România, un Israel de rezervă?

romania-israel

Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori și de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt dușmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…

După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greșit și în fața cui?!

Încerc de peste 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Așa cum mă așteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele și faptele din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am și avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea nevinovăției noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârșească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzați într-o manieră atât de cinică și de iresponsabilă.

În principiu, istoria României nu poate fi analizată și înțeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români și evrei, al colaborării dintre noi și evrei, vom orienta toată povestea în funcție de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna și cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-și făurească râvnitul cămin național, evreiesc. Vechimea acestei aspirații, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume. Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ținuturile românești, îndeosebi pentru Moldova și Maramureș, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciți avem în vedere și Basarabia, cu Bucovina toată.

Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape istorice:

Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea orașelor și târgurilor moldovenești se transformă în localități cu populație mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează și în sate, ca arendași sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase și acționând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înșelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze și să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale și financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici și spirituali din România care era ținta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câștig nemuncit, ci totul avea o explicație, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiția, Maramureș și Moldova.

Reacția noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puțini sunt intelectualii români de marcă și politicienii cu suprafață care să nu fi luat atitudine critică față de invazia evreiască. Îi pomenim pe câțiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacție ne-a atras însă ostilitatea presei internaționale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.

Menționăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relații diplomatice dintre România și Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuși șeful comunității mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcție diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu funcția era vizată, ci spațiul unde avea să se exercite acea funcție: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezența lui Peixoto în România, funcție mult sub pretențiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus și indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenței evreiești, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!

Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoșteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret și neștiut de români, trebuia să rămână secret și pentru majoritatea evreilor…

Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod deliberat și deschis au sabotat în fapt proiectul sionist și și-au afirmat loialitatea față de români și disponibilitatea de a duce o viață normală, statornicită în acest spațiu, evrei sincer deschiși ideii de normalitate în relațiile dintre oameni și popoare. Acești evrei și-au luat și numele de evrei pământeni, au avut și un partid care a trimis reprezentanți în Parlament. Au dispărut din păcate chiar și din …manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomenește. Și doar dintre acești evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care își merită recunoștința noastră și numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…

Din păcate, printre acești evrei de treabă, onești și loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra și pe Lazăr Șăineanu și Moses Gaster, pe care autoritățile românești i-au obligat să părăsească teritoriul Țării. Fuseseră identificați ca agenți ai proiectului Israel în România… Agenți cu misiuni discrete și subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!

Ce a rezultat din proiectul ISRAEL  ÎN  ROMÂNIA? A rezultat multă suferință pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte și de alta! Multe resentimente adunate într-un secol și ceva de confruntare între naționalismul românesc și paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-și compromită relațiile sociale și interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferințelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informație orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.

Au suferit și evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca și din cauza teroarei impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke și Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproșa față de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…

O variantă a acestui proiect a constituit-o intenția de a declara Basarabia ca republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei ocupații sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanților” poporului din Basarabia, s-a și întrunit acesta, sub președinția evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuție în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esența tembelă și criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!

Cărei instanțe evreiești îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL  ÎN  ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparații materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoașterea publică a vinovăției, retragerea acuzațiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor și tot ce se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului!

Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul celui de al II-lea Război Mondial, și include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

În discuția noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou și extrem de important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sioniști, luată la începutul secolului al XX-lea, de a-și construi o țară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus și subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internațională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacție, faptul că întreaga comunitate internațională a privit cu înțelegere și spirit cooperant această doleanță a evreilor, oferindu-le acestora, în completare, și alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel în Palestina și un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un  număr cât mai mare de evrei.

Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-și părăsească casa și țara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacția lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniștii, era însă o reacție cu totul normală: evreii au fost puși să aleagă între viața pe care o duceau, uneori de câteva generații, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimțit ca propice pentru viitorul familiei, și strămutarea în necunoscut, într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulțime de necunoscute, plin de primejdii. Era de așteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitați: refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze și au făcut-o cu generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de șocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau invitați, majoritatea au cerut timp de gândire și de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost liderii sioniști, autorii proiectului!

Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CÂND EVREII SIONIȘTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecințele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul rând! Ca și pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Repet: consecințe resimțite în viața noastră, a tuturor românilor și nu numai! Și anume:

Nebunia sionistă nu a acceptat această situație, care însemna abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sioniști nu s-au împăcat însă cu evidența faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaști și săraci, alți evrei nu erau tentați să facă pasul riscant al unei schimbări atât de radicale în viața lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori și să fii acolo îngropat, în pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viață după parametrii evreiești tradiționali, îndătinați… Ci numai din pur idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la milioane de persoane?!… Veneau bieții evrei în Palestina, adăstau o vreme și apoi, edificați, majoritatea dintre ei făceau cale întoarsă!

Sioniștii însă nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluția de „avarie”: constrângerea evreilor de a-și părăsi casa și țara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz Israel! Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…

Cum puteau fi obligați milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ținutul inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sioniști pe ceilalți evrei? Cu nimic! În niciun chip! Se dovedise deja! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii, autoritățile din țările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a și constrâns pe evrei să plece din țara natală și să emigreze în Palestina au fost …două: holocaustul și comunismul.

Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe care l-au jucat în apariția și consolidarea statului Israel. Suferințele evreiești îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces și cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, țară și cămin pentru evreii atât de urgisiți, s-a impus aproape de la sine publicului și guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai important al persecuțiilor anti-evreiești din Germania și țările satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuși în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparații pentru suferințele evreilor loviți de Holocaust.

Dar nici pe departe evreii astfel ajunși în Palestina de teama naziștilor, deci până în 1945, nu erau suficient de mulți pentru a asigura funcționarea unui stat și pentru a contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alți evrei, mult mai mulți. Aceștia au venit din țările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din aceste țări au luat calea emigrației, în număr tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis. În țările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-și părăsească țara din cauza noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreținută de propaganda occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege țara în care să trăiești, dreptul de a părăsi țara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepție: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul și, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism…

Paradoxul situației se pretează la numeroase interpretări și comentarii, inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: așadar, simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii cominterniști în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condițiile generale de viață, ale tuturor, în așa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.

Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viața sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost ușor. Desproprietăriți și pauperizați, foarte mulți marginalizați ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulți arestați și condamnați pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste țări viața s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privințe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naște? Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să emigreze în Israel, să părăsească aceste țările „comuniste”, în care trăiau de câteva generații?

Nota bene: aceiași evrei, invitați să plece în Israel pe vremea când țările respective nu erau încă comuniste, ci țări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuși să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor față de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în țara de baștină… În privința asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comuniști, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat decât așa zisul regim de exterminare!

Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica și alte cauze și scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului bolșevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi respinsă și trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferințe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut și face în continuare multe victime și printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem liderilor și organizațiilor sioniste, înseși ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în fața tuturor, evrei și ne-evrei, pentru milioanele de vieți distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu și oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viață mai ușoară, mai frumoasă, mai îndestulată dacă sioniștii nu ar fi conspirat și acționat pentru proiectul Israel în Palestina, prin care au stricat tihna și normalitatea existenței noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovați de crimele plănuite și înfăptuite de ei, de sioniști și de evreii cominterniști!…

…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…

Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Și nici ultimul! Căci a urmat și al patrulea …moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

Dacă în 1945, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ, principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu,  Petre Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește. De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…

Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…

Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…

Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:

  1. Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa armenească.
  2. Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum „algoritmul” demografic, adică proporția. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna), suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
  3. Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!, ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult!
  4. Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
  5. Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de evrei care căpătaseră cetățenie română în mare secret, fără nici un semnal în presă. (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
  6. Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare. Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă. (Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a deveni proprietari funciari.
  7. În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.
  8. Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără niciun ecou în mass media: la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă. Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura sarcina celor preocupați de distrugerea României…
  9. Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România. Poate că mă înșel…)
  10. O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub 50%.  Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!… Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a schimbat…
  11. În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost  schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești, ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale. Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire… A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
  12. Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această politică economică aberantă: prin distrugerea acestor capacități de producție au dispărut câteva milioane de locuri de muncă și s-a provocat un șomaj de masă. În consecință, câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară, buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc. La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat, plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!

Repet: România, un Israel de rezervă!

Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea, cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor, oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990. Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o singură preocupare: să nu vorbească și să nu pomenească nimic despre adevăratele probleme ale României, ale românilor.

Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns: de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?

Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist, eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi ar putea fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…

Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni, femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o astfel de dezbatere, aș mai pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…

Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice eventualitate.

Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare, prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune, privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii. Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub media mondială și europeană…

S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor sute de mii de evrei posibilitatea să-și cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut. În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.

Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut… Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei, evreii, o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…

Evident – vorba lui Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii canadieni care acceptă să se întoarcă în România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu bani mulți ca să se poată face stăpâni!

Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din Țară pentru totdeauna! Conform preceptului talmudic, ușor adaptat la lumea de azi: pe ne-evreul cel mai deștept trimite-l cât mai departe!… Va fi mai ușor și pentru clasa politică, cumpărată și șantajată, să rămână în continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci  măsura în care evreii sioniști lucrează acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.

E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare, după unii evrei, că singura alternativă la dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948… Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.

În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine…

E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă… Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții Țării de care am avut parte după 1990.

Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput atâta lipsă de onoare!

Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL  ÎN  ROMÂNIA este mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe idei și nu toate-s bune!…

Or, dacă există, ca la toate popoarele, o componentă diabolică a evreimii, diferența față de alte popoare constă în faptul că evreii diabolici au reușit să se organizeze ca nimeni alții, transformând ideea de nație în organizație! S-au impus față de evreii normali sau chiar  angelici și îi terorizează într-un mod greu de imaginat de noi, goimii! La niciun popor nu există o viață dublă atât de accentuată ca la evrei: una la vedere, pentru goimi, alta secretă, radical diferită de prima, organizată după reguli și canoane necunoscute în lumea ne-evreilor. Reguli și canoane care nici pe departe nu fac viața evreilor mai frumoasă și nici nu-i apropie mai mult de Dumnezeu! Dimpotrivă…

Firește, aceste pagini nu sunt scrise de grija evreilor. Nu insist în încercarea de a-i înțelege, deși manifestarea lor ca adversari îndârjiți ai intereselor noastre ne impune, ca reacție de răspuns, să ne cunoaștem mai bine adversarul pentru a-i putea contracara acțiunile. Pentru mine e prea târziu să încerc să-i înțeleg printr-un efort susținut și bine organizat. Las celor mai tineri dintre naționaliști să acopere acest punct din programul de salvare națională: avem nevoie de o bună cunoaștere a lumii evreiești, a sionismului, a dimensiunii secrete, oculte din modul lor de organizare, din mentalitatea autentic iudaică. Vom avea de învățat de la evrei și multe lucruri utile, plăcute și sub aspect moral.  Și vom putea, probabil, contribui cât de cât la emanciparea evreilor. Repet: emanciparea evreilor față de structurile de putere și coerciție moștenite de evrei din negura vremurilor. Dacă există o problemă evreiască pentru lumea în care trăim ‒ și există!, această problemă nu se va rezolva decât prin emanciparea evreilor față de structurile medievale evreiești, de natură ocultă sau discretă, care îi țin sub oarbă ascultare pe evrei.

Evreii au fost pretutindeni în fruntea luptei pentru demolarea structurilor medievale „închistate”, a tradițiilor, a valorilor patriarhale etc., în numele modernizării cu orice chip. Dar în ascuns, valorile tradiției iudaice le-au păstrat cu o grijă habotnică, fără să supună nici una din aceste valori unui examen critic, deși sunt ca nimeni alții de pricepuți în a coborî orice și pe oricine în derizoriu. Au implantat comunismul în zeci de țări, dar s-au ferit s-o facă și în țara lor!

Evreii au făcut mult bine omenirii, mai exact spus: unii evrei. Dar evreii au făcut și mult rău omenirii. Mai exact spus: unii evrei! Și vor mai face! Soluția pentru ameliorarea acestui aport evreiesc la dulceața și frumusețea vieții pe pământ este una singură: emanciparea evreilor normali, sprijin internațional pentru transparență în lumea mozaismului, pentru abandonarea structurilor oculte, care practică tirania cea mai despotică, deseori paranoică, intimidând, descurajând și pedepsind neiertător orice tentativă a evreilor normali de a intra în rândul lumii, de a abandona practica standardelor duble, atât de răvășitoare pentru sănătatea sufletească.

Pe termen scurt însă, putem lăsa deoparte grija pentru evrei. Situația noastră, a românilor, este mult mai critică, mai periclitată azi ca oricând. Suntem în pragul unui colaps național care, dacă se va produce, va fi fără nicio șansă de redresare, deoarece forțe impresionante ale Răului planetar lucrează de vreme îndelungată la distrugerea Neamului și a Țării! Nu mai avem mult timp la dispoziție pentru a găsi soluția de redresare. Și chiar dacă vom afla soluția, vom avea puterea de a o pune în aplicare?

 Autor: ION COJA
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/05/14/romania-colonie-a-israelului/