BIOGRAFIA LUI TRAIAN BĂSESCU-BRAUNOVICI

 

Născut la 4 noiembrie 1951 în oraşul Basarabi, jud. Constanţa. Referitor la părinţii săi – deoarece atît Ion Iliescu, cît şi Emil Constantinescu îşi ascund originea, chiar falsificînd-o – şi Traian Băsescu-Braunovici a declarat numai fragmente din ea. Vadim Tudor a prezentat public biografia lui T. Băsescu: „Surse din Serviciile Secrete ne-au informat că tatăl adoptiv al lui Traian Băsescu se numea Dumitru şi era de meserie tîmplar. Acesta s-a născut într-o localitate de lîngă Bacău“.

„A urmat Şcoala Militară, făcînd parte din promoţia 30 decembrie 1949. După absolvirea Şcolii Militare, a fost repartizat la Divizia Mecanizată „Mărăşeşti“, din localitatea Basarabi (judeţul Constanţa), devenind şef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiţerul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasă, divorţată şi cu doi copii mici – Traian şi Mircea. Tatăl natural al celor doi copii, evreu, plecase din România, abandonîndu-şi soţia şi copiii. Menţionăm că şi mama celor doi este tot de origine evreiască. Dumitru Băsescu s-a căsătorit cu acea femeie şi i-a adoptat pe cei doi minori“.

Traian Băsescu a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău, devenit între timp Colegiu Naţional. A fost racolat de Securitate în 1973, pe cînd era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973. Pînă la terminarea studiilor, în 1976, a fost colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a IlI-a de Contraspionaj.)

În această calitate, elevul militar Băsescu Traian avea obligaţia să informeze organele de Securitate despre modul în care se desfăşurau activităţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice, atît în cadrul activităţilor specifice, cît şi în particular.

La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legătura cu colaboratorul Băsescu Traian, Dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al MI – DSS, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976.

Iată portretizarea vitriolantă pe care Ştefan Nicolau, fost director general al Televiziunii Române, i-a făcut-o preşedintelui: „Traian Băsescu nu a fost niciodată un personaj dedublat, nu a fost dr. Jekyll si mr. Hyde ai politicii româneşti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducător, pentru că întruchipează deopotrivă mitocănia şi şmecheria periferiei. Te minte cu neruşinare, făcîndu-te între timp la buzunar, fără să i se mişte vreun muşchi pe faţă. Devine expresiv ca un cioclu doar cînd anunţă o nouă tragedie pentru români sau cînd, asemenea unui clovn hîd, îl apucă hăhăitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. După ce ai avut de-a face cu el, eşti mai sărac şi mai umilit. Cum periferia domină numeric centrul, plus trădarea intelectualilor care au validat mişeleşte «un pseudo-Cezar care de fapt e însuşi Mamona», s-a creat premisa recunoaşterii populare într-o democraţie de tip «Vacanţa Mare». La suprafaţă – manelistul politic Traian Băsescu, cu şpriţ şi dansuri din buric, dedesubt – bani mulţi şi putere ameţitoare“.

„Fiind un rău viguros, Traian Băsescu a fost revelatorul trădărilor, meschinăriilor şi neputinţelor româneşti. Răscolind murdăria din subsolurile societăţii, a favorizat aducerea la suprafaţă a mizeriilor şi a făcut purulente bubele ascunse. Pare a fi şi singurul beneficiu care va rămîne după el. Preşedintele-jucător a fost şi rămîne doar un preşedinte-impostor, pus pe harţă şi jaf şi care, din joacă, a falimentat o ţară, a flămînzit un popor. A jucat destinul ţării la ruleta istoriei personale, mizînd totul pe blond. Crimele sale sînt cu premeditare, chiar dacă lasă să se înţeleagă că ştie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipează vinovăţia democratizînd eroarea şi proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpă în cîrca unei conduceri colective reprezentate de Guvern şi de Parlament, la modul general, de clasa politică manipulată de moguli.“

„După modelul preşedintelui, guvernarea a prefăcut minciuna, nedreptatea şi jaful în principii călăuzitoare. Devenit captiv camarilei lui Traian Băsescu, Statul Român şi-a modificat personalitatea şi comportamentul după chipul strîmb al stăpînului. Vedem un Cotroceni în permanent delir, la Palatul Victoria un Gîgă întors cu cheia, iar pe intelectualii de serviciu ai Puterii cum se chinuie să-şi ridice propriile statui la televiziunea publică. Spectacol sinistru al unei Puteri monstruoase şi caraghioase în acelaşi timp. Totodată, cei care nu s-au lăsat mînjiţi cu portocaliu nu reuşesc decît să supravieţuiască. Aşa a ajuns pesimistul să spună: „Mai rău nu se poate!“, iar optimistul să-i răspundă: „Ba se poate!“. Pînă de curînd n-am putut să-mi explic ce i-a împins pe români, în urmă cu un veac şi jumătate, să aducă şi să accepte un domn străin. Experienţa trăită în epoca Băsescu mă face să cred că atunci, ca şi acum, au fost suficiente motive. Doar că acum, altfel decît atunci, domnitorii nu se mai importă. Este suficientă binecuvîntarea ce-o primeşte cel care se-nchină în direcţia din care bate vîntul, pentru a ajunge vătaf peste feuda românească.“

„Băsescu e o pacoste pentru România, s-au lămurit cei mai mulţi. Problema e: cine vine după? Are cine să-l înlocuiască, există un lider credibil şi capabil de a guverna altfel? În pofida faptului că Traian Băsescu a coborît standardul de preşedinte atît de jos, încît cetăţeanul s-ar mulţumi cu oricine, numai să se vadă scăpat de pacostea hăhăitoare, nici un nume-alternativă nu stîrneşte cu adevărat entuziasmul. Asta îi dă posibilitatea lui Traian Băsescu să-şi pregătească succesorul în care se va reîncarna. Cu banii strînşi din furăciuni, cu serviciile Serviciilor şi sprijinul reţelelor criminalităţii transnaţionale, românii vor fi determinaţi să aleagă iarăşi răul cel mai mic, bucurîndu-se că trăiesc în democraţie, proslăvind economia de piaţă. Abia după alegeri vor constata că „răul cel mai mic“ creşte uluitor de repede. O primă reflecţie, care s-a impus de la sine: un destin tragic i-a fost dat poporului pe care îl conduce, dacă ţinem seama cît de rapid şi exponenţial s-a autoclonat Traian Băsescu în maimuţele clasei politice româneşti.“

„A doua reflecţie, absolut necesară: cum putea să se manifeste un astfel de caracter şi personalitate în ipostaza de colaborator al Securităţii? Cîte ceva s-a mai aflat şi se ştie că vocaţia sa spre delaţiune nu avea egal în Compania Navrom, iar dorinţa de a face rău, de a provoca şi înscena, a creat mari îngrijorări şi rezerve ofiţerilor care l-au avut în legătură. Sursa «Piratul» a fost foarte prolifică.”

„A treia reflecţie, corolar al anterioarelor: ce putea să facă un astfel de personaj malefic, ştiindu-se sub o puternică protecţie secretă a Securităţii? Găsim răspunsul în prezentul nostru. Cum a fost verificat candidatul la Preşedinţia României, Traian Băsescu, sub aspectul colaborării cu Securitatea?“

„La 19 noiembrie 2004, Gheorghe Onişoru, preşedintele Colegiului CNSAS, s-a deplasat la Arhivele MApN din Piteşti, unde a studiat, în original, documentul «U.M. 02510 Mangalia, Serviciul 1 Jurnal pentru reţeaua informativă 1972-1980». Din pagina 65, poziţia 3990 a extras următoarele date:

Numele şi prenumele: BĂSESCU TRAIAN

Categoria: colaborator

Denumirea U.M. sau ofiţerul care a efectuat recrutarea: Lt. col. TUDOR GHEORHE

Semnătura de primire a coperţilor dosarului de colaborator sau numărul adresei de expediere: Borderou nr. 001744/09.11.73

Data încetării legăturii: 27.09.76

Data clasării la arhivă/predării la altă unitate: Transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa – Securitate, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976

În etapa următoare, CNSAS a solicitat Serviciului Român de Informaţii Dosarul Fond Reţea privind pe Băsescu Traian. Generalul Sorin-Marius Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI (unitatea deţinătoare a arhivelor Securităţii), l-a convocat la „un drink“ pe Gheorghe Onişoru şi i-a dat spre studiu dosarul de colaborator al numitului Băsescu Traian, după care, de comun acord, au încheiat şi semnat actul de clasificare a dosarului, ca fiind de interes pentru securitatea naţională. Apoi, generalul a semnat şi a trimis la CNSAS adresa prin care comunica: «Băsescu Traian nu este cunoscut în evidenţele S.R.I.» Dar în alte evidenţe? În ianuarie 1990, cînd s-a percheziţionat seiful şefului Centrului de Informaţii Externe, s-a găsit şi o adresă a ministrului Apărării Naţionale, în care se specifica: «(…) Urmare a încetării misiunii pentru care fost detaşat (…) dispuneţi restituirea dosarului maiorului (rez.) Băsescu Traian».“

Continuăm cu biografia sa.

După absolvirea Institutului de Marină, este încadrat ca ofiţer la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. În această calitate, Traian Băsescu este preluat ca informator-sursă de către lucrătorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de ofiţerul Dumitru Nicuşor. De folosirea lui s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu acesta, înainte de plecarea în cursă şi la întoarcere. La aceste întîlniri participa, de regulă, şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care însă se întîlnea şi separat cu Traian Băsescu. Acesta dădea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activităţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activităţi de contrabandă şi speculă, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii făcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioară de partid şi de stat.

În jurul anului 1980, Băsescu a fost preluat de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului biroului, Dumitru Nicuşor. Acesta a trecut, după 1989, în SRI, ajungînd general, şef al Secţiei SRI -Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea.

Traian Băsescu a susţinut, în 1981, examenul de Comandant, care a durat… 5 minute, după care a primit comanda navei Argeş. În jurul anului 1984, a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe, din DSS, unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu, din cadrul Direcţiei I.

În 1987 este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, ce conducea Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Direcţia I a CIE. În acea perioadă, T. Băsescu a transmis preponderent informaţii de interes economic cu privire la activităţile din porturile maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi informaţii despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective.

În vara anului 1988, a fost retras temporar de la Anvers, pentru a participa la un instructaj, care a durat două luni şi s-a desfăşurat la Şcoala de Ofiţeri MI de la Băneasa. În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa CC, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu; în ianuarie 1990 a fost numit secretar executiv al FSN.

Pe 8.03.1989 este rechemat în ţară, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM. A fost sancţionat pentru că a autorizat, fără aprobarea NAVROM Constanţa, o plată suplimentară de 300.000 de franci belgieni pentru lucrările de reparaţii efectuate la nava Zimnicea. Sancţiunea primită s-a datorat, mai ales, faptului că a decis ca lucrările de reparaţii să fie executate de Şantierul Naval Belliard din portul Anvers, deşi existau oferte de execuţie a lucrărilor, mult mai ieftine, din partea altor şantiere navale din acelaşi port.

În perioada ianuarie-martie 1989, a trimis numeroase note informative şi rapoarte în ţară, încercînd să-şi justifice deciziile, dar şi lansînd acuze grave şi neîntemeiate la adresa comandantului navei Zimnicea, despre care scria că este „lipsit de profesionalism“ şi că este „un afacerist notoriu, care se plîngea repetat că el a venit pe acea navă ca să facă un ban“.

Datorită gravităţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinînd cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securităţii poate explica faptul că T. Băsescu a fost sancţionat doar administrativ şi nu a suportat şi rigorile legii. El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare pînă la evenimentele din decembrie 1989. Imediat după acestea, a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. Pentru a obţine această funcţie foarte importantă, s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN, Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci preşedinte al CFSN Constanţa.

Departamentul anti-KGB i-a cerut lui Ceauşescu arestarea lui Băsescu.

Doc. 43766.

După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit „Dniestr“ (Nistru). A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii.

Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sînt agenţii şi nici unde este sediul. UM 0110 şi-a făcut bine treaba, avînd în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi numele agenţilor sovietici din România.

Amiralul Gheorghe Anghelescu, ca şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Silviu Predoiu, ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avînd biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu. Mentorii tripletei Traian Băsescu – Gheorghe Marin – Silviu Predoiu sînt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul „Corbii“ (Iliescu – Militaru). Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 Biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 Biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).

Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, Serviciul Secret rus (continuatorul KGB). Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gh. Anghelescu. Acesta l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse… Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, Serviciul rus de Informaţii.

Băsescu a fost urmărit pas cu pas de agenţii lui Ceauşescu. S-a cerut arestarea lui. Ceauşescu a preferat continuarea filării pentru a prinde întreaga filieră, apoi a ezitat arestarea, de frica reacţiei ruseşti. În perioada 1996-2000, T. Băsescu a fost din nou numit ministrul Transportului. În acest interval de timp s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor şosele naţionale, ajunse într-un grad de degradare extrem. Reabilitarea lor s-a făcut cu banii cetăţenilor, care au fost obligaţi să plătească celebra taxă Băsescu, bani care au ajuns în conturile firmelor apropiate lui şi PD-ului. (Va urma)

Fragment din lucrarea „Distrugerea şi cucerirea României fără război“, de Mircea Vâlcu-Mehedinţi, 2011