CONSTANTIN RUSU: LA MULŢI ANI !

constantin-rusu

LA MULŢI ANI !

Azi nu mă ascund cuvintele în umbre,
deşi lumina pune în ecou un nou an.
Caut dimensiuni noi în veşnicie.

Vreau să ţin neascunse trăirile
în frumuseţea venită din tinereţe,
de când avem făpturile timpului
legate cu gândul pentru blândeţe.

Versul meu nu e o singurătate
şi suntem veniţi cu urări înflorite
întinse pe al speranţei covor
cu iubiri care nu pot fi părăsite.

Timpul nu uită şoaptele secundei
în ciorchinele de vise ale dimineţii,
iar clipelor care ne-au adus decenii
le doresc să nască o statuie a vieţii.

Ne îmbrăţişăm cu taina nemuririi
oglinzilor crescute din cer pe un cuvânt,
cu multă sănătate şi bucurii de viaţă
ne spunem La mulţi ani ! pe acest pământ.

CĂRAREA CUVINTELOR

Un cuvânt caută orizontul
pe cărări fără norii peste ele
cu o pajişte înflorită
din mugurii născuţi în stele.

Cuvântul păstrează fulgerul
un buchet de flori în priviri,
dar în dimineţile ploioase
nu aşterne vise în amintiri.

Uragane de cuvinte adormite
stau pe frunze uscate şi cerşesc
aplauze puse în spinii vieţii
cu lacrimile care mai rănesc.

Cuvântul din vers este comoara
cu îmbrăţişările din univers
pe metafora găsită-n orizont
pentru cărarea pe care am mers.

NUNTA VIEŢII

Ieri e fântâna zilei de azi,
nu ne ascunde soarele
dacă lăsăm comoara apei
fără capacele din foşnetul vieţii
şi eliberăm clipa prezentă
de sub cupola umbrelor.

Azi e inelul de logodnă
pentru mireasa zilei de mâine
cu voalul fără prejudecăţi
adus cu ciorchini de rouă
pentru o toamnă târzie
fără frunze arămii cu lacrimi.

Avem o nuntă în aşteptare
cu florile îmbrăţişând clipele
dacă înţelegem în taina ecoului
că naşul de nuntă e ziua de ieri.

DIMINEAŢA

Aripile îngerilor cheamă lumina
pe geamurile întunecate de vise
şi rostogolesc rătăcirile somnului
în vindecările sub pleoape promise.

Ascund viaţa risipită în îndoieli
pe flacăra unei candele curate,
ca să nu alerg în dimineata asta
pe drumurile asfaltate cu păcate.

Cu braţele înflorite în aşteptare
nu fac timpul un pelerin rătăcitor
şi învelesc zorii dimineţii mele
în culori de taină cu chip fermecător.

Alung melancolia tristeţii mele
pe plaja caldă cu umbrele stinse
de dorul orizontului adus azi
pe curcubeele de iubire aprinse.

CÂND PLOUĂ

Când plouă vin imnuri din stele,
norii ne trimit gânduri neînţelese,
dar pământul se vindecă fără incendii
născând bucurii pentru miri şi mirese.

Tăcerea florilor e dorul cântecului,
cu stropii ploii pe clape de petale,
lângă armonia pusă printre frunze
de adierea vântului fără rafale.

Dăinuim peste vremuri cu ploi
fără povara ninsorii în balade
şi izvorul îl vrem drept altar
al tainelor ascunse în cascade.

Şi totul e un basm când plouă,
este o imagine de vis în univers,
iar cuvântul la margini de timp
ne face din oglinzi un simplu vers.