CONSTANTIN RUSU, MIHAELA OANCEA: POEME

CONSTANTIN RUSU: POEME

ROSTOGOLIRI NEÎNŢELESE

Cercurile se rostogolesc
fără să ştie că au în secret
un trei virgulă paisprezece
făuritor de corijenţe în şcoli.

Cuvântul rostogolit se dezbracă
cu taina unei stripteoze mute
şi devine o vorbă aruncată
înţeleasă fără înţelesuri.

Un sincer dreptunghi plânge,
dar s-ar lăsa rostogolit
chiar dacă i-ar pieri vârful,
lăsându-ne perimetre pe pământ.

Un zornăit universal al banilor
rostogoleşte vieţile prin păcate,
fără înţelesuri pentru o linişte
a ecoului ascuns undeva în cimitir.

LĂSTAR DE VIAŢĂ

Închid întunericul întunecat
cu o rază însorită a soarelui
adusă să înmugurească mugurii
cu taină-n şoapta florilor înflorite.

Am găsit în amintirea amintilor
mirajul privirii din a ta privire
cu penelul de iubire iubită
pentru tabloul de fericire fericită.

Şi amândoi am sculptat sculptura
izvorului care izvoreşte
în dimineaţa dimineţilor
cu un nou răsărit al răsăritului
după ce apusul îl aveam apus
înţeles de visele visate
care au şters tristeţea tristeţii
a clipelor din viitorul viitorului
cu îmbrăţişarea îmbrăţisării tale.

Comoara sufletului
Adierile nălucirilor orbesc
aruncă trăirile în singurătate
neascultarea e un ideal lumesc
greu de atins în visele curate.
Mintea naşte mereu gânduri
cu acordul sentimentelor inimii
care calcă pe cărări mântuirile
când nu e alipită cu ispitirile.
Viciile ascunse caută comori,
sub o mască seducătoare,
crezând că doar ele mai sunt,
uitând în taina suferinţei şi durerii
răul sădit undeva în inimă
care nicicând nu va izbuti.
Orice gând are o atenţionare
nu numai din pâine va trăi omul
ci din cuvântul rostit de Dumnezeu
Comoara sufletului
Adierile nălucirilor orbesc
aruncă trăirile în singurătate
neascultarea e un ideal lumesc
greu de atins în visele curate.
Mintea naşte mereu gânduri
cu acordul sentimentelor inimii
care calcă pe cărări mântuirile
când nu e alipită cu ispitirile.
Viciile ascunse caută comori,
sub o mască seducătoare,
crezând că doar ele mai sunt,
uitând în taina suferinţei şi durerii
răul sădit undeva în inimă
care nicicând nu va izbuti.
Orice gând are o atenţionare
nu numai din pâine va trăi omul
ci din cuvântul rostit de Dumnezeu

COMOARA SUFLETULUI

Adierile nălucirilor orbesc
aruncă trăirile în singurătate
neascultarea e un ideal lumesc
greu de atins în visele curate.

Mintea naşte mereu gânduri
cu acordul sentimentelor inimii
care calcă pe cărări mântuirile
când nu e alipită cu ispitirile.

Viciile ascunse caută comori,
sub o mască seducătoare,
crezând că doar ele mai sunt,
uitând în taina suferinţei şi durerii
răul sădit undeva în inimă
care nicicând nu va izbuti.

Orice gând are o atenţionare
nu numai din pâine va trăi omul
ci din cuvântul rostit de Dumnezeu.

VITRINA VIEŢII

Latitudinile-s căutări false
în ecourile cu tăceri ascunse
iar melancoliile neînţelese
ne transportă la cercul polar.

Alerg în deşertul singurătăţii
cu mâna întinsă după petale
crezând în supravieţuirea
cu umbra ei netremurată.

Clopotele nu-s casa iluziilor
însă timpul păşeşte desculţ
fără itinerarii inverse
dar cu nepăsare spre stele.

Văd valul mării cum visează
vieţuirea cu norocul ascuns
săvârşindu-ne pentru ispite
convieţuirea plină de ghinion.

MIHAELA OANCEA: POEME

MOARTEA MIROASE A MADAME ROCHAS

Îmi povestești
despre galaxiile din Părul Berenicei,
fără să știi că mi-e așa de dor
de tine.

Nu ascult vorbele tale
(ele sună ca o slujbă în limba slavonă
dintr-o lavră rusească) –
doar te privesc încă puțin
până când voi dispărea
și eu.

În orașul în care ne stingem
de tinerețe,
moartea miroase
a Madame Rochas.

ASCUNZĂTORI LA VEDERE

Se-aprind și se sting becuri
în toată clădirea.

Sătui de marasme,
încordați ca niște soldați în tranșee,
unii mai destoinici
pipăie pereții spațiului elastic
(aflat încă în termen de garanție!)
câutând prin dedalurile clădirii
vechi căi de mântuire
și-un îndreptar
de autenticitate.

În continuare, ne purtăm de mână
propriul orb bătrân,
cât timp ușile se deschid și se-nchid
cu scâncet vâscos.

RITUAL

Se fac șapte ani
de când privirea i-a ruginit
în hăul unei răni domesticite.

Plouă ca prin sită. Acum
se scot acele de siguranță
prinse de inimă și
se îngroapă tăcerile.

OBIȘNUINȚE

Unul, la colțul blocului,
își vinde verticalitatea
la preț de nimic,
altul, ținând în lesă doi câini Samoyed,
știe cât de încăpător poate fi omul,
așa că insistă să te învețe
cum să falsifici smerenia.

Te-nchizi în casă –
azi ai chef să citești
Oameni și șoareci.