RUSALIILE

Adrian Bucurescu

În Banat, se spune că Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de cinstite şi de plăcute, le-a prefăcut pe toate în zâne. Aceste zâne n-au murit şi nu vor muri cât îi lumea. Iar ca zâne, ele umblă ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, fiind prea stricată şi încărcată de păcate şi fărădelegi. Rusaliile sunt ca şi îngerii, dar se supără şi ele când trece cineva peste jocul lor sau nu le cinsteşte zilele de sărbătoare.
De Rusalii nu se lucrează mai nimic, fiind primejdie de dureri de mâini şi de picioare, de înnebunit sau de alte nenorociri. Singurul lucru îngăduit este culegerea unor importante plante de leac, îndeosebi a dumbravnicului. Tot în aceste zile se sfredelesc urechile fetiţelor, pentru cercei, şi, de aceea, prin unele locuri sărbătoatea se mai numeşte şi Sfredelul Rusaliilor.
Sunt locuri pe unde se spune că Rusaliile ar fi nişte babe urâte, gârbovite de bătrâneţe. Ele umblă numai în Săptămâna Rusaliillor şi în ziua de Todorusale sau de Strat de Rusalii. Zboară şi ele prin văzduh, ca şi Ielele, cântă şi joacă pe la fântâni, cruci, răspântii, prin poieni etc. În aceste zile, nimeni nu trebuie să lucreze nimic, fiind primejdie de ologeală, schilodire, de scos ochii, de surzenie şi de alte belele. Alteori, ele îl ridică pe om în sus, îl saltă şi-i dau drumul să cadă. de-şi frânge oasele. Se spune că au în mâini nişte unelte tăioase şi frigărri ascuţite, cu care schilodesc lumea.
În româneşte, denumirea Rusaliilor vine din nume dacice, atestate, cum ar fi URSOLUS sau URSULUS, ce aveau mai multe tâlcuri, unele provenite încă din Neolitic, când aceste femei năzdrăvane erau şi preotese ale Soarelui. Astfel, UR SOL US se tălmăceşte prin „Cele Consacrate Soarelui; Care sunt ale Soarelui”; cf. rom. ori; Soare; latin. Sol „Soare”; rom. îs; a răsări; răsură. Limba străveche, încă nefixată, ducea şi la alte înţelesuri, de pildă UR SOLUS sau UR SULUS „Care străpung (înţeapă); Cu Suliţe (Lănci); Cu Armură”; cf. rom. ori; sulă; suliţă; solz. Aceste sensuri se explică prin provenienţa lor din Ordinul Amazoanelor, adică al fecioarelor războinice despre care scriitorii antici afirmă că trăiau la Dunărea de Jos. În această ipostază, ele l-au străpuns pe profetul Orfeu cu suliţele, pentru că nu a vrut să oficieze Hierogamia, „Nunta Sfântă”, cu noua lor conducătoare, după moartea frumoasei Eurydice. Scena apare nu doar în iconografia Tracilor, ci şi în a Grecilor şi Romanilor.

Desigur, de la tâlcul de „străpungere” vine denumirea de Sfredelul Rusaliilor şi tot de acolo a rămas obiceiul străpungerii urechilor fetiţelor.
Legat de „străpungere; împungere; impunere”, româna a moştenit din URSOLUS şi rusală „bir plătit în Ţara Românească de curteni”.
URS O LUS însemna şi „Ştiu a dansa; Menite Jocurilor; Consacrate Ceremoniilor”; cf. rom. a se hârşi; a ursi; latin. lusio „joacă”; lusus „joc”. Sunt aceleaşi cu vestitele Menade, dansatoarele sacre ale Tracilor. De la aceleaşi tâlcuri se spune despre Rusalii că dansează pe la răspântii şi prin poieni. De aceea, efemeridelor, gâze care „dansează” în sumedenii de roiuri, deasupra apelor, în ultima lor zi de viaţă, li se mai spune în româneşte şi rusalii. Tot aşa, de Rusalii, căluşarii încep jocurile lor tămăduitoare pe la casele celor care îi cheamă.
Aşadar, absolut toate datinile româneşti legate de Rusalii provin din cultura Geto-Dacilor.