MIORIŢA în oglinda extratereştrilor antici

c_miu_foto_2016

Prof. Dr. Const. MIU:

Potrivit teoriei extratereștrilor antici, omul își are obârșia în stele.
Pentru omul obișnuit, baciul moldovan este un oier înstărit, a cărui avere stârnește invidia celorlalți doi ciobani: „…are oi mai multe/ Mândre și cornute/ Și cai învățați/ Și câini mai bărbați”. Pentru adepții teoriei extratereștrilor antici, averea sa materială are componente bazate pe raportul aparență/ esență. Oile, caii și câinii au calități de excepție, redate în baladă prin intermediul unor superlative stilistice: „…oi (…)/ Mândre și cornute/ Și cai învățați/ Și câini mai bărbați” (s. n.). Invidia celor doi complotiști care pun la cale omorul se datorează faptului că ei au în vedere numai cantitatea averii (oi mai multe), nu și calitatea, aceasta fiind esențial diferită de a lor, cu toate că e de presupus că și aceia aveau oi, cai și câini, dar nu de calitatea de excepție a celor ale baciului moldovan.
În testamentul său, ciobănașul mioritic roagă mioara sa preferată „Să spui lui vrâncean/ Şi lui ungurean/ Ca să mă îngroape/ Aice, pe-aproape,/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi;/ În dosul stânii/ Să-mi aud cânii”. Cerințele acestea sunt făcute din perspectiva omului lumesc, obișnuit, care iubindu-și animalele – oile și câinii – dorește să fie îngropat în apropierea lor – în dosul stânii.
Un argument că baciul moldovan nu este interesat de ideea morții e faptul că cere confidentei sale ca celor doi complotiști „…de omor/ Să nu le spui lor”. Nici măcar măicuței bătrâne să nu-i spună că la nunta sa a căzut o stea. Nu plecarea sa din această lume vrea el să comunice atât dușmanilor săi, cât și ființei dragi – măicuța bătrână –, ci plecarea la propria nuntă, una mai puțin obișnuită, o nuntă imaginată având accepții cosmice.
Dacă ținem cont de faptul că baciul își convertește presupusa moarte în nuntă cosmică, putem spune că el are nostalgia originii sale astral-celeste: „…la nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele și luna/ Mi-au ținut cununa”.
În tradiția populară, fiecare om are steaua lui. Se spune că atunci când moare un om, cade o stea. Acesta e mesajul care este comunicat celor doi criminali de către mioara baciului. De fapt, steaua care cade este semnul vizibil de pe cer că misiunea pământească a acelui om s-a încheiat, iar el – de fapt, sufletul lui – se întoarce la origini. Iar această întoarcere nu poate avea loc decât sub forma unui eveniment de excepție – nunta cosmică, la care participă soarele, luna și stele făclii.
Aici, în această imagine a stelelor făclii este cheia înțelegerii întoarcerii ciobănașului la origini, în lumea celestă: mirele – împărat e întâmpinat cu stele făclii. O asemenea imagine fastuoasă o întâlnim și în viața terestră, la încoronarea unui principe. Venit din stele, ciobănașul nu se poate întoarce în acea lume – a stelelor – decât printr-un moment esențial, crucial – nunta cosmică. Așa cum pentru omul obișnuit – cel lumesc să-i spunem – nunta este un moment esențial în viața lui: după nașterea firească, maternă, urmează nașterea spirituală, cu părinți spirituali – nașii; tot astfel, pentru omul celest intrarea/ revenirea în lumea de sus se face tot printr-o nuntă, însă una de proporții cosmice, la care participă soarele și luna, care-i țin cununa – singura trimitere la diadema extratereștrilor. Aceasta e semnul că cel reîntors este primit în lumea de origini, adică e cununat cu această lume de sus, la care va reveni ca mire-împărat.
Prin urmare, rapsodul popular cunoscând originea astral-celestă a omului, a imaginat întoarcerea sa la stele ca naștere spirituală – nunta cosmică. Pentru omul obișnuit a imaginat sfârșitul conform tradiției populare – moartea trupească fiind asociată căderii unei stele.
.