ÎNGERII

Adrian Bucurescu

Istoricul antic Jordanes scrie că, în limba Geţilor, semizeii se numeau ANSES. Într-un dicţionar român-latin, din volumul „De regno Dalmatiae et Croatiae”, apărut la Amsterdam, în 1666, scris de Ioannes Lucius, ansul înseamnă „înger”, ceea ce sugerează că lexemul getic a fost moştenit de română. Pe de altă parte, un izvor antic ne informează că, după prima victorie de anvergură asupra Romanilor, Decebal şi ceilalţi conducători ai oastei Dacilor, au fost trecuţi în rândul semizeilor. Din toate acestea, tragem concluzia că, în religia strămoşilor noştri, cei mai viteji şi mai curaţi pământeni ajungeau semizei, adică îngeri.
În mitologia românească, se spune că, după ce Dumnezeu a creat Lumea, S-a dus să se spele pe mâini. Din stropii care au sărit atunci din mâinile Lui au apărut îngerii.
Îngerul e descris de Români ca un adolescent foarte frumos, cu părul bălai, cu ochii albaştri, cu aripi şi înveşmântat în straie albe. Îngerii stau de obicei în Rai, slăvindu-L pe Dumnezeu şi gata să-I îndeplinească poruncile. Când pogoară pe pământ, îngerii sunt nevăzuţi. Dumnezeu îi preface în îngeri pe oamenii cei mai curaţi la suflet. Chiar dacă pe pământ au ajuns la vârsta bătrâneţii, oamenii redevin tineri în cer şi intră în oastea divină, pregătiţi să se lupte cu diavolii. Comandantul oştirii îngereşti este Arhanghelul Mihail.
Când pe pământ e noapte, îngerii bat toaca în cer şi trag clopotele, şi poartă făclii pe cărările Raiului. La miezul nopţii mătură lumea de duhuri necurate. Din ceasul acela, încep a cânta cocoşii, şi atunci toate duhurile rele şi dracii fug să se ascundă în Iad ori în grote, scorburi, smârcuri sau biserici ruinate. În toate zilele, îngerii se împărtăşesc cu o rouă sfântă, care le e singura lor hrană. În noaptea de Bobotează, Dumnezeu îi cheamă la sine, şi mulţumindu-le pentru slujba de peste an, îi învoieşte, spunându-le: „Noaptea asta e a voastră, faceţi-vă şi voi cheful!” Şi atunci, îngerii se joacă şi se zbenguiesc, aşa cum făceau pe pământ când erau copii.
După ce a creat Pământul, Dumnezeu i-a lăsat patru îngeri de strajă, care îl ţin să nu se depărteze prea mult de Soare şi îl păzesc de răutăţile cele mari ale diavolilor.
Dumnezeu i-a dat fiecărui om câte un om păzitor, care să-l conducă pe drumul vieţii. Diavolul, care întotdeauna încearcă să-L imite pe Cel-de-Sus, i-a dat şi el fiecărui om câte un drăcuşor, care să-l împingă la rele. Îngerul stă de-a dreapta, iar dracul de-a stânga. Omul e mereu între poveţele lor. Când ascultă de sfaturile din stânga, îngerul plânge, iar când omul e dedat numai la rele, îl părăseşte. Când omul e în mare impas, îngerul intervine pentru el la însuşi Domnul Ceresc. Mai ales călugărilor nu le dă dracul pace şi îi urmăreşte până în pragul bisericiii, încercând să-i facă să păcătuiască. Uneori le aduce vise cu bogăţii, plăceri lumeşti, chiar şi cu femei despuiate. De aceea, lupta călugărilor cu Ucigă-l-Toaca este mai înverşunată.
La naşterea unui copil e bine să se aprindă noaptea o lumânare, până se botează pruncul, ca să nu vină dracul să-l schimbe.Oamenii se feresc atunci să pomenească de diavol, ca să nu vină să ia copilul. Îngerul de pază vine numai după ce copilul a fost botezat.
Când omul îşi face cruce, diavolul fuge; dacă omul intră într-o cârciumă, îngerul se opreşte la poartă şi îl aşteaptă. Ca să-l prevină pe om că se apropie necuratul, îngerul sună dintr-un clopoţel de cleştar, şi omului îi ţiuie urechea. Celor ce au un înger neînfricat şi ascultă de el nu le e teamă de nimic. Cei cu înger slab au dracul tare. Îngerul păzitor caută câteodată să-l prevină pe om, arătându-i viitorul prin prevestiri. Dacă omul are vreo dorinţă, e bine s-o împărtăşească printr-o rugăciune şi îngerului de pază, şi, pe cât se poate, acesta îl ajută. Când omul moare, îngerul îi însoţeşte sufletul, arătându-i calea spre Rai. Dacă însă omul a fost rău, îl lasă diavolului.
Într-o legendă, se spune că unii îngeri s-au îndrăgostit de fete pământene, şi atunci Dumnezeu i-a prefăcut în stele. Dar, pentru că nici aşa nu se astâmpărau şi clipeau mereu, i-a luat Arhanghelul Gavril şi i-a azvârlit pe pământ, de s-au făcut praf. Din acest praf au ieşit florile acelea mici numite scânteiuţe.