ŞTEFAN DUMITRESCU: RUGĂCIUNEA POPORULUI ROMÂN

rugaciune-romani

DOAMNE, TATĂ CERESC, ADÂNC TE STRIG !

Tată ceresc

Stâlp gros şi nesfârşit, Împărătesc!

De durere şi amărăciune

Îmi e inima neagră ca  o noapte nesfârşită

În mine. Că nu-ţi pot spune.

Îmi vine să urlu

Ca un câine a morţiu. Îmi vine ameţeală,

Mă prăbuşesc prin mine.

Ca într-un hău. Îmi vine să nu mai fiu.

Ce-ai avut, Doamne, cu mine ?

Atâta adâncă suferinţă

Mi-ai dat. Şi ruşine.

Am îngenuncheat. M-am înconvoiat.

Şi Te-am rugat. Ştii bine !

Treizeci de ani

Să mă ajuţi.

Îmi sunt plămânii

Uscaţi şi muţi

Gelatinoşi şi noroioşi.

Creierii parcă mi-ar fi

De durere,  venin.

Doamne, Tată ceresc

Dacă  îmi eşti Tată şi nu altceva.

Nu mai pot.

M-aş spânzura.

Aş jeli o mie de ani

Şi aş urla

Ca un câine la lună.

De ce mi-ai dat, Tată, atâta durere

Parc-ar fi munţi, Oceane.

Şi ere !

Că se scurge carnea pe mine.

Îmi crapă oasele

Ca varul. Ştii bine.

Se încheagă negru

Sângele în mine.

Să loveşti în părinţi.

De durere îmi crapă

Mineralul din oase

Smalţul din dinţi.

Nu mai pot.

Hohotesc !

Nu mai pooooot ! Înţelege-mă.

Mai bine nu mă năşteai

Părinte Împărătesc.

Umilit. Ud tot.

Risipit şi netot.

Un urlet sunt.

Nu mai poooot !

Doamne, Tatăl meu ceresc

Mileşte-Te de mine,

Mireasmă de afine !

Turlă de mângâiere

Şi lumine.

Iartă-mă !

M-ai pedepsit destul.

Sunt chisăliţă

Şi sânge,

Mi-e sufletul strivit.

Un strat de cioburi

Ca un sul.

Nu mai pot, Tată, Tată !

Mai iartă-mă încă o dată!

Treacă şi paharul acesta

De la Tine.

Cum trec turmele pe dealuri.

Şi luna printre nouri,

De mii de ori,

Şi roiurile de albine,

Şi gândurile, atunci când mori !

Auzi-mă, Tată ceresc,

Cum mă frâng

Cum îmi pierd minţile.

Şi înnebunesc,

Cum urlu

Şi cum hohotesc !