CONFESIUNI LA ANIVERSAREA SCRIITORULUI ANATOL CODRU

Tatiana Butnaru, doctor în filologie, Institutul de Filologie

Opera poetică a lui A. Codru survine dintr-o învolburare oximoronică în faţa tainelor existenţiale ale universului, autorul fiind preocupat în permanenţă de metafizica sinelui creator, încît la un moment dat, asemenea personajului mitic are tentaţia să transpară pe ”turn de piatră ridicat”, ca să-şi edifice propriul ”mit personal”, adică:
Un mit al ei şi tot de piatră
Şi piatră-n piatră a săpat.
(A. Codru, Pietrarii)
Săpînd în piatra rară a cuvîntului, poetul şi-a înălţat o ctitorie sacră plămădită din cîntec şi durere, dintr-o izvodire fără de moarte a unei aspiraţii supreme, prin proiectarea resorturilor existenţiale cu o vastă sferă de cuprindere artistică.
Timpul smulge filele de calendar, care se călătoresc vertiginos în neantul uitării, bătrînul Cronos mai aşează la piedestalul memoriei cîte o filă de poezie, stelele căzătoare sclipesc şi se topesc haotic în eternitate pentru ca dincolo de ea, în tăcerea austeră a nefiinţei, să răsune vocea poetului:
Pietrarii vechilor de piatră,
În piatra pietrei nemurind…,
Coboară în propria lor soartă,
Unde de vii s-au fost zidit.
(A. Codru, Pietrarii)
Soarta l-a determinat să-şi înveşnicească numele printr-o activitate rodnică pe tărîmul poeziei, dar şi a artei cinematografice, pentru a stratifica în ”sublimarea sofianică” [1, p. 177] sentimentele universal-omeneşti şi asemenea personajului liric din volumele sale de versuri să atingă ”marile comori dintotdeauna” pentru a parcurge traiectoria timpului, sfidînd cu îndrăzneală toate barierele lui. Experienţa artistică era însoţită de un pronunţat patos actoricesc, iar discursurile sale poetice, fiind determinate de o irezistibilă sete de viaţă, de lumină şi căldură. Atît în volumele sale de versuri cît şi în cinematografie, A. Codru, s-a impus printr-un nou tip de metaforă ontologică şi existenţială, în vederea determinării unui ideal social, estetic, spiritual promovat cu fermitate pe parcursul întregii sale activităţi de creaţie. Filmele sale documentare realizate în cheia studiului monografic Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Puşchin în Moldova, Sculptorul Alexandru Plămădeală, Pe Făgaşul talentului, Sînt acuzaţi martorii, Strigat-am către tine, constituie nişte realizări importante şi, după cum precizează cineastul V.Olărescu, exprimă sinteza unor îndelungi eforturi creatoare din perspectiva criteriilor estetice ale zilelor de astăzi, aprofundează valori şi semnificaţii artistice cu deschidere spre noi orizonturi.
Interpretarea hermeneutică a unor probleme de creaţie, orientarea spre nişte categorii estetice inedite aflate sub semnul fenomenologicului, oniricul sau ontologicul, predilecţia spre sacralizarea unor diverse aspecte din realitatea umană – toate acestea vin să dezvăluie nişte dimensiuni estetice majore marcate de substraturile mitico-folclorice şi filosofice ale spiritualităţii noastre naţionale. Volumele de versuri Nopţile albastre (1962), Îndărătnicia pietrei (1962), Feciori (1971), Piatra de citire (1980), Mitul personal (1982), Ruperea de nefiinţă (1998) şi altele determină nişte preocupări artistice pregnante, cu deschidere spre o viziune poetică novatoare. Atît în poezie, cît şi în cinematografie, conştiiţa artistică a lui A. Codru este orientată spre profunzime, el a concretizat o nouă perspectivă de percepere a valorilor, ce ţin de cadrul vizionar al spiritualităţii autohtone în contextul realizărilor artistice europene, a promovat în permanenţă valorile notorii ale literaturii contemporane, încercînd să le pună pe cîntarul capodoperelor universale.
Spectacolul Piatra de citire la care au fost invitaţi studenţi, profesori, oameni de cultură din arealul românsc (decembrie, 2007), a prilegiuit o adevărată revelaţie sufletească, cea a reîntîlnirii cu un poet a cărui lacrimă s-a contopit cu ideea ”de sacru, de sublim şi de frumos” (A. Codru), pentru a aprofunda nişte dimensiuni estetice majore marcate de substraturile mitico-folclorice şi filosofice ale spiritualităţii autohtone. Autorul evadează într-o configuraţie mitică după anumite tehnici şi modele manieriste, fiind obsedat de perspectiva lărgirii orizonturilor estetice din sfera inspiraţiei general-populare ”intr-o rostire frumoasă, manierist-orfică.” [2, p. 216]
În această ordine de idei, are loc o suprapunere, o comunicare sufletească dintre cinematografie şi modele de transfigurare poetică, unde autorul îşi asumă rolul demiurgului creator, care amplifică, corelează diferite domenii ale artei prin esenţa estetică a individualităţii sale creatoare, cu resorturile existenţiale ale unei personalităţi de excepţie. La un moment dat, personajul liric al operei lui A. Codru se detaşează de propria sa condiţie terestră, pentru a se dizolva în elementele ancestrale ale universului:
”Dar niciodată-n lume nu s-a spus
Mai simplu, mai profund, mai fără apus
Ninge Iisus,
Ninge Iisus”
(Şi Doamne-n cerul nostru cît prinos)
Apartenenţa la lumea miticului derivă din sugestia metaforică a acestor ”ninsori ancestrale”, ”ei parcă-n albul pietrei ning”, aprofundînd nobleţea sufletească a eului creator, însuţi autorul este invitat la transformarea poeziei sale în propriul ei spectacol pentru a oferi publicului o cheie de deschidere şi receptare a unei experienţe artistice inedite. Un exemplu concludent:
Din ochii mei
Co-
boa-
ră-o
Mioară
Cu
T
R
E
I
Cio-
bă-
nei…
A. Codru sacralizează stările şi trăirile sufleteşti, le integrează într-un grandios spectacol ceremonial unde şi graiul, şi steaua, şi ”cei trei ciobănei” ”pendulează” între fabulosul mitic şi reprezentările imaginaţiei sale creatoare. Conceptul mitic, în această ordine de idei, devine un model ipotetic, simbolul problematic generator de idei şi reflecţii lirice, este o modalitate de a privi lumea, a aprecia creaţia, iubirea, omenia.
De la ”metafizica ideii de piatră”, A. Codru încearcă să pătrundă în tainele altui mit unde în plan simbolico-metaforic are loc o alternare a secvenţelor de viaţă, o identificare sincretică de viziuni. Spectacolul Strigat-am către Tine realizat după trecerea la cele veşnice a poetului Gr. Vieru indică calea parcursă de autorul Pietrei de citire spre un nou itinerar spiritual, acolo unde Marele Anonim ”urcă semeţele piscuri”, ”în semn de-nălţare a lăcaşului sfînt”. Dialogul cu Gr. Vieru survine din acelaşi impuls interior, care vine să coreleze trăirile, sentimentele omeneşti dintr-o perspectivă cosmică şi telurică în acelaşi timp, transpare printr-o ambiguitate ontologică după modelul psalmilor biblici. ”Alb de duminică”, dar şi de lumina ascetică a mîntuirii, trăirile, sentimentele sufleteşti ale lui Gr. Vieru sînt receptate în vocabula scenică a lui A. Codru ”în dimineaţa de după moarte”, ca în cele din urmă să se convertească într-o lumină ancestrală, acolo unde ”imaginea folclorică nu cunoaşte fantasticul propriu-zis” [3, p. 145], dar se dispersează spre noi orizonturi şi tărîmuri ontologice. Semnificaţiile poetice se încarcă cu un fond esenţializat, fapt datorită căruia A. Codru intuieşte ”o intrare nouă în mit” unde la ”icoana jertfirii Mioarei” coboară ”însoţit de baciul Manole” pentru că:
Din răscruce de veac, cu berbeci înfloriţi
El turma şi-o-nalţă cu turla spre soare
Spre ultima jerfă a Mioarei fecioară,
La nunta de taină, surpînd-o-n părinţi”
(A. Codru, La nunta de taină)
”Nunta de taină”, o metaforă de semnificaţii individualizatoare, aminteşte de nunta mioritică, acolo unde A. Codru este tentat să revitalizeze nişte principii estetice inedite. Misterul existenţial al trecerii pe care-l intuiesc revelator ambii autori de poezie în procesul convertirii elementului mioritic este misterul soarelui şi al perenităţii lui demiurgice, este tentaţia unei descătuşări simbolice de spazmele întunericului. Versul lui Gr. Vieru ”Vesteşte-l, mamă, pe Dumnezeu/ că am murit” este o cheie de deschidere spre resorturile unui crez scriitoricesc, prin care se ajunge la un nivel ontologic de specificare a ”nunţii de taină”, imagine determinată de nişte accente specifice ”ale unui anumit sentiment al destinului [4, p. 125], se înscrie drept un ”reflex” al nemuririi dacice” [5, p. 172]. Spectacolul nunţii e lăsat în cele din urmă în plan vizionar, poetul e obsedat de ideea primară a mitului pentru a revitaliza acele principii etice şi estetice, prin care sînt intuite reperele sacre ale fiinţăriii omeneşti.
O ctitorie, o turmă, un mit –
Clopotniţa stînii purtată la gît…
Trage, Manole, tălăngile toate:
La nunta Mioarei dă zvon de nemoarte.
(A. Codru, La nunta de taină)
Plecat în ”nemoarte”, A. Codru rămîne la piatra de hotar a amintirii, pentru că la depărtare de timp să-şi anunţe ”intrarea” în itinerarul spiritual al Meşterului Manole, iar acolo, pe tărîmurile austere ale veşniciei, să devină ”fîntînă”.
Din sămînţa ce-o aduse vîntul
Şi-a băut-o meşterul cu mîna
C-a rămas în palmă doar pămîntul.
(A. Codru, Meşterul Manole)
Ca în viziunea lui Brîncuşi, fîntîna îi adună pe cei prezenţi ”la o masă a tăcerii”, în cele din urmă devine ”un turn de mănăstire”, unde icoana ”meşterului” transpare pietrificată în mrejele nemuririi, în taină şi vis. Ea stă ca o chezăşie a cîntecului pururi viu despre frumuseţea faptei dăruite, despre condiţia supremă a existenţei omeneşti desăvîrşită prin dragoste şi creaţie, e ”dimensiunea scump plătită frumosului”, care se infiltreză în conştiiţa omului de artă cu claritatea şi simplitatea adevărurilor primordiale ale vieţii. Iar
Fîntîna curge-n brazde şi ulcioare,
Fără odihnă,
Fără uitare,
Fără somn.
(N. Labiş, Meşterul)
ca să transpară în cele mai felurite structuri lirice, în cele mai diferite inovaţii pentru a prolifera semnificaţii ei conceptual-artistică. A.Codru invocă imaginea fântânii de la dimensiunea ancenstrală universului, prin dangătul-clopotelor răscolite-n piatră, adunate sus ”peste cupole”, prin murmurul de ape, din ”sfere ;i scânteie” să rostească şi să plângă un ”nume săpat în adânc”…, în ”stratul de piatră”. Situaţia mitico-folclorică este adaptată unor noi resorturi sufleteşti. Din itinerarul spiritual a lui Manole, imboldul spre creaţie îşi găseşte continuare în sufletul femeii, ”sora mea”, care acceptă sacrificiul pentru împlinirea menirii sale supreme – de dăruire simbolică înrudită cu mitul folcloric şi în ambele cazuri semnifică îndemnul spre marile începuturi, este simbolul ”veşnicului început şi al veşnicei continuări ”[5,p.8].
Fântâna e comoara spiritualităţii autohtone, e lacrima noastră durută cristalizată în eternitatea fiinţei neamului, a trăirilor sale plenipotenţiare. Este o metaforă a evocării unde s-a condensat ”cântec mare-n stropul tău să sune” ca să aprindă mereu flacăra creaţiei şi patima iubirii pentru frumos.
Disponibilitatea pe care a avut-o A. Codru faţă de activitatea de instruire şi educaţie a tinerei generaţii şi-a găsit expresie în contextul numeroaselor manifestări oragnizate cu diferite ocazii, întîlniri şi discuţii cu studenţii, la diferite lansări de carte, spectacole de poezie, serate literare. În vara anului 2009 ne-am adresat către administraţia de vîrf a UST în vederea conferirii titlului onorific de Doctor Honoris Causa acestei personalităţi pregnante, ale culturii noastre naţionale. Este demnă de luat în discuţie reacţia exrectorului Calmuţchi, care la adresarea subsemnatei, a răspuns cu aroganţă, în maniera ideologilor bolşevici din timpul guvernării comuniste: ”Doctor Honoris Causa se dă pentru ştiinţă, dar Codru acela n-a făcut ştiinţă, a scris doar nişte poezii”. Or, ”anonimul” aflat o perioadă destul de îndelungată în fruntea unei instituţii prestigioase n-avea de unde să ştie, că anume scriitorul şi cineastul A.Codru s-a manifestat printr-o angajare totală în estimarea valorilor literare, estetice, de circulaţie naţională şi universală, a fost Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Internationale de Film din Federaţia Rusă, deţinătorul a 17 premii obţinute la festivalurile internaţionale şi naţionale pentru cinematografie, dintre care cele mai importante sînt: Grand Prix pentru regie la filmul Sînt acuzaţi martorii (1990), distincţia academică a Uniunii Cineaştrilor din România Clacheta de Aur (200). Marea medalie a Cineaştrilor din România Magna cum Laudae (2003), medalia Dimitrie Cantemir din partea ASM. Concomitent, a mai fost Laureat al Premiului de Stat în domeniul literaturii din Republica Moldova (1990), deţinătorul Marelui Premiu al Academiei Române Nichita Stănescu (2000) şi de mai multe ori, al premiului si medaliei Mihai Eminescu, Doctor Honoris Causa al Academiei de Drept, Economie şi Arte Vizuale (2000).
Chiar şi dincolo de nefiinţă, ”la masa tăcerii divine”, A. Codru se regăseşte ”în faţa cuvîntului drept” şi aşa cum mărturisea la timpul său D. Matcovschi, are loc:
Totală şi grea dăruire,
Cu trup şi cu suflet superb
În numele-a tot ce-i iubire
De ţară, de frate, de verb.
(D. Matcovschi, La masa tăcerii)
A. Codru rămîne să stee la ”masa veşniciei”, alături de ”icoana jărtfirii Mioarei” ca să menţină şi în continuare fiorul sacru al creaţiei şi patima iubirii pentru frumos, să se integreze în vîrstele anotimpurilor asemenea păstorului mioritic pentru a promova valorile general – umane cu durată sigură în timp.

Note:

1. L. Blaga. Trilogia Culturii, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1969.
2. M. Cimpoi. Critice. Poetica arhetipală. Orizont mioritic. Orizont european Craiova, Editura Fundaţiei şi Scrisul Românesc, 1970.
3. O. Papadima. O viziune românească a lumii. Bucureşti, Editura Saeculum, 1941.
4. Z. Ornea. Tradiţionalism şi modernism în deceniul al treilea. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970.
5. E. Munteanu. Motive mitice în dramaturgia românească. Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
6. M.Cimpoi. Focul sacru. Chişinău, Editura Liteartură artistică,1971.