasi razboi cu Marcomanii, Costobocii, un puternic trib Dacic de prin Bucovina si Galitia de astazi, trec prin Scythia Minor in Balcani ajungand pana in Grecia.

In timpul lui Caracala (inceputul sec.III), Gotii ataca din nou Dacia Romana si o vor face aproape continuu pana la 271 cand Romanii se vor retrage definitiv din Dacia. Aici trebuie amintit ca de pe la anul 230 incoace invaziile se intetesc. Romanii de multe ori nu puteau infrange pe invadatori si era necesar sa ii cumpere cu bani. In cei 165 de ani cat Romanii au stapanit la nordul Dunarii, au avut loc zeci si zeci de navaliri atat ale Dacilor ramasi in afara provinciei Dacia Romana cat si ale altor popoare cum au fost Iazigii, Roxolanii si in special Gotii. Am vazut ca la numai 11 ani de la terminarea celui de-al doilea razboi Daco-Roman, incep invaziile de tot felul. Provincia Dacia Traiana cuprindea doar Oltenia, Banatul si sud-vestul Transilvaniei. Ne putem da seama acum in ce conditii a putut loc avea romanizarea acelei fractiuni de teritoriu al Daciei ocupat de Romani. In aceasta atmosfera de permanent conflict dintre stapanitori si localnici, romanizarea localnicilor nu putea fi de profunzime. Faptul ca s-au gasit multe inscriptii romane in Dacia, acesta nu este un semn ca populatia satelor era romanizata. Doar populatia oraselor obisnuia sa-si puna astfel de inscriptii care populatie era vorbitoare de limba Latina, in marea lor majoritate nefiind bastinasi; or aceasta populatie impreuna cu armata s-a retras odata cu retragerea lui Aurelian, cum spun si autorii antici. Pe aceste afirmatii si-a bazat si Rosler teoriile sale bineinteles distorsionindu-le. Populatia bastinasa locuia la sate si desigur nu obisnuia sa-si puna inscriptii (sau daca isi puneau nu erau din piatra si nu au ramas), asa cum faceau colonostii de la orase, vorbitori de Latina.

Intrebarea cheie este cum au reusit acesti Daci bastinasi, locuind in teritoriul ocupat de Romani sa raspandeasca o limba (pe care multi din ei nu o cunosteau bine) pe o raza de peste 1000 de kilometri spre nord de Dunare. Mai ales spre Rasarit, aceasta arie este cu mult mai intinsa. Chiar astazi aproape pe tot teritoriul Ucrainei sant vorbitori de limba Romana. Acest lucru devine si mai imposibil daca ne gandim ca invadatori de tot felul veneau din aceeasi directie. Explicatia cea mai plauzibila esta una singura: stramosii acesor vorbitori de limba Romana, cu alte cuvinte Romani, au trait pe acele meleaguri de mii de ani. S-a trecut prea usor peste aceste date, or este stiut de toata lumea ca stiinta se face numai si numai pa baza de dovezi. Ca sa exemplific cum s-a facut si se mai face inca de catre unii inca stiinta, dau mai jos un citat din „Istoria limbii romane” a lui Al. Rosetti. Cand vorbeste de teritoriul de formare al limbii Romane, el spune: „Limba romana s-a dezvoltat pe o larga baza teritoriala romanizata cuprinzand provincia Dacia nord-dunareana propriu-zisa adica: Oltenia, Banatul si Transilvania si celelate teritorii care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre ‘dacii liberi’, Muntenia si sudul Moldovei” si textul continua in aceeasi bine cunoscuta limba de lemn prin care se reuseste performanta unica de a vorbi fara sa spui nimic. Rosetti si ca el multi altii nu-si bazeaza argumentatia pe date istorice sau lingvistice, ci pe anumite sabloane stereotipe, care nu spun nimic.

Am considerat necesar sa punctez cateva repere istorice sa ne dam seama ca supralicitatul fenomen al romanizarii intregii Dacii cu greu poate fi sustinut. Limba Romana ramane un document viu care nu poate fi masluit daca este bine analizat. Limba Romana are foarte multe cuvinte a caror etimologie este gresita sau considerata necunoscuta. Pentru a sti cu precizie originea fiecarui cuvant este necesar un set de legi fonologice specifice evolutiei de la Daca la Romana. Pe baza acestor principii specifice diferitelor limbi Indo-Europene s-au putut elabora mii de radacini ale Proto-Indo-Europenei. Aceste radacini stau si la baza lexicala a limbii Romane. Poate parea socant, dar peste jumatate din lexicul limbii Romane provine direct din acest fond Proto-Indo-European, ci nu prin Latina, desigur si ea o limba Indo-Europeana ca si Daca ori Slavona a carei influenta asupra limbii Romane a fost de asemenea supralicitata si chiar influenta ei trebuie de asemenea serios revizuita. Este vorba de analiza a peste 4000 de radacini lexicale din fondul lexical romanesc. Este o munca dificila, dar care da cercetatorului satisfactia lucrului bine facut. Acest strat Indo-European comun ne da o imagine destul de clara despre patria comuna a vechilor Arieni, modul lor de viata, ocupatiile, relatiile de familie. O anumita flora si fauna se contureaza din lexicul unui mare numar de limbi. Aceasta patrie comuna a Arienilor este situata in Centrul Europei dintre Don si Rhin (de la est la vest) si intre Balcani si Marea Baltica (de la sud la nord). Aici creste fagul al carui nume se gaseste in mai toate limbile Indo-Europene. Limita de est a raspandirii fagului fiind Konisberg-Odessa. Acesti Arieni cunosteau graul, meiul, orzul, ovazul si secara , pentru majoritatea s-au reconstituit radacini din care deriva direct si formele romanesti, cu exceptia cuvantului secara care se pare ca provine din Latina. De remarcat ca multe din aceste cereale exista sau au existat in stare salbatica in aceasta regiune. Cuvinte precum a ara, artor (plug), ogor, se intalnesc in mai toate limbile Indo-Europene. De asemenea cuvinte denumind boul, vaca, taurul, calul, oaia, capra, cainele, porcul, precum si pasari precum gasca si rata se intalnesc in toate limbile indo-europene. Cuvinte denumind relatiile de rudenie: mama, tata, prunc, copil, baiat, ginere, cumatru de asemenea isi au originea in limba Traco-Daca; lista poate fi si mai lunga. In romana multe din ele provin direct din Proto-Indo-Europeana. In domeniul tehnicii mestesugurilor si a asezarilor sociale romana a mostenit din daca: car, roata, par, zid, drum (a merge, a pleca), gard, sat, catun, oras.

Pe de alta parte toate denumirile marilor cursuri de ape din zona mentionata mai sus (intre Don si Rhin) vechi Indo-Europene ceea ce demonstreaza ca aceste locuri au fost locuite de ei inca de la sfarsitul ultimei ere glaciare pana astazi. Dunare are aceasi etimologie ca si Donul ( < IE *danu – apa curgatoare); Olt, la Ptolemeu apare sub forma Aloutas, in Lituania de azi apar denumiri de ape Alouti, Aluote, de asemenea in Iran exista un rau in bazinul Marii Caspice denumit Alouta, iar in Letona aluots inseamna izvor. Argesul apare in documentele Grecesti antice sub formele Ordessos, Arghisos, Argyos (* arg-es-(yo)- alb, stralucitor) care a dat in romaneste argint, argintiu. Vedea (< IE *wed-o-r – apa), Mures, apare inca de la Herodot sub forma Maris .

Pana acum cei care s-au aventurat sa discute in Romana cuvintele de origine Daca au facut-o prin comaparatie cu Albaneza, desi in romana, lexicul de origine Daca este cu mult mai intins decat s’a considerat pana acum.

Limitele de timp nu-mi permit sa dau mai multe detalii despre derivarea acestor cuvinte din Proto-Indo-Europeana. In cele ce urmeaza voi da exemple de cuvinte comune celor doua limbi, urmand alte exemple care nu au corespondent direct in Albaneza:

abur, agurida, argea, balaur, balega, balta, barza, brad, brau, brusture, bucura, buza, capusa, caputa, catun, ceafa, ciocan, copac, cruta, curma, curpen, cursa, darama, druete, farama, gard, gardina, gata, galbeaza, gandi, ghimpe, gheonoaie, grapa, gresie, groapa, grumaz, gusa, mal, mazare, magura, matura, manz, manzat, manzare, minti, mos, mugure, murg (amurg), naparca, pastaie, parau, ranza, sarbad, scapara, scrum, scula, sambure, spanz, sterp, strepede, strunga, sale, soparla, sut, tap, tarc, vatra, vatui, viezure, zgarda, zgaria.

Cuvinte care nu au corespondent in albaneza:

aburca, acest, aici, acolo, acum,adapa, adapost, adevar, adia, adanc, afin, afla , agata, agud, ajunge, alb, albastru, albina, alerga, alina, aluna, aluneca, alunga, ameninta, amesteca, ameti, amandoi, amurg, amana, apa, apasa, apleca, apoi, aprig, apuca, ara, arama, arata, argint, arin, aripa, artar, ascunde, ascuti, asmuti, astampara, astupa, asa, aschie, aseza, asterne, atat, atunci, azvarli, ba, baba, baci, bai, balt, ban, barda, barza, baga, baiat, balan, baragan, bardaca, batran, bat, barc, besedui, balbai, barna, barsana, bata, boci, bogat, boier, bolovan, bot, bota, bou, brad, braniste, brazda, bracinar, breaz, breb, brici (brigeag), branca, branza, bruma, buburuza, bucata,bufnita, bulgar, bulz, bura, burduf, burta, bute (butoi), buza, cal, cap, car( insecta), car(IE *kr), ca, care, caramb caciula, capusa, casca, catina, catre, incotro, catun, cauta, ceafa, ceata, cetina, chel, chiciura, chindeu, chinga, cicoare, cimbru, cimpoi, cinteza, cioaca, cioara, cioareci, cioata, ciot, cioc, ciocan, ciocarlie, ciocarlan, ciopli, ciot, cir, cires, ciucure, ciuca, ciuperca, ciur, ciut, ciutura, caine, canepa, card, carlan, carliont, carpa, carpi,cat, clati, clatina, clei, clinti, clipa, cloci, closca, coacaza, coace, coaja, coama, coasa, cobori, cocian, cocarla, cocor, cocosa, cocota, codru, cojoc, colt, copac, copil, cosita, copita, cos, cosar, cotet, cotiga, cotropi, cosita, cotofana, covata,covarsi, crac, crap, crancen, cucura, cucuta, cucuvea, cuib, culege, culme, cumatru, cuptor, curma, curpen, curva, custura, cusma, cutare, cuteza, cutriera, cutit, cuvant, dada, daica (doica), dalb, dar (conj.), datina, dauna, darama, deal, descarca, (incarca) destupa, destept, desghioca, desgardina, desmetici, desmierda, dibui, dimineata, dinte, damb, dara, dardai, darmon, darz, doaga, dogori, doica (daica), doina, dojeni, drac, drege, droaie, drug, druga, drum, dud, duhni, duhani, duios, dunga, dusman, erete, fag, fagure, falca, fara, fecior, felie, fereca, fior, firav, flacara, flamand, fluier, fluia, fluture, flutura, fota, framanta, frunza, fuior, fulg, furtuna, fusta, gadina, gaie, gaita, gajbi, gabui, gasi, gati, gaura, ghiara, gheb, ghes, ghici, ghiuj, ginere, gadila, galma, gandi, gandac, garbov, garla, garnita, gasca, gat, glie, goanga, gol, gorun, grapa, graur, grabi, gradina, gradiste, gramada, graunte, greata, grebla, greier, gresie, gresi, greu, grinda, griva, grau, groapa, grui, grumaz, grunj, gudura, gura, gusa, guster, halca, hambar, hat, haz, harapi, horn, hot, huma, iaca, iata, iie, ied, ierunca, isca, imbina, imblati, imbraca, impleti, impotriva, imprastia, improsca, inca, incerca, incalta, incet, incotro, incovoia, incumeta, indemna, indarji, indrazni, indura, infiripa, infuleca, ingadui, ingaima, ingramadi, insura, intepa, invata, invarti, jale, jar, jumatate, laba, laie, late, leac, leaca, leagan ,legana, leasa, lele, leoarca, lenes, lepada, lespede, lesina, leuca, leustean, licari, licurici, lindina, liniste, lipi, lipie, lipsi, livada, lostrita, lopata, lotru, lume, luntre, mai (adv.), malder, mama, mare, mare, matca, mat, mazare, macar, maduva, maciuca, maciulie, magura, maracine, matusa, merge, mic, miere, minte, minune, mioara, mire, mireasa, miriste, misca, marsav, mocirla, moina, mos, mosie, mot, movila, mugur, murdar, mustra, musca, nagit, nai, nalt, nana, nas, nasture, nadrag, naduf, nadusi, negara, namol, naparca, napusti narui, necheza, neghina, negura, nene, nisip, niste, noian, nu, obiala, obicei, obor, obste, obcina, ogor, opinca, oras, ortac, ovaz, pajura, pamant, pat, patul, patura, petic, petrece, pica, pipota, pisca, pita, pitigaia, pizma, palc,parau, parloaga ,plai, pleca, plesni, plisc, plod, pluti, pogace, poiana, polita, poiata, porni, posac, poteca, potarnichie, potriva, povara, povata, povarni, pozna, prasi, prastie, prajina, prapadi, pravali, preajma, preda, pregati, pregeta, presura, prian, pridvor, pripi, pripor, radasca, rafui, ragaz, ragalie, ragusi, rapune, rasadi, rasari, rascoala, raspandi, rasti, rastoaca, rasturna, rasuci, rasura, rataci, ratez, razbi, razghina, resteu, reteza, ridica, risipi, rana, ranca, rancheza, rand, ranza, poaba, roata, rod, roi, ropot, rotund, roua,rovina, ruda, salcie, sama (seama), saramura, sare, sat, sain, saliste, salta, samanta, sarac, sarbatoare, scarpete, scadea, scalda, scapa, scarmana, scarpina, scama, scanteie, scarba, scoaba, scoarta, scoate, scorbura, scormoni, scroji, scorpie, scotoci, scrum, scuipa, scula, scurge, scurma, scutura, seama, sfant, sfarteca, sfasia, simbrie, sitar, sita, sambure, sarg, sloata, slut, smicea, smida, sminti, smirdar, smantana, smarc, smoc, smuci, smulge, soare, socol, socoti, soi, sorbi, spaima, spala, span, spanz, spanzura, splina, sprinten, spulbera, spuza, sta, stava, stapan, sterp, starpi, stana, stanca, stang, starc, starni, starv, strain, strecura, strepezi, strica, stiga, strigoi, stropi, strugure, sturz, suta, sapte, sase, sarpe, schiop, sir, sirag, siroi, soparla ,sopot, sopti, sovai, sterpeli, stima, stiubei, stirb, stramb (stramba), talpa, tapa, tare, tasca, tata, taia, taram, tarita, tau, teasc, temei, temelie, ticalos, tilisca, targ, tarla, toca, toci, toi, topi, trai, traista, treaba, treapta, trece, treiera, tranti, tap, tarc, tarm, teapa, teava, tantar, tata, titina, toala, tol, turcan, turca, ud, uita, ungher, unealta, urca, urda, urias, usca, ustura, usor,vagauna, vatra, vapaie, var, vatama, vatui, vested, veverita, viespe, viezure, vita, vizuina, varf, voda, vaida, vorba, vorbi, za, zara, zarva, zabala, zace, zanatic, zapada, zapaci, zari, zau zbate, zbiera, zbarci ,zbuciuma, zbura, zburda, zgarda, zgau, zgaria, zgarma, zgudui, zi, zid, zimbru, zana, zmeura, zori, zvanta.

Desigur lista nu este exhaustiva in sensul ca in primul rand numarul de cuvinte comune in albaneza si romana este mult mai mare se ridica cred la peste 350-400 poate chiar mai mult. In ce priveste cuvintele romanesti mostenite direct din Daca lista ar fi devenit mult prea lunga pentru limitele acestei prezentari, dar in acelasi timp sa fie relevanta pentru cei interesati sa stie cat mai mult despre adevarata origine a limbii romane

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.Brugmann, K. (1922). Kurze vergleichende Grammatik der indogermanischen Sprachen, Berlin, Leipzig.
2. Cabej, E. (1962). Zur Characterisierung der lateinisher Lehnworter im Albanischen, Revue de Linguistique, 7.
3. Cioranescu, A. (1958). Diccionario etimologico rumano, Madrid.
4. Daicoviciu, C. Petrovici, E. & Stefan, Gh. (1963). La formation du peuple rounain et sa langue, Bucharest.
5. Densusianu, O. (1902). Histoire de la langue roumaine, Paris
6. Georgiev, V. (1982). Introduction to the History of the Indo-European Languages, Sofia.
7. Meillet, A. & Vaillant, A. (1934). Le slave commun, Paris.
8. Papahagi, T. (1963). Dictionarul diallectului aroman., Bucharest.
9. Pascu, G. (1916). Sufixele romanesti, Bucharest.
10. Pokorny, J. (1959). Indogermanisches Etymologisches Worterbuch, Bern & Munchen.
11. Reichenkron, G. (1966). Das Dakische, Heidelberg.
12. Rosetti, A. (1964). Istoria limbii romane, Bucharest.
13. Russu, I.I. (1959). Limba traco-dacilor, Bucharest.
14. Scriban, A. (1939), Dictionarul limbii romannesti, Iasi.
15. Tagliavini, C. (1959). Le origine delle lingue neolatine, Bologna.
16. Tiktin, H. (1925). Rumanisch-Deutsches Worterbuch, Bucharest.