BAZGA SIMONA: VERSURI

CLOPOTELE VÂNTULUI

Se-apleacă salcia, tremurătoare,
Să-şi spele păcatele-n râu,
Atunci mă-ntreb:unde eşti, oare,
Când îmi strângi visele-n frâu?

Se clatină-,n neştire, nucul bătrân,
Desenând, către cer, coroană bogată;
Întrebările mele, în suflet, rămân:
Frunzele noastre, vor cădea laolaltă?

Şi brazii înalţă statui neclintite
Spre turla, din deal, a lăcașului sfânt;
Şi te întrebi: sunt clipe sfârşite
Când dangăt de clopot intră-n pământ?

Norii-nfoiaţi împrăştie furtuna,
Scrisori ude-n pământ, antipoem,
Ne întrebăm: vom fi totuna
Dincolo de cer, acelaşi tandem?

Clopotul vântului, cu demnitate,
Zvoneşte la uşa sufletului meu,
Că va sfida, o eternitate,
Iubirea ce-nvinge al lumii clişeu…

NOAPTE ÎN VIS

Ce-ai în pumn, ce ţii în mâna?
Văd că îţi curge ţărână
Peste noaptea amintirii,
Arsă în rugul iubirii…

Flăcările- au mistuit
Crugul cerului,cernit;
Însăşi stelele au stins
Lumina, cu care-au nins…

Creanga vieţii, cea sihastră,
Prin cioburile din fereastră,
Vrea să prindă rădăcină
In copacul din ruină. ..

‘naltul îşi tremură norii
Să mă strângă- n chingi, fiorii
Stropilor, cei ne-nţelepţi,
Care plâng, peste cei drepţi…

Styxul parcă mi-e aproape,
Hades se zbate în ape,
Nu găsesc unde ţi- e versul,
Mă înghite Universul…

Soarele mi-a deschis ochii,
În fascicule-mi apropii
Visele noastre, râvnite,
Către clipe…infinite…

TROC BANAL

Îţi dau suflet, tu-mi scrii vers,
Şi mă zbori în Univers!
Visele din miez de noapte,
Nu rămân vorbe deşarte.

Muntele l-am răsturnat
Să-ţi ajungă-ngemănat
Cu-ai mei ochi, ce s-au închis ;
Tu-i deschizi, cum ai promis!

Mi-ai trimis câmpia, toată,
Şi cămaşa ta, udată
De munca istovitoare ;
Uite, raza mea de soare!

Fluturi zboară înspre tine,
Printre roiuri de albine;
Aduci flori, să poposească
Şi miere să mă-ndulcească!

N-ai cerut, dar eu ţi-am dat
Zestre fără de păcat,
Inimă reînviată,
Şi apoi, iubirea toată!

„MELCUŢA VITEZISTĂ”

Am o idee, aşa, fantezistă,
Să scriu despre „melcuţa vitezistă ”
Cum,în fiecare dimineaţă
Rouă aruncă pe corniţe şi faţă.

Grăbită, să nu o ajungă
Melcul, cu coarnele să o străpungă,
Îşi ia cochilia-n spinare,
Arătând tuturor că, e „mealcă” de-onoare…

Salută, maiestuos, florile,
S-o sărute, în toate culorile;
Firele de iarbă le-ocolea
Să n-o atingă vreo piază rea.

Melcul- negrit de supărare
Că vitezomana expiră nepăsare,
O aştepta, plin de suspiciune,
Să-i cânte la vioara găsită-n genune.

Prăfuită, aşa cum a fost,
Melcuţa, mângâind-o, i-a găsit un rost:
Să plimbe, pe strune, arcuşul
Cântând, tuturor, că nu-i greu urcuşul.

Junele, melcul aşteaptă
Cu stoicism, să urce şi ultima treaptă,
De la codri până la soare,
Purtând, în cochilie, iubirea cea mare.

EVADARE..

Închisă în colivie, necuvântătoare,
Tristă, cu privirea aţintită spre cer,
Îmbăiată într-o rază de soare,
Rătăcea, luminoasă, în suflet stingher.

Trilu- i se sfârşea în dureri amare,
Treceau pe lângă ea, şi nu o ascultau,
Scrijeleau, printre stele, destinul ce doare,
În lanţuri zăbrelite lacrimi curgeau…

Cu un pumn de cuvinte, uşa s-a deschis,
Aripile fremătau de dorinţă, să zboare,
Spintecau văzduhul, spre-orizontul promis,
Luminat, în ceaţă, de gânduri felinare…

În îmbrăţişarea lui Prometeu,
Din foc stins,fum şi cenuşă,
Către tine, pribeag al destinului meu,
Iubirea s-a deschis, prin propria uşă…

DOAR ANOTIMPURI

Te-am sădit în pământul inimii mele,
Cu mâinile dorului ţi-am ascuns rădăcina;
Am aşteptat să se răsfire,până la stele,
În spuze de vise, să-ngheţe lumina…

Cu apă te-au udat roua ochilor mei,
Să nu te vlăguiești, când clipa se topeşte,
Să-mi înverzești, în suflet, aleile cu tei,
S-auzi șoapta iubirii, să simţi cum înfrunzește.

Căldura din trup, eu ţi-am respirat,
Şi parfum de vară, cu aromă de flori,
Să-ţi aminteşti, şi mâine, cum te-ai întrupat,
În mintea-mi adormită, cu-ai dragostei fiori…

Focul din suflete, flăcări înalţă,
Precum o rugă se-ndreaptă spre cer,
Implorând veşnicia să dea o speranţă,
Scrisă pe file, în acatistier.

Al cincilea anotimp, din urmă, apare
Cu fruntea-n sclipire de diamante verzi,
Cu pletele-n vânt, inundate de soare
Şi cuvinte, tăcând, în care să crezi…

DESFĂTARE…

În prag de colb selenar,
Ne-ntâlnim la ora din noapte,
Când orologiu cântă, amar,
Vise pierdute, iluzii deşarte.

În nisip si-n pustiul din noi
Întemniţez paşii reci,ai uitării,
Albinele dau navală, în roi,
Mierea să şteargă urma durerii.

Ce dulce-i visarea în care-am căzut
Cum ne-amăgește şi ne-mpresoară,
Ca-ntr-un muzeu, când chipul de lut
Te priveşte cu dorul ce înfioară…

Ochiul muntelui, ochi de ciclop,
Te zăreşte-n abisul fiinţei
În care, doar eu, cu mine, îngrop
Universul tău, cel al năzuinţei.

Genunea, din nori, ce duce la tine,
De raze orbitoare fiind dezmierdată,
E puntea pe care, marile suspine,
În iubire, se-ofilesc de fiecare dată.

UN STROP DE IUBIRE

Ne plouă- n surâsuri şi în amiezi,
În ropotul brusc, al ploii de vară,
Se scaldă o inimă. Deschide-o şi vezi
Picătura de ploaie naivă, sprinţară.

Soarbe-o cu privirea, să- ţi umezească ochii,
Strânge-o-ntre pleoape şi las-o să curgă
Pe mâna cu care, uşor, mă apropii
De inima ta, ce-n veci n-o să plângă.

Inchide-o-ntre buzele tale, mai reci
Decât sloiul ce-ngheaţă fiorul,
Când te-asteptam, din labirinturi poteci
Să-mi luminezi, în noapte, risipind dorul

De tine. Spălat de lacrimă cerească
Ce-n palmă mi-o aduci plocon,
Purtaţi de clipa ce-o să ne unească
Pe-un colţ de stea, pierdută-n Orion…

STRIP-TEASE SENTIMENTAL

A fost seara în care, timpul curgea printre noi,
Îndepărtaţi, ascunşi, în două emisfere,
Îmbrăcaţi în gânduri nerostite, şuvoi,
Îngheţam puterea clipei efemere.

Ochii mi-ai atins şi s-au dezgolit
De vise şi poveşti citite pe retină,
Din clipa-n care noi ne-am dăruit
Cuvinte fermecate, scoase din ruină.

Stelele jucăuşe,din plete, mi le-ai strâns,
Ca licuricii-n zbor, le-ai înălţat spre cer ;
Cu strălucirea lor ai şters urma de plâns,
De nicăieri te-ai întrupat, al minţii armurier…

De pe buze ai şters, c-un ireal sărut,
Durerea ce-am strigat-o la colţuri ascunse,
Aripi de înger, în timp, mi-au crescut,
Luându-te-n zbor, spre zări nepătrunse.

Sufletul l-ai dezbrăcat de întristare,
De haine care l-au zidit în corset,
În palme l-ai închis, dăruindu-i onoare,
Eliberat, a fost, în ,,Nopţile” lui Musset.

Nimic n-am păstrat din vechea garderobă,
Sentimentele, toate, de neputinţă le-am golit,
Voi regiza, în timp, jocul de probă,
De-a viaţa trăită-n decorul iubit…

FLUTURII NOPŢII

Simţămintele zac în ghearele morţii,
Invadate de întunericul taciturn,
Aleargă spre ele, fluturii nopţii,
Să le mângâie cu sărutul nocturn.

Presară, din aripi, praf de culoare,
Peste turnul, din piatră, ce-a ferecat
Vise rătăcite, prin ale vieţii sertare,
Fără s-atârne memoria în vreun păcat…

Se-nalţă, în zbor, pe fire de vise,
Cu trudă-mpletind din raze-orbitoare
Veşmânt fugar pentru iubitele-nchise
În sufletul meu: flori vorbitoare…

În braţele verzi, îi iau prizonieri,
Cu miresme-n ispite, pe toţi îi îmbată ;
Aşa, au devenit, ai dragostei, templieri,
Fermecaţi de iubirea, în rouă, scăldată…

IUBIRE SALVATĂ

Plouă cu doruri, peste pleoapele-nchise,
Năvală dau furii, ucigători de vise,
Înnegresc, în neputinţă, arşiţa verii,
Aşteptând ceasul când se schimbă străjerii.

Timpul trece, se face rocada
Între mine şi tine, aşteptând armada
Să ne-ndrepte paşii, incerţi, către mal,
Uitând de coama aprigă, a ultimului val…

Naufragiez în suflet, îl cioplesc cu migală,
Golesc, din el, negrul şi ochiul de smoală,
Ridic storul, să intre iubirea,
De n-o îmbrăţişez, mi-e aproape pieirea.

Vulcanul, stins, clocoteşte din nou,
Proiectez lava oferită cadou
Cerului. Când plouă, să ardă-n pământ
Cenuşa dragostei. Să se piardă-ntr-un cânt,

Un imn, în flăcări, al inimilor stinse
Ce au găsit amnarul şi vor fi reaprinse
De cei care-n iubire, cu torţe străjuiesc,
Şi-n Univers, în taină, încă mai iubesc…

CE FACI… ?!

Ce faci când în jurul tău se întunecă,
Atunci când ploaia trupul adulmecă,
Când înoţi în târziu şi nu poţi să-l învingi,
Iar secundele te-mbracă în sute de chingi?

Ce faci când auzi, cum fierb în samovar
Pulberea cea fină cu surâsul amar,
Când din aburi iese mirosul dulceag
Al razei aurii, ce te mângâie-n prag?

Când viaţa se plimbă goală-nainte,
Etalând mreje urzite în tăcute cuvinte,
Şi, totuşi, te roagă să o îmbraci,
Aminteşte-ţi şi spune-mi: atunci, tu ce faci?

Dar, când, in zori, bate-n geam dimineaţa,
Şi albul crinilor îţi mângâie faţa,
Când tălpile se joacă în roua din iarbă,
Şi visele aprinse, din tine-ncep să soarbă ?

Nu-ţi îngropa surâsul în ghearele sorţii,
Înfloreşte-mă-n gând, precum regina nopţii;
Joacă-te cu privirea în zările senine
Ce-ţi şoptesc ce să faci: să te gândeşti la mine…

DILEMĂ

Îmi legănam gândurile, în al minţii hamac,
Şi- mi potriveam nuanţe, încercând să mă-mbrac…
Roşu- aş fi vrut, să îmi simţi iubirea,
Dar m-ai pierdut in timp, iubind doar amăgirea…

Ocru sau galben, mi s-ar fi potrivit
Dacă-nfloream în glastră. Oare m-am ofilit?
Şi verdele ce-mi inundă, în oftaturi, privirea,
Te-atinge, în şoaptă, pipăind amintirea…

Ochii-ndrăznesc a-i ridica spre cer,
Dar albastrul mă-nvăluie în, al lumii, mister;
Indigo, violet, parcă mi-ar plăcea,
Dar cerneala soarbe culoarea, în ea.

Cred c-am să port haina puterii
Primită in dar, de la toţi bijuterii
Ce sufletu-mi ţes. Iar ca şi decolteu,
Voi purta la gât, gânduri curcubeu…

UNDE EŞTI?

Am răscolit, cu ochii, frunzele din ram
Şi păsările, toate, au plecat…
Am aşteptat,cu privirea, să- mi deschizi un geam,
Priveam, cum tot îngheaţă, eram înfrigurat. ..

Pierdut in gânduri, cu șovăielnici paşi
Zburam deasupra visurilor tale,
Sperând că,poate, o să laşi
O poartă deschisă, să plutesc pe-o cale

Ce duce la tine. Dar nu am găsit
Decât uitarea în noaptea din zi
Şi schiţa unui portret părăsit
Ce-nchide-ntre pleoape verbul „a fi”…

Te-am căutat deasupra norilor, spre soare,
Când raze-nvălmăşite, ţi se pierdeau pe buze,
Şi stele aprinse, mult prea strălucitoare,
Când mă înconjurau doar zările mofluze…

Am obosit să caut, ce am pierdut, demult,
Într-un amurg de foc, în miez târziu de vară;
Din tot ce am trăit, al dragostei tumult,
Doar clipa reînvie, în fiecare seară…

RĂVAŞ…

În timpul rămas, introspecţie făcând,
Minutele se asterneau în uitare;
Bătaia inimii-am auzit-o arzând,
Nu găseam drumul spre extinctoare.

Pierdut în labirintul sufletului meu,
Căutând ce-am aşteptat, o viaţă întreagă,
Am găsit răvasul uitat de Orfeu,
Scris în partituri, ce misterul dezleagă…

Clapele pianului, c-un deget atinse,
În ROGVAIV pictau un tablou
Cu nisipuri mişcătoare şi fărâme de vise
Închise-n lada de zestre: al vieţii trusou.

Din vârtejul iscat, ai apărut tu, candoare,
Fată morgana, al inimii trofeu,
Învăluită-n sărutări din raze de soare,
Găsite-n răvasul rătăcit…de Orfeu…

MIRAJ…

Înălţat-am, spre cer, privirea,
La poarta norilor am bătut, cu gândul…
În vârtej de clipiri ascunzând nemurirea,
Norii, habotnici, mi-au răpit şi cuvântul. ..

În litere albe şi gri l-au scris
Şi- n puzzle l-au trimis vântului;
Îl aşteptam în vechiul abis,
Ascultând îndemnul din sufletul Sfântului. ..

Am călcat pe pietre, cătând drumul drept,
Scrâşnind şi oftând, dar zărind lumina;
Cuvântul meu, odor strâns la piept,
Am aflat unde-şi avea rădăcina:

În plânsul sterp, ascuns sub pleoape,
În clipa coborâtă de la cer, la pământ,
În verdele pădurii şi în albastrul din ape,
Pe buze şi- n inima omului Sfânt. ..

URSITOARELE…

Cândva, demult, din ale timpului gheare,
S-au desprins, înfricoşate, trei ursitoare
Care au vrut să ne sperie, cu a lor putere,
De când deschidem ochii şi până la-ncheiere…

În inima noastră, pe toate le-am primit;
Ne-am născut în scâncet, apoi am zâmbit.
Am mângâiat, cu privirea, a timpului roată,
Dăruindu-i secunda, apoi , viaţa toată…

Timpu-a trecut, în trăire visând,
Coborând spre vale, sau, un munte urcând;
Cu paşii uriaşului, poate, nesiguri,
Am înotat printre alge, am dărâmat ziduri;
Am învăţat să fim buni, cu noi şi cu cei
Ce ne-nconjoară; chiar şi- n groapa cu lei…

A treia ursitoare, ne urmăreşte din umbră,
Aşteptând să ne-ntunece, c-o perspectivă sumbră;
Dezamăgită, în van, îşi întoarce privirea,
Fiindcă, mai presus de toate, tronează iubirea…

FLOARE VORBITOARE…

Unde-i ascunsă şi care-o fi,oare,
Căutată de mine, floarea vorbitoare?
Poate-i sora soarelui, ce caută lumină
Cu alte surate, dansează, de mână.

La plimbare-a ieşit întreaga protipendadă,
Cu frunze, petale gătite de paradă,
Întorcându- şi privirea, cochete,
Unele îndrăzneţe, altele mai discrete…

Le admiram, în a lor splendoare
Şi-ncercam să găsesc, floarea vorbitoare;
Dar, căutătura piezişă le-a devenit
Când m-au văzut. Şi toate s-au ferit.

Asupra bujorului m-am aplecat,
Fiindcă petalele-nroşite s-au scuturat…
Am vrut,din nou, cunună să le prind,
Dar el, în şoaptă, mi-a vorbit, zâmbind:

” Pe lume, acesta-i rostul meu:
Să-mbujorez, dar nu, mereu ;
Şi chiar dacă de acum pălesc,
Nu te-ntrista. În obraji, înfloresc!”

Trezindu-mă, sufletul am deschis,
Cu cheia pierdută, găsită în vis;
Să- l cercetez, ardeam de nerăbdare…
Aici, toate florile erau vorbitoare…

BUZUNARE GOALE…

Am golit buzunarele doldora, de vise;
Erau prea ticsite, de câte- au adunat:
Şi iubiri, şi cuvinte, şi speranţe ucise,
Şi moda dragostei, ce-n grabă-au etalat.

Stratificate, amintirile din ele,
Pe toate-ntr-un târziu le-am răsfirat
Făurind, din ele, puzderie de stele,
Să le sculptez, pe Lună, chiar am încercat…

De timpul in care iubeam, le-am golit
Şi le-am umplut cu secunde perene.
Nici azi, nici ieri, nicicând nu am gândit
Că, prematur, uitarea-ntre noi, se aşterne.

Voi îndrăzni să le umplu, din nou,
Cu visuri ce, poate, vise au fost,
Iar tu, într-un colţ, vei fi doar un ecou
A tot ce-am trăit, desigur, c-un rost…
Profesor Învăţământ Preşcolar
Grădiniţa Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud