ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL

Doru Dragomir

Drapelul tricolor românesc, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru. El are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998 Ziua Drapelului Naţional. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Ziua Drapelului Naţional. Semnificaţii istorice şi legăturile cu Masoneria armata 2

Ziua Drapelului National

Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru– are adânci semnificaţii istorice, exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daciDragonul dacicstrămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care dacii au slujit ca ostaşi. Edificator în acest sens menţionăm cohorta de 1000 de daci recrutată, începând din timpul împăratului Hadrianus, denumită “Cohors I Aelia Dacorum”, care a fost trimisă în extremitatea nord-estică a imperiului, în Britania. Aici şi-a avut reşedinţa şi castrul la “Amboglana (Comboglana)” timp de două secole.

În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov în 1851, se face menţiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Daciei, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul Justinian (527 – 565) cu prilejul fixării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie română, formată din Dacia Cisdanubiană (Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis) şi Dacia Transdanubiană, aceasta din urmă fiind alcătuită din ţinuturile vecine cu Dunărea, de la gura Tisei până la vărsarea Oltului, ale Banatului şi Olteniei.

Ziua Drapelului Naţional. Semnificaţii istorice şi legăturile cu Masoneria armata 2

Dragonul dacic

Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut roşu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu semnele tribului burilor, ale cărui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele două scuturi) auriu (galben)”.

În acest simbol heraldicscutul albastru, cuînsemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflată încă sub stăpânirea efectivă a lui Justinian, respectiv Banatul şi Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuită de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum şi o zonă a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Munţii Apuseni, unde săpăturile arheologice au confirmat existenţa aşezărilor romane până în secolul al VI-lea, adică fosta Dacie Porolissensis. Scutul roşu, însemnândDacia de dincolo, se referă la sudul şi centrul Moldovei, altă parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de răsărit o considera posesiune a sa, cel puţin în principiu, aflată însă în afara teritoriului deţinut efectiv de către romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai poziţia geografică şi politică deosebită a acestei părţi a Daciei. Mijlocul auriu,respectiv câmpul galben dintre cele două scuturi (roşu şi albastru), reprezintă, fără îndoială, Muntenia de astăzi sau fosta Moesie inferioară.

Prin urmare, cele trei culori, roşu la dreapta, galben la mijloc şi albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, aşezate în ordinea şi în poziţia culorilor drapelului românesc de astăzi, se referă la Dacia Traiană, confirmând afirmaţia lui J. F. Neigebaur că tricolorul românesc este o moştenire de la începuturile mileniului întâi.

După 1948, steagul tricolor a fost modificat prin plasarea în centrul său a unei noi steme, ce simboliza o nouă formă statală, republica populară, şi, după 1965, republica socialistă.

În decembrie 1989, când masele s-au ridicat împotriva dictaturii, drept expresie a condamnării vechiului regim, a fost îndepărtat de pe flamura tricolorului însemnul heraldic ce se dovedise nedemn de istoria noastră naţională.

Tricolorul românesc este şi un simbol masonic

Concepute să ne impresioneze vizual sau melodic, simbolurile naţionaleni se adresează astăzi, chemându-ne cu gândul şi sufletul să privim cu mândrie la trecutul neamului.

Dintre simbolurile naţionale, DRAPELUL se impune prin semnificaţie şi înălţime spirituală.

Pentru noi, românii, drapelul tricolor pe care îl arborăm astăzi este sinonim cu idealul de unitate şi independenţă naţională.

Ziua Drapelului Naţional. Semnificaţii istorice şi legăturile cu Masoneria armata 2

Tricolorul românesc este şi un simbol masonic. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii. Orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, un alt concept Masonic. Cifra trei este numărul perfect. Sunt numai patru ţările europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia, Belgia şi România (şi… Moldova, care a făcut parte din România Mare). Sunt exact ţările cu o puternică origine masonică, nascute din Revoluţia Franceză (1789), din cea belgiană (1830), din risorgimento-ul italian şi din mişcarea de “regenerare” românească.

Tricolorul la 1848

În 1848 tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revoluţionar, prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotărât ca drapelul ţării să aibă „trei culori: albastru, galben şi roşu“, iar pe pânză să fie înscrise cuvintele „Dreptate, Frăţie“. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.

Ziua Drapelului Naţional. Semnificaţii istorice şi legăturile cu Masoneria armata 2

Dreptate, fratie

Adoptarea tricolorului ca drapel naţional a urmat tradiţia luptei românilor pentru unitate şi neatârnare. Este semnificativă, în acest sens, precizarea făcută în zilele revoluţiei de ministrul treburilor din afară al Ţării Româneşti, într-o notă adresată lui Emin Paşa: „Culorile eşarfului ce purtăm noi nu sunt de datină modernă. Noi le-am avut încă de mai înainte pe steagurile noastre“.

Înlăturat odată cu intervenţia străină din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza. El avea însă culorile dispuse orizontal, redate roşu, galben, albastru, şi se va menţine în această alcătuire până în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru naţional, comisia însărcinată cu stabilirea drapelului ţării şi-a însuşit propunerea lui N. Golescu, fostul paşoptist, „ca culorile să fie aşezate cum era la 1848“, adică vertical, în ordinea albastru, galben, roşu, care s-a păstrat până azi.

Simbolurile Tricolorului

Tricolorul Românesc semnifică veacurile de gând şi luptă, pentru unitate şi independenţă ale întregului popor român. Până în momentul afirmării sale ca simbol naţional acesta a străbătut mai multe perioade, prima fiind aceea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acestea au avut, de la începuturi, următoarele semnificaţii:

Ziua Drapelului Naţional. Semnificaţii istorice şi legăturile cu Masoneria armata 2

Drapelul national

Roşu, simbol al măririi, bravurii, îndrăznelii şi generozităţii, precum şi al sângelui vărsat în lupte, puterii de viaţă şi energiei strămoşeşti;

Galben (sau aur), simbol al forţei, bogăţiei şi purităţii, precum şi al holdelor aurii de grâu din timpul verii;

Albastru (sau azur), reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea nobleţea şi buna credinţă.

A doua etapă în istoria tricolorului a început cu prezenţa culorilor naţionale pe primul drapel propriu-zis al primei reprezentanţe naţionale din istoria modernă a României. Aceasta a fost Adunarea norodului din vremea Revoluţiei din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. El se află şi în prezent la Muzeul Naţional de Istorie şi a devenit primul simbol vexiologic modern al suveranităţii poporului român şi, ca urmare, primul steag tricolor din istoria românilor.

Anul revoluţionar 1848, pe lângă importanţa lui naţională cu totul deosebită, pentru destinul viitor al României, a prilejuit şi exprimarea voinţei suverane a românilor pentru cele trei culori naţionale: roşu-galben-albastru. În anul 1848, drapelul a fost arborat la Paris, după 25 februarie, când o delegaţie de tineri români au mers la Primăria Parisului să felicite Guvernul provizoriu; la Blaj, la 26 aprilie  1848; la adunarea populară de la Izlaz, din iunie 1848, la care participanţii au mers cu steaguri şi cocarde tricolore şi la Bucureşti, sub el biruind revoluţia la 11/23 iunie.

Decretul nr.1 din 14/26 iunie, al Guvernului provizoriu, este primul decret pentru STEAGUL NAŢIONAL, în care se arată: “Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben roşu”. A doua zi, 15/27 iunie, drapelul naţional tricolor a fost sfinţit în cadrul unei Mari Adunări populare, pe “Câmpul Filaretului”, numită de atunci, “Câmpia Libertăţii”.

Astfel, tricolorul a devenit simbol naţional şi a fost arborat la toate manifestările publice pe el depunându-se jurământul de credinţă de către personalităţile statului şi oştirea română.

Tricolorul românesc a avut de parcurs participarea României la războiul de independenţă 1877-1878, în care ţara şi-a câştigat cu mari jertfe, independenţa de stat şi la înfăptuirea marii Uniri din 1918, care a însemnat desăvârşirea unităţii politice a naţiunii române, în primul şi al doilea război mondial, în zilele Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Pentru militari, drapelul are o semnificaţie cu totul aparte

Cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, la 1/13 septembrie 1863 s-au acordat, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unui număr de 10 unităţi militare noi drapele tricolore. Cu această ocazie, pe platoul de la Cotroceni, domnitorul a rostit un impresionant discurs, în care spunea: “Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri !… Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României”.

Şi astăzi Drapelul de luptă este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El evocă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Ceremonie publică în Piaţa Tricolorului din Bucureşti

Ministerul Apărării Naţionale organizează, împreună cu Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei, o ceremonie publică dedicată Zilei Drapelului Naţional, care se va desfăşura duminică, 26 iunie, începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului din Bucureşti, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

În cadrul acestei ceremonii, Drapelul naţional va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catargul din piaţă, în acordurile Imnului naţional al României.

La acest eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice de înălţare a Drapelului naţional organizate de autorităţile publice locale. De asemenea, în marile unităţi şi în comandamente sunt organizate activităţi cu caracter evocator consacrate istoriei Drapelului naţional al României.

ziuaveche.ro