MARIN MOSCU: VERSURI

ÎN INIMĂ SE ASCUT CUȚITELE

În inima mea se ascut cuțitele tăcerii
Pe cărarea unde luna-şi scutură pletele
Peste colbul ars în cenuşa amintirii
Unde iluziile iubirii tăbăcesc regretele.

Aşezăm ochi lângă ochi în izvoare,
Sângele pulsează în statui amnare,
Greşeala lacrimii s-aprinde în tristeți,
În focuri imense din scântei amare.

În cuibul frunzelor zidite în nămeți
Se odihnesc părerile oglinzii zdrențuite
În care tu mă vezi ascuns după perdea
Cu mângâieri de îngeri prelinse în iubite.

Nu risipim nicicând zădarnica-ncercare,
Toamna limpezeşte cerul peste noi,
În inima mea se ascut cuțitele tăcerii
Gata să răpună furtunile din ploi.

Adâncim gândirea prin pletele de stele,
Pururea să fim iubire şi cuvânt
În care-orice iluzii sunt trecătoare flori,
Putredă cenuşă în vatră de pământ!

…ÎN NICIUNDE

Melodii intoxicate,
Sânge izvorând în noapte,
Ochi opriți în ațintire
Trec pe-ascuns în cimitire.

Lacrimi, țipete , dureri
În fuior de fumuri pier,
Aripi frânte de lumină
Cad în cuiburi de retină.

Mâine muşcă valea dealul,
Neființa idealul,-
Unde iarba-n toamna crudă
Trandafirii vrea s-ascundă.

Doare starea în tristețe,
Are mii şi mii de fețe,
Paşii duc din stâng în stângă.
Viață de ce treci pe lângă?

Melodii pe buze reci
Fac sub cer negre poteci,
Lumânările s-aprind.
Cruce cum să te cuprind?

Murmure intoxicate
De-artificiile spurcate
Pornesc paşii-n umbre crude
Din distracții în niciunde!

NOAPTE NEAGRĂ, NOAPTE CRUNTĂ

Neagră noapte, noapte cruntă
Cine sufletul ascultă
Să fie resuscitat
Vis din vis adevărat?

Să-şi revină-n melodii
Din sirinx de ciocârlii,
Să nu fie estompat,
În văzduh de zori uitat.

Suflet blând şi trup de foc
Mă tot rog să ai noroc,
Să scapi din negre năluci,
În lacrimi să nu te culci,

În iarbă, în roua ei;
Doar în zbor de porumbei
Unde noaptea-şi pierde firul
Să creşti precum trandafirul

Soarele-ți pună petale
Toate visurile tale.
Suflete, trup ostoit,
Sunt al tău, m-am dăruit!

FACEȚI LOC…

Loc să faceți, vin parlamentarii
Şi preoți vin din zări spirituale
Să dăruie din prețiosul sânge
Viață celor ce-s arşi în spitale.

Vin şi guvernanții, stați la rând,
Primul om din stat a dat o litră
Din sângele-i, că-i om bogat,
Din meditații ajuns-a în elită.

Vin îmbuibați de nu încap pe drum,
Ei se gândesc la îngerii ce zac
În vii arsuri de vise legănate
Că viitorul țării noastre are leac.

O picătură-ar fi fără măsură
Să ne luăm o clipă de-nceput
Încât îngândurările din lacrimi
Să devină armă fericirii, scut.

O, nu mai faceți loc, e-o glumă
Care arde-n noi, în fiecare,
Am vrea s-avem doar conştiința
Egalității tuturor sub soare!

HOȚ DE TIMP

Hoț de timp pe încercate,
Mă învârt doar în păcate.
Eu le iert, ele mă iartă.
Tremur. Inima mă ceartă.

Nu fi hoț, nu cerşi zile.
Domnului nu se pun pile,
Doar pietre-n chip de om
Prinse-n rădăcini de pom.

Cum să fac să fiu o piatră
De hoție deşertată,
Hoață doar de zile bune
Între mine, între tine?

Recunosc. Sunt hoț de hoț,
Contrazice-mă de poți,
Ți-am furat chiar şi păcatul
Şi nu mă joc de-a iertatul.

Că mă-nvârt doar în păcate
Scrise-n biblie, în carte,
Însă-n inimă nicicând
Domnul nu a scris un rând!

VOM DA ȚARA TUTUROR

Voi, oameni cu suflet mare
Vă dați inima cu drag
Celor ce vor să pătrundă
Din durere peste prag…

Voi sunteți cuibul de miere
Ce visele îndulcesc
Celor ce mai au speranță
În reforma ce-o doresc.

Ei se zbat. Fraților buni
Ştiți să alinați durerea,
Să întoarceți din morminte
Viața, singura avere.

Mândru sunt, că sunt român,
Între voi, cu inimi mari
Adunându-ne la greu
Vom răzbate, vom fi tari.
Tu, copile, ia aminte
Strângeți rănile-ntre dinți,
Nu uita c-aici în lume
Ai prieteni şi părinți.

Nu oprim oiştea-n gard,
Îndreptăm totul uşor
Şi cu forța ce-o avem
Vom da țara tuturor!

VISUL UNUI FLUTURE CU ARIPI ARSE

Merse în zbor sub clar de lună
S-asculte Lia-Ciocârlia,
O melodie numai bună
Dată de Domnu-n România.

În jurul lui un stol de fluturi
Din aripi începu să bată,
Aşa cum numai tu îți scuturi
Visele noi câteodată.

Scântei din ceru-nghesuielii
Printre silabe s-au aprins,
Intră în tracul amețelii
Ca mire fluture, un vis.

A ars pe aripi, pe antene
Şi visul s-a închis în el,
Alți fluturi prins-au cu putere
Să-i tulbure visul rebel…

Au reuşit, l-au bandajat
Frumos, în note muzicale,
Cu targa iute l-au cărat,
Bucăți de-arsură în spitale.

Au ras culorile de sânge,
Pete de fum din visul gros
Şi prinse dureros a plânge
Gândind că ars-a orice os.

Deschis-a ochii-n mii de lacrimi,
În jurul lui era un lac
Din ochii cei trecuți prin patimi
Pe-o lumânare şi-un colac.

În zbor aş vrea să fiu, în zbor,
În lume cum îmi era visul,
Dar sunt un nod dintr-un popor
În care-a ars şi Paradisul.

Sincer să fiu nu îmi percep
Măcar aripile ce-s arse,
Aş vrea din suflet să pricep
De ce trăim în mii de farse.

Dați-mi o rugă să ascult
Sub clar de lună, ciocârlia,
Să văd cum pe dacicul scut
Îşi face cuibul România!

S-O FUR, S-O FUR, MĂCAR UN PIC

Cu floare roşie la tâmple,
Zulufi de aur împrejur
Mi-arată semnul ce mă-ndeamnă
Cu îndrăzneală să o fur.

Dar cum să fac? Are în ochi
Lumina stelelor din cer,
Ține în mâini o armă nouă,
În camuflaju-i de strejer.

Aş vrea s-o fur, aşa cu totul,
Să-i pun în inimă săgeată,
Să-i fiu amantul Cupidon
Ce-n valul vieții se arată.

Frumoasă-i foc. Floare de vis.
O muză. Înger, pot să zic.
Aşa că-n versuri m-am decis
S-o fur, s-o fur măcar un pic!

ÎNGER DIN RAZE

Din fuiorul timpului cresc flori de vis,
Tu eşti lujerul ce prelungeşte spațiul,
Retina ta pătrunde-n candelabre
Unde şi eu privit-am cu nesațiu.

Te laşi la brațul Îngerului Raze
Creat anume-n Raiul Nemuririi,
Vântul întrebării te poartă în sămânța
Pusă-n suflet, încolțind iubirii.

Stau cu mâna-ntinsă înspre calea
Ce te aduce-n zbor din stelele pitice,
În inimă te voi purta cu grijă,
O taină-a măiestriei iubirilor antice.

Nu voi lăsa în jurul tău otravă,
Nici timpul împietrită cărămidă,
Frumusețea ta, căldura-ți şi virtutea
Îmi pune în balsamuri dragostea avidă.

Am să te port în pieptu-mi o vecie
Chiar dacă Domnul spațiul ar curba,
Iubirea mea nu e grădină moartă,
E-o inimă de vise şi te sădesc în ea!

NE PITIM SĂ VISĂM

Într-o zi am spart cu inima o alună,
Înăuntru era zâna frumoasă, deşteaptă şi bună.
Am ajutat-o să păşească lângă mine în lume,
M-am rugat la stele s-o mângâie c-un nume.

De-atunci îngerii îi spun Floare Albastră,
Face piruete fierbinți pentru inima noastră,
Ne promitem iubire sub soare, sub lună,
Apoi ne pitim să visăm într-o nouă alună!