MAREA BRITANIE : NU VREM CA UE SĂ DEVINĂ UN FEL DE URSS

Brexit

Anii aceştia am trăit vremuri grele, în care globaliştii din toată lumea (manipulaţi de Illuminati), cei care vor să impună un guvern unic mondial autoritar, şi-au făcut jocurile peste tot în lume. Nu credeam că mai văd vreo rază de speranţă… însă aceasta a venit azi, 24 iunie 2016, când s-au anunţat rezultatele referendumului din Marea Britanie privind ieşirea din Uniunea Europeană (aşa numitul “Brexit”). Iar majoritatea britanicilor a votat pentru ieşirea din UE, o adevărată bombă dată globaliştilor şi liderilor Illuminati, care-şi văd astfel puse planurile în pericol.

Poporul britanic a votat DEMOCRATIC aşa cum le-a dictat conştiinţa, prezenţa la vot fiind una extrem de mare (peste 70%), nici la alegerile parlamentare neparticipând atâţia oameni. Marea Britanie a demonstrat încă o dată că e cea mai democrată ţară din lume şi că tradiţia democratică de aici de sute de ani nu poate fi ignorată. Iar poporul britanic a demonstrat că are o maturitate extraordinară şi că nu s-a lăsat manipulat şi influenţat de propaganda globalistă privind pericolul ieşirii Marii Britanii din UE.

De fapt, dacă vă uitaţi pe mass-media oficială din afară, dar şi din România, veţi vedea titluri de doliu! Peste tot se preconizează dezastrul ce va veni peste noi. Aşa zişi “analişti politici” vor să ne convingă că ne aşteapă “Apocalipsa”. Eu vă spun că nu ne-aşteaptă nimic; tot ce vedeţi acum e doar disperarea globaliştilor plătiţi din mass-media, care văd totul în termeni apocaliptici. Nu vă lăsaţi manipulaţi de ceea ce veţi citi zilele acestea în mass-media oficială (şi nici măcar de editorialul meu); gândiţi la rece cu propria minte. Gândiţi-vă, de exemplu, de ce unul din liderii Illuminati (George Soros) susţinea cu disperare rămânerea Marii Britanii în UE. În toată istoria sa de peste 2 secole, Illuminati nu a dorit decât răul acestei lumi, aşa că acuma nu poate fi altfel.

Uniunea Europeană este un proiect pus la cale tot de către Illuminati, ca primă etapă de globalizare a acestei lumi. Plecând un stat important din UE (Marea Britanie), planul Illuminati se duce puţin de râpă. Da, eu aş fi de acord cu o Uniune Europeană, însă o văd sub altă formă decât actuala dictatură de la Bruxelles. Adică, ţările din Europa pot coopera şi conlucra în domeniul apărării şi securităţii continentale (pentru a nu mai exista ororile din primul şi cel de-al doilea război mondial), dar fiecare ţară trebuie să-şi păstreze suveranitatea naţională în ceea ce priveşte politica economică, socială şi culturală. E inadmisibil ca de la Bruxelles să ni se spună ce preţ la gaze trebuie să aibă populaţia (!!) sau cum trebuie tăiaţi porcii de Crăciun (!!).

Toată politica birocraţilor tehnocraţi de la Bruxelles de până acum nu a fost decât în sprijinul demolării identităţii naţionale, a tradiţiilor şi obiceiurilor statelor componente din UE. Dar uite că lucrurile nu mai merg aşa; populaţia începe să-şi dea seama de manipulare. Europenii nu-şi doresc imigranţi în număr masiv din alte ţări sau continente şi nu-şi doresc “multiculturalizare”; aceste sunt doar concepte globaliste ale Illuminati. De aceea, Uniunea Europeană trebuie reformată din temelii şi, aşa cum am spus mai sus, trebuie să existe o cooperare europeană între state, însă fiecare ţară să-şi păstreze independenţa şi suveranitatea naţională.
Mesajul britanicilor pentru tehnocraţii globalişti de la Bruxelles este următorul: NU VREM CA UE SĂ DEVINĂ UN FEL DE URSS. Dacă se doreşte asta, atunci mai bine ieşim din UE.

Acum, eu sunt sigur că cei care se bucură de ieşirea Marii Britanii din UE vor fi etichetaţi drept “pro Putin” sau “pro-ruşi”, ceea ce nu reprezintă decât o nouă manipulare şi aberaţie a mass-mediei oficiale a globaliştilor. Ce treabă are Putin cu votul democratic al poporului britanic!?

În primul rând, Putin e un dictator şi un profund antidemocratic; în ţara sa, Rusia, n-ar ţine niciodată un referendum pe teme sensibile, iar dacă l-ar ţine, ar fura voturile conform principiului “tătucului” Stalin: “nu contează câţi votează, ci cine numără voturile”. A considera că votul poporului britanic ar avea cumva de-a face (sau ar fi fost influenţat) cu/de dictatura lui Putin înseamnă o jignire a inteligenţei fiecăruia, dar şi o batjocură asupra esenţei conceptului democratic.

În al doilea rând, dacă se face analogia “vot democratic al poporului britanic = a fi pro-Putin”, atunci acest lucru este egal cu o altă analogie, ca de exemplu “a fi nefumător = a fi pro-Hitler”, întrucât şi Hitler nu fuma, ceea ce reprezintă, evident, o aberaţie mare cât roata carului.

Concluzia: poporul britanic a dat azi o palmă usturătoare liderilor Illuminati. Sper din tot sufletul ca aceştia să nu se răzbune în vreun fel…

Sursa: Secretele lui Lovendal