MARIN MOSCU: VERSURI

FURIA LUMINII DIN GURGUIELE STELELOR

Furia luminii vine din gurguiele stelelor,
Furia sărbătorilor vine din dorinţa umană,
În fiecare din noi există o scorbură rană
Şi-n ea se ascunde oricând hiena poftelor.

Una din dorinţe e învingerea durerii ,
Una-i trăirea vieţii într-o singură clipă,
Să cuprinzi universul în zbor c-o aripă,
Să devii bancherul încercat al puterii.

Alta e pofta libertăţii în propria ţară,
Iarba verde cu mici, friptură şi bere,
Hora întinsă de fraţi cu profundă plăcere,
Pentru unii e s-ajungă bine-n primăvară.

Unii zburdă-n bolizi pe pământul udat
Cu lacrimi şi lumânări de poruncă,
Unii se învelesc pe şolduri cu şuncă,
Alţii se feresc de necazuri, de vântul turbat.

Asta-i furia luminii din gurguiele stelelor¬?
Poate să dea răspunsul răvăşita speţă umană
Care aleargă într-o nesfârşită goană
De-aşi alăpta cu sânge hiena poftelor!

SEARĂ DE MAI

Seară de mai, seară de mai
Cu stele de lut scăldate în lapte,
Curg triluri de păsări pe tuburi de nai,
În noi mai renaşte o noapte.

Cai pe copite rotunde de vise
Duc îngeri de perle spre Domnul în cer,
Petalele florilor în vânt sunt prelinse
Pe-un ciucur de buze cu suc de mister.

Vin fete şi băieţi la-ntâlnire,
Părinţii afumă în urmă cu stele,
Fluturii nopţii ard în mocnire
Odată cu rimele mele.

SPRE INIMA NOPŢII CU IZ DE NOROC

Dorm norii pe creştet de fagi,
Ochii s-aprind în săruturi de foc,
Iubirea aleargă în gură cu fragi
Spre inima nopţii cu iz de noroc.

Maşina trişează prin curbe cu gropi,
Radare ascunse-n viteză livrează
Bănet la agenţi sau poate la popi,
Timpul absurd în lacrimi visează.

Prelungul oftat aşteaptă ca-n sân
Mama să afle că-s bine, acasă,
Că Domnul din ceruri este stăpân
Pe turta de soare lăsată pe masă.

Paştele˗a pus norii pe creştet,
Iubirea mea e lumină şi˗i foc,
Alergăm pe drumul cel neted
Spre inima nopţii cu iz de noroc.

STELE STING…

Stele sting şi-ţi spun noapte bună!
Cerul se închide ca miezul în alună,
Inima ta în inima-mi se cuibăreşte,
Iubirea prinde aripi moi şi creşte.

În chindia clipei sărutul e prelung
Cum dulceaţa pâinii vine de sub plug,
Gingăşia ascunde în vertebre mici
Mângâieri şoptite cu ochi de licurici.

Mă topesc în spuza sânilor fierbinţi,
Părul tău de aur e aură de sfinţi,
Cu degetele noastre desenăm ca semn
Trecerea vieţii spre marele Eden.

Pe-obraz iarăşi răsare soarele regal,
În depărtări s-aude un nechezat de cal,
El sparge cu copita miezul de alună,
Alergăm prin spaţii – eu, soare şi tu, lună!

DUREREA TA…

Durerea ta mă doare şi pe mine,
Eşti steaua ce îmi luminează zarea,
Eşti sângele în pulberi de rubine,
Eşti valul ce mângâie marea.

Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că-ntr-o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.

Durerea ta mă-ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi şi sunt uimiţi
Văzând cum zac în veşnică-ntristare
Fiul iubit şi ambii lui părinţi.

Durerea ta-i coloana vertebrală
Zdruncinată-adânc în împlinire,
Când remuşcarea este cerebrală
Speranţele visează eterna ostoire.

Durerea ta mă doare şi pe mine,
Cu inima vorbesc şi nu greşesc –
Îndreaptă-te rapid, fii sănătos şi bine,
La braţul tău vreau să mai dăinuiesc!

SPÂNZURAT ÎN DULCELE PĂCAT

Tu ai rămas în weekend în oraşul de smoală,
Eu ascund credincioase vise la tine în poală.

Luna-şi arată bănuţul în coarne de melc,
De la sânu-ţi cu vise nu mă-ndur ca să plec.

M-amăgeşti că-n oraş smoala devine asfalt,
Luna îmi spânzură inima în dulcele păcat!

ÎN VISUL PĂCATULUI

Noaptea albastră mi-a pus în vis păcatul
Tras pe buzele căpşunilor de două buburuze
Identice cu mirosul poienii în care caii pasc
Din părul tău aşchii de foc cernut în spuze.

Noaptea albastră mi-a pus viaţa-n cupa
Vântului din care beau cu inima ecouri
Îngerii ce călăresc pe şeaua anotimpului
In vitrina împodobită cu false bibelouri.

Noaptea albastră pune aripi de încercare
Melancoliei din pista de aer cu braţele goale
Înfipte în spuza plămădită în poezia iubirii,
Peste caii mei buburuzele dau rotocoale.

Visele stivuiesc în cer jar de stele, în poiene
Fire din părul tău înnodat cu regina nopţii
Unde îşi întinde hamacul răbdarea păcatului
Mai albastru decât rătăcita viteză a morţii.

BUNĂ DIMINEAŢA!

Bună dimineaţa
Cu iubire şi soare,
Să ne clătim păcatul
Cu rouă de floare.

Să ne privim în ochi
Cu-ncredere, cu stimă,
Să avem surâsul
Bob de polen şi rimă.

Să ne prindă hora
Clipelor cu dor,
S-avem în suflet cerul
Pentru noul zbor.

Să-avem cum spune
Vorba din bătrâni –
Tot ce e bun în lume,
În suflet de români!