Petre Ştefănucă şi idealul unităţii naţionale

 

Tatiana Butnaru, doctor în filologie:

Manifestînd interes faţă de evenimentele sociale prin care trecea Basarabia la începutul secolului XX, P. Ştefănucă ca şi întreaga intelectualitate din ţinut, nu putea să nu se încadreze în nişte discuţii cu deschidere spre diverse aspecte ale vieţii sociale: cultură, folcloristică, religie, învăţămînt. Era preocupat, în deosebi, de conjunctura social- politică la care era predispusă Basarabia între cele două războaie mondiale, se îngrijora de soarta poporului şi suferinţele de martir ale basarabenilor, trecerea acestora prin vicisitudinile timpului istoric. Problema naţională, în special ,, drepturile naţionale ale basarabenilor”,  se aflau mereu în centrul atenţiei cercetătorului, folcloristului şi publicistului Petre Ştefănică şi, la fel, ca şi A. Mateevici, îi îndemna pe conaţionali „să vorbească, să scrie, să citească, să înveţe să se judece, să se roage în limba lor”[1,p.1].

Colaborînd la revista Viaţa Basarabiei, P.Ştefănucă, alături de P. Halippa şi alţi fruntaşi ai luptei de eliberare naţională, şi-a orientat activitatea în promovarea identităţii autohtone, pentru ,,dezvăluirea şi înfăţişarea sufletului românesc basarabean”, ,,… cercetarea pămîntului Basarabiei din punct de vedere geografic şi etnografic” [2. p.2]. În dorinţa de a-şi îndeplini ,,datoria faţă de Basarabia, faţă de moldoveni şi popoarele conlocuitoare cu noi” [2, p.5], el s-a referit la diverse aspecte ale vieţii sociale, a prezentat multiple informaţii de o mare bogăţie şi diversitate, drept rezultat al activităţii sale în Şcoala de monografie sociologică a Institutului Social Român.

De subliniat, în promovarea ideilor progresiste ale epocii, asumîndu-şi responsabilitatea pentru soarta de mai departe a poporului, P. Ştefănucă şi-a concentrat atenţia, în special, asupra satului basarabean cu multiplele sale aspecte de viaţă în epoca respectivă. În această ordine de idei, pot fi nominalizate mai multe articole, cronici, investigaţii sociologice, unde problemele abordate sunt prezentate în dependenţă de preocupările autorului în opera de renaştere spirituală a semenilor săi. Or, factorul de bază al propăşirii basarabenilor, şi în acelaşi timp, o soluţie salvatoare pentru a rezista în istorie constituie învăţătura, educaţia, păstrarea identităţii de neam, aceste deziderate pot fi realizate, după sugestia lui Petre Ştefănucă prin ,,stratul viu de cultură populară moştenită din generaţie în generaţie [4, p.35]. Deaceea, în aprecierea anumitor realizări din viaţa unei comunităţi rurale, „nu se pune problema diferenţei de nivel cultural, ci problema diferenţei de cultură”[4, p.35], iar  ,,bunurile culturale ale satelor trebuiesc apărate” [5, p.56], fiindcă ,,opera de îndrumare culturală nu trebuie să se facă înăbuşind tradiţiile de cultură ale satelor ei, dimpotrivă, apărînd tradiţiile şi îmbogăţindu-le”[5,p.56].

În această ordine de idei se înscrie şi organizarea, la Chişinău, în decembrie, 1937 a serbării datinilor de Crăciun şi de Anul Nou, avînd colindători din satele Crocmaz şi Copanca, de pe valea Nistrului de Jos, cercetată de echipele monografice în vara aceluiaşi an, în vederea valorificării tradiţiilor populare şi, după cum se exprimă P.Ştefănucă în continuare, se încadra în ,,opera de reînviere a datinilor în satele basarabene”[6,p.117]. Sugestia respectivă a fost preluată în articolul Şcoala şi datinile unde P. Ştefănucă orienta intelectualitatea de la sate în vederea promovării tradiţiilor populare de peste an şi căreia i se cerea să nu se inspire ,,din cărţile de şcoală”, dar era chemată ,,să citească în cartea cea vie a obiceiurilor locale” [7,p.117], să-şi concentreze atenţia la ,,căutarea a tot ce cuprinde o comoară culturală”, iar ,,valorificarea acestor comori” [7, p.117 ] urmează să devină                 ,,principiul de îndrumare în toate manifestările culturale ”[7,p. 117] şi, în acelaşi timp, o modalitate de promovare a spiritului autohton, să exprime ,,puternice afirmări ale spiritualităţii, noastre româneşti ”[7,p. 57]. Necesitatea  promovării românismului respiră din lectura mai multor articole editate în presa timpului, unde P. Ştefănucă înclină spre confirmarea identităţii româneşti în corelaţie de ansamblul de valori universale. Versul eminescian despre plînsul românilor înstrăinaţi de ţară ,,De la Nistru pîn la Tisa” l-a determinat să vină cu argumente noi în vederea reunificării spirituale a românilor din diasporă. Dacă ,,poetul neamului nostru , scrie P. Ştefănucă, a înfipt pietrele de hotar al neamului nostru românesc ,,la Nistru şi la Tisa”,lăsîndu-i pe mîini streine pe cei 500 000 de români din cîmpiile Chersonului şi Podoliei” [8,p.75],ei au rămas în hotarele etnice şi spirituale ale românismului, făcînd abstracţie de formaţiunile statale existente.

În acelaş timp, P. Ştefănucă vorbeşte cu durere despre românii din Transnistria rămaşi în afara hotarelor statale ale ţării, dar amplasaţi cu justificat temei în dimensiunile etnice şi spirituale ale românismului. ,,Noi ne-am astupat urechile şi ne-am împietrit inima, scrie Ştefănucă, la strigătul plin de durere al lui Toma Jalbă, român din Moldova de peste Nistru din ziua cînd Nistru devenea hotar între moldoveni: ,,Fraţilor, da pe noi cui ne lăsaţi” [8,p.75]. P. Ştefănucă n-a putut să rămînă indiferent la soarta tragică a băştinaşilor de peste Nistru, o bună parte dintre care se refugiaseră în localităţile din dreapta Nistrului ca să scape de teroarea stalinistă. Într-un articol din Buletinul Institutului de cercetări social al României, exegetul vorbeşte ,,de sute de familii de români de peste Nistru, refugiaţi ,,dincoace, chemaţi de duhul pămîntului muncit şi stăpînit de ei şi de strămoşii lor”[9,p.621]. La fel ca şi M. Sadoveanu atunci cînd demasca ,,nebunia roşie de peste Nistru”, crimele ,,zăgazuite cu mii de cadavre ” [10, p.27], P. Ştefănucă se pronunţă în apărarea drepturilor acestor ţărani fugiţi de urgia stalinistă şi venea cu propunerea ca statul român să găsească soluţii concrete pentru a-i ajuta, se pronunţă în vederea împroprietăririi lor, cerea autorităţilor guvernamentale să-şi respecte această ,,datorie de onoare şi să le dee loturi de pămînt de case şi arabil, întrucît ,,aceşti fraţi de sînge cu noi stau astăzi, în ţară, ca streini ”, ,,lucrează ca nişte roboţi în grădinile care altădată au fost ale lor şi duc o viaţă plină de lipsuri în Balta Nistrului” [9, p.621]. Deşi avea o poziţie îndoielnică faţă de acţiunile subversive din RASSM, şi activitatea ,,tulbure a sovietelor”, publicistul îşi exprimă certitudinea în viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Nistrului, este vorba de o posibilă apropiere a ,,moldovenilor de peste Nistru de vatra culturii româneşti” ,se avea în vedere unitatea lor culturală şi spirituală, ca ,,într-un viitor mai depărtat sau mai apropiat versurile din doina lui Eminescu vor suna ,,De la Bug şi pîn la Tisa”[9,p.631]. În altă parte, P.Ştefănucă atrage atenţia, că ,,moldovenii de dincolo, prin structura lor sufletească aşa cum apar în muzică şi alte manifestări culturale, sînt suflet din sufletul neamului nostru românesc, şi atît timp cît limba românească răsună pînă la Bug, noi trebuie să-i cuprindem şi pe ei în  Programele noastre spirituale. Modul de idei socialiste va evolua sau va dispărea, ceea ce va rămîne însă veşnic viu, va fi spiritul lor românesc care-i va aduce, mai tîrziu sau mai devreme, la matca românească”[11,p.113-114].

Avînd cunoştinţe profunde în ceea ce priveşte situaţia etnografică şi lingvistică a popoarelor de origine latină din Balcani, P. Ştefănucă şi-a spriginit aserţiunile în baza unor studii fundamentale ale unor filologi de peste hotare, se face referinţă, în special, la studiile academicianului rus Serghievschi, ca să se declare răspicat, în cunoştinţă de cauză,,… de la Carpaţi şi pînă la Bug, (spre răsărit în sate răzleţe) se întinde norodul moldovenesc”[12,p.3], avînd specificarea de români. Adevărul pronunţat avea menirea să facă lumină în primul rînd, pentru acei care purtau ideea dezrădăcinări de neam, dar şi pentru a contesta învinuirea adusă lui P. Ştefănucă de colaborare cu ,,duşmanii poporului”. Cu această ocazie, P.Ştefănucă scrie: ,,În Oltenia şi Muntenia, şi pe malurile Dunării, în Dobrogea, locuiesc valahii. În Transilvania, în ţinuturile ,,Ţara Ooaşului”,,,Maramureş”, ,, Ţara Bîrsei”, Ţara Făgăraşului”, ,,Ţara Hotegului” şi ,,Banat ” locuiesc ardelenii. În sudul Dunării, în Grecia, Serbia şi Albania locuiesc aromânii. În Nordul Italiei locuiesc istrienii. Toate aceste popoare poartă în studiile lor ştiinţifice şi istorice numele de romanitate şi latinitate balcanică” [12,p.3].

Folcloristul I. Datcu a avut revelaţia să descopere două articole necunoscute semnate de P. Ştefănucă în revista de cultură  Satul, care a fost editată la Bucureşti între 1930-1935, unde erau luate în discuţie anumite probleme legate de conjunctură social-politică, la care a fost predispusă Basarabia, sub oprimarea regimului ţarist, se îngrijora, în special, de suferinţele basarabenilor, trecerea lor prin vicisitudinile timpului istoric. La fel ca şi A. Mateevici, P. Ştefănucă aduce un omagiu tulburător pentru ţăranul basarabean, care a purtat în permanenţă calvarul marilor suferinţe şi dezrădăcinării de neam, dar şi-a păstrat limba, tradiţiile moştenite din străbuni, ,,au păstrat nestinsă flacăra neamului nostru,… au făcut front contra valului de înstrăinare şi contropire a duşmanului de la răsărit, rusul” [13,p.4]. (Din articolul Satele din Basarabia, zăgaz contra înstrăinării ruseşti republicat în Philologia, 2013, nr. 1-2). Oare nu un incomensurabil poem de iubire şi profundă compasiune faţă de cei înstrăinaţi, faţă de acei ,care ,,în jug şi chin pe-a lor spinare ţara ţin”, faţă de soarta dramatică a Basarabiei aflată sub stigmatul unei puteri străine răzbate mesajul din rîndurile ce urmează: ,,Viermele înstrăinării ruseşti nu a atins rădăcinile neamului moldovenesc, ba ceea ce e spre mîndria noastră, moldovenii au absorbit o mulţime de elemente străine, izolate, ce erau trimise de statul rusesc” [13,p.47], dar şi-au păstrat identitatea ,,de falnici răzeşi şi mazili din ţinutul Sorocii, Orheiului şi Lăpuşnei”, fiindcă anume ,,satele din Basarabia, precizează P. Ştefănucă, sunt cele care au făcut Unirea”[13, p.44], au adus altarele lor de jertfă pentru a rezista în istorie, ,,a-şi manifesta în chipul cel mai sfidător o rezistenţă pasivă faţă de stăpînirea rusească” [13,p.44]. Din aceste considerente, P. Ştefănucă se adresează către conducătorii ţării să întrevadă ,,aceste energii de viaţă românescă la tinerii din Basarabia ,,pentru a-i ajuta prin şcoală  şi pentru a-i îndruma pe căile ideale ale românismului” [13, p.46]. Or, acest, izvor ,,bogat şi tînăr”, ce persistă în satele basarabene , ,, se doreşte a fi dezgropat ”, ,,pentru a se întrupa, într-un rîu de viaţă românească”[13,p.46], există în aceste rînduri o analogie cu versul lui Mateevici cînd se adresa către generaţiile viitoare: ,,Răsări-va o comoară / În adîncuri înfundată,/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată”.(A. Mateevici,  Limba noastră), adică de revenire ,,la româneştile izvoare”, care,vorba poetului, ,,n-au secat nicicînd”pe aceste meleaguri. Este un îndemn expus în unison cu sentimentele marelui Sadoveanu faţă de ,,acel duh al răzeşilor şi mazililor care au fost tăria ţării odinioară, în vremurile de restrişte”, văzînd ,,în provincia de peste Prut … o mare putere” [14,p.13]. Mărturisirile nu şi-au pierdut actualitatea pînă în zilele noastre şi relevă chezăşia unui crez purtat de basarabeni prin vicisitudinile timpului istoric. În articolele lui P. Ştefănucă deosebim şi nişte afinităţi cu publicistica lui M. Eminescu, şi izvorăsc din aceiaşi tendinţă nobilă de a spune adevărul despre Basarabia, a contribui la opera de propăşire spirituală a poporului. Gîndul eminescian ,,A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra ocupaţiei ruseşti” [15,p.471] îşi găseşte concretizare în articolele publicistice ale lui P. Ştefănucă şi se materializează sub forma unor mărturisiri zguduitoare despre calvarul ,,unei stăpîniri sălbatice”, ,,de cruzimile de la Nistru” şi ,,valurile înroşite de sîngele nevinovat al moldovenilor” [16,p.46].

În articolul Prutul şi Nistrul morminte de moldoveni, P.Ştefănucă a înserat o doină înregistrată în Ialoveni- Lăpuşna pentru a da glas durerii colective exprimată de spiritul popular în legătură cu răpirea Basarabiei ,,de acum o sută şi mai bine de ani la Prut” [16,p.47]. Versurile aduse drept argument din textul cules dau glas unei sfîşieri lăuntrice, ce survine din răvăşirea dramatizată a unui cosmos marcat de vitregiile timpului istoric şi pot fi raportate la sugestiile metaforice din Doina eminesciană. Or, poezia populară, după cum subliniază P. Ştefănucă, este ,,cel mai plauzibil document al sufletului poporului” [16,p.47] şi aprofundează starea de spirit ce persistă la moment în Basarabia. Propunem un fragment întru confirmarea gîndurilor enunţate mai sus, unde invectivele de blestem respiră în cheie eminesciană:

Frunzuliţă măr bătut

Haidem, maică, peste Prut,

Hai la fraţi, la surioare

Să scăpăm de chin şi oftare,

Haidem, maică, să scăpăm

Şi pe rus să-l blestemăm,

S-ajungă de noi robit

Şi de toţi badjocorit.[16,p.47]

P.Ştefănucă a reactualizat tragedia Basarabiei în conjunctura social–politică existentă, a cărui martor ocular a fost el însuşi în virtutea unor împrejurări nefavorabile şi a plătit cu propria sa viaţă pentru a demonstra ,,argumentul cel mai puternic”, ,,dovada cea mai incontestabilă a romanităţii noastre” [17, p. 12]. Ce s-ar mai putea adăuga privitor la idealul naţional al folcloristului şi publicistului P. Ştefănucă dincolo de acest strigăt de durere smuls din adîncurile fiinţei sale”: ,,O sută de ani în urmă ţi-au înfipt hotar în coasta dreaptă, astăzi îl simţi în coasta stîngă; o sută de ani ai fost la o margine de împărăţie, astăzi eşti la marginea altei împărăţii şi numai stîlp de hotar …” [16,p.47]. Cele expuse conţin un adevărat rechizitoriu despre dramele istoriei pe pămîntul Basarabiei, care au determinat în modul cel mai direct la despărţirea şi ruperea ei din trupul ţării.

Este de datoria noastră să-i cinstim memoria şi partea de sacrificiu adusă pe altarul dragostei de ţară şi slujirii adevărului, să-i studiem opera, iar la o eventuală reeditare a diferitor materiale şi evocări despre martiri neamului, un loc aparte să-i revină şi lui P. Ştefănucă.

Note:

  1. A.Mateevici. Ce ne trebuie nouă? În: Basarabia, an I, nr.53, 26 noiembrie, 1906.
  2. P. Halipa.Un cuvînt înainte. În: Viaţa Basarabiei, nr.1, 1932.
  3. P. Ştefănucă. Cercetările monografice ale Institutului Social Român din Basarabia la Popeştii de Sus, judeţul Soroca. În: Viaţa Basarabiei, nr.11, 1938.
  4. P. Ştefănucă. Între analfabetism şi cultură. În: Viaţa Basarabiei, nr.1-2, 1938.
  5. P. Ştefănucă. Literatura populară a satului Iurceni. În: Viaţa Basarabiei, nr.2,1936.
  6. P. Ştefănucă. Serbarea datinilor de Crăciun şi Anul Nou la Chişinău. În: Viaţa Basarabiei, nr.1-2, 1938.
  7. P. Ştefănucă. Şcoala şi datinile. În: Viaţa Basarabiei, nr.1, 1934.
  8. Vezi: Viaţa Basarabiei, nr. 6, 1935.
  9. P. Ştefănucă. Ridicarea economică a regiunii Copanca. În: Buletinul Institutului de cercetări sociale a României. Regionala Chişinău. Tomul II, 1983, Chişinău 1939.
  10. M. Sadoveanu. Veşti de peste Nistru. În: M.Sadoveanu. Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită de I.Oprişan. Bucureşti, Editura Saeculum, I.E.P. Ştiinţa, 1992.
  11. P. Ştefănucă. Cîntece în literatura românească la radio Tiraspol. În: Viaţa Basarabiei, nrm.1-2, 1938.
  12. Apud: Ultimele pagini ale savantului martir Petre Ştefănucă. Pagină realizată de A. Donos. În: Literatura şi Arta, 10 iunie, 1993.
  13. I. Datcu. Etnologul basarabean Petre V.Ştefănucă în pagini necunoscute. În: Philologia, nr.1-2, 2013.
  14. Apud: P. Ştefănucă. Satele din Basarabia, zăgaz contra înstrăinării ruseşti. În: Philologia, nr. 1-2, 2013.
  15. M. Eminescu. Publicistică. Opere. Vol V. Chişinău, Editura Gunivas, 2001.
  16. Apud: P.Ştefănucă. Prutul şi Nistrul: morminte de moldoveni. În: Philologia, nr.1-2, 2013.
  17. V. Ţepordei. Iubim Basarabia. Bucureşti, 1998.
  18. Apud: M. Sadoveanu şi Basarabia. În: M. Sadoveanu. Drumuri basarabene. Bucureşti, Editura Saeculum, Chişinău, I.E.P. Ştiinţa, 1992.