Basarabia şi preşedintele decorativ Iohannis, preocupat doar de case şi de „guvernul meu”.

iohannis
Am tot aşteptat să văd, din partea autorităţilor române, o reacţie la victoria lui Dodon, în alegerile prezidenţiale desfăşurate în Republica Moldova.

Am aşteptat, pentru că nu cred că vreunui om sănătos la cap din establishment-ul politic românesc i-ar putea fi indiferent că pe fostul teritoriu românesc a venit la putere un om care urăşte tot ce e românesc (cu excepţia, desigur, a studiilor economice din care şi-a însuşit pasaje întregi, în aşa-zisa sa teză de doctorat). Că, la distanţă de numai un râu prăpădit de UE şi NATO, comandantul forţelor armate ale Republicii Moldova doreşte să reorienteze ţara către Rusia. În fine, că, după ce România a investit, din 1991 încoace, sute de milioane de euro în ajutorarea Basarabiei şi în sprijinirea ei pe calea europeană, 51% din populaţie îşi doreşte în continuare să se integreze în ficţiunea numită Uniunea Euroasiatică. E clar că strategia noastră e greşită, că trebuie să schimbăm ceva şi, mai ales, că aceia care au răspuns de subiectul Basarabia, în ultimii 10 ani, trebuie să plece. Mai întâi, de la ICR. Institutul are la Chişinău o filială bine bugetată, dar absentă (altfel decât la nivel protocolar) din viaţa culturală basarabeană. Nu are, după atâţia ani, nici măcar un sediu ca lumea, în care să se poată desfăşura activităţi culturale, pentru că personajul pus în fruntea filialei — un scriitor de raftul al treilea, care nu se bucură de nici un prestigiu în lumea literară românească — este mai preocupat de propria promovare. ICR Chişinău s-a transformat, sub conducerea lui Valeriu Matei, într-un cămin cultural, care plimbă prin satele Basarabiei panouri cu poze de scriitori, concepute la Bucureşti: nu-i de mirare că o asemenea activitate nu spune nimic nimănui. De la plecarea lui Petre Guran de la conducerea instituţiei, reprezentarea culturală oficială a României la Chişinău e neînsemnată. (Aud că, drept recompensă pentru deserviciile aduse culturii române la Chişinău, cineva se gândeşte să-l numească pe Valeriu Matei director la Accademia di Romania din Roma, deşi nu ştie o boabă de italiană: cred că primul director al prestigioasei şcoli, Vasile Pârvan, s-ar răsuci în mormânt!) Apoi, vin Externele şi nenumăratele departamente care, aici sau sub alte oblăduiri, s-au ocupat de „românii de pretutindeni”. Aici s-au cheltuit, fără exagerare, sute de milioane de euro din bugetul României. Un rezultat, dintre multe altele, al acestei activităţi intense: şi astăzi, 65% din fondul bibliotecilor publice din Republica Moldova este reprezentat de cartea în limba rusă. Studenţii la Litere citesc în continuare clasicii literaturii europene în limba rusă sau… deloc, întrucât traducerile româneşti nu le sunt accesibile. Cum să voteze, în aceste condiţii, Basarabia cu Maia Sandu? În fine, deşi nu am obiceiul să vorbesc despre serviciile de informaţii, trebuie spus că s-a văzut cu ochiul liber, din stupefacţia generală de la vârful statului român, că SIE a pronosticat, până în ultima clipă, o victorie a Maiei Sandu. În pofida tuturor semnelor care indicau contrariul. Ceea ce dovedeşte — ca sä nu folosesc cuvinte mai aspre — o necunoaştere şi o neînţelegere a spaţiului, a mentalităţilor şi a reacţiilor basarabene. De aceea, la o săptămână de la dezastru, era de aşteptat un decont. Cei aflaţi la final de mandat (ca Valeriu Matei, la ICR Chişinäu) să fie anunţaţi să-şi facă bagajele, cei de la DRRRP şi SIE să fie înlocuiţi. Iar strategia, care până acum s-a rezumat la a pompa bani fără nici un control, să fie radical schimbată. De preferat, de către oameni care înţeleg Basarabia şi ce se întâmplă acolo. Sau poate că aştept prea multe de la un preşedinte decorativ, preocupat doar de case şi de „guvernul meu”.

Răzvan Voncu