ŞTEFAN CUCU – „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”

Motto: „Clasiciştii creatori de statura lui Ştefan Cucu dau şansă oricărei culturi moderne şi ulterioare. Poate mai mult decât oriunde, culturii române.”
(Liviu Franga)

Lectura unei cărţi incită la o diversitate de abordări tematice, determinate de impactul: autor – mesaj – cititor, din nevoia de a cunoaşte, în mod special, individualitatea şi personalitatea celui dintâi.
Remarcabilă în acest sens este lucrarea Olimpiei Varga – „ŞTEFAN CUCU, UNIVERSITARUL ŞI SCRIITORUL”, apărută la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015 (242 pagini), care integrează în circuitul istorico-literar o personalitate distinctă a culturii române.
La cei şaptezeci de ani de existenţă şi la aproape cincizeci de ani de activitate profesională: didactică, ştiinţifică şi literară, conf. univ. dr. şi scriitorul Ştefan Cucu este un nume de referinţă în lumea cărţilor, recomandat de originalitatea interpretativă şi creativă, de stilul concis şi solemn, de o imensă bogăţie intelectuală şi afectivă, asemănătoare triumfului omului asupra tuturor vicisitudinilor vieţii, a omului cu slăbiciuni (care niciodată nu-l pierd) şi cu virtuţi (care întotdeauna îl mântuie), de erudiţia care, convertită într-un protocol imperios, lămureşte probleme neelucidate sau controversate.
Această carte este o (re)scriere a identităţii culturale, pe care doamna dr. Olimpia Varga o realizează sub semnul receptărilor deosebit de favorabile, constituite în articole consistente, ce aduc importante contribuţii în exegeza operei lui Ştefan Cucu.
„Muzeul sufletului”- poemul care deschide cartea, scris în tehnica sonetului, invită cititorul la meditaţie şi (de ce nu?!) la căutarea şi găsirea propriei identităţi, a sensului vieţii în Cuvânt: „De vrei să-nnobilezi umila-mi viaţă,/ Cu inima semnează o postfaţă!”
Domeniile pe care le abordează Ştefan Cucu în volumele publicate, în articole, studii şi eseuri sunt deosebit de variate: arheologia şi istoria veche a Dobrogei, bibliologia, civilizaţia greco-romană, dreptul roman, filologia clasică, istoria, limba elină, limba latină, literatura comparată, literatura latină, literatura română, paremiologia, teologia.
În domeniul creaţiei literar-artistice a cultivat: poezia, portretul literar, romanul, teatrul în versuri, memorialistica, aforistica.
Dr. Olimpia Varga, Universitatea „Ovidius”din Constanţa, în „Cuvânt înainte”, mărturiseşte că a încercat să caute şi să adune în acest volum „cu sprijinul universitarului şi scriitorului în discuţie, aproape toate prezentările, portretele, articolele, cronicile, recenziile, paragrafele din dicţionare consacrate activităţii ştiinţifice, didactice şi literare a Domniei Sale, dar, în mod deosebit, cărţilor pe care le-a publicat de-a lungul anilor. A reprodus, cu unele excepţii, materialele «in extenso», întocmai cum au apărut în diferite cărţi şi periodice. În foarte puţine cazuri este vorba de scurte referiri, de simple menţionări ale numelui său într-o ierarhizare valorică şi într-un context mai larg. A cuprins în prezentul volum şi câteva materiale inedite (prezentări critice, extrase din referate etc.), care văd acum pentru prima dată lumina tiparului.”
Am ţinut să reproduc aici cu exactitate precizarea antologatoarei cu privire la cuprinsul volumului pentru că lucrarea de care ne ocupăm, în acest context, ceva mai mult, poate fi considerată drept fundamentală, impunând convingerea că tot ce se va scrie de acum încolo va trebui să ţină seama şi să pornească de la acest stadiu.
În prefaţa, intitulată Portretul unui clasicist, prof. univ. dr. Liviu Franga, Decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, oferă cititorilor, după ce fixează „ramele”, „acele câteva tuşe care conturează portretul schiţat al unui clasicist din zilele noastre şi din acest – şi nu altul!… – colţ al Europei. Voi scrie, aşadar, despre profesorul, cercetătorul-cărturar şi, nu în ultimul rând, din contră – poate surprinzător pentru stereotipul clasicistului, forjat în epoci revolute… – , despre scriitorul Ştefan Cucu. Caz aparte în raport cu mersul tradiţiei şi, totodată, exemplu ilustrativ, pentru exact această epocă a noastră, de prezenţă a specialistului în clasicităţi într-o lume care le priveşte cel mult cu condescendenţă.”
Prefaţa este şi o iniţiere a celor interesaţi în cunoaşterea şi aprofundarea problematicii propuse, gândită de un specialist în domeniu şi realizată din unghiul creaţiei.
Pe coordonatele tradiţiei clasiciste româneşti, concentrate sintetic, se înscrie opera lui Ştefan Cucu, nu numai în ştiinţele antichităţii, căci este doct în limba elină şi în limba latină, ci şi în ceea ce înseamnă spaţiul formativ cultural postantic, de la medievalitate până la postmodernitate. Pe bună dreptate, Liviu Franga îl defineşte „emblematic filolog clasic român de azi” şi realizează o clasificare ştiinţifică a cărţilor sale, „utile instrumente de acces direct şi indirect la fundamentele Antichităţii”: Arheologia şi istoria veche a Dobrogei. Bibliografie adnotată (1985, 338 p.), Manual de erotică. Texte din autori greci şi latini antologate şi comentate (1992, 90 p.), Dicţionar explicativ de drept roman. Termeni, principii şi expresii juridice latineşti (1996, 171 p.), Limba latină pentru jurişti. Curs practic (2000, 91 p.), Dicţionar român-latin de citate biblice (2000, 177 p.), Cogito, ergo sum. Dicţionar de cugetări latineşti şi greceşti comentate (2002, 465 p.)
Dintre contribuţiile istorico-literare, două cărţi reprezentative consemnează Liviu Franga: Cursul de istoria literaturii latine Vol. I. De la origini până la Caius Valerius Catullus (1994, 124 p.) şi Literatura latină creştină de la Tertullian la Fericitul Augustin (2003, 200 p.)
De la începutul carierei sale filologice, subliniază prefaţatorul cărţii, şi până în prezent, Ştefan Cucu, în fiecare an, a susţinut cel puţin o comunicare sau a publicat un articol în amintirea lui Ovidiu, pentru care manifestă un adevărat cult. I-a dedicat şi o carte poetului latin, Publius Ovidius Naso şi literatura română (1997, 263 p.)
În ştiinţa literelor clasice de la noi, Ştefan Cucu marchează un moment reprezentativ prin contemporaneizarea Antichităţii. Elocvente în acest sens sunt volumele: Actualitatea anticilor. Ecouri ale antichităţii greco-latine în cultura română şi universală (1994, 137 p.) şi Ecouri ale literaturii latine în spaţiul cultural european (2007, 306 p.)
O altă direcţie fundamentală în opera lui Ştefan Cucu o reprezintă hermeneutica intertextuală, ilustrată prin două tipuri de cărţi rar întâlnite în „bibliografia unui erudit clasicist”: Literatura în Dobrogea. Dicţionar biobibliografic. Vol. I – II (1997 – 1999, în coautorat) şi Portrete literare. Scriitori şi publicişti contemporani din spaţiul pontic (2002, 227 p.)
„Imaginarul ficţiunii” este o altă formă originală prin care Ştefan Cucu exprimă „trăirea Antichităţii” şi aici se înscriu cărţile în care cultivă poezia, romanul, teatrul în versuri, portretul literar, memorialistica: Templul cuvintelor, versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1993, 45 p., Muzeul sufletului, versuri, Craiova, Editura Reprograph, 2001, 199 p., Ultima zi a unui filosof, roman, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2007, 194 p., Iubire târzie, roman, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2013, 160 p.
Portretul clasicistului Ştefan Cucu, realizat prin activitatea ştiinţifică şi literară, este pus faţă în faţă cu portretul reflectat în oglinzile receptorilor: Constantin Cioroiu, Graţiela Gheorghe, Alina Capelariu, Enache Puiu, Traian Diaconescu, Radu Bărbulescu, Arthur Porumboiu, Vasile Sârbu, Gheorghe I. Tohăneanu, Emil Dumitraşcu, George Sorescu, Marin Mincu, Mihai Duţescu, Valentin Ciorbea, Eugen Vintilă, Marian Barbu, Livia Buzoianu, Nicolae Rotund, Nechita Runcan, Constantin Daba, Florentina Nicolae, Alina Spânu, Aurelia Lăpuşan, Ovidiu Ghidirmic, I. Vieru, Ovidiu Dunăreanu, Constanţa Călinescu, Constantin Miu, Ion Roşioru, Dan Negrescu, Marina Cuşa, Cristian Stancu, Laura Cojocaru, Alina Ciufu, Magdalena Vlădilă.
Cele trei anexe cuprind: (1) reproduceri după diplome, distincţii, medalii, premii literare şi culturale, (2) schiţe de portret şi caricaturi, (3) manuscrise în facsimil.
Această antologie îşi dezvăluie utilitatea ca instrument de lucru necesar pentru cei interesaţi de receptarea culturii clasice, dar şi pentru a readuce în actualitate forţa modelului antic, încununând o îndelungată preocupare şi o evidentă pasiune a eruditului Ştefan Cucu faţă de problema abordată, relevându-ne, în acelaşi timp, evidenta sa vocaţie ştiinţifică, pedagogică, literar-artistică.
O remarcă pe care o facem în calitate de lectori pasionaţi este aceea că intelectualul Ştefan Cucu trăieşte cu intensitate în paginile cărţii, fiind el însuşi în ipostaza de personaj, desăvârşit conturat, ale cărui întâmplări de viaţă impresionează puternic. Această trăsătură distinctivă captează interesul cititorului, menţinându-i trează în permanenţă curiozitatea cunoaşterii clasicistului integrat în zona filologică a şcolii româneşti.
Ne alăturăm şi noi celor care-i recunosc meritoriile contribuţii sub raportul importanţei cunoaşterii ştiinţifice, a relaţiei dintre realitate şi ficţiune, dintre experienţa directă şi procesul creaţiei, dintre sursele nemijlocite ale oricărei scrieri şi mijloacele de potenţare a imaginaţiei.
Prin întregul ei, cartea prezentată devine un argument, dintre cele mai convingătoare, care atestă necesitatea şi importanţa lucrărilor monografice (şi considerăm că acest volum este primul pas către o asemenea lucrare), a cunoaşterii totale a omului de ştiinţă, artă şi cultură.
Sentimentul responsabilităţii scrisului în faţa istoriei culturale şi fermitatea cu care şi-a asumat această hotărâre l-au călăuzit mereu şi n-au permis raţiunilor incidentale să-i sugrume credinţa fermă în invincibilitatea adevărului.
Un portret ştiinţific dinamic, dublat de spiritul literar-artistic în acţiune fac din opera lui Ştefan Cucu revelaţia cuvântului scris, a cărui însemnătate poate fi şi mai bine înţeleasă prin raportare la predecesori.
Apariţia acestei cărţi constituie un mare câştig, atât pentru cititorii de specialitate, cât şi pentru ceilalţi, fiind nu numai o lucrare de referinţă, dar şi un document de epocă.

Prof. dr. Nicoleta MILEA